Extraordinar mi se pare contrastul dintre această statuie, situată la nivelul solului, între călătorii care forfotesc în
Autogara Buchanan din Glasgow, şi imaginea de mai jos, surprinsă de mine în
Kensington Gardens din Londra.
S-ar zice că
într-un fel erau
drăgăstoase femeile britanice odinioară, şi
altfel în zilele noastre.
Poate aşa o fi, dar şi dacă trebuie să admitem că moravurile s-au schimbat (nu doar în UK, ci în toată lumea, care nu mai înţelege dragostea aşa cum a fost lăsată de Dumnezeu), tot periplul meu prin UK m-a convins că în niciun caz nu sunt aşa
toate.
Fete care să fie şi frumoase, şi deştepte, şi cuminţi poţi găsi până şi într-o ţară atât de secularizată ca UK, aşadar poate există
aceea unica (Domnul ştie unde în lume, că eu chiar nu am habar :-) şi pentru mine.
Admit că eu unul nu am găsit-o, dar sigur nevredniciei mele i se datorează asta. Nu sunt de acord cu lamentaţiile auzite adesea că “
nu prea mai sunt băieţi credincioşi” sau că “
s-a teminat cu fetele cuminţi”.
Profund lipsită de smerenie mi se pare o atare atitudine, mai ales din partea unora care vedem că suntem cu totul altfel faţă de lumea din jur, dar ne mândrim cu puţinătatea faptelor noastre bune, în loc să-I mulţumim Domnului pentru ele, fără de Care n-am fi făcut nimic.
Prea mult ne gândim că n-am găsit pe nimeni care
să ne merite, uitând că avem atâtea cusururi care nu ne fac deloc aşa de buni cum ne credem adesea.
Cât despre miturile că britanicele ar fi
de evitat (nişte
naşpete,
bagaboante şi alte idei d-astea) adesea popularizate de cei care caută un anume tip de
femei-obiect, acestea mi se par complet false.
Zicea un părinte (nu dau un citat exact) că “
pe om, cum îl iei aşa-l găseşti. Îl iei bun, aşa îl găseşti, îl iei de rău, rău îl găseşti”. Cine caută
astfel de fete (cărora li s-ar potrivi
descrierea de pe acest blog), ori să se folosească de ele, ori numai să le judece – dintr-acelea şi găseşte.
Prin urmare, sunt în parte de acord cu opinia
confratelui într-ale blogging-ului. Cu amendamentul că viziunea asta oarecum pesimistă nici nu se aplică
tuturor fetelor (de altfel, sunt sigur că nici n-ar fi pretins aşa ceva autorul – vezi ideea lui de final) şi că eu nu trăiesc în lumea despre care scrie el:
“
Trăim în lumea operaţiilor estetice, a cosmeticelor fără număr, a cremelor anti-rid, a religiei ‘trupului perfect’ (...) În lumea acesta nu mai e timp pentru biserică, pentru post, iar pentru rugăciune nici atât”.
Eu refuz să trăiesc în lumea asta, trăiesc mai degrabă
în lumea romantică despre care cântă
Gabriel Dorobanţu (vai ce nu-mi plăcea “
behăitul ăsta” odinioară, pe când acum am în iPod vreo 7-8 MP3-uri de-ale lui!).
Şi cum
nu obişnuiesc să iau de rele fetele, parcă pur şi simplu nici nu găsesc dintr-acelea
naşpa. Nu că n-or fi deloc, dar probabil că omul găseşte taman ce caută, iar lumea toată este
mai bună sau
mai rea după cum o privesc ochii noştri (mai ales cei sufleteşti).
Astfel, aproape că nu este zi petrecută în UK să nu mă minunez de ce fete superbe întâlnesc (şi frumuseţea lor n-are nimic de-a face cu
prototipurile din reviste), dar şi cât de inteligente (nicidecum
gâsculiţele de la pagina trei sau cele
care cad bete pe străzi) şi cât de amabile pot fi. Şi nu mă refer la tipul de
amabilitate pe care o caută destui bărbaţi de toate vârstele...
Alături de aceste fotografii, nu îmi vine să pun altceva decât nişte citate (
întreg textul în format audio) dintr-o conferinţă de-a
Maicii Siluana Vlad care explică de ce anume mă tot minunez eu:
“
Dumnezeu i-a dat omului, lui Adam, un ajutor care era darul Lui. Pe cine? Pe Eva. Aşa că, surioarelor, bucuraţi-vă, suntem darul lui Dumnezeu către bărbat! Aşa este, chiar dacă nu suntem căsătorite sau suntem măicuţe, tot darul lui Dumnezeu suntem. Că, ia uitaţi-vă cum îmi zâmbesc mie băieţii şi cum i-ar zâmbi unui moşneguţ! Altfel, nu? Niciodată nu se şterge diferenţa, dacă e darul lui Dumnezeu”.
Foarte clar explică Maica Siluana (o găsiţi online
aici) cum de se întâmplă ca numai câteva vorbe schimbate cu o fată drăguţă să îţi schimbe o zi proastă într-una mult mai bună:
“
Într-un autobuz de băieţi care vorbesc urât şi aşa, dacă se suie o fată frumoasă, toţi devin mai frumoşi, mai drăguţi, mai politicoşi. De ce? Pentru că simt prezenţa lui Dumnezeu, chiar dacă darul nu o mai simte. ‘Darul’ zice ‘e, sunt fată frumoasă’, dar Dumnezeu ştie că El se face cumva prezent prin darul frumuseţii şi gingăşiei”.
“
Cum zicea părintele Cleopa [la care venise cineva – nota mea – spunându-i]:
ia uitaţi-vă la fetele astea ce picioare lungi au, şi ce dezbrăcate sunt, şi cad în ispită, mă tulbură! Ce să fac, să umblu cu ochii închişi? Nu taică, o să cazi în canal. Uită-te acolo şi zi aşa: Doamne, dacă picioarele ei care sunt aşa de frumoase, dar Tu Care le-ai făcut? (...)
şi atunci vine bucuria şi recunoştinţa mea către Dumnezeu şi simţurile mele participă la această bucurie. Acesta e scopul meu, să transform această plăcere în bucurie, altfel mă devorează ea pe mine”.
Minunate cuvinte, pe care nu le-ar fi putut pricepe nici
puritanii, născuţi pe tărâmuri britanice, şi care dispreţuiau frumuseţea feminină, lăsată de Dumnezeu şi crezând că, dispreţuind-o, se sfinţeau. Ce imensă rătăcire! Şi nu le înţeleg nici
hedoniştii nesătuli de aici şi de aiurea, nici
inversioniştii...
Nimeni nu înţelege frumuseţea femeii aşa cum trebuie înţeleasă, dacă nu o caută efectiv ca
dar al lui Dumnezeu. Multe sunt frumoase, dar prin mila Lui (vai celor care se încred în propriile
tehnici de seducţie, căci nu o dată
vânătorul ajunge
vânat!), poţi să o găseşti şi
pe cea mai frumoasă, care este
numai una şi doar a ta, alături de care să trăieşti cum scrie pe
blogul acesta.
Cum zice înţeleptul
rege Solomon (Pilde – 18, 22): “
Cel ce găseşte o femeie bună află un lucru de mare preţ şi dobândeşte dar de la Dumnezeu” – sigur aşa este...
[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]
One of the latest pieces of bad news from the UK
|