Showing posts with label Public Cleaning in the UK. Show all posts
Showing posts with label Public Cleaning in the UK. Show all posts

Monday, 30 September 2013

[EN] Political promises / [RO] Promisiuni politice

[EN] Two pics from clean cities like Edinburgh and London. [RO] Două poze din oraşe curate precum Edinburgh şi Londra.

[EN] Is there anyone as naive as to disagree with the words added to the images? [RO] Există cineva atât de naiv, încât să nu fie de acord cu vorbele adăugate pe imagini?

[EN] Is there anything that could change our opinion? [RO] Există ceva care ne-ar schimba părerea?

[EN] I don’t believe in revolutions making politicians swallow their words. [RO] Nu cred în revoluţii care să-i facă pe politicieni să-şi înghită cuvintele.

[EN] Nor do I advise trusting any political saviour.  What did Obamania achieve? [RO] Nici nu sfătuiesc a crede în vreun mântuitor politic. Ce a realizat Obamania?

[EN] I just want to say that, though painful, nothing is as liberating as telling the truth. [RO] Vreau doar să zic că, deşi dureros, nimic nu este mai eliberator decât a spune adevărul.

[EN] To the secular, I give a quote attibuted to George Orwell: [RO] Celor seculari, le dau un citat atribuit lui George Orwell:

[EN]In times of universal deceit telling the truth becomes a revolutionary act[RO]În vremuri de amăgire universală a spune adevărul devine un act revoluționar”  

[EN] To the believers, I remind Lord Jesus Christ’s words: [EN] Celor credincioşi le reamintesc cuvintele Domnului Iisus Hristos:

[EN]You will know the truth, and the truth will make you free[EN]Veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi

[For all the posts on this blog go to/Pentru toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

Saturday, 16 June 2012

Clean like a hospital?! [Curat ca un spital?!]

Clean like a hospital?! It’s not the case in the UK, where hospitals can be very dirty, either in Manchester or Essex, in England or Scotland alike

From what I heard, British hospitals can be at least as dirty as in Romania. Maybe not like the dirtiest, however, they may be like the regularly dirty Romanian ones.

Thus, the legend for these images should be “clean like a bus station” – in this particular example: St Andrew Square Bus Station, Edinburgh.

[For all the posts on this blog go to/Pentru toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

Saturday, 25 June 2011

[EN] No comment / [RO] Fără comentarii (11) – Italy and UK / Italia şi UK


[EN] One year ago I was in Rome – here are some (more or less bizzare) similarities between Italy and the UK. [RO] Acum un an eram la Roma – iată câteva asemănări (mai mult sau mai puţin bizare) între Italia şi UK. 

[EN] I will illustrate here these Italian realities, linking to other pages of MunteanUK describing similar things discovered in Great Britain. [RO] Voi ilustra aici aceste realităţi italiene, oferind linkuri către alte pagini ale MunteanUK ce descriu lucruri similare în Marea Britanie. 

[EN] As I’ve already promised, I hope to make a relevant illustrated comparison, worthy of comments in spite of the ‘No comments’ title :-) [RO] Cum am promis deja, sper să fac o relevantă comparaţie ilustrată, demnă de comentarii, în ciuda titlului  ‘Fără comentarii’ :-)

[EN] I’ve already mentioned the sightseeing buses (+ here) that Bucharest lacks. [RO] Am menţionat deja autobuzele turistice (+ aici) care lipsesc în Bucureşti.

[EN] An Italian (actually… Nepalese) version of fish and chips (+ here). [RO] O versiune italienească (de fapt… nepaleză) de fish and chips (+ aici).

[EN] CCTV warnings (+ here) – although not so many in Italy… [RO] Avertizări privind supravegherea video (+ aici) – deşi nu atât de multe în Italia...

[EN] Weird water sinks (+ here) – foot operated in Italy, far better than British ones. [RO] Chiuvete ciudate (+ aici) – operate cu piciorul în Italia, mult mai bune decât cele britanice.

[EN] National symbols still running – pictured here, a 40 years old Fiat 500. [RO] Simboluri naţionale încă în funcţiune – fotografiat aici, un Fiat 500 de 40 de ani.

[EN] Omnipresent street cleaning vehicles in Rome – however, UK streets were undountedly cleaner in the UK. [RO] Omniprezente vehicule de curăţat strada la Roma – totuşi, străzile erau fără îndoială mai curate în UK.

