Margaret Thatcher had some kind of a faith… [Margaret Thatcher avea un soi de credinţă…]

Floods of bytes and pixels are being dedicated these moments to the death of Margaret Thatcher, undoubtedly an outstanding personality of the past century.

It would be a futile attempt from my part to write an obituary, as long as countless other political analysts and historians (as a lousy blogger, I can’t pretend to be any of these) have already published good articles about the Iron Lady who helped tear down the Iron Curtain, bring the USSR on its knees, and end the Cold War.

What I would like to do is draw attention to some of her religious beliefs. Although by no means in accordance with the Orthodox Church’s doctrine, her ideas were quite unparalleled in our secular EU and in stark contrast with the concoction of politically correct clichés that current leaders hold as paramount beliefs.

She probably was the last (or among the last) genuine political personalities of human history, which seems to have entered a decrepit phase of copycat leaders, of pathetic strawmen like Tony Bliar, Gordon Clown, David Chameleon, Barack Obama, Traian Băsescu or... Victor Ponta.

Brainwashed by nihilistic ideologies, trailing their twisted moral backbones and crippled ambitions on the world scene, these statesmen (and women – let’s not forget feminine versions, like Angela Merkel or Hillary Clinton, of the above antiheroes!) are but ethically eviscerated puppets.

Like all great historical heroes (including her favourite Winston Churchill) Margaret Thatcher remains a controversial character. However, unlike most leaders of our troubled times, she had some form of faith.

A faith as staunchly followed as probably only great characters of yore did, perhaps Oliver Cromwell or John Knox. Here are some of her beliefs about Christianity (taken from here): 

“Methodism isn’t just a religion for Sundays – no faith is only a faith for Sundays. There were a lot of things during the week which one attended. Methodism is a pretty practical faith; there were the mothers’ sewing meetings and the guilds for young people.”

“If you are faced with the real problems of poverty and ignorance and people don’t know how best to grow crops, you’ve got a pretty simple, straightforward task because you’ve got to help, and help in practical terms. 

Because while you’re teaching them religion you’ve got to recognise that they are not very likely to receive it or understand it unless it does mean something and enables them to do things for themselves.

“So you replace poverty by a better standard of living out of people’s own efforts, because everyone’s got talent and ability, and you teach them what we regard as necessary to life, and you teach them religion as well.” 

“So when you’ve relieved poverty and ignorance and disease, if you are not a Christian you think that sorts out the problems of the world. You and I know it doesn’t, because there is still the real religious problem in the choice between good and evil. Choice is the essence of ethics.

If you deny that personal responsibility you are denying the religious basis of life – that’s the difference between me and a Marxist. The values by which you and I live are not values given by the State.” 

“Christianity is about more than doing good works. It is a deep faith which expresses itself in your relationship to God. It is a sanctity, and no politician is entitled to take that away from you or to have what I call corporate State activities which only look at interests as a whole.

So, you’ve got this double thing which you must aim for in religion, to work to really know your faith and to work it out in everyday life. You can’t separate one from the other. 

Good works are not enough because it would be like trying to cut a flower from its root; the flower would soon die because there would be nothing to revive it.” 

[For all the posts on this blog go to/Pentru toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

The crippled giant [Gigantul infirm]

One shouldn’t have necessarily been a great military analyst to anticipate that such a moment would sooner (rather than later) come for the Perfidious Albion.

The commanders of the armed forces (depleted by budgetary cuts) seem to be shrugging their shoulders in front of David Cameron’s request to implement a no-fly zone over Syria.

Great Britain, the former superpower of the 19th and early 20th century, can’t do anything in Syria by itself, and mustering American and NATO support would take much time.

The only readily available ally would be Turkey, but imposing a Libyan scenario on Bashar al-Assad can certainly draw the ire of Russia.

Would Britain (and France?!) risk another Crimean War, when the odds of victory are so different from what they were some 160 years ago?

Assuming that the newly re-elected ‘pacifist’ at the White House agrees with Cameron’s eagerness to go to war, wouldn’t all risk turning into a Third World War?

If I were Argentina’s president these days, I’d be rubbing my hands, wishing very much to see Britain involved in Syria.

The military giant of 1982 is severely crippled, while Obama will most probably not do anything to defend the pride of the USA’s former colonial power.

