Cine sunt mici (excepţie – foto 2 stânga, cam baschetbalistă pentru naţia respectivă!), cu părul întodeauna cât mai negru, chicotesc mereu, poartă cel puţin un aparat foto de gât, umblă de obicei două câte două, le găseşti peste tot prin lumea largă, başca nu fac nazuri dacă le ceri să se lase fotografiate? Evident – ori japoneze (foto 1 :-), ori chinezoaice (foto 2 :-), ori nişte tinere din nu-ştiu-care ţară asiatică (foto 3).
Bine, bine, ar putea obiecta cititorii mei (cum am şi fost apostrofat recent de cineva), de ce vorbeşti despre femei din UK şi dai poze cu fete de toate naţionalităţile şi numai când şi când cu britanice?
Păi, din vreo două motive:
1) unul teoretic – pentru că, efectiv ţara aceasta tinde să devină un amalgam de naţionalităţi şi tocmai de aceea mi-am intitulat serialul ‘Femeile în UK’ (nu doar ‘Femeile britanice’)
2) unul pragmatic – britanicele sadea şi în special acelea pe care le vreau eu fotografiate (nu de tip Essex girl, să se lase uşor – chiar şi la altceva... – că d’alea nu mă interesează!) se lasă greu de tot pozate, oricât de simpatice ar fi altfel şi deloc sfioase de conversaţii, chiar şi cu străinii photoholici :-)
Şi mi s-a părut relevant în legătură mai ales cu cele două japoneze (am şi o poză mai luminoasă, dar am zis că-i superb decorul) în trecere prin UK? Că reprezintă, poate fără să ştie, un trist prototip al femeii între 22-30 de ani din ziua de azi...
Ele sunt acelea care îşi iau câte un an sabatic (sabbatical/gap year), doar cu scop să se plimbe, să vadă, să experimenteze, să uite de sine, să amâne pe cât de mult posibil intrarea în rutina societăţii consumeriste de care cele mai multe se tem că oricum nu au cum să scape. Nu este absolut nimic rău în a-ţi lua un an liber, ci răul constă că este doar o amăgire...
Potrivit unei triste realităţi statistice, foarte puţine vor avea parte de căsătorii fericite până la bătrâneţe, fără să scape de cel puţin un divorţ.
Cam la fel de puţine vor scăpa şi de a se trezi, măcar o dată în viaţă, înşelate de soţi ori să-şi fi înşelat alesul. Prea puţine vor putea scăpa de nevoia unui serviciu care le va priva de anii când copiii lor vor avea cea mai mare nevoie de ele.
Şi mai puţine vor scăpa de a se transforma în ucigaşe de prunci, fie prin avort (corect politic aproape peste tot în lume) sau anticoncepţionale (un medicament oarecare zice-se, de către mafia farmaceutică mondială ce nu vrea a le recunoaşte caracterul avortiv sau de către ştiinţa lumii de azi, care nu recunoaşte caracterul de fiinţă mănunchiurilor de celule, fie ele şi de câteva secunde zămislite!).
Poate că este discutabil cât va fi o ucidere cu sau fără ştiinţă, dar în mod clar va fi cu voie – cu voia de a se bucura de ceea ce societatea de azi le-a spus că înseamnă libertatea. Doar bietele chinezoiace vor fi ucigaşe, pentru că aşa impune legea.
Groaznic de tristă mi se pare viaţa femeilor de azi, iar în UK încă şi mai şi decât în alte locuri din lume... Aparent (potrivit înţelepciunii strâmbe a lumii de azi), niciodată nu a fost mai liberă femeia de tirania bărbatului! În realitate (dar asta numai pentru cine vrea să judece drept!), niciodată nu a fost sclavia ei mai cumplită!
Falsa libertate de tirania unui bărbat (promisă de legislaţia ce simplifică divorţul şi sancţionează violul între soţi – prevederi foarte bune în esenţă) ascunde sclavia faţă de mai mulţi – nu doar de cei care te-au avut, dar şi de (sute? mii?), care doar te-au privit...
