[EN] Worth trying in the UK / [RO] Merită încercat în UK (11)

[EN] As much as I disliked these sandwhiches, I’m recommending this vegetarian buger that I ate in Lewes [RO] Pe cât de mult nu mi-au plăcut aceste sandvişuri, pe atât recomand acest burger vegetal pe care l-am mâncat în Lewes.

[EN] The picture says it all, doesn’t it? It looks almost like a real (fatty & unhealthy) one, but it’s entirely made of vegetables. [RO] Fotografia spune totul, nu-i aşa? Arată aproape ca unul real (gras şi nesănătos), dar este făcut în întregime din legume.

[EN] This is, maybe, one of the most decent fasting food (or vegetarian) choices I found in the UK. [RO] Aceasta este, poate, una dintre cele mai decente alegeri de mâncare de post (sau vegetariană) pe care le-am găsit în UK.

[EN] I’m not refering to its (more than reasonably) good taste, but to the fact it appears to satisfy one’s hunger. [RO] Nu mă refer la (mai mult decât rezonabilul) gust bun, ci la faptul că pare să potolească foamea.

[EN] And I should add that it’s something warm, and cheaper than other choices. [RO] Şi ar trebui să adaug că este ceva cald şi mai ieftin decât alte alegeri.

[EN] As long as even little Lewes had one, I hardly imagine a British little town not having such a little fast food outlet, most often Turkish :-) [RO] Câtă vreme şi micul Lewes avea unul, cu greu îmi imaginez un orăşel britanic să nu aibă o astfel de prăvălie fast food, cel mai adesea turcească :-)

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

Witty bits from what I learned in the UK (14) [Vorbe de duh din ce am învăţat în UK]

For anyone who may (still) have doubts about the truth (or ‘truthiness’ : -) of the little quotes which I am using in this series, I feel I should confirm one more time that nothing is made up.

I simply reproduce here a few interesting words, precisely as I heard them. But it’s not polite to disclose who exactly said what, where and when.

Therefore, I am holding on to the Chatham House Rule, which allows the liberty of ‘wity bits’ to circulate, without embarassing anyone. It states that:

“When a meeting, or part thereof, is held under the Chatham House Rule, participants are free to use the information received, but neither the identity nor the affiliation of the spearkers(s) nor that of any participant, may be revealed”.

This rule and the extent to which participants consider it morally binding makes discussion really free, and really worth taking part in; you may often catch some wity bits that would otherwise remain ‘forbidden’ in a more formal situation.

According to the famous think-tank’s website, the Rule “allows people to speak as individuals, and to express views that may not be those of their organizations, and therefore it encourages free discussion.”

“People usually feel more relaxed if they don't have to worry about their reputation or the implications if they are publicly quoted.”

Such a rule, and the way people uphold it is one of the things I liked best about the UK. Few societies in the world are as open as the British one is, and the fact that for the past 200-300 years almost the entire country was a Speaker’s Corner is undeniable.

Too bad that there are signs showing that the openness of Britain is gradually but irreversibly hijacked by Big Brother’s political correctness (PC), which is ultimately nothing but a perfidious totalitarian tool.

The Perfidious Albion is at war with its own citizens, and some are striking back –see here, here, here, here, here, here or here!

Every now and then, British newspapers (see here, here, here, here, here, here or here!) reveal the risks to free speech and other liberties of this ‘PC madness’, but I’m afraid Big Brother’s brain-washed activists are stronger and stronger.

That’s why I could stick just to counting this Chatham House Rule as another good example from the UK, without ignoring that what it stands for is being seriously threatened these days; and that’s an obvious sad truth about the UK.

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

[EN] Not worth trying in the UK / [RO] Nu merită încercat în UK (11)

[EN] A good thing in the UK is that vegetarians have enough choices. And not only in big supermarkets, but also in little groceries. [RO] Un lucru bun în UK este că vegetarienii au destule alegeri. Şi nu doar în mari supermarketuri, dar şi în mici băcănii.

[EN] This means that finding fasting food shouldn’t be a problem. [RO] Aceasta înseamnă că găsirea de mâncare de post nu ar trebui să fie o problemă.

[EN] But I wouldn’t advise anyone to waste their money on these sandwiches. [RO] Dar n-aş sfătui pe nimeni să-şi irosească banii pe aceste sandvişuri.

[EN] Not necessarily because they aren’t tasty, as this should not be a concern during the Great Lent after all… [RO] Nu neapărat pentru că nu-s gustoase, căci aceasta n-ar trebui să fie o precocupare în Postul Mare până la urmă…

[EN] But because, apart from the unspectacular taste, they can vaguely appease hunger, and seemed too expensive. [RO] Ci pentru că, pe lângă gustul nespectaculos, potolesc vag foamea şi mi-au părut prea scumpe.