By the time (2016-2018) London gets a new aircraft carrier, it would be very unlikely for the next (Labour?!) government to promise retaking the Falkland Islands.

[For all the posts on this blog go to/Pentru toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

Ciudăţenie de toamnă (2) – altoind măr la un păr [Autumn oddity (2) – grafting apple to a pear tree]

Alt lucru pe care nu l-am ştiut până în această toamnă este că poţi altoi şi specii diferite de pomi fructiferi, nu doar să experimentezi în interiorul aceloraşi soiuri.

Astfel, dacă altoieşti o ramură de măr la un păr, ai parte de fructe precum cele din imagini – sferice precum merele, dar cu coajă şi codiţe de pere.

Cu greu poţi spune ce gust domină, precum rezultatul strâns dintre Barack Obama şi Mitt Romney la votul popular. Mănânci un măr şi o pară în acelaşi timp.

[Pentru toate postările de pe acest blog mergi la/For all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

[EN] No comment / [RO] Fără comentarii (31) – Elections in Bucharest /Alegeri în Bucureşti

[EN] No trace of tough political battles.

[RO] Nici urmă de dure bătălii politice.

[EN] Just pathetic clashes of images and words on billboards.

[RO] Doar patetice încleştări de cuvinte şi imagini pe panouri.

[EN] No vibrant electoral rallies.

[RO] Nu reuniuni electorale vibrante.

[EN] Good or bad PR. But just PR.

[RO] PR bun sau prost. Însă doar PR.

[EN] A favourite, a runner-up, an Obama-like sham.

[RO] Un favorit, un urmăritor şi un prefăcut de tip Obama.

[EN] An ominous slumber of democracy.

[RO] Un somn al democraţiei rău-prevestitor.

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

Aşteptând încă revoluţia mondială... (7) [Still waiting for the world revolution...]

Cu Osama bin Laden executat – fie şi cu dovezi privind moartea lui la fel de solide precum cele privind aselenizarea – Barack Hussein Obama şi întreaga ‘lume liberă’ rămân fără un convenabil antierou.

Cei socotiţi ‘conspiraţionişti’ vor specula că, foarte rapid, “va fi inventat un altul”, în timp ce restul ‘lumii libere’ n-are decât să dea curs îndemnului obamian că sfârşitul lui bin Laden trebuie “salutat de toţi cei care cred în pace şi demnitate umană”.

Poate că revoluţia mondială nu mai are nevoie de bin Laden şi era vremea să intre în cărţile de istorie. Eventual să ‘reapară’ numai fictiv, ca Elvis sau Michael Jackson.

Dar de ceea ce au încă nevoie americanii este de un soi de ‘spirit al lui 11 septembrie’, definit astfel de Obama: “în acea zi, indiferent de unde veneam, indiferent cărui dumnezeu ne rugăm (?!?!?!), indiferent de etnie şi culoare, am fost uniţi ca o familie americană”.

În paralel cu vânarea lui bin Laden, ultimul deceniu a marcat o accentuată americanizare a planetei (graţie noilor tehnologii ale informaţiei). Treptat, toată ‘lumea liberă’ a împărtăşit temerile şi frustrările americanilor şi a contribuit la plata oalelelor sparte.

Ne putem doar consola cu ideea că Lumea Veche a marcat un ‘gol de onoare’. Lichidarea lui bin Laden a fost sărbătorită în SUA aşa cum europenii ies pe străzi să sărbătorească trofee fotbalistice.

Al-Qaida a început războiul, zice Obama, la fel ca predecesorii săi (Bush + Clinton). Şi nimeni nu îl poate contrazice.  Ce om sănătos la cap ar ţine cu Al-Qaida şi nu cu SUA?

Totuşi, felul în care războiul global antiterorist a devenit o luptă a întregii ‘lumi libere’ (încă neîncheiată, avertizează acelaşi Obama) prea seamănă cu ‘lupta întregului popor’ la care erau chemaţi nefericiţii băştinaşi din fostul lagăr socialist.

În lipsa ‘antieroului planetar’, omenirea dresată să reacţioneze în bloc – indiferent cărui dumnezeu se roagă (sau mai degrabă nu se mai roagă!) – are nevoie de un alt duşman.

