Chestii d-astea, numai la britanici (29) [Things like these, only at the Brits]

Că nu prea te poţi pierde în UK, sau măcar nu în zonele turistice, am mai scris deja, dar iată încă o formă de ajutor – astfel de... automate de hărţi.

Poate să fie în plină noapte, poate să şi plouă înverşunat (cum se vede în prima imagine, din Edinburgh), dar dacă ai o singură liră sterlină (1 GBP) la tine... eşti salvat.

Cu minima condiţie de a şti să citeşti o hartă şi a căuta răbdător tăbliţele cu numele străzilor, care nu-s atât de ascunse cum se întâmplă prin Bucureşti uneori.

Cred că mulţi turişti ar fi gata să introducă 5 lei ( = £ 1) într-un automat, pentru a primi o astfel de hartă.

Ar scuti o sumă mult mai mare pe care să o dea unui taximetrist, care – şi nu este ceva tipic românesc, în multe locuri din UE chiar e la fel! – să-l plimbe inutil.

Iar dacă în UK găseşti mai peste tot şi hărţi gratuite, la Bucureşti, automatele acestea devin o necesitate. Dacă nu eşti într-un hotel, nu ai de unde găsi o hartă.

Totuşi, necesitate ar fi dacă ar exista turişti. De-abia atunci s-ar găsi investitori (cu prieteni la primărie, să ia micul spaţiu public pe nimic :-) care ar pune automate.

Dar, cum într-un an nu vin la Bucureşti câţi turişti vor fi la Edinburgh International Festival, în august, sau câţi am văzut la Istanbul, investiţia nu-şi are rostul.

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

Urme româneşti pe cuprinsul UK (7) [Romanian traces throughout the UK]

Oricui s-ar găsi în capitala scoţiană în a doua jumătate a lunii august, în vremea Edinburgh International Festival, poate că îşi va face vreme pentru o manifestare oarecumva marginală marelui eveniment, dar, din 1947, cel puţin la fel de celebră.

Mă refer la Edinburgh Festival Fringe, unde a ajuns şi românul despre care am mai scris că, încetul cu încetul, a dat lovitura. După munci cinstite, dar nu prea onorabile pentru blazonul de actor, acum se ocupă numai de actorie.

Iar al său one man show, “A Sense of Delicacy” – o dramatizare după “Însemnări din jurnal unui om temperamental” de Anton Pavlovici Cehov – ajunge acum şi în Edinburgh, după premiera pe West End (Leicester Square Theatre), la Londra.

Să fie aceasta o versiune britanică de American dream? Să fie un exemplu că, indiferent de criza economică, cine urmăreşte cu încăpăţânare un vis, încă şi-l mai poate îndeplini pe tărâm britanic?

Poate un succes teatral – care rămâne, orice s-ar zice, o chestie foarte de nişă în ziua de azi – să mai schimbe în bine imaginea românilor din UK?

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la /For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

Ortodoxia în Scoţia (1) [Orthodoxy in Scotland]

Umaniştii ăştia seculari cu care te întâlneşti peste tot în UK, fie că se recunosc sau nu ca atare, au golit această catedrală din Edinburgh de orice urmă de sacralitate şi au închinat-o, în locul lui Hristos, artelor spectacolului (performing arts). Ei cred că “soluţiile la problemele lumii de azi vin din gândirea şi acţiunea omului, mai degrabă decât dintr-o intervenţie divină” – zice Declaraţia lor.

Domnul să aibă milă de ei – eu cred exact invers! Nu exclud acţiunea şi gândirea omului, dar sunt convins de folosul acestora numai în măsura în care sunt îndreptate spre lucrarea poruncilor lui Dumnezeu, căci fără El chiar nu putem face nimic.

Şi cred aceasta cu tot mai multă tărie, deoarece, prin binecuvântarea Lui, cu cât văd mai multe locuri din lume, cu atât mă lămuresc tot mai bine unde şi cum ajungem de capul nostru – nicăieri, într-un hău absolut, în care nu poţi decât să dai dreptate celor ce decretează că totul este absurd. Da, fără Hristos, nimic nu are sens.

Şi să fi ajuns la renumitul Festival Internaţional de la Edinburgh, ce piesă de teatru, ce contorsionare de trupuri (dans?! – vai ce incult sunt! :-), ce distracţie, ce atelier (workshop) cultural, ce expoziţie de mâzgălituri, ce degustare de băuturi fine, ce rafinată dezbatere între intelectuali din catedrala devenită acest The Hub mi-ar fi putut mângâia sufletul mai mult decât Sfânta Liturghie?

