Femeile în UK (12) [Women in the UK]

Oare cum arată şi ce fac britanicele când pleacă către serviciu ori se întorc după o zi de muncă? Nu ştiu dacă oi mai avea vreun cititor interesat de acest serial, dar încerc să ofer un răspuns prin trei imagini la această întrebare.

Ca orice fotoholic, mi-au ieşit şi mie trei imagini şi, gata, uite cum ce repede şi ce uşor încropesc un miniportret care se vrea reprezentativ (?!) pentru femeia obişnuită – of, oare nu ştim că nu există femeie obişnuită pe lume! :-) – întâlnită în UK.

Mă folosesc de aceste poze pentru a susţine ideea că, oricum ar arăta britanicele, totuşi, prea arareori am întâlnit din acelea precum în aceste imagini.

Adesea, citind preferatul meu The Daily Mail (mai ales pentru poze!) nici nu regăsesc acea Mare Britanie adevărată pe care nu o poţi surpinde decât călătorind tu însuţi.

Iar dacă în UK parcă mai seamănă cât de cât ceea ce se vede în ziare şi la televizor cu ceea ce vezi pe străzi, în SUA nu am mai găsit loc de niciun fel de asemănare. Şi nici nu zic de cine-ştie-ce film hollywoodian ori de ce tragem cu ochiul la CNN sau ABC.

M-am uitat la televizor în SUA în cinci locuri distincte (District of Columbia, California, Iowa, Virginia, New York), dar peste tot am rămas uimit de ce puţin seamănă America de la televizor cu America reală, pe care o întâlneam ieşind din hotel.

În UK, şocul nu mi-a fost atât de mare (acesta ar fi un plus sau un minus pentru industria TV britanică?), totuşi, discrepanţa (cu cel puţin o excepţie notabilă care merită o postare pe blog cândva) există şi aici! Una este lumea de pe micul ecran, şi altceva în realitate...

Iertaţi introducerea cam lungă, dar poate măcar vreun cititor va înţelege unde bat... Mi se pare că se naşte această discrepanţă şocantă, neverosimilă, obositoare chiar – în privirea acestor navetiste din UK.

Cererea de infotainment (şi mi-e greu să mă numesc jurnalist, nefiind decât un – iscusit, mă amăgesc eu?! – ci un furnizor de aşa ceva!) vine din privirea acestor femei, concentrată pe reviste, ziare, tot soiul de gadget-uri, cărţi etc.

Toate nu sunt altceva decât mijloace de omorâre a timpului şi nimic mai mult! Desigur că vina este împărţită, poate jumate-jumate, între cei care vor să-şi ucidă timpul, şi noi (jurnalişti + alţi slujbaşi din show-business) care le oferim mijloacele pentru o face.

Poate că, pe vremea lui Charles Dickens, când femeile citeau romane în foileton sau surorile Brontë tipăreau mii de exemplare din cărţile lor, de pe urma atenţiei care se citeşte în privirea celor din imagini, se alegeau cu ceva folositor.

Mă îndoiesc că acum ar mai fi cazul. A nu se înţelege – Doamne-fereşte! – că văd ceva rău în citit sau că mă dezic cumva de parerile romantice despre femeile citind exprimate aici sau aici.

Ceea ce vreau să spun este că britanicele acestea (şi asemenea lor, milioane de femei din toată lumea) nu fac decât să se cufunde într-o lume mincinoasă.

Ce au a face bolnava ‘cultură a celebrităţilor’ din UK, bârfele, zvonurile, scandalurile, succesele unor sau ale altora etc cu viaţa reală, cu adevăratele probleme de care aceste femei tocmai s-au desprins, venind de la serviciu, sau către care se îndreaptă, acasă?

Sunt convins că britanicele obişnuite, precum cele fotografiate de mine, au şi o viaţă reală, cu examene, greutăţi, încercări, provocări, luptă destulă, adesea mai multă istoveală decât satisfacţie, mai multe lacrimi decât surâs.

În ciuda paradisului consumist pe care ni-l promite UE ori a societăţii politic corecte, adusă de New Labour în UK, călătoria omului prin lume nu a fost şi nu va fi vreodată o continuă croazieră de lux.

Oricât ar vrea ideologiile ateiste să ne înveţe altceva, pe lume suntem în surghiun. Şi nu putem să facem lumea mai bună, ci doar să ne facem noi înşine mai buni – din mila Cui şi cu al Cui ajutor nemijlocit… nu cred că mai trebuie să explic. Totuşi, în lumea asta secularizată, toţi vrem o viaţă mai bună, dar mă tem că prea puţini vrem să ne facem mai buni.

