Alcoolul ăsta, prietenul cel mai bun al britanicului? (7) [This alcohol, a Brit’s best friend?]

Există un sunet inconfundabil din UK care îmi va rămâne pentru totdeauna în memoria auditivă – sticlele de băutură care se ating una de alta, într-o pungă de plastic (de regulă albă) cu care studentele merg în paşi repezi spre camerele de cămin.

Singure sau două câte două (mai rar într-un grup mai mare – văd că observaţia mea din prima săptămână în UK a rămas valabilă), mereu se grăbesc de parcă vinul sau votca s-ar răci ori încălzi prea tare în câteva zeci de metri parcurşi.

În amintirea mea, sunetul acesta specific, atât de diferit de foşnetul pungilor cu haine şi pantofi ale gâsculiţelor ieşite la cumpăraturi pe Oxford Street, va rămâne pentru totdeauna drept ceva tipic britanic.

Dacă fetele înnebunite de shopping, încearcă să dovedească ceva prin cârpele alea şi puzderia de nimicuri pe care dau atâtea pounds, să atragă atenţia lumii, să pună mâna pre vreun milionar sau poate numai să se distreze – tot înseamnă că mai au o speranţă.

Desigur că într-un mod cu totul absurd (dar perfect explicabil într-un lume fără Dumnezeu), ele îşi caută locul pe lume.

Nu luptând împotriva lumii (căci asta se face numai prin haruri de la Duhul Sfânt), ci potrivindu-se duhului acestei lumi bolnave, în care dacă nu cumperi nu exişti – un concept interesant, de care deja văd că e plin Web-ul (vezi aici, aici sau aici).

În schimb, cele înnebunite de băutură nu prea se mai aşteaptă la nimic de la viaţă şi de la semeni şi – repet asta! – nu pentru că ar fi cumva atât de urâte sau proaste, încât nimeni să nu se uite la ele.

Pur şi simplu, au renunţat la orice luptă, la orice încercare de a dovedi cuiva ceva, ba poate chiar şi de a se mai amăgi că este ceva distractiv în a consuma alcool.

Se duc la şcoală din inerţie, au o gaşcă de prieteni din inerţie, ţin la convenţiile sociale din inerţie şi, majoritatea, nici nu încearcă să-şi pună capăt vieţii prin gesturi subite, căci şi aceasta este, cel mai adesea, o încercare de a atrage atenţia asupra ta.

Dar se sinucid încet, mai întâi pe plan social (odată ce au căzut în rândul infractorilor), apoi procesul este ireversibil şi asupra organismului – prin fiecare neuron ucis de gramele de alcool, prin tot prăpădul care îl face în ţesuturile esofagului, stomacului şi ale ficatului, la care se adaugă toată anestezia morală în care te cufundă alcoolul.

Şi ce pot face oamenii de ştiinţă sau oamenii politici, aceşti idoli ai lumii contemporane, pentru aceste femei, decât să sintetizeze statistici, să tragă semnale de alarmă, să elaboreze strategii?!

Iată numai câteva îngrijorări (majoritatea selectate din ultimele 24 de ore!) – aici, aici, aici, aici, aici, aici sau aici – dar la ce bun, dacă deştepţii ăştia de oameni de ştiinţă, factori de răspundere, lideri de opinie etc, habar nu au care sunt cauzele reale ale fenomenului?

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]