Monday 27 October 2008

Studentul nostru, stăpânul nostru (9) [Our student, our master]

Chiar dacă nimeni altcineva n-ar fi curios, cred că am cel puţin o potenţială cititoare – care mă va succeda ca Chevening Fellow la SEI – căreia s-ar putea să-i folosească aceste imagini, pentru a-şi face o idee despre cum arată campusul uneia dintre primele 30 de universităţi britanice.

Desigur, este vorba de o universitate din generaţia new wave, cele care au prea puţin de-a face cu celebrele universităţi istorice (Oxford, Cambridge sau cele scoţiene din Edinburgh, Glasgow şi St. Andrews – de la acestea trei din urmă am imagini de postat :-)

În niciun caz nu seamănă din punct de vedere arhitectonic, însă bănuiesc că nici la nivelul fandoselilor – studenţii nu-s atât de upper class, nu există tradiţii de secole, n-am auzit de ritualuri de iniţiere, iar profesorimea este considerată a avea vederi mai liberale faţă de cine predă în universităţi mai tradiţionale.

Cât despre prietenia studenţilor (70% studente!) cu alcoolul, asta nu cred că ar trebui să fie cam aceeaşi în întreg mediul universitar din UK :-)

Oricum, pentru cine este obişnuit cu Universitatea din Bucureşti, cu locaţii răspândite în tot oraşul, majoritatea clădiri vechi, altele – ceva mai noi (dar nu nai noi de anii 1970), această University of Sussex sigur va fi o experienţă interesantă. În prima săptămână, ai impresia că ai fost paraşutat într-un campus uriaş, dar el va deveni tot mai mic pe măsură ce-l înveţi.

După ce te vei dezmetici din primele impresii pozitive – de genul “aici chiar totul este centrat pe confortul studentului” – desigur că vei găsi o gramadă de cusururi... legate, de pildă, de designul ciudat al unor clădiri, calitatea mâncării disponibile în campus.

Totuşi, orice nemulţumire ai avea, ea nu poate fi analizată decât păstrând termenii comparaţiei – dacă ai mai avut de-a face cu universităţi occidentale/britanice, are rost o discuţie; dacă nu – orice comparaţie cu România nu-şi are locul.

Apoi, aflându-te la 7-10 minute (cu autobuzul) de Brighton sau 8 minute (cu trenul, care circulă de vreo 3 ori pe oră în cel mai rău caz, altfel şi de vreo 20, probabil), nu poţi spune că acest campus duce lipsă de ceva.

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

12 comments:

Anonymous said...

In mod sigur ai o cititoare, nu numai a postarilor actuale, dar si a arhivei. :) multumesc
A.B.

MunteanUK said...

nu pot sa spun decat ca de-abia astept sa vii cu comentariile tale - poate in dezacord cu ideile mele, de ce nu? :) - oferite 'la cald', chiar dupa ce imi vei fi calcat pe urme. am puzderie de subiecte pe blog in legatura cu care ai putea comenta!

apoi, odata ce termini cursul, intri intr-o mare familie de 'Chevening Alumni', asadar e imposibil sa nu ne mai intersectam noi...

nu ca nu ne-am fi intersectat pana acum, dar iata inca un exemplu de 'ce mica e lumea' :)

Anonymous said...

Anul acesta Sussex a iesit in primele 20 din UK!

MunteanUK said...

sa inteleg ca primul Chevening Fellow din Romania care a trecut pe acolo (eu) a reusit sa 'traga in jos' intr-atata aceasta prestigioasa univ britanica?! :)

Anonymous said...

Nu stiu daca ai tras Sussex in jos, banuiesc ca te-ai documentat, numai ca ai nu ai preluat 'the up-to date bit' din moment ce clasamentul universitatilor din lume se face anual. Iar printre primele 20, insemna de fapt locul 16.

MunteanUK said...

nu mai stiu ce sa zic despre diferite clasamente privind 'top universities', caci sunt dcestule online si destul de diferite. fiecare cu criteriile sale, cu prejudecatile sale...

singurul element comun pare faptul ca 'number one' in lume este Harvard University din USA.

cat despre Univ of Sussex (US), ce mai conteaza pe ce loc e, cata vreme a dat Domnul sa ajungi acolo?! apoi, cu voia Lui, ne-om si vedea acolo la 'Alumni Conference' :)

Anonymous said...

sa inteleg ca stii de la cine sunt comentariile?

MunteanUK said...

sa zicem ca, 95%, intuiesc cine ar putea fi, insa n-as baga mana in foc, caci, de cand cu blogging-ul, de multe ori am luat 'teapa' in a ghici cine mi-s cititorii anonimi :)

Anonymous said...

nu pot sa-ti confirm sau sa-ti infirm intuitiile din moment ce nu ai incercat sa le dai o forma mai materiala.

cu autobuzul in nici un caz nu se face 10 minute, Old Steine Brighton - Falmer campus, cel putin 20 de minute, Lewes Road is a nightmare neavand a bus lane.

MunteanUK said...

ei, afla ca acum intuitiile mele s-au inversat: 95% nu stiu cine imi scrie, si doar 5% am pe cineva in minte!

asa ca, pt a evita orice situatii neplacute in care m-am mai bagat eu (de cand sunt blogger), prefer sa nu mai comunic nimic cu cineva care nu-si asuma o identitate, oricare ar fi ea, pe care si asa nu as avea cum sa o verific :(

Anonymous said...

eii, anonim e o forma mai facila de semna, dar asta nu inseamna ca nu-mi asumn afirmatiile sau o identitate. in sfrasit,am inceput sa comentez pe blogul tau, acum cand am de scris un "academic report" si sunt stresata. trebuie sa-ti trimit fotografii cu noul iconostas de la biserica.

iuliana

MunteanUK said...

aha, te-ai 'demascat' - pai atunci astept noutati in cadru privat?

oricum, foarte buna observatia ta ca, de fapt, ar fi cam 20 minunte de mers. mie tot timpul imi pareau a trece foarte repede sau poate ca luam in calcul plecarea de la biserica din josul garii, nu de la Old Steine. multumesc!