Cea mai fericită femeie [The happiest woman]

Noi i-am ucis Fiul, dar ea ne iubeşte. A suferit mai mult decât toate femeile*** care s-au născut şi se vor naşte vreodată pe lume.

Miliarde de fiice ale Evei au îndurat şi vor mai avea parte de chinuri cumplite, însă numai uneia i s-a prezis că va trece sabie prin sufletul său. Şi aşa a fost.

Totuşi, pe niciuna alta nu o putem numi pururea fericită. Numai Preasfânta Născătoare de Dumnezeu (Theotokos) este şi cea care a suferit mai mult, dar şi cea mai fericită.

Cum de uităm adesea această esenţială lecţie?! Nu există nici scurtături către fericire, nici nu o putem atinge pe gratis, fără a ne asuma un preţ.

Iar pe acesta nu-l puteam măsura în bani sau în funcţie de alte repere materiale după care, eronat, ne rânduim vieţile.

Atât în lumea trecătoare de aici, dar mai ales când se vor socoti toate, în cea de apoi, nu vom primi decât atâta autentică fericire câtă dispoziţie pentru jertfă am avut. 

Or, cine va avea vreodată mai multă jertfelnicie decât Maica Domnului? Toţi sfinţii sunt bune modele, dar unul este modelul suprem.

Dacă până şi jalnicele surogate hedoniste pe care le luăm drept fericire ne costă şi ne dor, cum ar putea fericirea veritabilă să ne vină de-a gata?

Nu că nu ne-ar da-o Dumnezeu, că doar Adam şi Eva astfel au primit-o. Dar nu ne-ar fi de folos. Am strica-o precum au făcut protopărinţii noştri.

Mulţi copii se roagă să primească jucăria preferată, o visează noaptea, îşi fac speranţe, mai bat din picior sau se fac surprinzător de cuminţi mânaţi de acest interes.

Într-un final, îşi primesc cadoul râvnit. Însă nu ştiu ce să facă de el. Adesea, nici nu trece o jumătate de oră până ce ajunge să zacă stricat în vreun colţ al casei.

Oricui şi oricând ne-ar da Dumnezeu fericirea instantaneu. Dar nu ne-ar fi de niciun folos. N-am şti să preţuim ceea ce, fiind un dar divin, este fără-de-preţ.

Nu se pune problema că nu o merităm, căci fără de merit ne-a chemat Preasfânta Treime de la nefiinţă la viaţă – pentru veşnică şi deplină fericire.

Ci doar că nu ştim să trăim fericirea. Prin urmare, Domnul ne poartă prin împrejurări smeritoare, doar-doar om învăţa să preţuim darul la care ne cheamă.

În mod ideal, de am ţine toate poruncile lui Hristos, am trece prin viaţă fără durere, căci în faţa fiecărei răscruri am avea deja lecţia învăţată.

Pentru că nu ne ţinem de porunci, dar Domnul tot ne vrea fericiţi alături de El, primim întâi teste (felurite necazuri, încercări, ispite, dureri), apoi lecţiile şi tot aşa.

A ne lăsa în voia Lui (“Iată roaba Domnului...”), clipă de clipă, este calea desăvârşită către fericire. Ceea ce nu ne garantează că nu vom avea o cruce de purtat.

Încă dinainte de a zămisli şi a deveni Maică a lui Dumnezeu, Fecioara Maria respecta toate poruncile, dar chinuri fără seamăn tot n-au ocolit-o.

Aceasta pentru a ne fi tuturor lecţie să nu deznădăjduim. Dacă ea, curată fiind, nu a deznădăjduit în faţa Crucii, nici noi să nu deznădăjduim vreodată!

Ştiindu-ne atât de pângăriţi, să nădăjduim că oricâte rele am îndura, pentru păcatele noastre ne vin, ca să ştim a preţui fericirea alături de Făcătorul nostru.

Din mulţimea păcatelor şi departe de Sf. Împărtăşanie fiind (din neglijenţa noastră sau opriţi de duhovnic), uneori ne pierdem îndrăzneala către Mântuitorul.

Cu toate acestea, şi din cea mai adâncă deznădejde, să o chemăm pe Maica Sa. Minunile ei nu-s doar în cărţi, ci se petrec acum în multe vieţi din jurul nostru.

