La muncă în UK (7) [Working in the UK]

Atunci când îi mai apucă, pe unii britanici (de regulă studenţi), câte o criză de vinovăţie pentru consumismul din jur şi efectele sale devastatoare asupra proprie ţări şi a lumii întregii, un exemplu devenit deja clasic este cel al copiilor care lucrează ca nişte sclavi pentru a realiza haine fiţoase, precum acelea înşirate în magazinele de pe Oxford Street.

Desigur, îşi zic britanicii de bun-simţ, imaginea copiilor-sclavi, demnă de o Mare Britanie din vremea lui Charles Dickens, nu poate surprinde acum decât undeva departe – cu precădere în foste colonii ca India, Bangladesh, Pakistan, Sri Lanka etc.

Însă tare mă tem că, cine vrea cu adevărat, poate vedea că sclavia (sau, mă rog, semisclavia) există încă şi pe teritoriul UK, deşi s-a abolit 1833.

Şi nu mă refer aici la prostituţia din UK, ci la sclavii de pe plantaţii – români şi bulgari, care au drept de muncă pentru aceste ocupaţii istovitoare, deloc palpitante (munca este repetitivă) şi supuse capriciilor vremii britanice, că doar nu prea sunt pub-uri pe ogoare, unde să te adaposteşti...

Multe dintre fructele scumpe (o colegă din Croaţia constata că raportul ar fi cam acesta: preţul pentru o bucată în UK = un kil în ţara ei!) şi nicidecum atât de gustoase (pe cât de arătoase!) sunt culese de sclavi din România şi Bulgaria.

Atraşi cu promisiunea unui salariu de £ 200 pe săptămână (oricum derizoriu), adesea, ei nu încasează nici măcar jumătate din sumă în urma a tot soiul de comisioane şi cheltuieli cu întreţinerea barăcilor în care locuiesc ca în lagăre.

Nici n-ar trebui să fie de mirare, că doar naziştii doar au perfecţionat, dar nu au inventat lagărul de concentrare – idee preluată de la ceea ce făceau britanicii în vremea războiului cu burii din 1899-1902.

Pe siteurile oficiale (vezi aici şi aici) toate sunt bune şi frumoase pentru muncitorii agricoli, doriţi în UK strict pentru perioada recoltei, dar care sunt amăgiţi că măcar îşi pun un ban deoparte. Condiţiile de lagăr nici nu lasă posibilităţi de distracţie, unde banii să fie cheltuiţi aiurea, astfel că, până la urmă, patronii le fac un bine, nu-i aşa?

Chiar şi când sunt plătiţi cu jumătate din salariul minim din UK (cel mult £ 3, în loc de £ 5.73 pe oră), chiar şi când ajung să muncească mai puţine ore decât li s-a promis, chiar şi după ce veniturile le sunt jumulite de diferite comisioane şi necesitatea de a-şi plăti avionul înapoi, poate că – dar strict din punct de vedere financiar! – toate umilinţele rentează.

Dar oare să fie aceste jalnice condiţii de muncă din agricultură un soi de vaccinare a muncitorilor agricoli români şi bulgari (fără dreptul de a ocupa alte locuri de muncă în UK), ca nu cumva să îndrăznească să se îndrepte către alte slujbe în această ţară, unde de bine, de rău, condiţiile de lucru sunt cel puţin decente?

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]