[EN] Every 99 years… / [RO] La fiecare 99 de ani…

[EN] Almost every 99 (+/- a few) years, something significant has been setting the world on fire over the centuries. [RO] Aproape la fiecare 99 (+/- câţiva) ani, ceva semnificativ a aruncat lumea în flăcări de-a lungul secolelor.

.

[EN] Many suspect me of being a conspirationist and may wonder where did I get this wacky ideas from. [RO] Mulţi mă suspectează că sunt un conspiraţionist şi s-ar putea întreba de unde am aceste idei năstruşnice.

.

[EN] I just noticed this… curiosity, made some subractions and searched for historical data. [RO] Eu doar am observat această... curiozitate, am făcut nişte scăderi şi am căutat date istorice.

.

--- --- --- --- --- --- --- --- --- --- --- ---

.2013 - 99 = 1914

[EN] The beginning of the First World War (1914-1918) that would bring the end of three empires and the rise of the USSR. [RO] Începutul Primului Război Mondial (1914-1918) care va aduce sfârşitul a trei imperii şi ridicarea URSS.

1914 - 99 = 1815

[EN] The End of Napoleon Bonaparte’s adventure and the beginning of the Perfidious Albion’s supremacy known as Pax Britannica. [RO] Sfârşitul aventurii lui Napoleon Bonaparte şi începutul supremaţiei Perfidului Albion cunoscută drept Pax Britannica.

1815 - 99 = 1716

[EN] The battle of Petrovaradin, one of the first nails in Ottoman Turkey’s coffin. [RO] Bătălia de la Petrovaradin, unul dintre primele cuie în coşciugul Turciei Otomane.

1716 - 99 = 1617

[EN] The fervent counter-reformist Ferdinand II is elected King of Bohemia and The Thirty Years War begins the following year. [RO] Ferventul contra-reformist Ferdinand al II-lea este ales Rege al Boemiei şi Războiul de Treizeci de Ani începe anul următor.

1617 - 99 = 1518

[EN] The Treaty of London marks the first attempt of European Integration and building a lasting peace of the continent. [RO] Tratatul de la Londra marchează prima încercare de Integrare Europeană şi edificare a unei păci durabile pe continent.

1518 - 99 = 1419

[EN] Western Europe was caught in the Hundred Years War, and the Hussite Wars would break after Jan Hus’ execution in 1415. [RO] Europa de Vest era prinsă în Războiul de O Sută de Ani, iar Războialele husite vor izbucni după execuţia lui Jan Hus în 1415.

1419 - 99 = 1320
[EN] France is confronted with the so-called Shepherds’ Crussade, a chaotic anti-nobility and antisemitic movement. [RO] Franţa se confruntă cu aşa-zisa Cruciadă a Ciobanilor, o haotică mişcare anti-nobiliară şi antisemită.

1320 - 99 = 1221

[EN] The Mongols begin their conquest of Central Asia, killing one million people in Merv (ancient Persian city) that year. [RO] Mongolii încep cucerirea Asiei Centrale, ucigând un milion de oameni la Merv (străvechi oraş persan) în acel an.

1221 - 99 = 1122

[EN] Byzantine forces under Emperor John II Komnenos defeat the Pechenegs which would disappear from history. [RO] Forţele bizantine de sub comanda Împăratului Ioan al II-lea Comnen îi înving pe pecenegi care vor dispărea din istorie.

1122 - 99 = 1023 - 99 = 924 - 99 = 825 - 99 = 726

[EN] Byzantine Emperor Leon III Isaurus bans the worship of icons, thus the iconoclastic rage begins. [RO] Împăratul bizantin Leon al III-lea Isauricul interzice cinstirea icoanelor şi astfel începe furia iconoclastă.

726 - 99 = 627

[EN] The founder of Islam, Muhammad, creates a confederation of tribes in today’s Saudi Arabia and his beliefs spread in the area. [RO] Fondatorul islamului, Mahomed, creează o confedereaţie de triburi în Arabia Saudită de azi şi credinţele sale se răspândesc în zonă.