Să nu credem minţii noastre nici în plăsmuiri feerice, nici în deznădejde, ci să nu lăsăm vreo zi fără o chemăm pe Maica Domnului. Şi vom trăi minuni!

*** NOTĂ: Dedic acest articol surorilor în Hristos care s-au aflat în Tabăra aniversară a Asociaţiei Ortodoxia Tinerilor (Borşa, MM, 23-29 iulie 2013), cu îndemnul de a se strădui mai mult să se apropie de Maica Domnului. Nu există o reţetă de fericire mai bună.

[Pentru toate postările de pe acest blog mergi la/For all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

[EN] Punished smokers / [RO] Fumători pedepsiţi

[EN] I admit that sinful I sometimes can’t help enjoying when I watch the sad view of some ‘punished smokers’. [RO] Admit că păcătosul de mine uneori nu mă pot abţine a mă bucura când urmăresc trista de privelişte a unor ‘fumători pedepsiţi’.

[EN] I remember the long hours when I breathed in the sickening smoke... at school, at work, on the street, in pubs, sometimes even on beaches or in parks. [RO] Îmi amintesc lungile ore când am inspirat scârbosul fum… la şcoală, la serviciu, pe stradă, în localuri, uneori chiar şi pe plaje sau în parcuri.

[EN] Nevertheless, there’s nothing funny – neither I, nor anyone else should laugh at these enslaved people. [RO] Cu toate acestea, nu este nimic amuzant – nici eu, nici altcineva nu ar trebui să râdă de aceşti oameni înrobiţi.

[EN] None of us would look better if our power of will were diminished by nicotine and the tyranny of hedonism. [RO] Niciunul dintre noi nu ar arăta mai bine dacă puterea voinţei ne-ar fi diminuată de nicotină sau de tirania hedonismului.

[EN] This is how those once ‘cool’ smokers (like these teens drinkers) look when they grow up… pretty ‘un-cool’, I’d say… [RO] Aşa arată acei cândva ‘cool’ fumători (precum aceşti băutori adolescenţi) când cresc mari... destul de ‘ne-cool’ aş zice eu...

[EN] Sidelined: taken out of their daily routine, out of their work environment or even out of buildings. [RO] Marginalizaţi: scoşi din rutina zilnică, afară din mediu de lucru sau chiar afară din clădiri.

[EN] Smoking is no longer a comfortable experience in most of EU countries and the USA. It still is in China and Russia. [RO] Fumatul nu mai este o experienţă confortabilă în cele mai multe state UE şi în SUA. Este încă în China şi Rusia.

[EN] Lighting a cigarette has become something that must always be done outside… And not only outside the European Commission headquarters in Brussels (pic 1). [RO] Aprinderea unei ţigări a devenit ceva care trebuie făcut întotdeauna afară… Şi nu doar în afara sediului Comisiei Europene din Bruxelles (poza 1).

[EN] Smokers are compelled to go out in front of little stores in Brighton (2) or to descend 30-40-50 floors in New York City. [RO] Fumătorii sunt forţaţi să iasă afară în faţa unor mici prăvălii din Brighton ori să coboare 30-40-50 de etaje în New York City.

[EN] And that may not be the worst. They could be crammed into glass cubes like in the Airport of Munich (3)… [RO] Şi aceasta s-ar putea să nu fie cel mai rău. Ar putea fi înghesuiţi în cuburi de sticlă precum în Aeroportul din Munchen (3)...

[EN] Is it good? Is it bad? Is it discriminatory? Is it politically correct? What about the efficiency of these constraints? [RO] Este bine? Este rău? Este discriminatoriu? Este politic corect? Ce putem zice de eficienţa acestor constrângeri?

[EN] Maybe some good results will be observed over the decades, when other cause of death would seem insurmountable… [RO] Poate că unele rezultate bune vor fi observate peste decenii, când alte cauze ale morţii vor părea insurmontabile…

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

Un gând la moarte [A thought on death]

Punându-l pe idolul-om şi capriciile sale drept etalon (permanent relativ) al tuturor lucrurilor de pe lume, omenirea din ultimele veacuri, pare să cadă de acord cu adevărul fundamental sintetizat de René Descartes: “Mă îndoiesc, deci cuget (Dobito ego cugeto). Cuget, deci exist (Cogito ergo sum)”.

Totuşi, cum se face că oamenii refuză să îşi mai amintească şi de cea de-a treia parte a butadei filosofului francez, care adaugă: “Eu sunt, deci Dumnezeu este” (Sum ergo Deus est) şi fug mereu de cunoaşterea Creatorului?