Şi încă este o nevoie ca de aer. Mai ales la vremuri de criză economică, un duşman comun, este mai uşor de suportat decât un ideal comun. În caz contrar, ‘lumea liberă’ nu va mai putea trăi fără o revoluţie.

Poate n-o fi aceea aşteptată de troţkiştii din UK care mi-au inspirat acest serial, dar o revoluţie tot va fi. Cu siguranţă, nu va fi una ‘a binelui’, a ‘bunului simţ’, ‘a reformei clase politice’ (cum se visează în România), nici a lui ‘da, putem’ (Yes We Can) promis de Obama.

Nu va fi un trist carnaval cu coşciuge precum în decembrie 1989, încheiat în doar câteva zile şi pus în scenă cât să întineze primul Crăciun liber după 45 de ani – printr-o execuţie stalinistă, (re)liberalizarea avorturilor şi asasinarea a sute de tineri.

Ci vor fi râuri de sânge, la fel ca în Revoluţia Franceză sau cea Bolşevică. Care vor curge multă vreme după ce vor fi scăpărat primele ‘scântei revoluţionare’ (1789, respectiv 1917).

Apoi, întocmai ca la amintitele revoluţii – aprinse de duşmani ai lui Dumnezeu, nu de rugători sau temători de vreun oarecare dumnezeu – mai mulţi morţi vor cădea după dobândirea libertăţilor respective, decât în lupta pentru cucerirea lor.

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

God’s place in a humanist society (15) [Locul lui Dumnezeu într-o societate umanistă]

As the Perfidious Albion is about to join France, the USA & other more or less reluctant ‘allies’ in bombing Libya, the invoked cause of war is – time and again! – the need to provide the ‘security’ of the Libyan people.

If only things were as easy as the slogan “Bomb the tyrant, liberate the people!” (often used by leaders of the ‘free world’) goes! As a matter of fact, the elusive (and quite improbable for now) ‘liberation’ could only bring more misery for the Libyans.

It’s so sad to witness that Libyans are such misfortunate human beings who can only be liberated by bombs, and whose security can only be provided by destruction brought upon their country…

Is it because they happen to have a religious faith? That is they are ‘enslaved by faith’, as humanists could put it… Oh, it would have been so easy to offer them more ‘security’ to them, had they been a secular country!

“More CCTV means more security for you!” – Britain’s Big Brother says on posters that passers-by can’t miss, and he is as hypocritical as the self-proclaimed Brother Leader in Tripoli.

Any Big Brother – in the UK or any other civilised nation for that matter – promising a ‘free’ and ‘secure’ world without its Maker is as mad as the Brother Leader of the al-Jamahiriya.

Any God-less society could one day be what Libya is today, a land where the will of one man is done. Sooner or later, people are bound to look for a ‘saviour’ who would drag them out of the abyss where irreligiousness took them.

Yet there is only One true Saviour – all other fake saviours (including the so far benign Barack Obama who surfed a tsunami of Obamania in 2008) have only brought disasters after disasters upon mankind. Unfortunately, they will keep doing so till the end of times...

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

The world is ablaze [Lumea este în flăcări]

Ever since the Wall Street Crisis of September 2008, the word as we knew it up until the mid 2000s turned into an erratic stage on which actors appear to have been messing up the play script.

To some of us, all (or most) elected leaders, autocrats, nations, multinational companies, ‘heroes’ and ‘villains’ alike appear to follow no indication of a director. Their actions seldom make any sense. They seem to act chaotically.

To others, all these characters are actually following scrupulously some precise guidelines, according to what are naively dimissed as ‘conspiracy theories’.

We don’t know who wrote the script, neither can we indentify the director, yet we surely are crazy about this global reality show. And who are we, after all?

Let’s assume that we are the 1,966,514,816 internet users in the world, that is some 28,7% of all people alive today. We’re being served ‘news’ as cattle are fed feed on grass and on other dubious fodder that makes our food so unhealthy.

Of a truth, ‘news’ isn’t as it used to be anymore. Novelties don’t travel across the world in sailing ships, but with the speed of megabytes per second.

Gun barrels are still smoking and bullet wounds still bleeding in Libya (or anywhere else for that matter), yet we have already chewed and spit some ‘news’.

