Femeile în UK (14) [Women in the UK]

În ultimul paragraf al acestei postări îmi scăpa ceea ce le-ar putea părea multora drept o răutate, anume că “mi-e greu să-mi imaginez un britanic ducându-se în Grecia, Spania sau Portugalia, cu atât mai puţin Franţa… pentru a studia limba acelei ţări”.

Am generalizat. Am băgat oamenii (toţi tinerii britanici, în speţă) în aceeaşi oală. Şi am ‘comis-o’ în ciuda repetatelor încercări pe acest blog, şi mai cu seamă de-a lungul acestui serial, de a demonta mituri, prejudecăţi, stereotipuri.

Probabil, mi-a părut că dă bine, stilistic vorbind, ‘răutăcismul’ meu. Am greşit. Sau, poate, nu am greşit chiar de tot...

Doar am spus că e “tot mai greu de închipuit (dar nu imposibil!) să vezi un tânăr britanic care merge în străinătate în aceste zile pentru altceva decât băutură, promiscuitate, petreceri salbatice…”

Dar, indiferent de ce ‘viclenii stilistice’ aş stăpâni (defect profesional?!) , ele nu-şi aveau locul, pentru că, în realitate, am cunoscut o tânără din UK care a părăsit temporar Anglia natală nu pentru ‘distraţie’, ci ca să înveţe spaniola chiar între spanioli.

Mi-e nespus de dragă engleza, dar văd că mulţi britanici rămân ‘prizonierii’ limbii materne, fără un minim interes să înveţe alta. Cu atât mai demne de apreciat sunt contraexemple fericite precum această fată din imagine sau cea care urma să plece în Austria, să-şi perfecţioneze germana.

Şi iarăşi mă minunez ce uşor – printr-o simplă pălăvrăgeală (chat) – cu o fată drăguţă şi deşteaptă se pot demonta miturile răutăcioase!

Nu ştiu cum le-or găsi alţii numai pe britanicele care să dea apă la moară ideilor preconcepute despre ele (urâte, grase, proaste, beţive, depravate, chiar violente etc), însă văd că pe mine m-a binecuvântat Dumnezeu să întâlnesc şi să fotografiez numai fete drăguţe, suple, isteţe, amabile...

Ba încă şi – sper eu – cuminţi şi serioase. Desigur că, pentru cei care nu-L cunosc pe Hristos, cuminţenia şi seriozitatea sunt relative, dar eu am speranţa (naivă oare?) că cine se duce din inima Angliei până la Madrid să înveţe, şi mai şi munceşte să se întreţină, este o persoană care îşi ia viaţa în serios.

Măcar atât. Aceasta este prea puţin faţă de “a nu-ţi lua sufletul în deşert”, vorba Psalmistului, însă pentru cei care nu-L ştiu pe Hristos, care n-au cunoscut Adevărul, poate că orice ‘mic bine’ (atât au ştiut ei să facă) îşi va primi răsplata la Judecată.

Un astfel de ‘cel mai mic bine’ este să nu te laşi în voia mării turbate care este lumea, în voia a ceea ce moravurile politic corecte de astăzi spun că ar fi ‘bine’, când, de fapt, ele nu fac decât să numească răul – bine, iar întunericul – lumină.

Când, pentru confraţii tăi de generaţie, contează doar ‘distracţia’ şi banii obţinuţi cât mai uşor (easy money), iar a învăţa o limbă străină le pare multora o pierdere de vreme, poate că eşti cumva un ‘erou’, dacă tu cutezi să faci altceva, să trăieşti altcumva.

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

[EN] Hail to competing sites / [RO] Salutări siteurilor concurente (7)

[EN] On my fifth day in the UK (and my second day of blogging :-), I met this Romanian actor who was far from having any spectacular job. [RO] În a cincea mea zi în UK (şi a doua de bloggereală :-), l-am cunoscut pe acest actor român care era departe de a avea o slujbă spectaculoasă.

