Wednesday, 31 July 2013

Cea mai fericită femeie [The happiest woman]

Noi i-am ucis Fiul, dar ea ne iubeşte. A suferit mai mult decât toate femeile*** care s-au născut şi se vor naşte vreodată pe lume.

Miliarde de fiice ale Evei au îndurat şi vor mai avea parte de chinuri cumplite, însă numai uneia i s-a prezis că va trece sabie prin sufletul său. Şi aşa a fost.

Totuşi, pe niciuna alta nu o putem numi pururea fericită. Numai Preasfânta Născătoare de Dumnezeu (Theotokos) este şi cea care a suferit mai mult, dar şi cea mai fericită.

Cum de uităm adesea această esenţială lecţie?! Nu există nici scurtături către fericire, nici nu o putem atinge pe gratis, fără a ne asuma un preţ.

Iar pe acesta nu-l puteam măsura în bani sau în funcţie de alte repere materiale după care, eronat, ne rânduim vieţile.

Atât în lumea trecătoare de aici, dar mai ales când se vor socoti toate, în cea de apoi, nu vom primi decât atâta autentică fericire câtă dispoziţie pentru jertfă am avut. 

Or, cine va avea vreodată mai multă jertfelnicie decât Maica Domnului? Toţi sfinţii sunt bune modele, dar unul este modelul suprem.

Dacă până şi jalnicele surogate hedoniste pe care le luăm drept fericire ne costă şi ne dor, cum ar putea fericirea veritabilă să ne vină de-a gata?

Nu că nu ne-ar da-o Dumnezeu, că doar Adam şi Eva astfel au primit-o. Dar nu ne-ar fi de folos. Am strica-o precum au făcut protopărinţii noştri.

Mulţi copii se roagă să primească jucăria preferată, o visează noaptea, îşi fac speranţe, mai bat din picior sau se fac surprinzător de cuminţi mânaţi de acest interes.

Într-un final, îşi primesc cadoul râvnit. Însă nu ştiu ce să facă de el. Adesea, nici nu trece o jumătate de oră până ce ajunge să zacă stricat în vreun colţ al casei.

Oricui şi oricând ne-ar da Dumnezeu fericirea instantaneu. Dar nu ne-ar fi de niciun folos. N-am şti să preţuim ceea ce, fiind un dar divin, este fără-de-preţ.

Nu se pune problema că nu o merităm, căci fără de merit ne-a chemat Preasfânta Treime de la nefiinţă la viaţă – pentru veşnică şi deplină fericire.

Ci doar că nu ştim să trăim fericirea. Prin urmare, Domnul ne poartă prin împrejurări smeritoare, doar-doar om învăţa să preţuim darul la care ne cheamă.

În mod ideal, de am ţine toate poruncile lui Hristos, am trece prin viaţă fără durere, căci în faţa fiecărei răscruri am avea deja lecţia învăţată.

Pentru că nu ne ţinem de porunci, dar Domnul tot ne vrea fericiţi alături de El, primim întâi teste (felurite necazuri, încercări, ispite, dureri), apoi lecţiile şi tot aşa.

A ne lăsa în voia Lui (Iată roaba Domnului...”), clipă de clipă, este calea desăvârşită către fericire. Ceea ce nu ne garantează că nu vom avea o cruce de purtat.

Încă dinainte de a zămisli şi a deveni Maică a lui Dumnezeu, Fecioara Maria respecta toate poruncile, dar chinuri fără seamăn tot n-au ocolit-o.

Aceasta pentru a ne fi tuturor lecţie să nu deznădăjduim. Dacă ea, curată fiind, nu a deznădăjduit în faţa Crucii, nici noi să nu deznădăjduim vreodată!

Ştiindu-ne atât de pângăriţi, să nădăjduim că oricâte rele am îndura, pentru păcatele noastre ne vin, ca să ştim a preţui fericirea alături de Făcătorul nostru.

Din mulţimea păcatelor şi departe de Sf. Împărtăşanie fiind (din neglijenţa noastră sau opriţi de duhovnic), uneori ne pierdem îndrăzneala către Mântuitorul.

Cu toate acestea, şi din cea mai adâncă deznădejde, să o chemăm pe Maica Sa. Minunile ei nu-s doar în cărţi, ci se petrec acum în multe vieţi din jurul nostru.

Să nu credem minţii noastre nici în plăsmuiri feerice, nici în deznădejde, ci să nu lăsăm vreo zi fără o chemăm pe Maica Domnului. Şi vom trăi minuni!

*** NOTĂ: Dedic acest articol surorilor în Hristos care s-au aflat în Tabăra aniversară a Asociaţiei Ortodoxia Tinerilor (Borşa, MM, 23-29 iulie 2013), cu îndemnul de a se strădui mai mult să se apropie de Maica Domnului. Nu există o reţetă de fericire mai bună.

