Femeile în UK (20) [Women in the UK]

Într-o ţară în care mi-a plăcut să văd că oamenii întorc arareori capul după ciudaţii care de pe stradă, cu atât mai puţin să-i privească dezaprobator, este surprinzător să constaţi de ce anume s-ar putea şoca britanicii.

Oricând de liberă, civilizată şi tolerantă ar fi UK – sau tocmai de aceea, de la prea multă toleranţă faţă de toate aberaţiile! – multor britanici li se pare un lucru potenţial ofensator, aşadar demn de dezaprobare, alăptatul în public.

Multe lucruri nefireşti sunt permise în public pe teritoriul UK, inclusiv unele dintre acele fapte care, în urmă cu 50-100 de ani, erau infracţiuni. Dar un lucru care, de când lumea, a fost unul firesc – ca mamele să-şi hrănească pruncii – este privit cu suspiciune.

Ce crimă împotriva bunului simţ şi contra aşa-numitei British civility să îndrăzneşti a alăpta într-un spaţiu public? Oare cum îţi permit femeile acestea? ...s-or mira milioane de britanici care, la vremea lor, au supt la biberon.

Tot mai multe britanice sunt atenţionate în legătură cu această crimă (vezi aici sau aici!), ceea ce nu este, după mintea mea, decât un alt exemplu de cum s-a răsturnat lumea cu fundul în sus în ultimii nu mai mult de 10-15 ani.

Nimeni nu se mai şochează că îmbrăcămintea la modă pentru tinerele din UK sau de oriunde în lumea civilizată are în zilele noastre drept standard ceea ce, altădată, era un etalon la care doar femeile uşoare erau considerate că se coboară.

Astăzi, este un standard la care milioane de femei aspiră. Iar obiectivul lor este considerat legitim, câtă vreme “a fi sexy” (a aţâţa, a ispiti, a tulbura, a suci minţile) este o valoare în lumea contemporană, cu totul contrar decât odinioară.

“Da’ ce, mai suntem pe vremea bunicilor?”, aş putea fi apostrofat, pentru îndrăzneala de a împărtăşi aici o viziune atât de retrogradă, bigotă asupra lumii. Păi, nu era mai bine pe vremea când mai existau bunici?

Nu doar că, în loc de impersonalele (îmi cer iertare celor care chiar au vocaţie pentru aşa ceva!) baby-sitters, existau bunici, care aduceau un cu totul aport în dezvoltarea copiilor decât a-i lăsa în faţa televizorului sau a computerului.

Mai mult de atât, de “ruşinea bunicilor”, probabil că şi fetele ieşeau din casă îmbrăcate altfel. Şi tot aşa, dată fiind sănătatea de gândire din vremi de mult apuse, de la bunici la nepoţi, oamenii se şocau de cele cu adevărat şocante.

Câtă vreme nici mamele lor n-au alăptat, nici ele nu vor să audă de aşa ceva – indiferent de studiile inconvenabile egoismului feminist! – desigur că alăptarea în public apare ca ceva şocant, care nu ar trebui permis sau, măcar, să fie restricţionat.

Într-o lume în care bunicii trebuie să dispară în azile, de nu cumva au murit înainte să prindă pensia, nici alăptarea copiilor nu este văzută cu ochi buni. “Câtă indecenţă”, exclamă lumea politic corectă de azi, care nu vrea să ofenseze pe nimeni.

Nu contează că, atunci când mama îşi hrăneşte copilul la sân, nu se vede nimic pentru publicul spectator involuntar. Decolteuri adânci şi fuste scurtisime, bluze transparente, pantaloni sau ştrampi mulaţi sunt mult mai indecente.

Dar acestea sunt normale în zilele noastre (prin cât de răspândite au devenit), pe când alăptarea este ceva atât de obscen, aşadar sancţionabil de societate (prin cât de rar se întâmplă acasă, deci cu atât mai mult în public!), zice gura lumii.

Aceeaşi lume ipocrită, care rumegă prefabricatele băgate pe gât de gânditori la modă, dar care rămâne oarbă la cele esenţiale. Problemele a tot felul de minorităţi de anormali sunt mereu pe agenda publică, dar măcelărirea a miloane de nenăscuţi nu contează.

Nenăscuţii (de unde venim toţi!) nu contează, cum ar trebui să conteze din ce în ce mai puţin şi bunicii – acolo unde ne ducem cu toţii (la bătrâneţe vreau să zic, că de avut nepoţi nu ştiu câţi dintre hedoniştii civilizaţi de azi or mai avea).

Tot ceea ce contează este să ne facem voia, potrivit convingerilor ipocrite în care ne-am înrădăcinat. Iar voia majorităţii femeilor civilizate de azi nu este alăptarea, nici maternitatea în sine. Mai importantă este posibilitatea de alegere a pruncuciderii.

Evident, nici bărbaţilor nu le convine maternitatea, dar le convine a fi asigurată această liberă alegere a asasinării unui nou născut. Fără acest drept, poate că însuşi dreptul la “fac ce vreau” (distraţie, iresponsabilitate) al bărbaţilor ar fi ameninţat.

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]