[EN] He was rather disappointed with what he had left behind in Romania and delighted with the openness and civility/courtesy of the British society… [RO] Era mai degrabă dezamăgit de ceea ce lăsase înapoi în România şi încântat de deschiderea şi politeţea/curtoazia societăţii britanice...

[EN] …but the prospects of an acting career were not so clear back then. [RO] ...dar perspectivele unei cariere actoriceşti nu era atât de limpezi pe atunci.

[EN] Today, his site that I’m recommending now proves that he’s seen his dream come true – to perform on stage in London. [RO] Astăzi, siteul lui pe care îl recomand acum dovedeşte că şi-a văzut visul împlinit – să joace pe o scenă din Londra.

[EN] May Archangel Michael (whom we celebrate today), always give courage and determination to the main character of this blog post… [RO] Fie ca Arhanghelui Mihail (pe care îl celebrăm azi) să-i dea întotdeauna curaj şi hotărâre personajului principal din această postare…

[EN] …both on stage and in the everyday life in the UK, as it may be ‘nice’ to live in this country, but definitely not effortless! [RO] …deopotrivă pe scenă şi în viaţa de zi cu zi în UK!, căci o fi ‘drăguţ’ să trăieşti în ţara aceasta, dar categoric nu fără efort!

[EN] We wouldn’t have any kind of ‘successes’, if it weren’t from the Lord to grant them to us. [RO] N-am avea niciun fel de ‘succese’, dacă n-ar fi ca Domnul să ni le ofere.

[EN] We all – as ephemeral actors on life’s stage – should never forgot this! [RO] Noi toţi – ca actori vremelnici pe scena vieţii – n-ar trebui să uităm aceasta!

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

Witty bits from what I learned in the UK (12) [Vorbe de duh din ce am învăţat în UK]

The man with the grim appearance in the picture (which I took in October 2007, in Brussels) is Romania’s incumbent president – Traian Băsescu – a character who, in my humble opinion, draws equally irrational devotion and irrational adversity.

The paradox is that he probably deserves both the support and scorn he receives, and he’s no better, nor worse than the kind of ruler Romanians deserve today.

He’s the the one against whom all other competitors in the next presidential elections (due on Nov 22nd, with a most likely run-off on Dec 6th) are running, as the vote will basically be a referendum concerning his person.

Should he be granted a second term or not? ...this is the Shakesperean question troubling the few Romanians – probably no more than a third of citizens eligible to vote – who would bother to go to the polls.

I don’t know if the following piece of information is helpful to anyone in making up their minds about voting for or against Băsescu, but I feel like sharing here another ‘witty bit’ that I learned in the UK.

What I heard is a sinthetic description of Băsescu’s ‘finest hour’ – the 2004 victory in the presidential elections, made by someone very familiar with Romanian politics.

A British political scientist described to me Băsescu’s Orange Revolution as being “the revolution of the millionaires against the billionaires.”

As I said, anyone can take this both ways – as an argument in favour or against Băsescu. I’d rather not give my own verdict, hoping that I’ve still got some readers left who would be interested in posting a comment on this topic.

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

[EN] A few wonders from the UK / [RO] Câteva minunăţii din UK (10)

[EN] On an ugly (cold & damp) November day, when I have no good news to share with my readers… [RO] Într-o urâtă (rece & umedă) zi de noiembrie, când nu am ce veşti bune să împărtăşesc cu cititorii mei...

[EN] …I thought that some pictures could warm us up a little. There’s so much beauty left in the world! [RO] …m-am gândit că nişte poze ne-ar putea încălzi un pic. Mai este atâta frumuseţe rămasă pe lumea aceasta!

[EN] These are images from Rye, a little English seaport with some 4,000 inhabitants… a little paradise, it seems… [RO] Aceste sunt imagini din Rye, un mic port maritim englezesc cu vreo 4,000 de locuitori… un mic paradis, se pare…

[EN] Whether the people living in Rye are aware of how blessed they are, whether they are thankful to the Lord for this, whether they truly know Him or not… I couldn’t know. [RO] Dacă oamenii care locuiesc în Rye sunt conştienţi de cât de binecuvântaţi sunt, dacă sunt mulţumitori Domnului pentru aceasta, dacă Îl cunosc într-adevăr sau nu... n-aş putea şti.