...căci aşa eşti învăţată că trebuie să intri în rândul lumii, cu hainele care le impun alţii (moda), cu chipul pe care îl vor alţii (industria cosmetică şi chirugiei estetice), cu sufletul murdar, pentru că aşa vor alţii (toţi cei care zic răului – bine, întunericului – lumină, nopţii – zi, care ţi-au băgat pe gât aşa-zisa educaţie sexuală până şi la grădiniţă).
Atâtea femei (precum aceste două japoneze care de nouă luni se plimbau prin lume, cam ca mine – aici cam râde ruptu’ de cârpit :-), doar că eu nu scriu nimic de râs, ci de plâns) fug instinctual de această cumplită lume de mâine în care vor sfârşi prin a se integra: idolul de luni până vineri numit carieră, plictiseala de sâmbătă unde se înghesuieşte spuza de viaţă socială, prostdispoziţia de duminică (în ceea ce ar trebui, de la Hristos încoace, să fie cea mai frumoasă zi a săptămânii!)...
Este frumos să te pozezi cu The UK Parliament în spate, dar este numai o amăgire, ce nu ţine decât o clipă – oare câte dintre femeile acestea vor scăpa de a-şi umple cu baloane de săpun atragător colorate golul interior pe care numai Duhul Sfânt îl poate plini?
Oare câte or mai putea înţelege că s-au născut pe lume pentru a fi sfinte şi că o mamă din orice amărâtă de ţară africană, cu o duzină de copii ucişi de foamete şi boli este mai fericită, prin împlinirea menirii ei, decât toate ‘zeiţele zilei’ de pe coperţi de revistă?
[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]
Tuesday, 17 June 2008
Femeile în UK (9) [Women in the UK]
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
10 comments:
Postarea ta ma face sa reinnoiesc intrebarea cu talantii in slujba Domnului, pt.ca inca nu mi-ai dat un raspuns...
Bucurie!
Nu prea am inteles de ce aceste fete japoneze isi doreau sa amane intrarea in viata asta "robotizanta", profitand sa calatoreasca... Intuiau amagirea sau nu? Probabil au fost doar un pretext pentru tine ca sa scrii despre situatia femeii necredincioase de azi... dar mi s-a parut ca le-ai luat, din start, sansa de a ajunge la intelegerea Adevarului si de a iesi din cercul vicios al lumii asteia.
In esenta, ai dreptate, de cand a cautat sa fie egala barbatului (cum pot sa fie egale doua lucruri care nu sunt la fel? doar in ochii lui Dumnezeu, prin valoarea pe care EL ne-o da!), femeia si-a pierdut si feminitatea si rostul pe pamant. Si nu cred ca doar cresterea copiilor e rostul asta, ci ajutor potrivit pentru barbat, in orice! ca si barbatul pentru femeie, de altfel...
E trist ca lumea se duce singura spre iad, prea mult nu mai face diavolul ca il ajutam noi!
Doamne, iarta-ne si lumineaza-ne!
draga Mihaela,
imi cer iertare dc, uneori, dau impresia unui ton necrutator, sententios, care imparte oamenii in categorii si emite judecati, insa nu a fost nicio clipa cazul "a fi luat, din start, sansa de a ajunge la intelegerea Adevarului si de a iesi din cercul vicios al lumii asteia" - asa cum sugerezi.
eu judecam doar o infiorator de trista stare de lucruri, fara a nega vreo clipa ca oricand si oricine, inclusiv personajele din poza, ar putea veni la cunostinta Adevarului, caci aceasta e voia Tatalui ceresc!