Despre ce altceva citesc aceste femei decât despre cum să-şi facă o viaţă mai bună, despre o viaţă de vis ori, măcar atâta – că există şi unele dintre ele cărora reuşeşte?

Toată ziua le vezi în reviste, la televizor, pe panouri publicitare – se distrează, se simt bine, sunt împlinite, au succes, locuiesc într-o casă de vis, au un soţ de vis, amantul (al câtelea?) tot aşa, pleacă în vacanţe exotice când au chef, jonglează cu slujbe de vis etc...

“De ce n-ai fi şi tu una dintre ele?”, eşti întrebată zi de zi, clipă de clipă, oriunde ai fi în UK. Şi mai ales în ‘clipele libere’ petrecute într-un mijloc de transport. Confort, bunăstare, plăcere, succes, realizări, recunoaştere, putere, influenţă – aceştia sunt ‘dumnezeii vremii’ la care nu doar că poţi (la nivel de fantansmă), să ai acces, dar chiar TREBUIE să o faci.

Azi îţi faci rost de altă culoare la păr, mâine de alt iubit, poimâine de altă pereche de silicoane, altă casă, alt serviciu, altă carieră, altă maşină, altă locuinţă, altă ţară poate… Şi totul mai bun, mai frumos, mai plăcut, mai mulţumitor!

Nimic mai iluzoriu, de fapt. În fiecare secundă poţi pofti altceva, la fel de repede precum ai da pagina unei reviste sau un click pe mouse. Altceva, altceva şi iarăşi altceva, dar cu niciun chip o altă viaţă!

Oricât te-ai amăgi că alegi din ceea ce lumea de azi îţi oferă cu atâta prefăcută generozitate, oricât te păcălesc filosofiile orientale cu mai multe vieţi care ar explica totul, viaţa este numai una.

Asemenea amăgirii budiste, şi ateismul hedonist al lumii de azi (care se simte acasă în Marea Britanie de azi precum stalinismul în Coreea de Nord) promite mereu alte vieţi, mereu alte alegeri pe care poţi să le faci.

La capătul tuturor alegerilor stă moartea, pe care alegerile noastre nu au cum să o întârzie. Nenumăratele alegeri proaste pot numai să o grăbească, dar nu să o întârzie. Însă femeii de azi, diavolul îi oferă puzderie de alegeri de parcă nici n-ar exista moarte. Iar dacă nu alegi, eşti condamnată la exasperanta comparaţie cu celelalte.

Viaţa celorlalte este mai bună (“uite ce fără de griji zâmbeşte de pe copertă!”), celelalte nu se confruntă cu probleme (“ah, cum a încasat suta de mii de lire doar pentru câteva apariţii în emisiunea aia tâmpită!”), celelalte au parte de bărbaţii cei mai buni (“de ce dau eu mereu peste neisprăviţi?”), celelalte sunt mai frumoase (“ce mai întorc toţi capul după ea!”)…

“Mai binele este mereu la cealaltă, mai răul la mine… Trebuie să mă schimb, să încerc şi asta şi ailaltă…” Of, de ar fi schimbarea aceasta unica mântuitoare (pocăinţa), dar prea sunt de formă, superficiale, nesemnificative, toate schimbările la care sunt ademenite femeile din ziua de azi, fie ele din UK sau de oriunde!

“De aceea femeia, socotind că rodul pomului este bun de mâncat şi plăcut ochilor la vedere şi vrednic de dorit, pentru că dă ştiinţă, a luat din el şi a mâncat şi a dat bărbatului său şi a mâncat şi el.” Evident că numai Duhul Sfânt, prin Prorocul Moise, putea da o asemenea descriere desăvârşită a femeii britanice, în niciun caz un oarecare blogger ca mine.

Chiar şi luând în considerare definiţia de mai sus, care bărbat şi-ar putea justifica în faţa Domnului nepriceperea în iubire precum Adam – “Femeia care mi-ai dat-o să fie cu mine, aceea mi-a dat din pom şi am mâncat” – şi să nu merite aceeaşi soartă ca strămoşul nostru?

Să ne ferească Dumnezeu a ne autojustifica liota de lipsuri bărbăteşti dând vina pe slăbiciunile feminine! N-ar fi rău să ne dăm seama că nevoia de evadare în lumi fictive, în alte vieţi, şi de omorâre a timpului li se trage femeilor şi de la faptul că noi, bărbaţii, nu ştim ori nu vrem (că nu există nu putem!) să le umplem acel timp cu dragoste...

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]