Studentul nostru, stăpânul nostru (7) [Our student, our master]

Ori că eşti analfabet într-ale computerului (teoretic aproape imposibil, căci, chiar dacă la University of Sussex vin studenţi din colţuri îndepărtate din Africa, Asia sau Caraibe, n-or avea bieţii aceia multe, dar internet şi PC-uri sigur au!), ori că eşti mai mult decât alfabetizat (şi, prin natura profesiei, ajungi să petreci şi până la 15-16 ore din 24 în faţa unui monitor), când începi studiul aici trebuie să treci printr-un IT induction course. Adică, să te pui la punct cu toate facilităţile informatice oferite.

Şi chiar că sunt multe pe care trebuie să le ştii: cum îţi schimbi parola şi la ce servicii îţi dă ea acces, cum foloseşti propriul sistem de e-mail (Mulberry, o ciudăţenie open source), cum şi unde intri online, unde găseşti un computer doar să-ţi faci temele pe el, cum şi de unde să printezi, câţi bani ai în contul pentru printat şi cum îl reîncarci. Başca, despre accesarea online a serviciilor bibliotecii se face un curs separat…

Acest IT induction course intră iniţial în taxa de studii, dar dacă nu-l urmezi, vei fi obligat să-l urmezi contra cost. Nu contează nicio diferenţă de rasă, statut, avere, gen, dizabilitate, aberaţii sexuale practicate (corect politic este să spui orientare sexuală, dar eu sunt politic incorect, nu se vede asta?), însă tot mai mult şi mai mult Big Brother nu acceptă analfabetismul IT… sigur ştie el de ce, nu-i aşa?

Întreg sistemul aservit studentului (oare?!) te face să te simţi ca un stâpân (de aici numele serialului acesta), pe când, în realitate este o subtilă formă de sclavie, pentru că nu poţi opta să-i dai un profesor o lucrare scrisă cu stiloul. Doar facultatea ţi-a pus toate mijloacele tehnice la dispoziţie, încât să devii tu însuţi un soi de componentă tehnică a unei economii prospere… oare de-asta să însemne o facultate umanistă?

În fine, ideea de bază este că aici poţi fi student doar cu o foaie şi pix, toate celelalte de care ai nevoie (dacă eşti Chevening Fellow ţi se dă şi laptop!) fiindu-ţi oferite. Şi pentru că mai ai şi 100MB de documente, stocabili pe serverele instituţiei, nici măcar un memory stick nu-ţi trebuie decât la absolvire. Evident, bani să ai – între £ 3,000 şi £ 10,000 ca student străin (a se vedea taxele pentru 2009).

Aparent, totul este făcut pe aici să gândeşti liber, să n-ai niciun fel de griji, doar-doar vei sta cu burta pe carte, convins că, având o facultate în UK, intri de pe prima treaptă într-un sistem meritocratic. Şi chiar şi pe această mică treaptă eşti în cu totul altă lume decât conaţionalii tăi care nu ajung să facă o facultate – vezi aici sau aici despre sărăcia din Glasgow.

Totuşi, sistemul este perfect amoral, iar dintr-o facultate britanică poţi ieşi o eficientă rotiţă a unei eficiente maşinării economice, dar nu ştiu cât de om ieşi dintr-o astfel de facultate umanistă, unde la fel de libere şi accesibile precum facilităţile oferite de noile tehnologii informatice sunt şi alcoolul, promiscuitatea, avorturile, dezmăţul de orice fel.

Orice aptitudini profesionale ai dobândi, toate sunt menite ca să munceşti, să aduni bani, pe care să-i cheltui pe distracţie, căci hedonismul este suprema valoare seculară a lumii de azi, iar partying-ul este expresia reprezentativă a unei vieţi bune, reuşite, de succes, în care te simţi bine... dar nu ştii cine eşti, de fapt.

Te crezi stăpân, dar tot Big Brother ţi-e adevăratul stapân nemilos, pe lângă care sistemul sclavagist (abolit în UK în 1833) sau exploatările patronilor haini din cărţile lui Charles Dickens rămân doar poveşti – sclavie ca în lumea liberă de azi nu a mai fost niciodată!

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]