Pentru că în Bucureşti mai pâlpâie încă o aiuritoare campanie electorală (mai adineauri îl numeam rechinul ăla imobiliar tocmai pe candidatul care îl califica astfel pe rivalul său – ca să vezi cum cine sapă groapa altuia… :-), uite un pic cum este cu programele electorale ale candidaţilor la funcţiile studenţeşti din USSU.
O grămadă de promisiuni generoase, aproape deloc despre cum anume ar putea fi duse la îndeplinire, folosirea aceloraşi clişee ale societăţii consumeriste (tu meriţi, ţie ţi se cuvine, dreptul tău etc) şi uite aşa începe o carieră politică…
Am vrut să mă interesez mai în detaliu despre cum stă treaba la această universitate (renumită ca liberală în cândva conservatoarea – că acum chiar nu mai este! – UK), dar mi-a sărit uşor cheful, pentru că mi s-a părut că toţi vin cu o avalanşă de mesaje prefabricate.
Singura problemă administrativă serioasă (alimentaţia în campus) era de toţi invocată, dar n-am văzut “nicio soluţie, nu discuţie”, cum se laudă unii că ar avea pentru Bucureşti.
În rest, ori aceleaşi obiective populiste – aşa cum în România unul ar promite pensii mai mari, aici se promite mai multă distracţie, ori aceleaşi subiecte care, din moment ce a zis Big Brother că sunt importante, desigur că trebuie băgate în seamă – protecţia mediului, antirasism, libertate pentru toate orientările etc.
Poate sunt eu un sceptic absolut, dar mie diferenţa dintre agenda acestor candidaţi la funcţiile din USSU şi cele ale diferitelor ligi si asociaţii de la Universitatea din Bucureşti nu mi s-a părut semnificativă.
Mai degrabă m-aş ralia la ideea că politica îmbătrâneşte oamenii a unui confrate dintr-ale blogging-ului, cu următorul amendament...
...nu politica (o noţiune goală de coţinut până la urmă, oricât o umflă societatea modernă cu pompa!), ci PĂCATUL (iată un concept plin de înţeles, în mod absurd golit de sens în zilele noastre!) ÎMBĂTRÂNEŞTE OAMENII.
[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]
Wednesday, 11 June 2008
Din viaţa studenţească (5) – Un fel de ‘democraţie’ academică [Student life – A sort of academic ‘democracy’]
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
3 comments:
da, sunt de acord... pacatul imbatraneste oamenii; toti vedem, in fiecare zi, consecintele viciilor precum fumatul, consumul de droguri...
suntem prea putini care vedem acest lucru, si - in ochii orbi ai contemporanilor nostri - suntem total 'depasiti' sa invocam asa ceva. cum adica 'pacatul', ce-i aia? se intreaba atatia...
nu vezi idolii zilei de azi, oamenii de stiinta, unde tot cauta ei in zadar explicatiile pacatului (referitor la serialul meu cu 'Alcoolul asta, prietenul...')?!?
nu vor gasi niciodata explicatii 'stiintifice' pt a denumi altfel decat curvie acest desfrau generalizat, altfel decat mandrie si egosim tot raul din lume, altfel decat sinucidere lenta (practic, o forma 'diluata' de hula impotriva Duhului Sfant) fumatul si oricare alt consum de droguri.
si, cu toate astea, desi nimeni nu incearca sa se salveaze pe sine insusi ('hai sa ma las de fumat sa-si zica cineva' macar!), vrea sa lupte pt un oras mai curat, o lume mai buna, o societate mai justa, o guvernare fara coruptie, o planeta fara Global Warming si alte blah, blah, blah...
toata dragostea pt cine incearca sincer sa faca ceva si crede ca va putea schimba lumea. dragoste pt intetia lor buna, cand e vorba de intentie sincera. dar despre eforturile lor - nu pot spune decat ca mi-e mare mila. e zadarnic tot ce fac!!! degeaba vrea aer mai curat in oras cineva care polueaza prin fumat! degeaba vrea servicii medicale de calitate cineva care bea de stinge si mananca anapoda! degeaba vrea scaderea dioxidului de carbon in atmosfera cine se plimba dintr-un avion in altul militand pt acest obiectiv 'nobil'! degeaba vrea combaterea foametei cate o vedeta care da intr-o zi pt posete, farduri, bijuterii banii cu care ar manca un an cate un sat intreg! degeaba se plange de violenta in scoli si bolile cu transmitere sexuala cineva care isi insala nevasta! degeaba se plange cineva de cum sunt tratati varstnicii in lumea contemporana, cand, de fapt, ei primesc tratamentul pe care il merita, de la fratii celor care nu au fost avortati, nascuti in morminte, nu pantece!
degeaba vrea oricine 'mai binele', dintre cei care nu-L vor pe Dumnezeu, sursa a tot Binele!!!
eu stiu ca nimeni nu poate schimba nimic in lumea din jur, dc nu incearca sa se schimbe pe sine. iar dc pana la concluzia asta au mai ajuns si religii orientale, si atei, si 'performeri' in diverse domenii, eu mai stiu ceva ce nici chiar acestia nu-l stiu: ca nimeni nu se poate schimba pe sine insusi, cu de la sine putere, doar din vrerea lui - numai Mantuitorul Iisus Hristos il poate schimba pe om!!!
si dc as fi singurul care sa cred asta, intre miliarde de contemporani care ar rade de credinta mea, poate ca mi-as pune intrebari de genul 'oare nu sunt nebun?' dar pt ca zi de zi, aflu oameni care au gasit Adevarul, oameni ca mine, ca oricine din vremurile noastre (nu doar sfinti - din 'carti' ar zice secularii din jur, 'din Rai' - zic eu!!!) nu am absolut nicio indoiala legata de credinta mea.
Domnul sa aiba mila de noi toti, credinciosi ori necredinciosi, cei care-L vrem si care nu-L vrem!
Bine ca mai avem si "specialisti in cumintit pacatosi" cum zicea o ziarista despre un om de valoare care se lupta cu vindecarea consumatorilor de droguri din Bucuresti...
Domnul sa ne ajute sa ne punem toata increderea in El. doar El poate schimba inimile si, pana la urma, destinele oamenilor.
Post a Comment