528 - 99 = 429 - 99 = 330

[EN] Emperor Constantin the Great moves the capital of the Roman Empire to Constantinople. [RO] Împăratul Constantin cel Mare mută capitala Imperiului Roman la Constantinopol.

330 - 99 = 132 - 99 = 33

[EN] Some scholars consider the year 33 AD as the year the Crucifixion, while all agree to place it sometime in the years 30-36. [RO] Unii cercetători consideră anul 33 AD drept anul Crucificării, în timp ce toţi sunt de acord să o plaseze cândva între anii 30-36.

[EN] As long as, since then, we know that Christ is Risen!, there are reasons for hope, no matter what world cataclysm awaits us. [RO] Câtă vreme, de atunci încoace, ştim că Hristos a înviat!, sunt motive de speranţă, indiferent ce cataclism mondial ne aşteaptă.

[EN] As for something bad happening that year – a grave financial crisis erupted in Rome, leaving many aristocrats bankrupt. [RO] Cât despre ceva rău petrecut în acel an – o gravă criză financiară a izbucnit la Roma, lăsând faliţi mulţi aristocraţi.

--- --- --- --- --- --- --- --- --- --- --- ---

1914 + 99 (+1) = 2013/2014

[EN] What next? [RO] Ce urmează?

[For all the posts on this blog go to/Pentru toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

A truth worth being told over and over again: Bessarabia is Romania! [Un adevăr care merită spus iarăşi şi iarăşi: Basarabia e România!]

We’re surely living mad times, when some are trying to detach Catalunya from Spain, others to ensure the independence of Scotland, some want to divide Belgium, and others wish to break away from the rest of Italy etc…

Romanians (and especially the young) would like to see their two states – Romania and (the Republic of) Moldova – reunited, irrespective of Russia’s fierce opposition and the EU’s benevolent (to Moscow, not to Bucharest!) indifference.

Reunification looks as unlikely as the collapse of Austria-Hungary or Tsarist Russia looked 100 years ago, in 2012. Nevertheless, the outcome of the First World War of 1914-1918  taught us that it’s better never to say never… 

[For all the posts on this blog go to/Pentru toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

România fără rost a lui I.L. Caragiale, o sută de ani mai târziu... [I.L. Caragiale’s aimless Romania, a hundred years later…]

În 2012, se vor împlini o sută de ani de când a murit Ion Luca Caragiale, după vreo şapte ani de autoexil în capitala Germaniei. Fără îndoială, şi pe atunci era traiul mai bun acolo, iar ora Europei (acum a EMU şi a UE) începuse deja să se dea la Berlin.

Era mai bine în acra, ordonata, eleganta şi cumintea – dar care avea să-şi dea cu mucii în fasole, în 1914-1918! – Germanie decât în preaplina de dulci neorânduieli Românie. Acolo lucrurile mergeau ceas, dincoace – parcă nu mai aveau vreun rost.

Şi pe atunci, printre primii care se stabileau peste hotare erau cei cu minţi luminate, care nu plecau neapărat de foame (s-ar fi dus şi flămânzii, dar cine i-ar fi primit?), ci de scârbă.

Aşa plecase şi Caragiale, pe care mă şi mir de nu şi-l revendică vreunul dintre indignaţii anti-sistem de pe străzi, citându-i cuvinte precum acestea: “Cauza dezastrului în care a căzut țara este numai – da, numai, nenorocita politică ce o fac partidele și bărbații noștri de stat, de patruzeci de ani încoace”.

Dar cine să-l mai citească pe Nenea Iancu altundeva decât pe bancnota de 100 de lei? Şi, de l-ar mai citi cineva, ce altceva şi-ar mai agonisi în suflet decât amărăciune?

Oare mai trebuie pomenite vorbele lui Caragiale, ca să priceapă mai marii zilei că “între masa poporului și clasele stăpânitoare este (cine ar putea tăgădui?) o prăpastie de interese și de sentimente, pe care aceste clase n’au știut-o umplea încetul cu încetul, ba chiar și-au dat toată osteneala s’o sape cât mai adânc”?!

