[EN] A few wonders from the UK / [RO] Câteva minunăţii din UK (29)

[EN] Some find sunsets sad, others would say they are inspiring. Peacefully, timelessly speaking about time... [RO] Unii găsesc apusurile triste, alţii ar spune că sunt însufleţitoare. Cu pace, fără de timp, vorbind despre timp… 

[EN] How can the sun be so overwhelmingly beautiful, while its Maker be considered a mere fiction? [RO] Cum poate fi soarele atât de copleşitor de frumos, în timp ce Creatorul lui să fie considerat doar o ficţiune?

[EN] Is it happier to see the sun rising from the sea, in Constanţa (CT) and Tulcea (TL) or in Aberdeen (Scotland)? [RO] Este mai ferice să vezi soarele răsărind din mare, în Constanţa (CT) şi Tulcea (TL) sau în Aberdeen (Scoţia)? 

[EN] Or to witness the sun setting from the hot beaches of California or from the cooler Vancouver? [RO] Sau să asişti la soarele care apune, de pe plajele fierbinţi ale Californiei sau din mai răcorosul Vancouver? 

[EN] The pictures in this 29th episode were taken from a southern spot of England, precisely the… [RO] Fotografiile din acest al 29-lea episod au fost făcute dintr-un punct sudic al Angliei, mai precis de pe… – Brighton Pier, Brighton, East Sussex.

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

Ortodoxia în East Sussex (7) [Orthodoxy in East Sussex]

Nu ştiu cum o fi fost anul acesta, însă iată cum s-a desfăşurat – în câteva poze pe care le-am ‘refotografiat’, nici măcar scanat, aşadar scuzaţi calitatea! – procesiunea de la Botezul Domnului din Brighton, în urmă cu doi ani.

N-am participat eu însumi, ci îi mulţumesc pentru fotografii amicului meu căruia i-am dedicat un serial pe blog – între puţinii de la care (dar mai sunt: vezi aici sau aici) am avut acordul expres să scriu despre ei şi să le public imaginea.

Mult mi-am dorit să se ivească ocazia când să pot valorifica aceste imagini într-o postare şi o fac acum, dând mulţumire lui Dumnezeu...

...pentru m-am numărat şi eu o vreme între ortodocşii (nici ei feriţi de ispitele dezbinărilor şi ale secularizării – a nu se crede că îi idealizez cumva!) din Brighton – unul dintre cele mai improbabile locuri din lume unde să caute cineva Adevărul.

În istoria lui, oraşul acesta a fost mai degrabă un loc unde, ieşind la chiolhanuri şi orgii, respectabilii lorzi sau burghezi din Londra încercau cumva să se ascundă de ochii lumii. Măcar să salveze aparenţele, că de Dumnezeu tot nu se puteau ascunde.

Chiar lângă Brighton Pier – un loc nu neapărat al pierzaniei, ci o anticameră a ei, unde domneşte dumnezeul distracţiei – preotul şi enoriaşii s-au dus să sfinţească apele mării, prin puterea rugăciunilor şi a unei cruci, simbol al Crucii lui Hristos.

Să fi fost ca la vreo 60-70 de oameni, majoritatea ciprioţi, greci şi câţiva englezi (după cum arată steagurile purtate) şi studenţi din ţări ortodoxe.

Ba chiar îl recunosc în poze (dar n-o să i-l indic lui Big Brother :-) şi un român de peste Prut, un imigrant (ilegal?!) care câştigă de ani buni pâinea sa şi a celor de acasă pe tărâm britanic.

N-a fost niciun tânăr zdravăn să se arunce în apă după cruce. Şi, probabil, nici n-ar fi fost prea adecvat, dacă ţinem seama de trista reputaţie de ‘capitală a pidosnicilor’ pe care o are Brighton-ul.

Însă nu prea îmi vine a crede că, oricât de neperturbabili sunt britanicii, n-or fi fost curioşi de cele ce se petreceau chiar în zona cea mai animată a falezei.
.

Oare să fi fost la fel de impasibilii cum mi-au părut a fi tinerii din Edinburgh în Duminica Ortodoxiei din 2009?!

Într-o duminică a fost şi Boboteaza anului 2008, o zi când cel puţin de zece ori mai mulţi oameni decât credincioşii care vin la biserica ortodoxă din Brighton se duc pe Pier şi în împrejurimi pentru a se închina zeului distracţie.