The world is ablaze, and here we are, mesmerised by the flames, enjoying the show. Whether it lasts or not makes no difference to us, as more and more episodes have been stockpilling in our civilisation’s (the one that gave us the internet!) backyard.

We, the ‘civilised ones’, have sown so many toxic seeds, all over the world, throughout the past 200-300 years, that we could reap disasters for centuries to come.

For instance, the USA, the Perfidious Albion & Italy are much guiltier (as accomplices) for the horrors we witness in Libya today than Saddam Hussein was guilty in 2003, when a ‘coalition of the willing’ struck him down.

The self-proclaimed ‘King of Kings’ ruling Libya for 41 years was a despicable ‘dictator’ decades ago, yesterday’s eccentric ‘jester’ – received with great honours everywhere, and a friend of ‘T. Bliar’ – whilst he is now an archenemy of civilisation.

And this time it seems to be for real. There’s no need of a PR campaign to describe him as a monster, no need to invent a ‘threat’ represented by his weapons of mass destruction. His utterly senseless murders did truly happen and keep happening.

Nevertheless, I wonder: who would dare a military intervention, ousting him from the last bunkers and patches of desert where he is still clinging on to power? Is there in preparation any ‘coalition of the willing’ ready to intervene?

Will Barack Obama – a loather of George W. Bush’s ‘war of choice’ in Iraq – choose to fight a war for the sake of all the values himself and America stand for?

Would David Cameron use his overstretched and underfinanced British armed forces in Libya as Winston Churchill did in the early 1940s? Could ‘T. Bliar’ exert some influence on his gone-mad friend, in order to stop the bloodshed?

If not in the name of values, will Obama and Cameron do it for the sake of oil or for saving America’s and Britain’s EU allies from the catastrophic perspective of having a new Somalia right across the Mediterranean Sea?

[For all the posts on this blog go to/Pentru toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

Aşteptând încă revoluţia mondială... (6) [Still waiting for the world revolution...]

Nu ştiu în ce măsură or găsi chinezii drept un lucru flatant sau mai degrabă blasfemiator faptul că, între adversarii supralicitatului preşedinte al SUA, Barack Obama, sunt destui cei care îl numesc adesea ‘MaObama’.

Ca photoholic, am constatat (cu această ocazie), într-o oază de aparentă prosperitate a Chinei (Shanghai), că niciun alt lider occidental nu apărea pe magneţii suvenir (de frigider sau cum le-o spune?!) în afară de Obama.

Cum nici “Chairman Mao” – cum îi spunea pe un ton plin parcă de evlavie o chinezoiacă de 26 de ani – nu a reuşit să facă din a sa ‘Revoluţie culturală’ una mondială, nici Obama nu a reuşit să schimbe mai nimic prin America.

S-a cam ales praful de sloganul “Yes We Can” şi, pe 2 noiembrie, se prea poate ca cel adesea numit “cel mai puternic om al planetei” să coboare de pe piedestalul de mare lider umflat cu pompa la rolul de curiozitate a istoriei.

Pare greu de crezut ca primul afroamerican ajuns la Casa Albă să fi vrut sau să fi putut declanşa o ‘revoluţie marxistă’, aşa cum este acuzat, dar aceasta nu-l face deloc inutil a servi ca o simplă diversiune înaintea a ce va urma după el.

Un nou război de uzură între preşedintele SUA şi un Congres ostil, care va atrage o aşa-zisă “Americă slabă”, va fi doar unul dintre ingredientele unui fundal pe care vor putea izbucni revoluţii, răzmeriţe, tulburări… din China până în România.

Cu prea mici excepţii (Australia, Suedia) unde lucrurile merg cât de cât bine (adică mai bine decât în alte părţi) mai toate statele sunt butoaie cu pulbere. Nu ne mai trebuie decât un incident gen “Sarajevo, 28 iunie 1914”, ca lumea să ia foc.

De-abia astăzi, o revoluţie poate fi cu adevărat mondială, nu neapărat graţie noilor tehnologii, care ar permite o ‘Revoluţie română’ (sau ce o fi fost ea) multiplicată la scară planetară, ci mai ales a dezumanizării masive din ultimele decenii.

Nu scindarea atomului este cel mai mare pericol pentru omenire, ci scindarea sufletelor, sfâşierea până şi a celor mai palide amintiri legate de un Creator de unde venim şi în faţa Căruia toţi trebuie să dăm socoteală.

