Urme româneşti pe cuprinsul UK (2) [Romanian traces throughout the UK]

La o primă vedere, mâzgăleala din imagine (click pe ea sau aici!) – din cartea de oaspeţi a bisericii anglicane Thomas à Becket din Lewes, folosită şi de comunitatea ortodoxă din acea parte a East Sussex-ului – s-ar vrea o transcriere a pronunţiei în limba engleză (dar tot în alfabetul românesc) a numelui România…

…sau este pur şi simplu o băşcălie românească adusă şi pe tărâm britanic? Ori cumva respectivul chiar nu ştie cum să scrie numele ţării?!

Sau – ar putea zice unii cititori – “Eşti tu (adică eu) un mare cârcotaş, ce mare subiect de postat pe blog ţi-ai găsit cu chestia asta? Te apucă şi pe tine mândria naţională?”

Ceea ce vreau să spun este că rămâne o absurditate a avea pretenţia de la britanici să ştie măcar care este capitala României, atât vreme cât ai noştri conaţionali, ori că o fac la mişto, ori că într-adevăr habar n-au – se apucă să stâlcească numele ţării pe unde îl scriu.

Este pur şi simplu o ipocrizie tipic românească (mai ales că din aceea britanică cred că am oferit destule exemple pe blogul acesta) a crede că străinii ne văd mai răi decât suntem, pentru că aşa sunt ei: încrezuţi, autosuficienţi, veninoşi, plini de prejudecăţi, inculţi, etc.

Din nefericire, străinii ne văd exact aşa cum ne arătăm noi... Nu vreau să zic că ne-or vedea neapărat cum suntem (asta-i o lungă poveste şi numai Dumnezeu ne ştie cu adevărat!), ci ne percep exact cum reuşim să ne construim imaginea – care începe chiar şi de la aceste aspecte aparent nesemnificative, de la cum îşi scriu românii numele ţării prin cărţile de oaspeţi, în diferite locuri pe unde ajung.

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]