Iar dacă de evidenţa prezenţei Lui te mai poţi ascunde cumva, sub voaluri ţesute din ceţoase concepţii despre ‘totul’ care ar fi apărut din ‘nimic’, ce te faci cu evidenţa evidenţelor, cu moartea? Până acolo, poţi să faci ce vrei, cum vrei, cât vrei, să-şi tot gândeşti şi răzgândeşti sensul vieţii după cum pofteşti...

Dar ce mai poţi zice dincolo de pragul morţii? Când şi aşa este preaplină de parametrii incontrolabili viaţa aceasta, ce te faci în cea de dincolo, de apoi? Dacă lucrurile sunt infinit mai puţin controlabile precum aici?

 

Aşa-zişi oameni deştepti, cugetă toată ziua câte în lună şi în stele, declarând că dincolo nu mai este nimic precum nici înainte n-ar fi nimic, motivând cu uşurinţă măcelărirea nenăscuţilor oameni. Şi îşi pierd timpul gândindu-se la tot soiul de imposibilităţi, lăsându-şi propria moarte să-i prindă pe negândite...

Ce poate fi mai tragic în stupizenia sa decât omul modern care îşi petrece viaţa gândindu-se la infime posibilităţi (“Ce-ar fi să câştig la Loto?”) fără să-şi oprească vreun mic răgaz spre a a se gândi la cel mai cea mai mare probabilitate a vieţii sale?

Refuzul evidenţelor este, adesea, jalnicul rezultat al gândirii aşa-zis libere şi se arată a fi suprema valoare umanistă a omenirii contemporane. Omul civilizat al zilelor noastre – blindat pe dinafară de ştiinţă şi tehnologie şi căptuşit pe dinăuntru cu o cultură fără valoare, consumistă şi hedonistă – este despuiat.

Uitând că este muritor, omul civilizat poate înfăptui crime de neconceput în cele mai înapoiate triburi din Amazonia sau Africa. Uitându-şi nemurirea, îmbogăţit în nimicuri, omul care şi-a uitat moartea este cel mai de plâns dintre toţi. Dar cine să-l mai plângă?

[Pentru toate postările de pe acest blog mergi la/For all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

The happiness of having a cross to bear [Fericirea de a avea o cruce de purtat]

What is the meaning of life? Why are we born and where are we heading to after death? Do we just vanish as if we never existed? Do we get other lives to spoil or to redeem the mistakes we made in our current life?

In the secular Western world the great majority of people are busy struggling for the ‘here and now’, thus remain untroubled by existential questions. There are so many things to do, so many mesmerizing illusions to run after… Who cares about what comes when this life ends?

The very few who still wonder what’s after death, end up decreeing that it’s all a matter of choice. Anyone can choose what to believe. There can’t be One Truth, they say, unable to understand that an infinity of possible truths is impossible.

Nevertheless, curious or not about what comes after the foreseeable end of life, all people want to be happy, whether they know it since early childhood or realize it later. But how do we understand what happiness is?

Is it the one that drinking a bottle of Coca-Cola promises? Is it the one that makes you lick your fingers at KFC? Is it kept safely in bank accounts, to be consumed in a shopping spree? Is it found in the relentless pursuit of pleasures?

Does a smartphone bring happiness, does a big pay check maintain it, does a holiday to an exotic Asian country boost it? Does making easy money guarantee it? Does taking all these away mean supressing happiness?

Questions like these could go on and on… Is happiness nothing but a chemical reaction, a cocktail of circumstances and feelings?

Is it a sum of achievements? If so, what is achievement? Is it a state of mind? If so, what is mind? Is it the meaning of life? If so, what is life?

The problem with defining happiness is that it is often found in people who have less of the prerequisite conditions of happiness, as defined by the hedonist world we live in. On the contrary, those who apparently have it all in life rarely have… happiness.

The rich, the beautiful, the super talented, and the perfectly healthy don’t have a highest class ticket to happiness in their pockets. It’s not uncommon to see the poor, the ugly, the ordinary, and the disabled having found the happiness that others are yearning for.

This can’t make sense for the rational Western world, can it? But it does from an Orthodox faith’s perspective. For those who understand the Truth, life is not a journey in itself, with meaning and purpose to be found in the scant ‘here and now’.