Dumnezeu sa te binecuvanteze cu un sot care sa priceapa, luminat de Hristos, care este rolul barbatului si al femeii, cum iubirea lor presupune complementaritate si ca scopul ei este in primul rand duhovnicesc (nici macar nasterea de prunci nu e scop primordial de la Hristos incoace!), nu vreo subordonare sau ca unul sa se foloseasca de celalalt!
iubirea este o mare taina, pervertita in lumea de azi, redusa la un 'contract' (casatoria civla) sau anulata de-a dreptul (prin promiscuitate), iar tot raul pe lume vine de la distrugerea acestei temelii fundamentale a Creatiei lui Dumnezeu, adica iubirea asa cum a daruit-o El lui Adam si Evei.
ai dreptate ca ne-am apropiat deja de 'vremurile de pe urma', despre care un diavol marturisea unui Sf Parinte, ca atunci (in zilele noastre adica!) nici nu va mai trebui sa faca el insusi ceva, caci oamenii vor intrece rautatea diavolilor...
insa chiar si asa, eu niciodata nu voi inceta sa cred in iubire, caci a crede ca 'asa ceva nu mai exista in ziua de azi' ar fi pentru mine egal cu a spune 'Hristos nu ne mai iubeste/nu ne mai ajuta in ziua de azi', ceea ce evident ca ar fi o cumplita blasfemie...
exista si iubirea absoluta intre doua suflete unite printr-o casatorie in Hristos, si fericirea, si sensul a orice, si prezenta vie a lui Domnului intre noi - sa nu uitam aceasta vreo clipa!
Am recitit o parte din articol si am inteles mai bine ca te refereai la datele statistice... si, conform acestora, sunt PUTINE SANSE ca cele mai multe femei sa aiba o atitudine crestineasca pentru ca traiesc intr-o lume ratacita. DAR minuni inca se intampla! Stiu si cred asta!
Si eu cred in dragostea adevarata:-) ...care, oricum, nu vine ca un dat, ci se construieste, cei doi cred ca au de luptat pana a ajunge la ea-de fapt, ca si pana a ajunge la desavarsire!
Multumesc de urare, asa iti doresc si eu tie:-)
Sa dea Domnul ca noi, astia, care cel putin credem si vorbim despre Altceva,sa nu ramanem la stadiul de vorba! (asta era adresata IN PRIMUL RAND mie insami!
Doamne, ajuta!
slava lui Dumnezeu pentru cum randuieste El lucrurile!
luni intregi, m-am cam descurajat de lipsa de 'interactiune' pe blogul meu - in afara unor mici exceptii sau curiozitati din partea prietenilor (adesea interesati aproape exclusiv de lucrurile 'neduhovnicesti', prea putin interesante pt mine).
ei bine, iata ca acum am cel putin o cititoare pe care sa n-o cunosc, dar interesata nu doar de 'istorioare' din UK, ci de perspectiva ortodoxa a nevrednicului de mine asupra vietii in aceasta tara si despre lume in general! nu stiu cat va tine curiozitatea ta fata de ce scriu eu, poate nu prea mult, dar nu conteaza... ma bucur insa oricand imi da cineva prilejul (cum faci tu zilele acestea) sa revin cu comentarii la postari mai vechi care mi-a fost drag sa le scriu, chiar si cand am abordat subiecte mai triste.
asadar, iata ce am de comentat la comentariul tau:
- statistica, procentajele, probabilitatile sunt 'idoli' ai lumii conmporane, pe care noi, credinciosii ortodocsi, nu avem de ce sa-i idolatrizam; ne folosim de date statistice, dar nu credem in ele! noi credem in Mantuitorul Iisus Hristos, pt Care orice este cu putinta, chiar si 99% sanse de reusita in ceva sa devina un esec sau viceversa... 1% sanse de supravietuire, gasit iubirea :), o locuinta la preturile ucigase si veniturile proaste din Romania etc - Domnul poate implini si asa ceva, in ciuda 'probabilitatii negative' consemnata de statistica.
- atitudinea crestina ar trebui sa fie 'cred in miracole, dar nu ma bazez pe ele', adica noi credem ca Domnul poate orice, dar sa nu-L ispitim cu 'da-mi/fa-mi/adu-mi, Doamne', in vreme ce noi am sta cu mainile in san, fara sa facem ceea ce se cuvine si suntem datori sa facem.