[EN] I only wonder how would it be to be living in such a quiet place, away from all the madness of this world, to have an ordinary job, to be a fisherman there or to sell little nothings to tourists all day long… [RO] Mă întreb doar cum o fi să trăieşti într-un astfel de loc liniştit, departe de toată nebunia lumii, să ai o slujbă obişnuită, să fii un pescar acolo ori să vinzi mici nimicuri turiştilor cât e ziua de lungă...

.

[EN] All these pictures were made by a Romanian woman whom I met in Brighton, and who wants to be signed here only as I.E. Gavril. [RO] Toate aceste poze au fost făcute de o româncă pe care am cunoscut-o în Brighton şi care vrea să fie semnată aici doar ca I.E. Gavril.

.

[EN] The pictures in this tenth episode were taken in… [RO] Fotografiile din acest al zecelea episod au fost făcute în... – Rye, East Sussex.

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins].

Din viaţa studenţească (8) – Moartea, o afacere ca oricare alta [Student life – Death, a business like any other]

Foarte uşor şi prea adesea, în UK sau oriunde altundeva în lume, gura lumii se dezlănţuie împotriva ‘tinerilor din ziua de azi’ care nu mai ar mai şti altceva decât să se ‘distreze’…

Şi prin distracţie – care le este predicată neîncetat ca fiind vitală precum oxigenul pentru omul contemporan – se înţelege a bea tot mai mult, a se îmbăta cât mai des, a avea cât mai multe ‘experienţe’ bahice sau sexuale.

Foarte trist şi foarte adevărat că în cazul foarte multora aşa este. Însă cei căzuţi (dar să nu decretăm niciodată că ar fi şi iremediabil pierduţi!) astfel nu fac altceva decât să răspundă ofertei copleşitoare din lumea în care s-au născut.

De-ai fi student în Brighton (fie la University of Sussex sau University of Brighton), cu greu ai putea rezista invitaţiilor la petreceri, concerte, ‘seri speciale’ prin pub-uri, taverne, cluburi, discoteci etc, cărora o puzderie de afişe şi postere le fac reclamă.

Desigur, nu chiar pe toate gardurile, că britanicii sunt civilizaţi şi grijulii cu mobilierul urban… Însă oriunde este loc de afişat, se face reclamă morţii. În primul rând celei sufleteşti, dar şi celei care îţi distruge, încetul cu încetul trupul.

Alcoolul, tutunul, promiscuitatea la care invită ‘serile speciale’, pilula avortivă sau avortul propriu-zis de după – toate asigură locuri de muncă şi aduc bani la buget. Sunt afaceri legitime care contribuie la ‘bunăstarea’ societăţii. Cu ce temei ar putea societatea să ridice piatra împotriva ‘tinerilor din ziua de azi’?

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

God’s place in a humanist society (7) [Locul lui Dumnezeu într-o societate umanistă]

Not only that this building doesn’t resemble a ‘church’ – it looks rather like an ancient temple or any secular administrative building, doesn’t it? – but maybe it doesn’t even claim to be a ‘church’.

According to the words at the entrance, “all who seek spiritual meaning in life” + “all who believe that religion is wider than one faith” are welcome to attend the… meetings, as they aren’t hypocritical to call them ‘services’.

Well, I guess it’s no secret that I didn’t see myself as part of those ‘all welcome’, and I wasn’t curious to enter. I’d rather stick to my One and Only Church of our Lord Jesus Christ.

It may not make me a better person, but I feel like I should shout it every time I’m passing by a devilish trap like the one in these pictures… “wake up, folks, there’s only only One Church, why are you wasting your lives on these surrogates?”

Be I regarded as ‘intolerant bigot’, whom these ‘open-minded’ unitarians could feel pity for or despise, but I want to stick to Christ’s only Church. There’s no alternative way to salvation, nor a multitude of possible ways like it’s fashionable to believe today.