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

A ‘British Obama’ and little truths that won’t change anything [Un ‘Obama britanic’ şi mici adevăruri care nu vor schimba nimic]

“Watching Germany rise from its knees after the war and become a vastly more prosperous nation has not been easy on the febrile British psyche.”

“All nations have a cross to bear, and none more so than Germany with its memories of Nazism. But the British cross is more insidious still.”

“A misplaced sense of superiority, sustained by delusions of grandeur and a tenacious obsession with the last war, is much harder to shake off. We need to be put back in our place.”

Wow, is this another attack on Britan from me, the ever ungrateful and shameless Chevening Fellow, as some ‘friends’ would say?!

Not that I wouldn’t agree with this diagnosis of the British psyche, but I must admit someone else put it better than I could have described it.

That someone is Nick Clegg (leader of the Liberal Democrats), a man who could – theoretically – become the UK’s next Prime Minister (or ruler of Britain’s Elected Dictatorship).

If he weren’t close enough to a historic electoral result – which doesn’t necessarily have to be an outright victory but could rather mean throwing the British political establishment into agonizing deadlock – these words would have remained unnoticed.

After all, the pro-EU, and anti-Iraq war Clegg first spit these little truths some eight years ago. Now, his enemies foolishly imagine that recalling his “attack on British pride” could supposedly tarnish his image of Britain’s Obama.

Well, I’d say it’s just an exaggeration, as I could hardly imagine that there is enough time left before the elections for any ‘Cleggmania’ to gather momentum.

He may talk about ‘hope’ and ‘change’ – just like Barack Obama had been doing for almost two years before the November 2008 Elections – yet Clegg is no more than an irreligious guy, and former playboy (if anyone can be cured of that :-)

Even if he won the elections, his party would not change anything for the better. Although he proves brave enough to tell some truths he’s from the same stock like Obama: very ambitious but rather shallow.

A charismatic character can help one win elections in the USA, and the entire world is curious if this could be done in the UK as well. As millions of Brit youngsters are brainwashed by the celebrity culture this is not altogether impossible anymore.

Neverheless, Clegg has a long way to gain the trust of the nation. Could the inherently euroreserved Britons trust a euroenthusiast (see here, here, here or here)?

Oh, old Monty – seen here (3rd pic) in a statue close to the UK’s Ministry of Defense (2nd pic) – , would you trust him if he were to tell you how to fight a war or rather not fight it? Could soldiers serving under the Union Jack (1st pic) in Afghanistan trust him?

Would anyone from Whitehall believe his promises of tax cuts when Britain is almost bankrupt? Won’t voters fear that a hung parliament could severely affect their lives?

[For all the posts on this blog go to/Pentru toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

Aşteptând încă revoluţia mondială... (4) [Still waiting for the world revolution...]

Când am început acest serial – dedicat pateticilor comunişti troţkişti întâlniţi în UK –, în mod sigur nu conştientizam cât de aproape eram de a fi martorul unei isterii planetare, cu tot atâta fundament logic şi moral cât au şi visele utopice ale acestor triste personaje.

Nici nu am în seamă mai mult decât ca pe o curiozitate anunţul de mai sus (pentru mobilizarea electoratului american din UK) pe care l-am fotografiat când de-abia se încingea lupta pentru nominalizare în interiorul Partidului Democrat...

Iată cum ajung acum – şi pentru a câta oară?! – să constat că viaţa bate filmul şi că Obamania (care începuse să se manifeste şi prin UK mai demult) chiar a pus stăpânire pe o bună parte a celor din lumea civilizată (?!). Evident, nu şi pe necivilizatul de mine…

Pur şi simplu, orice mi-ai face, nu pot să pun botul la nicio ideologie contemporană, nici care ne avertizează despre sfârşitul lumii, care nu de la surplusul de dioxid de carbon din atmosferă va veni (Global Warming Hysteria), ci de la păcatele noastre, nici care ne promite o societate ideală, un comunism pur, troţkist (cum cred bolnavii aceştia de la SWP), însă, nici nu pot crede că schimbarea a venit odată cu Obamania…

Sau, mai degrabă – dacă Omul negru a venit :-) – înseamnă că schimbarea a venit la rândul ei, dar în niciun caz schimbarea în mai bine. În mai rău – da, încă este loc cât cuprinde pentru desăvâşirea în rău a civilizaţiei umane, însă mai binele din punct de vedere economic, social şi duhovnicesc (nu că hedoniştii ar pune preţ pe nevoile sufletului lor, slujindu-şi doar idolul trup) nu va veni.