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

Unde găsesc o biserică ortodoxă în UK? [Where do I find an orthodox church in the UK?]

Deja au trecut patru săptămâni din Postul Mare şi bine ar fi fost să fi pus această postare mai devreme (pentru cei care caută un răspuns la întrebarea-titlu) – poate că este binevenită oricând.

Nu o dată, din pricina etichetelor (tags), s-a întâmplat ca vreun internaut să ajungă în micul meu univers virtual (MunteanUK) căutând o biserică ortodoxă pe tărâm britanic.

Doar că ceea ce găsesc sunt mai degrabă impresii personale (povestioare), imagini (mai mult sau mai puţin interesante), însă nu informaţii exacte. Şi poate rămân dezamăgiţi :-(

Să tot fie peste 18 luni de când m-am gândit că o astfel de postare informativă ar suplini un (pe atunci) mare gol de informaţie, însă lucrurile s-au schimbat semnificativ de când şi eu porneam în căutări similare, care m-au dus aici.

Dacă, înainte de a ajunge eu în UK, era o rară şi plăcută surpriză să găseşti date exacte despre românii ortodocşi de pe meleagurile britanice, situaţia s-a schimbat. În bine :-)

Acum există online surse mult mai bune decât umilul meu blog. Ceea ce nu înseamnă că nu-ţi trebuie şi niţică răbdare pentru a găsi ceea ce doreşti..

.

O singură sursă poate nu ţi-e suficientă. Sau, cel mai bine, îi scrii cuiva, cum am făcut şi eu la sfârşit de 2007, mulţumindu-i acum încă o dată.

În ultimii ani, credincioşii români – care mergeau la biserici-surori (ruseşti, greceşti etc), cu sau fără slujbe în engleză – s-au închegat în parohii, au primit preoţi din România şi au unde să se adune pentru o Sfântă Liturghie.

Desigur, ritmul de formare a acestor comunităţi ortodoxe nu-l poate compensa pe cel în care se închid lăcaşurile protestante. Însă, oricât de puţin relevant statistic ar fi fenomenul, pesemne că este o lucrare a Duhului Sfânt.

Această organizare tot mai bună se vede şi în prezenţa online – după cum arată cele câteva imagini de pe unele siteuri. Aşadar, munca mea nu mai constă decât în a pune alături câteva adrese care sper că vor fi utile celor interesaţi.

Cine vrea să afle o biserică ortodoxă în UK ar trebui să înceapă căutarea cu această listă (politic corect întocmită, amestecând toate confesiunile îmbrăţişate de cetăţenii români :-) de Ambasada României la Londra.

Alt punct de plecare poate fi evidenţa ţinută de Mitropolia Europei Occidentale şi Meridionale sau listele aceasta şi aceasta de pe portaluri ale românilor din UK.

Cel puţin o adresă de e-mail-sau un telefon sunt notate, dar există şi siteuri tot mai complete, precum cel al Bisericii Ortodoxe Române din Scoţia şi al parohiilor din Nottingham şi East Midlands, din Liverpool sau din Birmingham.

Este cu neputinţă să se găsească vreo biserică ortodoxă în toate localităţile locuite de români, dar iată un destul de bun repertoar al tuturor lăcaşurilor ortodoxe de limbă engleză din UK, plus adrese ale unor mănăstri ortodoxe din Marea Britanie.

Credincioşi români, şi poate chiar mici fragmente din slujbe în română, se găsesc în comunitatea ortodoxă din Oxford (Anglia) sau acasa mea virtuală (a se vedea de ce îi spun astfel) – comunitatea credincioşilor ortodocşi din Edinburgh (Scoţia).

[For all the posts on this blog go to/Pentru toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

Not only banks give bonuses in the UK [Nu doar băncile dau bonusuri în UK]

For the past 18 months, the word bonus has been invading public discourse, usually meaning a more or less deserved blessing for very few, while drawing the ire of many people who are having a really rough time because of the current economic crisis.

Hardly any day passed without British newspapers writing something about the outrageous bonuses which the ‘fat cats’ offered themselves. In the meantime, more and more jobs were lost, and more people began having a hard time paying their bills.

These hard times for many people around the world have proven to be a diaster for many retailers around the world. A distinctive feature of the current recession was the collapse of the retail industry in Britain.