Seen exclusively from within the constraints of matter, life’s pleasures and life’s griefs are hyperbolized. The modern man seeks more of the first, while desperately trying to run from the (often unavoidable) latter.

However, seen in connection with their unseen Maker, with the ever-after, our lives have different meanings. Happiness unveils itself as unspoilt by petty pleasures, nor diminished even by the deepest sorrows.

Happy are those who have a cross (meaning: suffering, incapacity, humiliation, loss etc) to bear, assured that the reward for everying borne with dignity comes in the afterlife, not those who think that covetously improving the comfort of this life is the key to happiness.

Maybe this is why there are so many crosses*** in Romania, a country so full of unhappy people, since most of us put our hopes in the shallow values of the Western world. Maybe all these crosses are to remind each of us about our personal crosses.

We can try to fit into a better functioning society, where everyone’s goal is to get rid of any burdensome aspect of life, and live plainly, enjoyably. Many emigrate and fit in, many others don’t. In rare happy cases, some find a cross to hold on to in their adoptive country.

People fool themselves that they can be happy among others who don’t know where they are coming from, nor where they are going to. Others imagine that happiness has nothing to do with any metaphysical definition. 

Understanding why we are here and where we are going to can be the toughest thing for a man to face in life. Coming to terms with one’s cross is a long, painstaking process. It could last a lifetime. A life deprived of the comforts and delights much treasured today.

Some think that they are perfectly happy without ever asking themselves about the meaning of life. Or they simply adhere to catchy definitions regurgitated by vain trend-setters of which all ages of history are full.

But would these phony perceptions of happiness last beyond the grave?! Could anyone find a generally applicable definition of happiness without having discovered their personal cross in life?

*** NOTE: The 10 pictures of crosses were taken in various places throughout Romania in 2011 and 2012. For a detailed photo see the first comment below.

[For all the posts on this blog go to/Pentru toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

[EN] No comment / [RO] Fără comentarii (37) – A quote on happiness / Un citat despre fericire

[EN] The meaning of life lies not in hedonism, going shopping, political utopias, nor in intellectual or material wealth – irrespective of how many think otherwise. [RO] Sensul vieţii nu stă în hedonism, mersul la cumpărături, utopii politice, nici în bogăţie intelectuală sau materială – indiferent câţi ori gândi contrar.

[EN] Even the child John Lennon seemed to share such healthy outlook on life – he knew what truly matters. [RO] Până şi copilul John Lennon părea să împărtăşească o astfel de perspectivă sănătoasă asupra vieţii – ştia ce contează cu adevărat.

[EN] I may not be a fan of The Beatles, nor find Lennon to be a model, but I admire any words of wit of his: [RO] N-oi fi fan eu al The Beatles, nici nu l-oi găsi pe Lennon a fi un model, dar admir orice vorbe de duh ale sale:

[EN] “When I was 5 years old, my mother always told me that happiness was the key to life. [RO] “Când aveam 5 ani, mama îmi spunea mereu că fericirea este cheia vieţii.

[EN] When I went to school, they asked me what I wanted to be when I grew up. [RO] Când m-am dus la şcoală, m-au întrebat ce voiam să mă fac când cresc mare.

[EN] I wrote down ‘happy’. They told me that I didn’t understand the assignment, and I told them they didn’t understand life.” [RO] Am scris ‘fericit’. Ei mi-au spus că nu am înţeles cerinţa, iar eu le-am spus că ei nu înţeleg viaţa”.

[EN] It’s so sad that people like Lennon and countless others haven’t ever found out what happiness is and where it can be found… [RO] Este atât de trist că oameni precum Lennon şi nenumăraţi alţii nu au aflat vreodată ce este fericirea şi nici unde poate fi găsită...

[EN] Sadder still, very few are even those baptised in the name of the Holy Trinity who find the answer before death. [RO] Mai trist, foarte puţini sunt chiar cei botezaţi în numele Sfintei Treimi care găsesc răspunsul înainte de moarte.

[EN] When people realize it, it’s too late to do anything about attaining genuine happiness, in Risen Christ. [RO] Când oamenii îşi dau seama de aceasta, este prea târziu să mai facă ceva pentru atinge fericirea veritabilă, în Hristos Cel Înviat.

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

[EN] No comment / [RO] Fără comentarii (27) – Heaven on earth?! / Raiul pe pământ?!