.

Oare nu le-au ajuns civilizaţilor occidentali (britanici şi nu numai) câteva decenii în care s-a experimentat erezia prosperităţii, încât să se lămurească că mai binele nu poate veni nicidecum ca rezultat al progresului economic?

Dintre toate popoarele cuprinse de Obamanie, nici nu mă miră că, după zecile de milioane de americani contaminaţi de această boală, britanicii sunt în primele rânduri de alţi isterici, doar pe meleagurile lor s-a născut isteria legată de Prinţesa Diana…

.

O naţiune redusă, treptat, la o turmă de consumatori supravegheaţi permanent, de burţi amorale şi nereligioase întinse în faţa televizoarelor, nu poate decât să aştepte o revoluţie mondială (poate nu tocmai aceea aşteptată de către comuniştii britanici, dar, oricum, o revoluţie)… o mântuire, o eliberare din nonsensul hedonismului...

Aşa cum l-am văzut şi auzit eu pe acest Obama (în imaginea de mai sus), el are un singur lucru altfel faţă de tagma politicienilor de pe toate meleagurile – ştie să vorbească altfel decât în limba de lemn. Nu toţi vorbesc că ne aduc mai binele, nu toţi ne promit oportunităţi, progresul, bunăstarea, fericirea? Dar tot mai puţini au puterea de convingere a lui Obama, cum puţini au avut şarmul lui Tony Blair la vremea lui.

Nu cred însă în genialitatea niciunuia dintre ei! După opt ani de George W. Bush, respectiv 18 ani de Margaret Thatcher + John Major, şi Obama, şi Blair, doar au prins valul, însă niciunul nu are substanţă, nici vreo inteligenţă ieşită din comun (nu că aceasta ar fi o valoare în sine!) şi cu atât mai puţin vreo statură morală – sunt doar nişte animale de pradă de succes în jungla politicii.

.

Nu mă interesează cât de puţin populară este afirmaţia mea (cum tare a mai fost combătută deja :-), însă eu zic că nimeni altul decât Bush nu l-a adus pe Obama la Casa Albă, la fel şi cum pe Bush desfrânarea lui Clinton l-a dus în Biroul Oval şi nu vreun merit personal!

.

După părerea mea, nici Barack Obama nu va aduce ceva bun lumii, măcar să nu facă şi mai mult rău! Uitaţi-vă la Marea Britanie post-Blair, cu economie în prăbuşire, promiscuitate cât cuprinde, distrugerea familiei, şi ochi de-ai lui Big Brother peste tot! Măcar de ar arăta la fel de bine America post-Obama, dar s-ar putea să arate chiar mai rău de atât!

Orice ar zice istericii de pretutindeni, eu am convingerea că mai binele nu va veni, nici de la Obama, nici de la orice alt lider planetar! Acest mai bine nu ar putea veni decât de la Cel pe Care lumea nu-L vrea, deşi are aşa de mare nevoie de El, nu de la cei pe care lumea îi adoră.

.

Şi cum ar putea veni de la aşa un preşedinte pro-avort, mai ceva decât libidinosul Bill Clinton? Cum nu a venit nici în UK, de pe urma lui Blair, un avorţionist filo-catolic, care a îmbrăţişat până la urmă pe faţă credinţa papistaşă…

Orice ar crede ateii din jurul meu, mai binele nu va veni niciodată de la nişte lideri avorţionişti! Şi n-au decât să-i dea înainte toţi înţelepţii lumii aceştia cu ideologiile lor demonice şi să se chinuie să ne explice că, din cauza excesului de dioxid de carbon (între altele, cauzat, chipurile, şi de creşterea populaţiei care ar trebui redusă cu orice preţ!), ne merge mai rău…

.

Slavă Domnului, încă mai sunt destui oameni care se străduiesc să creadă în Cine trebuie, nu în miracolele, schimbările, revoluţiile pe care le propovăduiesc ei!

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]