Alcoolul ăsta, prietenul cel mai bun al britanicului? (6) [This alcohol, a Brit’s best friend ?]

O mică dovadă că avertismentele privind situaţiile de viol la întâlnire (date rape), atât de mediatizate în UK în ultimii ani (vezi aici, aici, aici sau aici) sunt aproape precum… o materie de studiu pe aici.

Din câte se vede, anunţul Poliţiei din Sussex are tot atâta vizibilitate precum cel legat de un program doctoral privind genomul uman, nu-i aşa? În orice caz, bănuiala mea este că afişul este pus mai mult pentru un presupus efect preventiv.

Nu prea cred că această universitate, cu 70 la sută studente (atrase de facultăţile umaniste) să aibă nefericite performanţe în acest domeniu, comparabile celora ce au dus faima geneticienilor de aici.

Singurul lucru care mi se pare incorect la acest anunţ este că îşi are centrul de greutate focalizat pe cei care ar putea deveni infractori.

Nu sunt de acord nici cu cei care cred că fapta ar trebui dezincriminată complet, însă parcă s-ar cuveni îndreptată avertizarea şi către cine bea într-atâta, încât să nu mai ştie dacă şi-a dat acordul sau nu. De altfel, nici nu este de mirare că doar într-unul din 13 cazuri de date rape se ajunge la o condamnare penală…

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

Alcoolul ăsta, prietenul cel mai bun al britanicului? (2) [This alcohol, a Brit's best friend?]

Până nu te ia în braţe o studentă de 20-21 de ani beată moartă, poate că încă te mai străduieşti să fii cât se poate de galant şi să ascunzi aceste aspecte triste din viaţa englezilor, despre care, oricum, voi rămâne cu o părere foarte bună, după mai puţin de cinci săptămâni petrecute aici.

Cu voia Domnului, voi vedea curând şi cum sunt scoţienii la ei acasă. Până atunci, să povestesc puţin cum sunt englezoiacele la beţie.

Cum n-am habar cum fac cele care se îmbată prin Ibiza, Antalya sau Zakynthos (unde prietenul meu Dionysios mă asigură că există doar o singură staţiune de dezmăţ total, în rest insula fiind foarte cuminte), pot spune că cele de prin Brighton măcar se îmbată în linişte. Destule de-abia se ţin pe picioare, dar măcar rămân cu hainele pe ele şi parcă nu-s zgomotoase cum fac mulţi bărbaţi pe aici.

Aşa erau şi cele trei cu care m-am întâlnit cu două seri înainte de Valentine’s Day. Ai zice că sigur erau nasoale rău, genul ălora despre care în liceu mai auzeam sentinţa implacabilă vizavi de atractivitatea lor: “Ei, aşa, dacă-i pui o pernă pe cap, merge o dată”.

Nicidecum! Două erau măcar acceptabile, iar cea mai beată era şi cea mai frumuşică şi, indiscutabil, cea mai vulnerabilă. La vreo 90 de secunde după ce m-am aşezat lângă ele, capul acesteia din urmă era pe umărul meu.

Desigur că am devenit repede curios de spectacol, dar iniţial mă aşezasem pentru că nu pricepeam nici în ruptul capului ce mă întrebase una – voia, de fapt, o foiţă pentru a-şi face o ţigară (foarte multă lumea fumează aşa pe aici, că ţigările la pachet sunt prea scumpe).

A mai întrebat pe trei alţii după aceea şi toţi au priceput greu, dovadă că nu aveam eu probleme în a desluşi accentul unui vorbitor nativ, ci că biata fată chiar nu mai era în stare să vorbească o engleză inteligibilă. O a treia, ceva mai trează, a sosit începând să organizeze plecarea, în timp ce cea de lângă mine îşi scotocea prin poşetă după card.

Puteam face orice şi am înţeles în momentele acelea de ce sunt atâtea afişe prin campus care te avertizează că relaţiile sexuale cu cineva beat pot fi (depinde cum îl convingi pe judecător) considerate viol.

În orice caz, probabil că treaba cu consimţământul nu era greu de rezolvat, mai ales că, la despărţire, noua mea prietenă m-a luat în braţe ca pe cineva în care ar avea mare încredere, deşi eram un străin. Le-am condus până la autobuz doar să mă asigur că nu se urcă la volan bete.

Însă n-am mai avut vreme să le fac poza pe care tocmai cea mai trează îmi ceruse să le-o fac (oare asta probează ce mi-a spus fata din Londra, că numai britanicele bete se oferă să fie fotografiate?!).

Autobuzul era deja în staţie, în timp ce prietenele ei erau greu de adunat, căci, efectiv, nu reuşeau să meargă în linie dreaptă nici susţinându-se una pe alta. Arătându-mi cărţile ei din geantă, una despre Don Juan şi două pentru şcoală, am aflat şi cu ce se ocupa – studentă la filosofie în anul doi. Prietena ei care nu mai putea să ceară o ţigară – studentă la istoria artei, iar amica mea – studentă la limba şi literatura engleză.