Oare o fi remarcat măcar vreunul dintre spectatorii neparticipanţi (presupunând că un credincios nu e un simplu spectator!) cât de mult s-a apropiat porumbelul alb căruia i s-a dat drumul de cruce, tocmai când era aruncată în valuri?!
.

Oare ce se vede în prima şi a cincea imagine să fi fost doar o întâmplare? Porumbelul folosit de comunitatea (în majoritate greacă) de la biserică să fi fost dresat? Nu prea îmi vine a crede.
.
Oare dincolo de ştiri legate de bulucul de la Bobotează mai are răgaz cineva să priceapă ce vrea să ne spună Preasfânta Treime, cum ne cheamă, cu smerenia şi delicateţea unui porumbel, la viaţa cea adevărată?!

Cred că deja i-am obosit pe mulţi – dintre cei care or intra pe acest blog din politeţe (că mă cunosc şi dau curs unei invitaţii de-a mea) sau care ajung aici întâmplător, dornici de ştiri despre lume şi viaţă – cu referirile mele la credinţă.

Li s-o fi părând Adevărul ceva neimportant, o piedică în calea unei vieţi în esenţă lipsite de sens, dar părută a fi palpitantă. Şi ce dacă? Cui nu i-o conveni ceva, treacă-mă la spam!
.

Ştiind că toate ale Crucii lui Hristos le sunt nebunie celor care îşi irosesc viaţa, voi continua să scriu... până va îngădui Dumnezeu, până ce voi isprăvi povestioarele având ca fundal viaţa în UK şi împărtăşirea măcar a câtorva sute din mii de fotografii.

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

God’s place in a humanist society (5) [Locul lui Dumnezeu într-o societate umanistă]

I was just wondering… As long as many Brits describe themselves as atheists, seculars, humanists or irreligious (I personally heard some of them) – and saying this about oneself is a typically British attitude, as many other Europeans lack religious feelings, but didn’t seem to me equally keen on displaying it as the Brits do – how come this country has quite a bunch of people interested in weird esoterical things?!

One of these is Tarot card reading… One could hardly find any average size British city without ‘specialists’ in this… how should I call it? …art (as some of them would like to name their ‘skills’)? …crookery? …or just call it by a name which can’t have any meaning for most secular Brits, that is satanic deceit?

Maybe Tarot reading is not a mass phenomenon in the UK, however, the fact that these guys are organised into a national association, and they don’t remain ‘unnoticed’ by someone just passing by like me can only prove my point that anywhere the only One God is rejected ‘surrogates’ necessarily appear.

Many Brits may imagine that they can do just fine without God. This doesn’t mean that they are not worshipping an idol (alcohol, promiscuity, cars), an esotereic (mis)conception of life, an ideology (democracy, prosperity, global warming) etc.

Bowing to a god – be it the Lord or any false god – lies in our deepest human nature, and no matter what people imagine the Truth to be, He is only One. Atheist ideologies or esoterical myths can only brainwash a human being, but not turn a man into a genuinely irreligious creature.

Therefore, entering this horseless caravan which I photographed on the Brighton Pier is by no means an innocent ‘break’ (as the the above invitation implies), but a religious act. And any religious act can have consequences on our everlasting life.

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

Chestii d-astea, numai la britanici (16) [Things like these, only at the Brits]

Între multele ciudăţenii întâlnite prin UK, prezenta modalitate de distracţie mi se pare una dintre cele mai trăznite. N-are a face neapărat cu aversiunea mea pentru pierderea de vreme numită jocuri electronice (mai ales că aş fi ultimul om care să poată da cuiva lecţii despre cum să nu piardă vremea :-(, însă chiar că nu înţeleg ce poate fi atât de amuzant în a te juca de-a jockey-ul electronic.

Poate că pentru o societate în care omul se defineşte drept consumator, iar religia sa este consumismul, nici n-ai cum să te aştepţi la mai multă imaginaţie în omorârea timpului. Iar treaba asta cu caii este doar cea mai kitschoasă între distracţiile de care poţi avea parte pe Brighton Pier, dar nicidecum singura (despre întreaga ofertă, vezi aici).