[Pentru toate postările de pe acest blog mergi la/For all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

8 comments:

MunteanUK said...

Legendă foto:

[1] Icoană din biserica mare a Mănăstirii “Sf. Rafail, Nicolae şi Irina” din apropiere de Salonic, Grecia (2013).

[2] Icoană de pe un coridor al arhondaricul aceleiaşi mănăstiri.

[3] Icoana făcătoare de minuni a Mănăstirii Rarău, com. Crucea, sat Chiril, jud. SV (2012).

[4] Pictura de deasupra intrării în catedrala episcopală de la Mănăstirea Curtea de Argeş, jud. AG (2011).

[5] Icoana preferată a Sf. Nectarie Taumaturgul, aflată în fostul său dormitor de la Mănăstirea “Sf. Treime” din insula Eghina, Grecia (2013).

[6] Pictură de la intrarea într-una dintre bisericile Mănăstirii Vatopedu, Sf. Munte Athos (2013).

violeta said...

Sublime cuvinte, un adevarat tratat de fericire...Foarte interesanta ipoteza fericirii ca rasplata pentru jertfa asumata...Poate ca de aceea sunt atat de putini oameni fericiti in ziua de astazi, pentru ca toti fugim de asumarea crucii, si alergam pe calea cea larga a placerilor superficiale. Da, cred ca ai dreptate, cum nu poate exista inviere fara cruce, la fel nu poate exista nici fericire vesnica (tot inviere, adica) fara jertfa. E o problema insa cu jerfa: trebuie asumata ca sa rodeasca. Daca noi cartim la cel mai mic necaz, la cea mai mica durere, si nu ne lasam in voia Domnului, nu suntem pe drumul catre fericire.
Fie ca toti sa cunoastem inca din acesta viata frumusetea fericirii vesnice!

Lidia said...

Maica Domnului rămâne pentru noi, creștinii de ambele sexe, model de smerenie, de curăție, de ascultare și, așa cum bine ai scris aici, model de fericire autentică.
Cu toții am vrea să fim fericiți - deși concepem în mod diferit fericirea - însă când e vorba de jertfă, oare câți dintre noi nu dăm înapoi? Să rupi din tine, din timpul tău, din viața ta pentru cel de lângă tine, să lași deoparte egoismul, mândria, ranchiuna nu e ușor lucru.

MunteanUK said...

@ violeta (1 August 2013 10:05)

Mă bucur că ţi-a plăcut articolul meu! Nu mă îndoiam că te numeri între cititorii care înţeleg din prima mesajul pe care m-a luminat Domnul să-l transmit acum, la începutul Postului Adormirii Maicii Domnului.

Pentru tine şi pentru orice alt cititor, ţin doar să mai subliniez o precizare făcută în postare.

Fericirea ne-o dă Domnul pe gratis, nu avem noi cu ce să o plătim... Nu se pune problema de a o 'câştiga' cumva, căci El pe toţi ne iubeşte şi ar dărui-o atât celui mai mare sfânt, cât şi celui mai mare păcătos.

Cu ce am răsplăti faptul că ne-a adus din neant la viaţă? Ce putem noi să-I dăm la schimb?

Totuşi, este nevoie de jertfă pentru a valorifica darul primit, pentru a-l preţui, căci altfel nu ştim ce să facem cu el şi foarte repede îl pierdem.

Valoarea fericirii nu se cântăreşte neapărat în cantitatea de suferinţă asumată, ci în câtă smerenie avem. Cu cât mai smerit, cu atât mai fericit!

Din păcate, ideologia în care ne scăldăm cu toţii - năzuinţa spre o viaţă mai bună, spre succese, lux, satisfacerea patimilor - ne poartă tot mai departe de fericire...

MunteanUK said...

@ Lidia (1 August 2013 10:50)

Câţi dintre noi nu dăm înapoi de la asumarea jertfei?! Păi, cam toţi...

Din milostivirea Domnului, chiar şi în aceste vremuri de exacerbare a egoismului, mai avem parte între noi de oameni jertfelnici care să ne inspire.

Puţini or fi chiar de anvergura marilor sfinţi de odinioară, dar şi de la oameni păcătoşi ca noi (dar care se şi dăruiesc altora, în ciuda păcatelor lor) avem ce învăţa.

Într-adevăr, "nu e lucru uşor" a o lua pe calea către fericirea reală, de origine dumnezeiască, însă altă cale nu-i. Toate celelalte, oricât de frumoase par la un moment dat, nu-s decât fundături.

Fără Dumnezeu, toate căile omului sunt fundături fără rost - ferice de cei care află, încă din viaţa de acum, acest adevăr! Mai bine să ne dezmeticim aici (şi, adesea, tare dureroasă este dezmeticirea asta!), decât după ce am trecut de pragul morţii.

iulia said...