“Orcare om cuminte peste putinţă să nu gândească”, socotea dramaturgul, dar iată cum, tâlcul celor ce se petrec, nu pare a-l pricepe tipătescul de la Cotroceni, dandanachii portocalii sau brânzoveneştii uselişti, nici pristandalele care – “curat constiuţional”, nu-i aşa? – dau în oameni ca în oala de fasole…

Oare o să ajungem chiar într-acolo, încât, puşi faţă în faţă cu reacţiunea primului cetăţean turmentat al ţării, nişte puhoaie de cetăţeni nu chiar atât de oropsiţi precum cei de la 1907 (dar poate la fel de iscusit aţâţaţi de peste hotare ca atunci) să sară la gâtul câtorva vampiri sugători de sânge ai boborului?

Şi de ar fi să iasă cu sânge – ipoteză, probabil, foarte convenabilă unei puzderii de interese – ar putea ieşi ceva bun şi pentru românul scos din răbdări, dar care îşi arde mânia în crâşmă, în faţa televizorului, pe Facebook sau într-un joc video? Nicidecum.

Putem înlocui liderii, ca să facem niţel mai suportabil sistemul, până la o vreme – să plece Băsescu (cât mai repede), să se facă alegeri (nefurate!), iar oamenii să voteze (şi să candideze, să se organizeze politic), nu să-şi închipuie că ar da cineva o ceapă degerată pe ‘protestul’ lor prin absenteism!

A schimba sistemul rămâne o jalnică amăgire. Nu-l putem schimba, căci toţi suntem parte din el. Şi este tot atât de greu a-l schimba (îmbunătăţi, înnoi, reforma etc) pe el precum este a ne schimba pe noi înşine.

Cine nu s-a folosit niciodată de ‘Lanţul slăbiciunilor’, cine n-a luat cam multişoare lucruri din jur în băşcălie, ca ‘Mitică’ a lui Nenea Iancu, cine n-a copiat la examene, cine n-a dat şpagă în viaţa lui sau cine şi-a ţinut cuvântul dat întotdeauna să ridice primul piatra contra sistemului!

Desigur că ar fi de dorit un ‘alt sistem’ şi o ‘viaţă mai bună’ (ideal, să fie clădite pe dragoste, bucurie, pace, îndelungă-răbdare, bunătate, facere de bine, credinţă, blândeţe, înfrânare, curăţie) – “împotriva unora ca acestea nu este poruncă”, ne aminteşte Sf. Apostol Pavel.

Doar că o astfel de viaţă mai bună rămâne complet inaccesibilă instrumentelor (voia proprie, mândria, egoismul, lăcomia, indiferenţa etc – manifestate chiar şi la cei ce s-ar decrie drept ‘oameni de bine’) cu care vrem noi să accedem la ea, iar Caragiale ne pune diagnosticul, la fel de valabil acum mai bine de un veac precum şi în zilele noastre:

“Încă de mult, lumea noastră românească nu mai merge la biserică. Oamenii de sus, de mijloc şi de jos au uitat de mult cărarea ce duce la locaşul icoanelor. Boieri, ostaşi, meseriaşi, negustori, dascăli, slujbaşi, mari şi mici s-au lepădat de datoriile către legea lor creştinească – toţi sunt astăzi liber-cugetători. (…)

Poate, după cum unii, să fie bine; poate că lipsa de aplecare spre religie să fie dovada unui spirit care se emancipează lesne de ideile învechite şi devine astfel mai susceptibil de idei noi, de progres intelectual şi moral.

Poate, dinpotrivă, după cum zic alţii, să fie de rău; poate că lipsa aceasta să fie dovada unei porniri la descreierare, la o scădere, la o înjosire progresivă intelectuală şi morală, la o din ce în ce mai mare pierdere a omeniei.

Nu ştiu deocamdată cine să zic că au dreptate – pesimiştii ori optimiştii; trebuie să mă gândesc mult la această întrebare”, se întreba Caragiale, iar dincolo (nu la Berlin, ci dincolo de moarte) sigur va fi aflat răspunsul.