[EN] Keys opening doors with their teeth upwards may not be so typically British… [RO] Chei care deschid uşile cu dinţii în sus s-ar putea să nu fie chiar atât de tipic britanice…

[EN] Equally beautiful and comfortable trains around Rome, alike those going to London. [RO] La fel de frumoase şi confortabile trenuri în jurul Romei, precum cele care merg la Londra.


[EN] Many, many photoholic Chinese tourists in both countries and capitals. [RO] Mulţi, mulţi turişti chinezi fotoholici în ambele ţări şi capitale.

[EN] Homeless people and beggars, more in Rome than in all places I’ve been to in the UK combined – maybe not so many as in Brussels. [RO] Oameni fără locuinţă şi cerşetori, mai mulţi la Roma decât în toate locurile din UK combinate pe unde am fost – poate nu atâţia precum la Bruxelles. 

[EN] I’d surely choose whisky (Scottish, American, whatever…) over amaro – an awful Italian herbal liquer. [RO] Sigur aş alege whisky-ul (scoţian, american, oricare...) faţă de amaro, un groaznic lichior de ierburi italian. 

[EN] There are many beautiful parks in the UK, however, I guess that none matches the splendor of the completely natural Caffarella Park in Rome. [RO] Sunt multe parcuri frumoase în UK, totuşi, niciunul nu egalează splendoarea complet naturalului Caffarella din Roma. 

[EN] Instead of relying on excessive street signs, Italians do seem more willing to pay police officers to direct traffic. [RO] În loc să se bazeze pe indicatoare excesive, italienii par mai doritori să plătească ofiţeri de poliţie pentru dirijarea traficului. 

[EN] Communism hasn’t completely lost its lure neither in the UK (+ here, here), nor in Italy. [RO] Comunismul nu şi-a pierdut complet atractivitatea nici în UK (+ aici, aici), nici în Italia. 

[EN] Romanians traces (+ here) are few on British soil. In Italy, they are – like those of Poles in the UK –  everywhere. [RO] Urmele româneşti (+ aici) sunt mai degrabă puţine pe pământ britanic. În Italia, ele sunt – ca ale polonezilor în UK – peste tot.

[EN] Unlike in the UK, I saw no young native drunkards, though ‘drinking leftovers’ are equally visible in Rome – are immigrants or tourists to blame?! [RO] Spre deosebire de UK, n-am văzut tineri beţivi nativi, deşi, rămăşiţe de beţie’ sunt vizibile la Roma – sunt imigranţii sau turiştii de vină?!

[EN] Why are Italians less eager to take the bus? On a single street in Rome I saw 10 times more the total of scooters noticed in 3 months in the UK. [RO] De ce sunt italienii mai puţin dornici să ia autobuzul? Pe o singură stradă din Roma am văzut de 10 ori mai multe decât totalul scuterelor observate în UK în 3 luni

[EN] Sunsets can be equally beautiful in sunny Italy and in rainy UK. [RO] Apusurile pot fi la fel de frumoase în însorita Italie şi în ploioasa UK.
[EN] Are Italian women are prettier than British ones (+ here, here, here, here) or vice versa? I won’t comment – beauty is in the eye of the beholder… [RO] Sunt italiencele mai drăguţe decât britanicele (+ aici, aici, aici, aici) sau viceversa? Nu voi comenta – frumos este ceea ce îi place fiecăruia... 

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

Friday, 8 May 2009

Urme româneşti pe cuprinsul UK (3) [Romanian traces throughout the UK]

Venind din România, pe oriunde ai intra în UK – deşi poate prea generalizez, că eu n-am intrat decât prin aeroporturile Heathrow, Luton şi prin ‘catedrala gărilorSt Pancras International – te cam ‘izbeşte’ curăţenia faţă de ce ai lăsat în urmă.

Cum de poate să nu existe omniprezentul praf din Bucureşti, cum de nu sunt lăsate orice gunoaie pe jos şi cum de îţi rămân pantofii curaţi mai multe zile, chiar dacă plouă?!

Evident, vine şi un moment în care să te lămureşti că nu există în UK chiar o curăţenie absolută – de nivelul celei din oraşele care ajung în topurile mondiale. Totuşi, nu-mi pot da seama pe baza căror criterii ar putea ajunge turiştii să voteze Londra cel mai murdar oraş din Europa...