[EN] An inane consumerist promise on Bucharest’s advertising billboards: [EN] O stupidă promisiune consumistă pe panourile publicitare din Bucureşti:

[EN] “For Easter (Pascha), we offer you heaven on earth.” [RO] “De Paşte (Paşti), îţi oferim raiul pe pământ.”

[EN] Many are those believing that all there is to life starts and ends here. [RO] Mulţi sunt cei care cred că tot ce însemnă viaţa începe şi se termină aici.

[EN] None of those we buy, possess and exibit here matter in the afterlife. [RO] Niciunele dintre cele pe care le cumpărăm, le posedăm şi le etalăm aici nu contează în viaţa de apoi.

[EN] “But there’s no other, nor could there be a better life,” say hordes of shoppers. [RO] “Dar nu există alta, nici n-ar putea fi o viaţă mai bună”, spun hoarde de cumpărători.

[EN] ‘Wise’ thinkers can but agree with these humanist (= often hedonist) values. [RO] ‘Înţelepţi’ gânditori nu pot decât să fie de acord cu aceste valori umaniste (= adesea hedoniste).

[EN] They proclaim that ‘prosperity’ – regardless of ethical costs! – brings happiness. [RO] Ei proclamă că ‘prosperitatea’ – indiferent de costuri etice! – aduce fericire.

[EN] The world of “I have, therefore I am” face-to-face with Christ, Who says: [RO] Lumea lui “am, deci exist” faţă în faţă cu Hristos, Care spune:

[EN] “What good will it be for a man if he gains the whole world, yet forfeits his soul?” [RO] “Ce-i va folosi omului, dacă va câştiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde?”

[EN] If only for this Holy Week, we’d understand what truly matters! [RO] De-am înţelege măcar în această Săptămână a Patimilor ce contează cu adevărat!

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

Uşi către lumi paralele [Doors to parallel worlds]

[1] “Dar din dar” – un blog cu poveşti despre suferinţe de-ale semenilor şi invitaţii la a aduce mici daruri pentru alinarea lor.

Sigur nu-s singurul care să aibă impresia că spaţiul public (atât cel real, cât şi cel virtual – de o mai fi vreo diferenţă între ele...) duhneşte a falsitate.

De parcă totul ar merge bine şi nu poate să meargă decât spre mai bine, iar peticele de lume civilizată unde credem că suntem ori la care tânjim n-ar fi decât un paradis al nebunilor.

[2] “Fundaţia Episcop Melchisedec” – fără să fie vreo fundaţie-vedetă, face lucruri minunate privind combaterea sărăciei, suferinţei şi a marginalizării în Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului.

Discursurile politice ne promit ‘depăşirea crizei’, băncile – împlinirea oricăror dorinţe, vânzătorii de maşini – siguranţă şi confort, cei de băuturi – stropi de fericire etc...

Lumea toată ne îmbie, ne bombardează cu iluzorii fericiri şi sensuri la ofertă, dar pe cât se arată toate acestea mai frumos ambalate, pe atât sunt mai lipsite de sens.

[3] “Fă un bine şi schimbă o viaţă!” – un site cu apeluri pentru salvarea unor copii aflaţi în faţa unor ultime şanse de vindecare şi unde se pot semnala cazuri.

Suntem îndoctrinaţi să nu ne dorim altceva decât succesul. Şi cum altfel este acesta definit decât prin a avea tot mai mult şi a putea tot mai mult, aici şi acum?

Doar să ne facem pe plac noi înşine (şi să le pretindem celorlaţi să ne facă pe plac!) – iată calea prin care vom fi fericiţi!

[4] “SOS” – rubrică a unei longevive şi populare reviste cu mesaje de la cititori care au nevoie de ajutor în fel şi chip, poate şi numai prin câteva rânduri de epistolă.

Aşa ni se tot spune, încă de la cele mici vârste, astfel încât nici nu putem concepe lumea altfel, iar orice nu ne este pe plac nu poate fi decât respingător şi lipsit de sens.

Totuşi, dacă ceea ce nu ne place – sau mai degrabă am fost dresaţi de civilizaţia noastră hedonistă să nu ne placă – are mai mult sens decât ceea ce socotim că ne dă sens vieţii?

[5] “IHTIS” – o asociaţie care îşi propune să-i înveţe pe cei care se luptă cu dizabilităţi să îşi depăşească condiţia, dar şi pe noi, ceilalţi, să învăţăm să-i acceptăm pe cei puţin altfel.