- multumesc ca imi 'retrimiti' urarea de bine, caci exact ceea ce dorim altora, aceea si primim de la Domnul. doar 'fie tie dupa credinta ta' ne spune El... uita-te, de pilda, la bietii oamenii care tot injura pe unul sau altul: pana la urma, efectul injuraturilor se intoarce asupra lor, mereu se enerveaza iarasi si iarasi, mereu le vine sa injure iarasi si iarasi. dimpotriva, noi dc dorim ceva bun altuia, vom primi si noi acelasi lucru. si nu exista absolut nimic mai bun, "in afara bunatatilor ceresti, decat a o iubi pe sotie si a fi iubit de ea", zice Sf Ioan Gura de Aur :)
- iubirea adevarata nu se poate fara ceva 'dat' exclusiv de la El, care potriveste doua suflete sa se atraga adesea impotriva ratiunii celor doi. si stii bine ca ma refer exclusiv la ceva cuviincios, caci, de exemplu, nu e de la Domnul 'atractia' dintre o pers casatorita si una necasatorita. :( insa, iarasi sunt de acord cu tine, ca iubirea adevarata se construieste, cum si mantuirea noastra ne-o construim noi insine, in conlucrare cu Dumnezeu. oricum, mai multe nu vreau sa detaliez acum despre ce am invatat si invat despre cum e cu iubirea - sa dea Domnul sa mai am alte episoade (folosind ca pretext 'Femeile in UK') in care sa vorbesc pe larg pe tema asta, poate chiar sa ofer lucruri ce ar putea fi de folos altora.
- eu am nadejdea ca, odata ce ne-am exprimat intentia sincera ca vrem sa-L urmam, Domnul nu ne va lasa a ramane doar la nivelul de simple vorbe. El ne va trimite inspiratii, va ingadui sa fim ispititi cand va fi spre folosul nostru, ne va coplesi cu binecuvantari, iar uneori ne va mustra, insa nicio clipa sa nu uitam ca 'ne are in grija' si ne iubeste neconditionat. a nu se intelege 'sa-i dam inainte cu pacatele, ca El ne iubeste oricum', ci ca, fie si de am cadea, sa nu ne pierdem nadejdea in dragostea Lui!
Si pe mine ma bucura dialogul asta. Dar mi se pare usor exagerat sa ii aduci slava lui Dumnezeu pentru ca "esti citit". Sincer, cu toata dragostea in Domnul pe care o pot avea, iti spun ca bloggingul (nici nu stiu daca e bine folosit termenul!) mi se pare, in general, o forma mai rafinata de a pierde timpul, de a amana unele activitati, de a trai "mai" deplin si real cu Hristos (ma refer la bloguri personale, nu ca acela pe care amandoi il citim, marturisitor al Cuvantului, fara dezvaluri individuale)... Eu insami simt/traiesc asta (de exemplu acum am de invatat pentru niste examene, dar... n-am chef, prefer sa "vorbesc" cu tine:-) Si tu ai constientizat lucrurile astea, in alt comentariu...
Poate exagerez si eu acum, oamenii simt nevoia sa isi impartaseasca trairile, experientele (si eu as fi scris ceva interesant in dupa amiaza asta daca as fi avut blog:-)), dar nadajduiesc ca asta e doar o etapa spre desavarsire! nu crezi?