For instance, instead of celebrating its 100th anniversay, Woolworths went bankrupt. Some 25-27,000 people became unemployed. It’s very likely that recession-stricken Britons are not enthusiastic about High Street shopping anymore.

Given this generally gloomy mood, it’s remarkable to see that another iconic British brand (John Lewis) appears to be doing very well. A year after the demise of Woolworths, the company is sharing a bonus of £ 151 milion between its 70,000 employees.

I can’t help not noticing that this is another good example form the UK, especially since John Lewis has had a tradition of sharing the profits with those who made them possible. If only all employers offered such working conditions in Britain or anywhere else in the world!

[For all the posts on this blog go to/Pentru toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

Din viaţa studenţească (10) – Un ‘comerţ cinstit’ [Student life – a ‘fair trade’]

Sunt uşor mai scumpe decât alte produse similare, uneori mai bune, dar – potrivit garanţiei de pe etichetă – au ajuns pe raft în faţa ta, în urma unui circuit comercial care i-a asigurat producătorului un preţ corect.

Fermierilor din Africa şi Asia (care cultivă ceai, banane, cacao, zahăr etc) li se oferă contracte din care să poată trăi cât de cât decent, nu doar de pe o zi pe alta, cum se petrecea într-o istorie nu prea îndepărtată.

Graţie acestei Fairtrade Foundation, acest comerţ cinstit ar fi ajuns la £ 800 milioane în 2009, un an în care recesiunea i-a lovit mai rău exact pe aceiaşi care erau deja mai expuşi sărăciei.

Probabil că foarte puţine dintre aceste sute de milioane s-au vândut prin campusuri studenţeşti (doar, oriunde în lume, studenţii nu prea au bani). Nici nu cred că iniţiativa a dat remuşcări cuiva pentru excesele colonialismului.

Totuşi, poate că destui vor rămâne cu nişte obiceiuri de consum care să-i ajute pe respectivii producători. Nu pentru că le-ar părea rău de secolele de exploatare, ci pentru că, pur şi simplu, le plac produsele lor.

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

About public transport in the UK (12) [Despre transportul în comun în UK]

Among the reasons because of which a British train may be late – and therefore make platforms crowded, and mess up people tight morning schedules – I personally experienced one of the strangest from a Romanian’s point of view.

Once, I was already late for a meeting in the City of London, when, halfway between Brighton and London’s Victoria Station, the voice of the train operator broke the silence.

Passengers took their eyes from what they were reading or from the window and heard the following message:

“The person who is smoking in the toilet cabin must immediately stop doing it, otherwise I will have to stop the train!”

People shrugged their shoulders, very few began to murmur something, while most of them indifferently returned to what they had been previously doing.

Less than 30 seconds later, the warning was heard again. This time most people had an anxious look on their faces, clearly waiting for something to happen next.

Suddently, the squealing of the brakes pierced the passangers’ ears. I personally am not sensitive to that noise, and I kind of enjoy seeing others seriuosly distrubed by that sound :-)

The train engineer got out of his cabin and rushed through the aisle of the cars, as if something really terrible had stopped the train.

He would come back 2-3 minutes later, sharing to us the news that he identified the toilet cabin where a cigarette had been lit. “But no sign of the offender”, he sighed.

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

Din raidurile mele prin inima Scoţiei (12) [From my forays into Scotland's heartland]

Ştie o lume întreagă că germanii ar fi, chipurile, foarte harnici, pe când grecii şi alte naţiuni meridionale – taman invers...

Cam tot aşa se zice că scoţienii ar fi zgârciţi, încât numele acestui neam (Scots) a ajuns ca un substantiv comun; spui scoţian, zici om zgârcit!

Sincer, mie nu mi s-a părut deloc că ar fi adevărat, încât acest prost renume să fie cumva meritat.

O fi având şi Scoţia uscăturile ei, dar nu s-au numărat între atâţia oameni generoşi, prietenoşi, amabili şi simpatici pe care i-am întâlnit.

Totuşi, prea puţin mai contează minima mea experienţă, când stereotipul scoţianului zgârcit este deja un instrument de marketing.

Aşadar, poate că nu iese fum fără foc; altfel, cum să se fi răspândit în toate colţurile lumi bancuri (vezi aici, aici, aici sau aici) cu scoţieni?!

Oare o dovadă în sprijinul acestei prejudecăţi să fie faptul că nu poţi să nu observi prăvăliile cu orice produs la 1 £ (GBP) sau la 99 pence?!

Ba chiar unii se laudă a fi un mare brand de profil – dedicat celor strâmtoraţi la pungă, fie din motive obiective (economice), fie subiective (zgârcenie).