As incepe cu sfarsitul si as marturisi ca traim minuni! Cum altfel s-ar numi de pilda faptul ca o mica replica a icoanei Maicii Domnului Prodromita de la schitul Darvari din Bucuresti, pe care am purtat-o cu mine zi de zi din clipa in care am primit-o in dar (initial pentru simplul fapt ca mi-a placut din punct de vedere estetic) mi-a indreptat pasii, incetul cu incetul, pe parcursul a aproape noua ani, catre biserica in care se afla, ajutandu-ma ca in urma cu alti patru ani sa incep a-mi schimba mintea si a porni pe drumul intelegerii adevarate a lui Dumnezeu si a credintei noastre ortodoxe…in tot acest rastimp, am simtit cum Maica Domnului, in iubirea si bunatatea ei nemarginita pentru noi, copii sai, mi-a stat alaturi la bine si la greu! M-a privit cu duiosie cum am cazut si m-am ridicat, de nenumarate ori, si se roaga neincetat pentru mine, pacatoasa, asa cum o face pentru noi toti! Depinde insa de fiecare dintre noi, ca la un moment dat, sa incepem a simti puterea rugaciunilor ei si minunile pe care le savarseste in viata noastra!

Foarte frumoase fotografiile icoanelor din articol! … si titlul, atat de simplu si la obiect, incat m-a facut sa realizez ca niciodata nu m-am gandit cu adevarat la faptul ca intr-adevar, Maica Domnului este “cea pururea fericita”, prin urmare da, si cea mai fericita femeie!
Cat despre jertfa, ea este intr-adevar singura care mai poate cu adevarat misca si schimba inima oricarui om de pe acest pamant, poate mai ales in zilele noastre, cand ea a devenit atat de rara!
Ne gasim in fata unei situatii bizare, pe care nu parem a o distinge: pe de o parte, tratam ca pe o “normalitate” si aplicam in viata de zi cu zi comportamente hedoniste, promovate de societate, dar care sunt in contradictie cu lucrurile de care avem nevoie pentru ca sufletele nostre sa tresalte de emotie, sa-si gaseasca pacea si sa se elibereze, iar pe de alta parte privim cu admiratie si traim adanc orice gest singular de jertfa al unui frate de-al nostru pentru aproapele sau!
Sa fie vălul de pe ochii nostri atat de greu de indepartat?
Sa ne rugam ca Maica Domnului sa ne ajute pe toti sa-l indepartam si sa pornim pe calea trairii autentice a propriilor vieti, pe calea asumarii si recunoasterii rolului central al jertfei, ca izvor de bucurie adanca, in viata fiecaruia dintre noi!

MunteanUK said...

@ iulia (4 August 2013 01:10)

Poate aşa-s eu, înrobit de slava deşartă a dorinţei de găsi oameni care să comenteze articolele mele de pe blog, însă nu pot nega că mă bucur nespus să văd când cititorii mei fac mărturisiri precum a ta!

În lumea apostatică în care trăim, a afla oameni care simt minunea de a fi însoţiţi de Maica Domnului la tot pasul îţi oferă un sentiment reconfortant de întărire în credinţă.

Minunile se întâmplă mereu, chiar fiecare respiraţie a noastră este o minune, însă nu ne dăm seama de acestea decât în măsura în care ne apropiem de sursa veşnică a minunilor - Preasfânta Treime.

Ferice de cei care o simt aproape pe "cea pururea fericită", Maica Dumnezeului nostru!

*

Mă minunez şi eu cât de repede am găsit în colecţia mea de vreo 30,000 de imagini aceste fotografii cu icoane, datând din 2011-2013.

Dacă scormonesc mai adânc, sper să mai aflu şi alte imagini lsa fel de impresionante, când o fi nevoie pentru alte postări.

Se cuvine să-I dau slavă lui Dumnezeu, mulţumind pentru multele locuri frumoase pe unde m-a purtat de-a lungul vieţii, cu precădere în ultimul deceniu.

*

Într-adevăr, a afla despre eroi din cărţi şi a prelua modele din cărţi de dezvoltare personală nu prea are rezultate. Cel puţinu nu în cazul meu, cel atât de bătrân şi învechit în rele.

În schimb, chiar şi pe mine mă mişcă întâlnirea faţă către faţă cu un om care mai dă docadă de jertfelnicie în aceste vremuri.

Cred că Maica Domnului se roagă neîncetat pentru lume, inclusiv ca aceste tot mai puţine 'făclii vii' să nu dispară dintre noi, aşa încât să nu ni se răcească de tot credinţa.

Constantin Bogdan Petrescu said...

Felicitări pentru frumosul articol; iată un blog pe placul meu. Keep up the good work! :)