In rest, absolut de acord cu ce ai comentat la comentariul meu, facut la postarea ta:-)
Doamne, ajuta!
cu observatia ta pot spune ca, macar in parte, m-ai cam 'prins', ai pus de degetul pe rana!
eu sincer Ii multumesc Domnului ca am cititori chiar interesati (in cat de mica masura) de ceea ce scriu, nu doar sa 'se bage in seama', caci n-am de unde sa stiu dc prietenii nu se vor fi simtit 'obligati' sa-si dea cu parerea, de genul "uite, dom'le si-a facut blog, hai sa nu fim nesimtiti sa nu-l bagam in seama"...
oricat de sincer as fi, inclin sa dau cumva dreptate observatiei tale... ar exista riscul sa-I multumesc Domnului pt ca imi este gadilat orgoliul si goana mea dupa slava desarta nu e zadarnica, pt ca primesc ce am vrut - cititori-comentatori!
dar, oricat as vrea sa ma 'mustru', sa nu cad in autosuficienta si autojustificare, n-as crede ca blogul meu e exclusiv un exercitiu de slava desarta... sau macar sper eu ca n-ar fi.
iata de ce anume as 'contra' putin opinia ta legata de 'a avea blog = pierdere de vreme':
- pt ca il tratez ca pe ceva profesional, in speranta (fie ea si infima, potrivit statisticii si ratiunii, de vreo 1-5%) ca as putea sa am candva profesia de blogger; asadar o meserie cat se poate de onesta, nu? :)
- pt ca, fara falsa modestie, cred ca 'am ceva de spus', in sensul ca am avut acces la viata in UK si m-am straduit mereu sa ofer si informatii utile, nu doar simple 'pareri' de care e plina blogosfera.
- pt ca (si aici iarasi trebuie Domnului sa-I multumesc!) am cunoscut cel putin 2-3 persoane extraordinare gratie bloggingului si m-am simtit online mult mai aproape de cei de o credinta cu mine, la fel cum aveam sa ma simt si in seculara UK, dat fiind faptul ca, in viata de zi cu zi, desi cunosc persoane fascinate si am relatii de munca de la acceptabile la excelente, pur si simplu nu prea am de-a face decat la biserica (la propriu) cu oameni din Biserica.
- pt ca bloggingul mi-a rezolvat o problema practica; nicidecum n-as fi putut sa scriu in zeci de mailuri acelasi lucruri, catre zeci de persoane diferite, ba inca si in engleza, si in romana, dat fiind faptul ca asa m-a binecuvantat Domnul cu prieteni si cunostinte in toata lumea.
- pt ca ai dreptate doar partial ca poate fi 'o pierdere de timp'; eu zic ca m-a ajutat Domnul sa nu mai fie chiar asa si mi-am limitat postarile la 8 pe luna, de la 35, in prima luna de blogging; o 'cadenta' rezonabila as zice.
- pt ca felul in care pierdem vremea, in mod 'rafinat' (prin blogging) sau mai grosolan (stand la meci in crasma) este irelevant; pt pacatul in sine nu e vinovat internetul si bloggingul, ci ceva care tine de fiecare dintre noi.
altfel, sunt intr-o masura destul de mare si de acord cu tine:
- cred si eu ca trebuie sa fie 'doar o etapa' in cslea spre desavarsire nevoia de a spune ceva/cuiva, care nu poate dura la nesfarsit... odata cetraiesti doar pentru/cu Hristos, iubesti si lumea, dar nu ai nevoie de ea, in sensul de a-i comunica, ci doar de a o sluji. de pilda, macar de-ar da Domnul minunea sa fiu nevoit sa schimb scutece la un copil, ca nu doar ca nu mi-ar mai arde de blogging, dar nici nu cred ca mi-ar fi dor :)
- cred si eu ca mai utile sunt blogurile 'profesioniste' ca cel plin de atatea comori duhovnicesti la care faci aluzie :)
altfel, din moment ce imi spui ca esti "absolut de acord cu ce ai comentat la comentariul meu, facut la postarea ta:-)" poate ca ar trebui sa ne oprim aici cu comentariile la postarea de fata, nu crezi?
ce rost mai are sa ne scriem lucruri cu care suntem de acord amandoi? unde mai este scanteia polemica, disputa? o sa zica altii ca 'suntem pe blat' si ca, de fapt, ne cunoastem si ca 'ti-am dat spaga', incat sa am si eu o cititoare-comentatoare... :)
ei, desigur ca poti sa-mi mai scrii dc vrei... insa chiar nu merita sa-ti ratezi examenele pierzandu-ti vremea pe blogul meu :)
Intr-adevar, am ajuns offtopic... stiam, dar simteam nevoia sa uc o observatie constructiva, desi in afara subiectului. Sunt rezonabile argumentele tale! Mi-am dat seama de la inceput ca exista si argumente pro:-), oricum e o tema mult mai ampla de discutat, dar nu isi are locul aici.