Era de-abia ora 21:00 seara şi se aflau la vreo trei km de casă. Numai Dumnezeu ştie cum vor fi ajuns, dar bănuiesc că pentru niciun şofer de autobuz din UK nu este vreo situaţie inedită şi va fi ştiut să le ajute.

Altfel, eu nu pot să sper decât că vorba auzită de la un diplomat american acum cinci luni – “Dumnezeu are grijă de lunatici, de beţivi şi de Statele Unite ale Americii” – se potriveşte şi în cazul UK.

Adică grija Lui nu îi exclude pe aceşti britanici, dintre care tot mai mulţi îmi spun fără ocolişuri (nu am avut ocazia să aflu părerea acestor copile şi nici nu întreb oamenii, pur şi simplu reiese din discuţii) că ei sunt seculari, nereligioşi sau atei. Ba chiar aud că sunt destui localnici care nu au nici măcar aşa-zisul botez anglican.

Aici e rădăcina problemelor. Unde nu mai există noţiunea de Dumnezeu, degeaba ai umplut pereţii cu avertismente privind relaţiile sexuale la beţie sau mesaje cu schepsis care doar-doar or convinge vreun beţiv să nu se suie la volan.

La fel, degeaba dai o grămadă de bani să înveţi tinerii despre sex sigur (safe sex), pentru a reduce numărul de adolescente gravide – cel mai mare din toată Europa în UK! În zadar ţii lecţii de sex oral, că normalul este riscant – tot ai printre cele mai multe avorturi din UE!

Din păcate, doar privite strict cantitativ ar fi lucrurile acestea ceva tipic britanic. De fapt, ele se întâmplă peste tot în lumea civilizată. Şi nu este deloc neimportant, cum sunt convins că îşi vor zice destui dintre cititorii mei, întrebându-se “ce l-o fi apucat pe ţăcănitul ăsta?” (pe mine), de scriu despre aşa ceva.

Nu ştiu care alt subiect este mai de viaţă şi de moarte decât relaţiile sexuale! Şi sunt sătul de ceea ce cred experţi peste experţi despre treaba asta, căci văd la ce rezultate duce ştiinţa lor – eu am pe Cine să cred!

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

Alcoolul ăsta, prietenul cel mai bun al britanicului? (1) [This alcohol, a Brit's best friend?]

Încă nu m-am lămurit cât de gravă e problema trasului la măsea în UK. Ceva-ceva tineri făcuţi pulbere am văzut, mai ales duminica dimineaţa, dar nu şocant de mulţi - ori aşa sunt eu, mai greu impresionabil?! Totuşi, din câte se vede, autorităţile par a se da de ceasul morţii ca lucrurile să nu depăşească anumite limite.

Orice ar face, dar nicidecum să transforme vânzarea alcoolului în monopol de stat, ca în Suedia şi Finlanda, ori să ridice limita de vârstă de la care tinerii pot cumpăra băutură, precum în SUA. Britanicii merg categoric pe o strategie greşită, de a lua cu binişorul o chestiune care este pe cale (zice presa lor, nu eu!) să le scape de sub control.

De pildă, iată o mostră de abordare politicoasă a problemei. Pe rafturile cu băuturi ţi se spune să te simţi flatat dacă arăţi aşa de tânăr că dai impresia a avea sub 21 de ani şi ţi se va cere să te legitimezi. Frumos nu?

Poate că este şi o şmecherie la mijloc, deoarece, scriind cifra de 21, l-ai putea intimida pe câte unul nici să nu mai încerce să cumpere băutură dacă nu are vârsta respectivă. Însă limita legală rămâne la 18 ani, aşa că ulciorul nu poate merge de multe ori la apă.

Decurgând din prima, o altă mare problemă pe aici se arată a fi aşa-numitele cazuri de date rape. Mai pe româneşte, violul în urma unei întâlniri sau: bei până nu mai ştii ce şi cu cine ai făcut, ba poate că cel căruia acum îi pui în cârcă o infracţiune îţi era prieten apropiat sau concubin. Pesemne că, într-adevăr, cazurile sunt atât de dese precum le receptam ca cititor online al ziarelor din UK, încât a fost nevoie de afişe precum cel de faţă în ditamai universitatea.

Dacă atâtea fete beau până aproape de pierderea cunoştinţei, mai poate fi valabilă plângerea lor că au fost violate? După interminabile discuţii şi soluţii contradictorii oferite de instanţe, se pare că se impune părerea majoritară că violul echivalează strict cu lipsa exprimării consimţământului.

"Dacă faci sex cu altă persoană şi acea persoană NU A SPUS DA - este viol şi poţi fi arestat, pus sub acuzare şi trimis la închisoare", zice avertismentul Poliţiei din Sussex, afişat în atâtea locuri, de parcă beţia şi/sau violul ar fi nu-ştiu-ce activitate din programa universitară.

Cu toate acestea, poţi să fii achitat la fel cum zice posterul că poţi să fii închis, pentru că, de la caz la caz, când nici faptaşul, nici victima nu îşi amintesc împrejurările (ne)exprimării consimţământului, judecătorul pe cine să creadă?!

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]