Femeile în UK (18) [Women in the UK]

Nu ştii de unde vii şi încotro te duci. Toate zilele sunt sufocant de identice. Aceeşi corvoadă, aceeaşi legănare de frunză spulberată de vânt, între ‘muncă’ şi ‘distracţie’ – cele două feţe ale aceleiaşi sclavii în paradisul corporatist.

Totuşi, “eşti la jumătate de oră de tine însăţi mai încrezătoare” li se promite femeilor care îşi petrec săptămâni (luni, ani?!) din viaţă prin staţiile sau garniturile de metrou din Londra.

Odată ce ai un prieten de nădejde care a împlinit jumătate de veac (deşi este un ucigaş ascuns), odată ce poţi să scapi atât de uşor de povara unui copil, parcă tot îţi mai lipseşte ceva.

Ce ţi-ar mai trebui, ca să fii liberă şi (aparent) fericită? Ce lume de coşmar! Poţi să tinzi către toate, către orice, dar nimic nu înseamnă nimic, câtă vreme eşti nemulţumită de tine. De cum arăţi, nu de defectele sufleteşti în care de complaci.

Iată însă că, numai printr-un apel telefonic gratuit (un număr care începe cu 0800... ) ai soluţia: “un nou trup, un nou zâmbet, o nouă înfăţişare”.

“Ridicarea încrederii tale cu 200 de tratamente de chirurgie estetică” – ce simplu, ce frumos, dar ce uriaşă minciună! Şi Roma antică sau alte mari (?!) civilizaţii, pe cât preţuiau trupul mai mult, pe atât mai putrede erau sufleteşte.

Ce zadarnică investiţie – că doar numai primul telefon este gratis, nu şi vreuna din cele 200 de ‘soluţii de fericire’ – şi ce crută sclavie la stăpânul trup!

Toată strădania pentru nerecunoscătorii viermi, pentru care, foarte probabil, nu este deloc mai gustos ‘noul trup’ faţă de cel de dinainte a ne fi ‘ridicat încrederea’ cu ajutorul bisturiului!

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la /For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

About public transport in the UK (2) [Despre transportul public în UK]

Something that all non-British people living in the UK should keep in mind is the fact that most public places are inherently designed for walking on the left-hand side, exactly as cars are being driven on roads. Although Big Brother may not punish you for any offence related to walking where one shouldn’t walk, doing so can have some uncomfortable consequences.

This doesn’t necessarily mean everybody here upholds this unwritten rule, so that you could only see people using sidewalks, corridors, alleys, pedestrian bridges etc in this orderly manner. What I mean is that the Brits unknowingly organize even the movement of people like the movement of vehicles.

No matter what a trivial cultural difference this may seem to many, I think it’s useful for anyone to be aware of it. Therefore, I strongly recommend this blog post, and subsequent comments for more details on the issue.

It’s very unlikely (even for a country with weird laws like the UK :-) that a normative act requires pedestrians to walk on the left, but it is highly advisable to do so. For instance, in a London underground station like the above, if you don’t walk on the “right lane,” you may suddenly have to face a flood of people coming towards you.

Then, if you circulated on the wrong track, you may find yourself in front of a moving stairway which descends, whilst you actually wanted to go up… or the other way around. When you’ve got heavy luggage and you’re in a hurry, and so are the scores of people behind you, that’s truly a nasty situation, isn’t it?

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]