Şi numai 150 de ani să dureze viaţa cuiva, că tot s-ar sătura (mai repede decât îşi imaginează toţi nesătulii), odată şi odată, şi de băut, şi de mâncat, şi de pipăit, şi de mirosit, şi de văzut, şi de auzit, ba încă şi de gândirea asta ca un puţ fără fund...

Totuşi, mi-a dat Domnul să găsesc, inclusiv într-un loc îndepărtat din Scoţia (Fort Augustus, în marginea sud-estică a ceea ce constituie Scottish Highlands), fraţi ortodocşi care s-au săturat la timp (pentru a câştiga vreme de pocăinţă) de idolatria acestei lumi, în care amintitele simţuri, nevoi fiziologice, plus raţiunea şi ştiinţa sunt singurii dumnezei.

Oameni obişnuiţi, mireni, între care şi un fost preot anglican, care L-au căutat pe Domnul Iisus Hristos şi au ajuns pe singura cale care poate să-i ducă la Lumina cea adevărată, în Biserica Ortodoxă!

Dacă se poate şi altfel ori dacă toate instituţiile care îşi zic biserici sunt bune, de ce tocmai la Ortodoxie?! Sau cum s-a putut ca aceşti câţiva oameni să-L vrea pe Hristos, dar nu aşa cum este ofertat de puzderia de secte neoprotestante, ci aşa cum Îl cunoaşte Biserica Ortodoxă, care a păstrat dragostea desăvârşită pentru El?!

Puţintică rabdare le cer cititorilor, căci multe aş avea să spun despre cum am găsit această părticică de Ortodoxie din Scoţia, dar nu se poate să le aştern toate deodată.

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

Din raidul meu prin inima Scoţiei (2) [From my foray into Scotland’s heartland]

Clădirea gotică din imagine nu mai are ceva de-a face, din 1929, cu Biserica Scoţiei, iar cu Mântuitorul Iisus Hristos probabil că de şi mai multă vreme. De sute de ani, nici ţinuturile scoţiene nu au fost ferite de zvârcolirile Reformei şi Contrareformei, astfel că, în ziua de azi, doar 65 la sută dintre locuitori se mai recunosc drept creştini.

Dintre aceştia, peste jumătate nu îşi recunosc apartenenţa la vreo denominaţie creştină anume, iar 33 la sută din totalul scoţienilor sunt la fel de seculari sau nereligioşi (irreligious - văd că respondenţii la sondaje de acest fel se feresc de cuvântul atheist/ateu) precum restul locuitorilor din UK.

În acest context de secularizare excesivă se explică de ce monumentul a devenit un soi de centru polivalent pentru evenimente culturale, cu o cafenea, săli de expoziţi şi diferite întruniri şi, practic, cartierul general al Festivalului Internaţional de la Edinburgh.

Oricine poate să-şi programeze cheful de nuntă aici ori vreo conferinţă despre dreptul la avort sau căsătoriile între homosexuali. Prespun că aşa ceva ar fi de neconceput în Irlanda, unde destui catolici mai degrabă şi-ar dărâma ei înşişi bisericile decât să le vadă desacralizate.

Ascuns de ploaie sub streaşina unui pub, aceasta (respectiv prima imagine) este depărtarea maximă la care m-am putut situa pentru a fotografia fosta catedrală.

Pentru imagini profesioniste, probabil că ori trebuie să te urci într-una din clădirile din jur, ori să nu plouă, încât să poţi îndrepta obiectivul camerei spre cer, ori să te duci pe siteul acestei catedrale devenite instituţie culturală (?! – nici nu ştiu cum să-i spun!) – The Hub.

Oricum, clădirea asta atât de posomorâtă nu mă face deloc să fiu de acord cu mulţimea de atei (sau mai bine zis idolatri care se închină sinelui) din UK care cred că tot răul din lume de la religie vine, ci îmi pare a ilustra absurdul lumii fără Dumnezeu în care trăiesc unii precum cei din Societatea Seculară Scoţiană.

Jalnice mai sunt toate ideile lor despre o etică intrisecă fiecărei fiinţe umane (dar fără ideea unui Creator, care să fi însămânţat în inima fiecăruia acestea), despre drepturile omului, libertate şi responsabilitate socială, cultivarea vieţii morale şi creative, blah, blah, blah...

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]