If you don’t believe that ‘brotherhood-of-all-religions crap’, you’re politically incorrect, and Big Brother may soon consider you a ‘threat’ to the welfare of a democratic society.

One day, claiming that there is One Lord, One Faith, One Baptism, and also One Church may be a crime, both in the irreligious West, and maybe even within orthodox countries, where some people are not holding on to the Truth defended by our ancestors.

Nevertheless, as long as I freely can, I feel it’s my duty to warn everyone in search of a spiritual meaning not to go to such a ‘church’. And I assume it’s obvious why I’m not giving any links…

I’m only quoting what you can find there on a Sunday, instead of a Divine Liturgy – which is a meeting with Christ: “themed meeting with music, reflection, readings and commentary”.

Don’t worry of getting bored, as the next meeting has a slightly different agenda: “talk on a religious/spiritual subject followed by informal discussion.”

Nor should you worry about getting up early, as you can reserve the whole morning for ‘having fun’. You are supposed to be there in the afternoon, at 14:45.

Finally, don’t claim it’s too tiring to attend meetings which are held only every fortnight! Oh, that’s such a comfortable way of becoming a better human being or to achieve ‘spiritual growth’ as they call it!

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

Din raidurile mele prin inima Scoţiei (9) [From my forays into Scotland's heartland]

În locşorul de faţă (de numai câţiva metri pătraţi), situat în inima capitalei scoţiene, poţi intra şi ca într-un muzeu gratuit, şi ca într-o secţie de poliţie propriu-zisă.

Desigur, una în care vei găsi de serviciu un singur ofiţer şi nu chiar non-stop. El este, totodată, custode de muzeu, căruia poţi şi să-i reclami pe bune o infracţiune căreia i-ai fost victimă.

Dacă nu ai plângeri, poţi să-i ceri vreun sfat. Ori răspunsul căutat se află în vreuna dintre broşurile disponibile acolo, după cum arată a opta imagine din cele care ilustrează acest episod.

Pe dinafară, nu arată deloc atrăgător – asemenea altor prăvălioare şi localuri de pe Royal Mile – încât să fii îmbiat să intri. Dar, negreşit, cuvintele “POLICE CENTRE” îţi vor atrage atenţia.

Înăutru, poţi face poze alături de cinci manechine îmbrăcate în uniforme din vremuri apuse până în zilele noastre ori să citeşti mici povestioare despre răufăcători celebri din Edinburgh.

Scoţienii au o pasiune bolnavă pentru cultivarea memoriei acestor personaje care au sfârşit în ştreang, despre care s-au scris nenumărate cărţi şi au încă numele lipite pe suveniri. Mai mult, există şi baruri care le poartă numele.

Pe scurt (în cel mult 200-300 de cuvinte), poţi afla povestea acestor caractere sinistre, precum Burke and Hare, criminali în serie care ucideau pentru a vinde cadavre pentru disecţie unui profesor de anatomie…

…evident, cu aşa ‘furnizori’, nici profu’ ăla nu era mai mult decât un antropolog rasist, dar nu ştiu dacă aceste detalii le mai consemnează filmele (vezi aici şi aici) pe această temă.

Poate şi mai interesant este să pui mâna pe nişte exponate nelipsite din activităţile judiciare dintotdeauna (cătuşe şi bastoane) ori să te aşezi pe băncuţa unde, cu un mănunchi de nuiele, pungaşii îşi primeau cândva osânda.

În fine, poate că peste ani şi ani, vreun cititor de-al meu mă va găsi şi amintirea trecerii mele pe acolo în caietul de amintiri al muzeului – click pe cea de-a noua imagine.

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

Is the UK such a bad place to live in? [Este UK un loc atât de rău în care să trăieşti?]

According to a study made by these guys, the answer to the title-question is obviously positive, and there are at least nine European countries (why precisely nine or why so few?!) where it’s better to live than in Britain.