O duminica binecuvantata!
subscriu comentariilor tale pentru un subiect atat de delicat, iar in ce priveste blogging-ul cred se potriveste ce scrie aici:
"Adresãm o rugãminte cãrte cei care au timp si disponibilitate pentru activitatea misionarã:
- intensificati munca misionarã folosindu-vã din plin de facilitatile internetului.
- comunicati unii cu altii, informati-vã, creati siteuri si bloguri cu continut ortodox, istoric, cultural si educational.
Dacã la începutul anilor 2000 prezenta pe web a laicatului ortodoxe si a ortodoxiei era firava, acum dupã 10 ani, observãm cã Biserica foloseste din plin facilitãtile oferite de internet. Dar merita sã evidentiem, cu bucurie, activitatea intensã misionarã sustinutã de laicatul ortodox de la noi din tarã.
Va sugeram sa descarcati literatura teologica si de spiritualitate de prezinta interes pentru dv., intrucat in scurt timp activitatea misionara ortodoxa pe net va fi mult ingreunata, pana la blocarea ei. Folositi timpul ramas pentru a salva materialele ortodoxe pe HDD, CD-uri sau DVD-uri.
Credem cã aceatã activitate trebuie intensificatã si mai mult, pentru transmiterea adevãrului istoric, pentru cinstirea martirilor si mãrturisitorilor care au suferit pentru Hristos în perioada comunistã si pentru transmiterea si mentinerea nealteratã a credintei noastre crestin ortodoxe.
APOLOGETICUM
09.03.2010"
iar Cuv. Paisie Aghioritul spunea:
"Cuvînt rostit de părintele Paisie cu 17 ani în urmă
- Părinte, trebuie ca totdeauna să ne mărturisim „crezul” nostru ?
- Este trebuinţă de discernămînt. Sînt momente cînd nu trebuie să vorbim, şi momente cînd trebuie să mărturisim cu îndrăzneală „crezul” nostru, pentru că sîntem răspunzători dacă nu vorbim. În aceşti ani grei fiecare dintre noi [...]"
C.L.
@ C.L.
n-as zice ca fac ceva programatic; nu caut neaparat sa "am timp si disponibilitate pentru activitate misionara".
pur si simplu, acesta e talantul meu (sa scriu) si dc am inceput sa scriu despre UK, n-aveam cum sa o fac decat prin ochii credintei mele.
dc si in ce masura viziunea mea asupra realitatii supara pe unii sau marturia mea le poate fi de folos altora - aceasta doar Cel care mi-a dat talantul poate sa o stie.
ca orice rob netrebnic, am facut doar ceea ce se cuvenea sa fac. ba inca as spune ca mai am foarte multe 'datorii' si n-am facut tot ce as fi putut face :-(
***
despre avertismente precum "in scurt timp activitatea misionara ortodoxa pe net va fi mult ingreunata, pana la blocarea ei" nu stiu ce sa zic.
doar ca, in mod evident, or fi altii si mai informati decat mine si mai inaintati duhovniceste, incat sa 'presimta' asa ceva.
negresit, asa cum vulcanul islandez Eyjafjallajokull a 'inchis' cerurile pt avioane, nu m-ar mira ca, intr-o buna zi, sa se 'inchida' si internetul.
de fapt, controlul nasterilor, al banilor si economiei ar ramane inutile pt dusmanii omenirii si ai lui Hristos, fara controlul (sau, mai degraba suprimarea libertatii de expresie) pe internet.
Post a Comment