La rându-mi, nu ştiu cât de creştin o fi fost acest om-monument al literaturii române, însă cu greu s-ar mai putea strânge dovezi pro sau contra după un veac de la moarte. Demn de menţionat este cum îi numeşte (de patru ori!) “foşti ortodocşi” pe compatrioţii săi în eseul citat mai sus.

Aşadar, deloc n-ar trebui să ne mire că, de-a lungul plinelor de haz opere de-ale sale, Hristos nu apare nicăieri amintit măcar (‘O făclie de Paşte’ nu intră între scrierile comice). Pentru că toate acele haioase personaje trăiau, de fapt, într-o absolută stare tragică.

Veşnic gonind după meschine patimi, antrenaţi în intrigi, ispitiţi de măreţe idei intrate cocoşat în cotloanele minţilor lor înguste, înrobiţi cu totul poftelor clipei prezente, dar fără urmă de deschidere spirituală, către Dumnezeu – aşa sunt personajele comice (?!) ale scriitorului născut într-un sat numit Haimanale.

Da, haimana (= om de nimic, fără căpătâi, derbedeu, vagabond) este omul pe lume, câtă vreme rămâne în afara sistemului lui Dumnezeu şi îşi raportează împlinirea şi sensul vieţii la tot felul de ale sisteme. Orice om fără El (cu atât mai grav dacă este un fost ortodox) nu face decât să vagabondeze între o amăgire sau alta.

Oricât ar dori cineva să schimbe sistemul social-politic – într-unul care să promită paradisuri pământeşti, prin respect, meritocraţie, prosperitate, bunăstare etc în lumea de aici – nu îşi va putea umple golul sufletesc nici de s-ar putea împlini cu vârf şi îndesat acele promisiuni.

A nu se crede că aş considera inutile protestele paşnice ori că subscriu la verdictul arogant al unui oarecare caţavenc portocaliu care îi declară “viermi” pe cei care îşi strigă nemulţumirea pe străzi.

Ar fi de dorit o justă păstrare a proporţiilor: da – pentru ‘Jos Băsescu’ (şi păstrarea acestei imperfecte democraţii, care, dând Cezarului ce-i al Cezarului, nu este încă incompatibilă cu vreo aspiraţie spirituală), nu – pentru ‘revoluţie anti-sistem’ sau altă grozăvie.

Cine mai ştie să citească şi altfel decât Nae Ipingescu, amicul lui Jupân Dumitrache, pe un plan care transcende tristele realităţile curente şi perspectivele asupra lumii mustind de coclite ideologii, va pricepe ce explicaţia de mai sus a noţiunii de haimanale...

Astfel, tot în cheie spirituală mă întreb: oare întâmplător are loc noua “rivoluţie” taman în Piaţa Universităţii, unde şade gânditor Nenea Iancu alături de personajele sale? Or fi doar o oarecare creaţie de artă urbană sau este o oglindă – în care nu doar protestatarii, ci noi toţi, neam de haimanale şi foşti ortodocşi, să ne putem vedea?

[Pentru toate postările de pe acest blog mergi la/For all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

‘Oamenii de rând’ în arta urbană britanică [The ‘commoners’ in British urban art]

Într-o ţară mândră trecutul glorios precum Marea Britanie, te-ai aştepta să întâlneşti prin oraşe numai statui cu personaje măreţe.

Adică oameni care au rămas în istorie, de la eroi medievali (exemplu foto deja postat de mine) până la generali din cel de-al Doilea Război Mondial (foto).

Desigur, există nenumărate astfel de statui, să le zicem clasice, cu oameni de stat (foto) şi războinici în posturi victorioase sau încrâncenaţi în luptă.

În alte cazuri, ostaşii sunt surprinşi deloc ‘tipic statuesc’, ci, pur şi simplu, în clipele de răgaz ale războiului de poziţii din 1914-1918 sau răpuşi (foto).

Dar este ceva care mi-a părut neobişnuit, ca vizitaror venind din jumătatea estică a UE, pentru că n-aş zice că obiceiul este lipsit de echivalent în jumătatea vestică a Uniunii.