Din spaţiul public sunt scoşi cei care nu au şi nu pot ca noi, iar suferinţa, sărăcia, boala şi moartea sunt izgonite către periferia lumii noastre tânjitoare după mai bine.

Precum unii copii, care cred că dacă îşi pun mâna pe ochi se ascund, ne facem că nu vedem. Ori decretăm, cinic, că mici fapte bune nu pot schimba nimic.

[6] “Mini Debra” – asociaţie ce oferă ajutor pentru copiii afectaţi de o maladie rară care face pielea şi mucoasele fragile mai ceva decât aripile de fluture.

Refuzăm să ne închipuim că am putea – oricând, în orice clipă, oricare dintre noi! – să cădem dincolo de cortina iluziilor în care trăim acum.

Că am putea ajunge din spectatori (cu libertatea de a ne pune mâna pe ochi şi a nu ne păsa) – chiar actori în suferinţă, boală, infirmitate, moarte (privaţi libertatea amintită).

[7] “Raza de soare” – aşa cum îi spune numele, mica asociaţie reuşeşte să aducă o rază de soare pentru nişte tineri cu dizabilităţi din jud. Mureş.

Pe negândite, putem să ne trezim aruncaţi, din goana noastră spre a ne face pe plac, într-o altă ipostază, unde priorităţile ni se vor fi răsturnat.

Şi unde tot ceea ce credeam că ne era rost al vieţii să ne devină inaccesibil. Sau unde falsele, măruntele şi ridicolele fericiri de zi cu zi să nu ne mai fie livrate la ofertă.

[8] “Fraţii mai mici ai lui Hristos” – o pagina specială (de pe un site adesea citat de mine) despre suferinţe de-ale semenilor şi apeluri către cei care vor să îi ajute.

În astfel de lumi paralele – unde ceea ce am cheltui o singură dată la KFC sau la McDonalds ar putea fi banii pe o săptămână ai unei familii – trăiesc mulţi dintre semenii noştri.

Oameni despre care (cu voie sau fără voie) prea adesea nici nu ştim, pentru că sloganurile despre succes din lumea în care trăim ne-au imunizat la poveştile de insucces.

[9] “Bucuria darului” – un blog cu multe lucruri de folos, unde apar adesea poveşti detaliate despre oameni aflaţi în mari suferinţe.

Nu vrem să ştim nimic despre cei a căror viaţă – cuantificabilă drept insucces după deşartele noastre standarde – ar putea să ne indispună şi să ne pună pe gânduri.

Iar şi ceea ce om mai şti este trunchiat, căci ne este imposibil să ne concepem existenţa (proprie sa a altora) şi altfel decât alergătura după nimicuri pe care ne-o numim viaţă.

[10] “Să fim oameni…” – cazuri de oameni (mai ales copii), aflaţi în luptă cu boala şi pentru care orice mic ajutor este de folos.

Aceste 11 siteuri recomandate aduc poveşti din lumi paralele, aflate în disonanţă cu raiul pământesc la care visăm cei mai mulţi dintre noi.

Multe poveşti nu au sau nu vor avea final fericit din perspectiva lumească… Însă, cu siguranţă nu au atâta nonsens precum multe dintre traiectorile noastre aşa-zis fericite.

[11] “Blog de suflet” – un blog mai vechi dedicat exclusiv împărtăşirii în lumea noastră prea grăbită a unor poveşti care nu au mereu finalul dorit.

Nu invit la lecturi neplăcute, ci la lecturi cu tâlc din aceste lumi paralele. Bine ar fi să fie urmate, atât cât poate fiecare, de mici fapte bune.

Poate, s-or găsi unii dintre noi care, citind, să căpătăm o altă perspectivă asupra rosturilor vieţii şi să lepădăm, măcar în parte, triviale irelevanţe cărora le dăm rang de scopuri.

[Pentru toate postările de pe acest blog mergi la/For all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

Novlimbă: pot oamenii să-şi ‘reîncarce’ bateriile şi să fie ‘deştepţi’ precum computerele? [Newspeak: can people ‘recharge’ their batteries and be ‘smart’ like computers?]

“Dacă nu am avea vicii, am fi nişte roboţi”, încuviinţa cineva vorba de duh a unui amic pe un oarecare blog – căruia nu aş avea de ce să-i fac reclamă.  