Cât de cât, îmi par de înţeles aceia care împuşcă în stânga şi-n dreapta, care se joacă de-a Michael Schumacher (e mai bine pe un monitor decât pe şosele, nu?) sau care îşi fac o vagă idee despre cum se pilotează un avion. Dar ce-o avea călăritul electronic din emoţiile pe care le aduce patima curselor de cai, de care suferă britanicii de atâta vreme?

Nu ştiu câtă senzaţie de emoţie a cursei pot da armăsarii din imagini, care păreau a avea talia mai joasă decât a unui cal adevărat, încât să-i poată încăleca cu destulă uşurinţă orice grăsan. În funcţie de dificultăţile pistei, caii aceştia de plastic parcă tremurau un picuţ, ba poate chiar se fereau de vreun obstacol, însă n-am observat nicio mişcare bruscă sau, mă rog, orice chestie palpitantă.

Nici vorbă de senzaţii tari precum cele date de un taur mecanic (mechanical bull) sau de riscul de a te trânti la pământ – doar o altă găselniţă de a mai scoate ceva pounds din buzunarele unora care nu mai ştiu cum să-şi irosească vieţile. De parcă ar trebui să dai bani pentru aşa ceva…

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

Alcoolul ăsta, prietenul cel mai bun al britanicului? (5) [This alcohol, a Brit’s best friend ?]

Uite că nici n-am apucat eu să plec din UK şi să duc în România vreuna din multele idei bune prinse de pe aici, că Guvernul al cărui invitat sunt, deja s-a apucat să pună în practică una dintre cele mai comode, dar şi cele mai îndoielnice idei de luptă împotriva viciilor.

Începând cu weekend-ul acesta, vor exista noi taxe la băutură şi ţigări în UK, dar şi la autovehiculele care consumă prea multă benzină, ba poate până şi pe folosirea de pungi de plastic, adaugă o ştire Associated Press.

Teoretic, intenţia pare bună, dar nu cred că va reduce numărul de fumători mai mult decât l-a redus deja faptul că aceştia trebuie să se simtă ca nişte paria şi să iasă afară să fumeze. Şi, dragi fumători din România, pe aici chiar se respectă legea, oricât de impopulară ar fi!

Altfel, probabil că măsura va lovi în cei care folosesc SUV-uri în Scottish Highlands unde chiar ar fi nevoie de maşini de teren, dar va avea puţin efect descurajator asupra celor cu obrazul gros care îşi cumpără asemenea maşini doar de şmecheri (la prima vedere mai puţini în UK decât în România). Aproape sigur însă, această abordare nu va avea succes în a rezolva problema consumului excesiv de alcool de pe aici.

Este posibil ca noile taxe să facă pub-urile prea scumpe pentru destui tineri, însă nu văd cum i-ar împiedica lucrul acesta să prindă purceaua de coadă ori să fure luleaua neamţului (două dintre expresiile superbe din limba română pentru a se îmbăta – cine vrea poate să le caute aici).

Tot la fel de mult se va bea în camerele de cămin sau în aer liber, precum în imaginea de faţă (pe la orele 17:00, foarte aproape de Brighton Pier). Chiar şi atunci când sezonul turistic va face imposibilă o băută pe plajă, există destule parcuri, scări de bloc şi alei din spatele acestora, colţuri ferite din curtea şcolii şi altele – unde Big Brother să nu aibă omniprezentele sale camere.

Din ce zice The Times, britanicii par resemnaţi cu noile taxe, până într-acolo, încât 55 la sută dintre ei sunt de acord cu mărirea lor la bere şi vin.

În altă ordine de idei, sondajul relevă o părere de care mă convinsesem din auzite – la fel ca americanii şi spre deosebire de mulţi scandinavi învăţaţi să dea peste o treime din ce câştigă statului-dumnezeu, locuitorii acestei ţări sunt refractari la ideea de a plăti taxe, astfel că 93 la sută dintre cei chestionaţi sunt de părere “că oricine se află la putere, când este vorba de Buget, ţi să dă cu o mână şi ţi se ia cu două”.

Păi dacă britanicii se plâng – când văd atâtea lucruri din bani publici în jur care, după umila mea părere, şi-au meritat banii şi poţi fi mândru că eşti britanic – românii ce să mai zică?! Nu mai zic nimic bieţii de ei, iar multora le pare că nu le-a rămas altceva pe lume decât să se cherchelească, grizeze, şumănească, abţiguiască, învinoşeze, flecuieze, matolească...

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]