Poţi să dai peste astfel de magazine sunt prezente pe artere comerciale, taman lângă cine-ştie-ce magazin cu branduri de lux, nu neapărat la pefireria oraşelor.

Că doar din zone centrale provin aceste imagini, fie că este vorba de Inverness (foto 1 şi 2) sau Edinburgh (3).

Dar, în aceeaşi măsură în care există aceste locuri pentru cei cu câte un arici în buzunar, dai şi peste multe charity shops.

Iar în Inverness (foto 4 şi 5) există circa o duzină.

Acolo se vând lucruri donate, precum cărţi, haine, electronice, jucării, decoraţiuni, diverse obiecte casnice etc.

Şi, cel mai adesea, de vânzare se ocupă voluntari – şi nu doar tineri care să n-aibă ce face, din câte am văzut eu.

Banii din acest tip de comerţ merg către diferite fundaţii, iar cei care cumpără sunt încurajaţi să ia un produs, să-l folosească, apoi să-l doneze pentru revânzare.

Ar face nişte zgârciţi aşa ceva? I-ar interesa să ţină în funcţiune acest tip de comerţ umanitar?

Într-un astfel de butic (foto 5-10), am dat peste un vinil single din ediţia originală (1977) The Eagles – Hotel California.

Şi nu de scoţian nu l-am luat, căci preţul era derizoriu – 95 pence. Doar că, în era MP3(4)-urilor, nu prea mă mai atrag asemenea suveniruri.

În plus, efectiv, eram supraîncărcat cu bagaje şi mi-era imposibil să-l mai car în bune condiţii.

Dar n-am rezistat impulsului fotoholic de a face poze de împărtăşit cu oricine intră pe acest blog :-)

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

Two years have passed… [Au trecut doi ani…]

…since the great spring we spent together as Chevening Fellows, learning about European Political Economy in one of the most beautiful places where one could be in this time of the year – East Sussex.

And one year has gone since the Alumni Conference of 2009. Are the predictions made then (shown in the fourth picture) still available? Are there many bad news on the way?

Waiting for good news, I’m using this blog post to greet everyone of my ‘fellow Fellows’ + the lovely hosts from the SEI…

…and ask you “how are you coping with the crisis?” – a time of turmoil which appears to be far from a happy ending :-(

Unlike the Fellows of 2009 & 2010, those of us from 2008 (I don’t know about the ones before us) faced no real winter.

I was absolutely amazed with the lovely British weather about which I had heard so many nasty things. I loved it :-)

Sadly, the current global recession threw the entire world into some kind of perpetual winter, and – at least according to British newspapers – many things may not be as pleasant in the UK as we left them.

If anyone has the time, I’d like to know what you are doing, using this opportunity to thank you all for a once-in-a-lifetime experience, hoping we shall meet again someday!

[For all the posts on this blog go to/Pentru toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

Chestii d-astea, numai la britanici (24) [Things like these, only at the Brits]

Între atâtea altele, încă o mică ciudăţenie din UK – de data aceasta legată de cum se afişează la benzinării (ba chiar aşa apare şi în ziare, cărţi, online etc) preţul la combustibil.

Nu se scrie cât face în pounds (GBP) cu virgulă – adică punct în grafia limbii engleze (adesea preluată de mine pe blogul acesta) – ci totalul în pence.

Astfel, ca şofer (motorist) de prin alte părţi ale lumii eşti iniţial năucit de un preţ pe litru de benzină fără plumb de 103.9 sau pe litrul de motorină de 108.9 – ce să pricepi de aici?

Cititul pe româneşte s-ar face cam aşa: “O sută trei pence virgulă nouă” sau “liră şi 3,9 pence”. Foarte limpede, nu?

Nu-mi dau seama însă care o fi psihologia vânzării în acest caz. Dacă este scris în pence preţul pare mai mic sau mai mare? Descurajează ori încurajează oamenii să bage în rezervor?

Pentru cine are vreo curiozitate iată cum au evoluat preţurile de-a lungul anilor, Automobile Association (AA – un fel de ACR britanic) are tabele detaliate pe ultimii ani. O altă sursă merge cu evidenţa până în 1983.

Precum peste tot în UE, peste 60% din preţul benzinei în UK îl reprezintă taxele, iar o viziune comparativă asupra preţurilor Europa arată că este scump combustibilul pentru britanici... dar nu cel mai scump!

Cât despre preţurile la zi, în diferite colţuri din UK, iată un site care ‘ţine scorul’, putând chiar să-ţi ofere preţul local dacă tastezi un cod poştal.

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]