Nu găsesc decât o singură explicaţie pentru acest clasament, aceea că, poate, oraşul Bucureşti nici n-a fost luat în calcul, pentru că n-ar face parte din Europa. Există nenumărate motive pentru care aş putea zice că Europa asta o nu este o mare valoare în sine, demnă de imitat, dar, în privinţa curăţeniei, prea adesea te simţi pe alt continent când revii în Bucureşti.

Orice urme de mizerie (mai degrabă accidentale, fără să-ţi lase impresia că sunt obişnuite, precum cele din Bucureşti) aş fi întâlnit în UK, o singură dată (în martie 2009) m-am oprit să fotografiez o mizerie care să-mi aducă aminte de România, după cum se vede în cele două fotografii de faţă.

Chiar m-am simţit ca în România, în sensul cel mai rău al expresiei :-(... unde orice teren viran devine automat o groapă de gunoi şi unde, din pricina aceasta, adesea nu mă pot simţi acasă.

Aşa pare acest loc cam la un minut distanţă de gara din Brighton. Ar trebui să mă simt mai bine că, până la urmă, – cu tot Big Brother-ul acesta care te supraveghează să nu arunci, să nu strici, să nu murdăreşti, să nu deranjezi etc – indiferenţa faţă de păstrarea curăţeniei publice nu este ceva tipic românesc, ci oarecumva universal?!

Ciudat cum, în UK, foarte rar am simţit că trec pe lângă mizerie (precum cea fotografiată), pe când, în România, nici n-aş fi băgat-o de seamă. Nu m-ar fi deranjat, nici nu mi-ar fi sărit în ochi. După tristele standarde cu care eu(noi, locuitorii capitalei României) sunt(em) obişnuit(ţi), în Bucureşti aş fi zis că locul pozat e chiar curăţel...

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

Monday, 3 March 2008

Chestii d-astea, numai la britanici (11) [Things like these, only at the Brits]

Nu pot pretinde în mod absolut că, dacă nu am văzut eu altundeva prin lume, numai prin UK s-o găsi aşa ceva, însă simt că trebuie neapărat să semnalez o genială invenţie britanică, care aparţine unei firme din Wiltshire (sud-vestul Angliei). Este vorba despre ceea ce compania producătoare anunţă drept cel mai rapid şi mai igienic uscător de mâini.

Fără să apeşi pe nimic, îţi introduci palmele umede în aceste incinte şi un curent de aer cald începe să sufle din ambele direcţii asupra lor până se usucă. În ciuda senzaţiei că o să te trezeşti cu mâinile lipite de unul din pereţii fierbinţi ai maşinăriei, aerul este pompat cu atâta putere, încât un atare accident pare exclus.

Da, parcă durează ceva mai puţin, dar nu-s în măsură să mă pronunţ asupra altor performanţe – dacă, într-adevăr, aerul este curăţat de bacterii (nu reciclat, cum ar face alte uscătoare) şi se reduce consumul de electricitate cu 83 la sută decât în cazul altor aparate similare.

Însă recomand oricui să testeze această mostră de inventivitate britanică, ori că s-ar afla în Gara Victoria din Londra (unde accesul te costă 20 pence şi mai eşti şi fimat :-) sau în centrul comercial etalon al Brighton-ului, Churchill Square Shopping Centre.

Iar dacă disputa privind cine a inventat ceea ce în România numim veceu (water closet) probabil că nu se va tranşa niciodată între englezi şi chinezi, în ziua de azi, cu toate reglementătile privind brevetele de invenţii, este clar că cei care au inventat uscătorul acesta au pus-o de o afacere de milioane.

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

Wednesday, 27 February 2008

Gunoiul britanic, vedetă necontestată a CCTV [Brit trash, undisputed star of CCTV]

Văzând atâtea gunoaie pe străzile britanice, adesea ambalate frumos, dar în văzul atâtor camere de supraveghere, orice vizitator iscusit în datul cu părerea (şi n-aş zice că acesta este un sport naţional exclusiv românesc) ar putea fi tentat să decreteze că a ajuns într-o ţară mizerabilă.