I guess it’s not a surprise that, time and again, France it’s not simply ahead of Britain. Once more, the ‘bloody French’ are number one; they have the best quality of life, compared to all EU’s big nations.

If France’s leading place isn’t a surprise, some of the other countries where life appears to be better than in the UK could twist the knife in some proud Britons’ wounded egos…

This is the list: 1. France, 2. Spain, 3. Denmark, 4. Netherlands, 5. Germany, 6. Poland, 7. Italy, 8. Sweden, 9. Ireland, and… 10. UK.

How much better can life be in the Eastern lands of Germany? Isn’t Spain’s economic boom over, and the unemployment rate increasing rapidly? Doesn’t Italy have one of the weakest economies in the Euro Zone? Or what about the poor Poles who were flocking to Britain until a year ago?

Questions like the above are irrelevant, as long as, according to 17 factors – among which: net income, taxes, the cost of essential goods, working hours, holiday entitlement, life expectancy – the life of Brits is of a poorer quality than that of other nine nations in the UE (which have a total population of some 250 million).

What’s really sad is the fact that the UK had the highest net household income – £ 35,730 a year, more than £ 10,000 above the European average – but to no avail. Money simply makes no positive difference.

“There is more to good living than money and this report shows why so many Brits are giving up on the UK and heading to France and Spain”, someone from the company issuing the survey says.

Big money, biggger problems, therefore a much more complicated and unsatisfying life for many Brits. Would this be a correct diagnosis?

Most of these quality of life surveys suck, as they reduce the human to a consumer (not a soul), but there must be some truth in this one. The Brits have been earning more than many other Europeans for the past decade or so, yet this brought little – if any whatsoever! – ‘good’ in their lives.

[For all the posts on this blog go to/Pentru toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

Urme româneşti pe cuprinsul UK (4) [Romanian traces throughout the UK]

În a patra sâmbătă din acest octombrie 2009 cu cinci sâmbete, va avea loc a doua ediţie a Conferinţei Studenţilor, Profesorilor şi Cercetătorilor Români din Marea Britanie pe care nu pot decât să o salut şi eu. Măcar dacă intră cineva pe blogul meu şi dă click mai departe, măcar să ştie că există aşa ceva, şi tot ar fi un folos!

În sfârşit, altceva – la care m-aş fi dus şi eu dacă mă aflam în UK la momentul desfăşurării. De fapt, cu totul altceva decât anunţurile pentru vreo seară de ‘discotecă românească’ cu care eşti îmbiat din când în când (permiteţi-mi să nu dau niciun link pe această temă).

La acest fel de evenimente ţi-ai aduce aminte exact de chestiile din România (inclusiv anumite preferinţe muzicale) de care nu vrei să-ţi aduci aminte. De ce, mă rog, ai vrea să-ţi aminteşti cum se distrează românii?

Oare măsura succesului în viaţă acesta este: cât, cum, unde, admirat de către cine etc te distrezi? De la ce anume să fii distrat? – iată o întrebare shakesperiană la care omul contemporan refuză să-şi răspundă, deşi absolut totul în viaţa oamenilor de azi depinde de răspunsul la această întrebare.

Oare mulţi imigranţi români (din UK sau de aiurea) suferă că, deşi or fi ajuns la o stabilitate în privinţa confortului material, ceva se întâmplă, încât nu se mai distrează în ţara adoptivă?

Destui imigranţi români din UK suferă de faptul că britanicii “nu se distrează” sau “n-o fac ca noi”, căci astfel de plângeri am auzit. Or fi întemeiate?! Că mie unuia britanicii (mai ales cei sub 30 de ani) , dar mai ales scoţienii mi-au părut destul de puşi pe distracţie…

În schimb, iată ca mai sunt şi împrejurări (precum această conferinţă) unde să te duci pentru că te-a luminat Dumnezeu să-ţi iei viaţa în serios. Poate sunt naiv, poate nu multă lume mai ia în serios şansa de a studia în UK, dar eu sper să fie încă majoritari cei care o fac.