După o asemenea mostră de înţelepciune a vremurilor noastre, n-ar trebui să fie de mirare  ce venea scris în rândurile ulterioare. Bloggeru’ îşi cam mângâia cu vorbe dulci viciile (cafeaua, fumatul, dependenţa de net), ca pe nişte foarte dragi, nespus de paşnice şi complet nevinovate pisicuţe…

Cu toţii avem astfel de animale de companie, mult mai vinovate decât ne închipuim, dar n-aş vrea să intru acum în detalii despre vicii şi păcate. Mai ales că de dependenţa de net – mai puţin aceea de Facebook, ceea ce nu poate fi circumstanţă atenuantă :-) – sufăr şi eu.

Aş vrea numai să strâng puţin de buba acestor exprimări foarte curente în ultima vreme, care compară omul cu neînsufleţite creaţii de-ale sale.

S-a umplut lumea de exemple ale acestei orwelliene novlimbi (Newspeak). Ori că ne referim la română, ori la engleză (cele două limbi cu statut oficial egal pe MunteanUK :-), din ce în ce mai des observ cum măsura omenescului a devenit prestaţia unei maşinării.

Tot omul obosit vrea să ‘îşi reîncarce bateriile’, iar de se găseşte vreunul care îşi mai pune mintea la contribuţie – fără ca doar să regurgiteze ceva din informaţiile preasamblate şi preambalate cu care s-a îmbibat, inevitabil, din lumea din jur – se zice că este ‘deştept precum un computer’.

Iar despre un prichindel care era pe calea înfiripării unei culturi generale, deşi nu ajunseze nici măcar în clasa a patra, colegii mi-au spus că “el este Google-ul clasei”.

A crede că Google poate avea vreun soi de virtute în sine, pentru că ‘ştie’ multe,  a socoti că un computer, oricât de performant, este ‘deştept’ de unul singur îmi pare la fel de stupid precum a crede că un om poate trăi numai din ‘reîncărcări’ ca o maşinărie.

A compara omul cu aceste născociri neputincioase (de nu ar fi puse în funcţiune tot de voinţa omului şi de nu s-ar fi creat prin strădaniile sale, dar mai ales cu îngăduinţa Făcătorului tuturor celor văzute şi nevăzute) este lipsit de sens.

Fiecare om este infinit mai mult decât un robot şi ceea ce îl umanizează nu sunt viciile (ci dimpotrivă: răstignirea lor!), iar ceea ce ne încarcă nu sunt cele la care râvnesc cei mai mulţi dintre pământenii zilelor noastre…

…mai mult somn, mai multă şi mai bună mâncare şi băutură, mai mulţi bani, mai multă faimă, mai mulţi prieteni (pe Facebook?!), mai multe cărţi citite, mai multe filme văzute, mai multe călătorii, nenumărate tipuri de distracţii şi plăceri ori alte felurite ‘experienţe’ irelevante în veşnicie.

Orice baterie reîncărcabilă (acumulator) are un ciclu de viaţă, la capătul căruia nu mai este posibilă vreo reîncărcare. Nouă, tocmai când ni se opreşte maşinăria (trupul – singurul în ale cărui pofte şi în a cărui bunăstare am investit), ni se vădeşte omul din noi.

De-abia când bateriile (burdihanele, urechile nesătule, ochii mereu doritori să vădă, dar şi cotloanele cu gânduri şi amintiri din creier) se golesc definitiv, omul este liber să fie el însuşi.

Dar mulţi n-or mai putea să fie, nu pentru că ar exista ‘nefiinţa’ unde se duc morţii (cum pretinde altă odraslă a novlimbii), ci pentru că bateriile sufletului, cele cu care trecem dincolo de moarte, vor fi goale.

Mai toate dintre ‘hainele care îl fac pe om’ – după cum zice o proastă vorbă omenească mai veche de inventarea bateriilor, a roboţilor sau a computerelor – vor cădea atunci de pe noi ca frunzele uscate de pe arbori.

Despuiaţi de amăgitorul frunziş, cei acum mereu grijulii să nu ne lăsăm bateriile neîncărcate vom spune şi noi “mă tem, căci sunt gol”, precum odinioară Adam. Însă teama de atunci a celor trăitori în netemere de Dumnezeu în vremea acestei vieţi nu va mai fi de vreun folos.

[Pentru toate postările de pe acest blog mergi la/For all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]