Sau că cei care stau cu ochii în faţa pereţilor de monitoare unde ajung imaginile de la aceste milioane de camere CCTV (closed circuit television) nu îşi fac treaba.

Nicidecum! Aşa cum am mai scris deja, UK este o ţară destul de curată (imaginea de mai sus este de pe o arteră centrală din Edinburgh) sau măcar una în care autorităţile chiar se străduiesc să îşi facă treaba, spre deosebire de Napoli – capitala europeană a gunoaielor (mai multe detalii aici şi imagini aici). Mă abţin de la orice comentarii despre Bucureşti (că alţii se pricep mai bine la asta :-), dar nici ca Napoli nu suntem!

Gunoaiele zac de multe ori în faţa camerelor de televiziune cu circuit închis (deşi nu cred că mai mult de 24 de ore!) din pricina spaimei băgate în toată lumea de campania de atentate cu bombă din 1969-1997 instituită de Provisional IRA. Teroriştii ăia buneau bombe cu precădere în coşurile de gunoi din zone aglomerate şi erau greu de depistat.

Prin urmare, deşi aceste piese de mobilier urban nu lipsesc cu desăvârşire din UK, există multe spaţii publice unde te-ai aştepta să fie, însă nu le găseşti. Dacă vreun terorist chiar vrea să pună o bombă, sigur va găsi o modalitate de a păcăli vigilenţa autorităţilor. Însă încercarea acestora din urmă de a crea fie şi minima impresie de climat descurajant pentru răufăcători mi se pare de apreciat.

Chiar dacă este imposibil a percheziţiona preventiv toate mormanele de gunoi, măcar ai înregistrări video cu cine, unde, la ce oră şi ce anume deşeu a aruncat. Unii se simt spionaţi de Big Brother, dar mie mi se pare că numai cine ar avea de ascuns ceva. Eu unul nu găsesc loc de ironii ieftine despre gunoaiele de pe străzi în UK, mai ales că n-ar fi rău să ne mai vedem şi bârna din ochiul nostru...

[Pentru toate postările de pe acest blog mergi la/For all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

Tuesday, 12 February 2008

Chestii d-astea, numai la britanici (9) [Things like these, only at the Brits]

Nici vorbă să nu existe toalete care put ori să poţi spune că nu vezi niciun chiştoc sau hârtiuţă aruncate pe stradă prin UK, dar un lucru îmi pare altfel decât în multe alte locuri din lume. În România, curăţenia nu prea este o prioritate - nici individuală, nici comunitară.

În America, pe unde este curat îmi părea mai degrabă a fi vorba de faptul că aşa e învăţat/constrâns americanul să-şi ţină curată proprietatea (sau ieşirea acesteia către un spaţiu public). Ei bine, cel puţin în inima Londrei, îmi place că autorităţile chiar îşi asumă curăţenia drept un serviciu public.

Nu ştiu dacă ceea ce fac este pe măsura taxelor încasate, însă măcar se pricep de minune să dea impresia că fac ceva! Chiar şi la 18.00-19.00, prin mulţimea de trecători, vezi tractoraşe-aspirator precum cel din imagine, care strâng deşeurile cele mai vizibile şi mătură strada.

Practic, nenumăratele camere de supraveghere nu sunt niciodată însoţite de afişe laudative referitoare la câţi hoţi de buzunare, violatori sau vânzători de droguri au dibuit, ceea ce ar fi absurd.

Există însă laude, precum aceasta afişată într-un autobuz londonez, că aceste camere au dus la trimiterea în judecată a peste 60 de persoane.

Efectul descurajant chiar se vede - autobuze impecabile, cu tapiţerie pluşată care nu ar rezista mai mult de o săptămână la Bucureşti, păstrate în bună stare fără a fi nevoie să fie patrulate de agenţi de pază!

În schimb, în trenurile operatorului feroviar Southern, mesele fixe şi pliabile au fost puse tocmai pentru ca navetiştii să poată mânca în drum spre/de la serviciu şi să poată lăsa resturile să fie strânse.

Totul este cât se poate de firesc şi intră, de fapt, în preţul biletului. Practic, nu aşa este şi în avion?

În plus, în timpul unei curse de o oră (Brighton-Londra), cel puţin o dată trece un om de serviciu din tren cu un mare sac în care adună resturile oamenilor, ca nimeni să nu fie tentat să le vâre printre scaune.

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]