Acolo, eşti între oameni care, poate (sau or fi şi ei ‘închinători la idolul distracţie’ într-o formă mai rafinată?!), au şi altceva în minte decât robia muncă-distracţie-muncă-distracţie, în care trăiesc miliarde de contemporani de-ai noştri.

Oameni cu aplecare către studiu, cu planuri, ambiţii, interese, căutări, curiozităţi, vise... La intrarea mea la facultate, una dintre dezamăgirile vieţii mele a fost să văd ce oameni goi pe dinăuntru (shallow people) ajung studenţi.

Oare ar fi temeiuri să sper că – dat fiind sistemul meritocratic din învăţământul britanic (deşi nu poate fi absolutizat, existând şi critici serioase) – numai oameni interesanţi s-or aduna la evenimentul a cărei promovare o fac acum?

Dacă n-o fi mari chestii să afli din discursuri (deşi temele îmi par interesante), cu siguranţă conferinţa aceasta este o bună oportunitate de socializare (networking), de la care un blogger fotoholic ca mine sigur ar ieşi îmbogăţit.

Evident, numai un mic vârf de aisberg din miile de studenţi şi profesori români din UK va participa. Dar mă bucur că li se oferă oportunitatea să se vadă în acest context.

Sper ca, până la urmă, din conlucrarea organizatorilor, să iasă ceva bun pe termen lung, nicidecum o ‘circotecă românească’ – lucru constatat despre împrejurări în care s-au reunit români din Spania (pe viu) şi Italia (din auzite).

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

Witty bits from what I learned in the UK (11) [Vorbe de duh din ce am învăţat în UK]

I don’t know how true the next statement is, but I’ve been planning to write something on this issue ever since I heard that the House of Commons has only 450 seats in the debate chamber, although there are currently 646 mandates. Therefore, first and foremost, I humbly ask my readers to confirm as plain truth or deny as malicious myth the above piece of information. I didn’t find supporting evidence online, nor did I – to my shame! :-( – use the opportunity to verify this when I had the chance (as Chevening Fellow).

Taking the risk of this episode being rather a ‘silly bit’ than a ‘witty bit’, in case that the above information is false, I’ve still got another serious aspect to refer to. The total number of Members of Parliament (MPs) in the UK is absolutely huge, when compared to all ‘big democracies’ of the world, whilst being the greatest in the EU!

With a population of 309 million people in 2009, the USA has a Congress made up of 435 representatives, and 100 senators (+ 1, the Vicepresident).

All members of the House of Representatives are changed every two years, and a third of senators are changed every three years (although a senator stays six years in office), I personally believe it’s a pretty good parliamentary system.

Undeniably, there are voices complaining that today’s American citizens are underrepresented in their Congress, but what could the Indians say then?! There are only 802 (552 + 250) MPs elected to the Parliament of India, for a population of 1,198 billion people.

Well, if you asked Britons about their confidence in Parliament, I’m sure you’d get many people saying they feel ‘unrepresented’. Nevertheless, the figures would disagree with them, as merely feeling unrepresented cannot deny the fact that the Brits are better represented than other (most?!) nations of the world.

There are 646 MPs in the House of Commons + 757 (unelected!!!) members of the House of Lords. This makes a total of 1,403 parliamentarians having a great time on the recession stricken taxpayers’ expense :-(

I find it useless to add any of my comments, as long as I can quote some data, illustrating that there are considerably more MPs in the UK than in any other ‘big democracy’ of the EU. For instance, in Germany, the Bundestag has only 611 members, not 646 like the House of Commons!

Moreover, there are only 69 unelected members in Germany’s Bundersrat, a federal council with some (but not all!) characteristics of an upper house. In the UK’s House of Lords, there’s no limitation on the number of peers who can be part of it!

Let us not forget that Germany’s population is 82,1 million, not 61,1 million like the population of the UK. This means that there is one MP for every 121,000 German citizens, while one British MP (at least theoretically) ‘represents’ 43,500 inhabitans.

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]