The end of toys?! [Sfârşitul jucăriilor?!]

Among so many ‘blessings’ of contemporary civilisation, one is the steady suprimation of the beautiful toys of yore.

Children are pushed into a forever incomplete growth, and the toys they wish for are but soulless consumer goods.

They are not the little treasures they once were, cherished along the years and passed on to younger siblings or to grandchildren.

On the one hand, the replacement of healthy toys made of wood or clay with plastic versions (often but not exclusively ‘made in China’), has been taken place for decades.

Who remembers the lovely Matchbox little diecast vehicles ‘made in England’, now found only on eBay, in toy museums or in rare personal collections?

On the other hand, there’s an accelerated process of removing toys altogether from childhood and replacing them with all sorts of gadgets and video games.

Instead of simple instruments for stirring creativity and fostering intelligence, children are taught to yearn for objects that rush them into a false adulthood.

Most fashionable toys of today are devices that need electricity to work. Unplug them, and they’re a bunch of useless electronic junk!

A child can rarely break such gadgets and repair them. All that the brat can to is to cry and drive the parents mad, so that they buy another device of a newer generation.

They also run on softwares that impose prefabricated universes on children and impede their creative thinking.

Inventing new games and putting imagination at work are no longer at hand, as children are mesmerized with gadgets that apparently do everything by themselves.

It’s good to know that at least Lego is not doing too bad… But can the family owned company from Denmark reverse the tide that is taking toys out of childhood?

[For all the posts on this blog go to/Pentru toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

Cursa nebună înspre vârful muntelui [The insane race to the top of the mountain]

Din vârful muntelui, totul se va vedea mai frumos, iar strângerile din dinţi îşi vor primi răsplata. Acolo sus, toate – care ţi se cuvin, cum altfel? – ţi se vor aşterne la picioare.

Aşa este învăţat fiecare dintre noi în ziua de azi – să fie cel mai bun, să urce cât mai sus, în centrul atenţiei (altora şi a sa). Şi să creadă că acest urcuş merită orice jertfă.

Viaţa, zice-se, ar fi însuşi urcuşul (inclusiv cu inerente căzături, luxaţii etc), iar fericirea ar fi atingerea puhoiului (doar aparent nesfârşit!) de scopuri mici şi mari.

De-abia ajuns acolo sus, toate îşi vor atinge plinătatea şi vei putea zice: “Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea, veseleşte-te”.

Dacă se poate urca pe ocolite – eşti descurcăreţ. De poţi o faci pe spinarea vreunor fraieri – cu atât mai bine, eşti deştept.

Lumea este indulgentă cu scurtăturile amorale. Importante sunt obiectivul, ţinta, ţelul, targetul – să strângi în pumni năluca aurită din vârful muntelui.

Să te îmbăiezi în aburii părerii de sine, să ai de toate şi să-ţi faci toate poftele. Dacă scopurile împlinite te mulţumesc, ar trebui să fii fericit. Nu eşti?! Schimbă-le!

Numai că, odată şi odată, toate ţelurile (satisfăcute ori ba) se sting, iar atunci, toate cele trăite efectiv sau numai năzuite de-a lungul urcuşului, “ale cui vor fi?”

După creasta muntelui, se prelinge apusul şi, pe măsură ce se aşterne noaptea, urcuşul în sine se goleşte de tot sensul şi de frumuseţea pe care credeai că le are.

Toate bunătăţile strânse (sau doar tânjite) te vor sfredeli veşnic cu goliciunea lor. “Aşa se întâmplă cu cel ce-şi adună comori sieşi şi nu se îmbogăţeşte în Dumnezeu”.

[Pentru toate postările de pe acest blog mergi la/For all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

A man and his shadow [Un om şi umbra lui]

A typical posture for an old man in Romania: a shepherd, peasant (or even any ‘retiree’) – often portrayed as such in literary works, paintings and films.

Either pictured today, a hundred or a thousand years ago, there’s something eternally Romanian about this man.

Thoughtful, humble, tired. Even without being aware of it, he looks like standing at the gates of afterlife, after too many burdensome years of life.

The picture was taken on an autumn afternoon, somewhere in Braşov county (BV), at the foothills of Făgăraş Mountains.

[For all the posts on this blog go to/Pentru toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]