Anume numărul destul de mare (în comparaţie cu ce puţine fotografii am pentru a-mi proba observaţia) de statui cu ‘oameni de rând’ (commoners).

Sunt convins că trebuie să fie un curent (trend) mai recent, poate nu mai vechi de 15-20 de ani, dar ale cărui efecte se cunosc deja în peisajul urban britanic.

Şi nu mă refer doar la muzee, precum Migration Museum din Liverpool, unde este firesc să apară grupuri statuare cu imigranţi istoviţi (poza 4).

Muritori de rând pregătiţi şi cu feţe parcă emoţionate de iminenta călătorie apar şi în faţa micuţei, dar elegantei gări Liverpool Street Station din Londra (poza 1).

În Autogara Buchanan din Glasgow ochii trecătorilor nu pot omite o imortalizată îmbrăţişare – şi ea destul de clasică, specifică unor vremuri mai romantice decât zilele noastre (foto).

În Birmingham, dai peste statui cu un aer mai cunoscut pe meleaguri româneşti (poate şi la Roma), oarecum... proletcultist.

Avem un muncitor (?! – nu-s sigur – poza 2), un marinar (poza 6), un soldat (poza 5), ba poate chiar o muză revoluţionară (?! – iarăşi nu-s sigur – poza 3).

În Edinburgh, până şi potăile de rând (însă devenite simboluri ale oraşului) ca Greyfriars Bobby se bucură de statui chiar şi într-un hol de hotel de patru stele (poza 7).

Cu mulţumiri cititorului meu Mihai Gociu pentru imaginile 2-6, aştept şi părerile altora despre arta urbană din UK.

[Pentru toate postările de pe acest blog mergi la/For all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

[EN] No comment / [RO] Fără comentarii (18) – War and peace / Război şi pace

[EN] The so-called ‘war to end all wars’ finished 93 years ago – at the 11th hour, of the 11th day, of the 11th month of 1918.  [RO] Aşa-zisul ‘război pentru a sfârşi toate războaiele’ s-a încheiat acum 93 de ani – la a 11-a oră, a celei de-a 11-a zi, a celei de-a 11 luni a lui 1918.

[EN] The whole world would change a lot, yet wars didn’t come to an end. [RO] Lumea întreagă avea să se schimbe mult, dar războialele nu s-au sfârşit.

[EN] Is the illusion that made soldiers charging senselessly towards certain death, over and over again, still present today ? [EN] Este această iluzie care i-a făcut pe soldaţi să şarjeze fără sens către moarte sigură, iarăşi şi iarăşi, încă prezentă azi?

[EN] I guess so; there are even more blood thirsty pacifists in our times as in 1914… [RO] Cred că da; sunt chiar mai mulţi pacifişti însetaţi de sânge în zilele noastre decât în 1914…

[EN] Aren’t peace activists very agggressive in our times? Can peace be preached with clenched fists and riots? [RO] Nu sunt activiştii pentru pace foarte de agresivi în vremurile noastre? Poate fi pacea predicată cu pumnii încleştaţi şi răzmeriţe?

[EN] Today – armed with iPods, smartphones, skilled with information technology. [RO] Azi – înarmaţi cu iPod-uri, smartphones, iscusiţi într-ale tehnologiei informaţiei.

[EN] Tomorrow – cannon fodder, ‘knowing’ death from horror movies, unaware of and unprepared for eternity. [RO] Mâine – carne de tun, ‘ştiind’ moartea din filme de groază, neştiutori şi nepregătiţi de eternitate.

[EN] Many of those dying in 1914-1918 (pic 1) had a warm sense of afterlife… [RO] Mulţi dintre cei care mureau în 1914-1918 (poza 1) aveau un cald simţ al vieţii veşnice…

[EN] Those who will die tomorrow – in wars ending the world, not all wars – are cold as statues (pic 2). [RO] Cei care vor muri mâine – în războaie ce-or sfârşi lumea, nu războaiele – sunt reci ca statuile (poza 2)…

[EN] Will death change anything for those who are already spiritually dead? [RO] Va mai schimba ceva moartea pentru cei care sunt deja morţi spiritual?

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]