Studentul nostru, stăpânul nostru (10) [Our student, our master]

Nu ştiu dacă – obsedaţi de analize ştiinţifice şi evaluări statistice precum sunt britanicii – o fi stat cineva să calculeze ceva de genul... “am băgat suma X în dotări, iar studenţii care au beneficiat de ele au adus profitul Y în economia britanică”...

Dar, să presupunem că ceva că profitabil tot o fi întrucâtva. Greu de crezut să se fi investit atâta în condiţii de studiu, iar rezultatul să nu se vadă.

Deşi nu pot predinte că am termen de comparaţie (căci facultăţile româneşti nu pot fi termen de comparaţie, iar prin University of California in San Diego şi Pace University of New York am fost doar în trecere, aşijderea pe la Sorbonna), această University of Sussex (US) mi-a părut extem de bine dotată.

Nu ca pe la noi prin România, să ai o singură sală bună, iar la aceea numai unii privilegiaţi să aibă acces mai des, ci fiecare sală este perfect echipată aici.

Table obişnuite (pentru cretă), proiector şi tablă albă rabatabilă pentru proiectarea imaginilor (plus perdeluţe la ferestre, ca să se poată vedea bine), altă tablă pe care să poţi scrie cu markere, televizor, DVD player, computer, difuzoare... toate ca echipamente standard în fiecare sală de curs.

Cu totul, cred că minimum £ 6-7,000 costă toate (poate sunt prea optimist), fără a lua în considerare mesele şi scaunele.

Apoi, să nu-şi închipuie cineva că am văzut vreodată în vreo sală de la US (mă rog, cu excepţia barurilor în anumite momente :-), unde să fie buluc de oameni.

Nicidecum, căci de toate dotările acesta nu am văzut să beneficieze grupe de studenţi mai mari de 12-15 oameni la vreo oră de curs şi, adesea, poate nici nu treceau de zece.

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]