Life after prosperity [Viaţă după prosperitate]

For decades, generation after generation of people in the ‘free’ Western world have been brainwashed to believe that, as long as they work hard, they can succed in life, and… have it all.

We’re entering the fifth year of Global Economic Crisis and the twelveth year of War on Terror (after two knock-out Septembers, in 2001 and 2008), yet there’s no sign that the world would ever be prosperous again.

After having spent so many years in schools and universities, young people in Ireland, Spain, Italy, Portugal, Greece or Romania find themselves to be part of a ‘lost generation’.



Not that the future looks much brighter for American, British, German or French youngsters. No matter how many newer and newer smartphones and other gadgets appear, the future looks dumber and dumber for everyone.

Our world – closely connected and flooded with often useless information – is nothing but a madhouse.

A giant suverillance society, where people are force-fed the dreams they should dream and the aspirations they should have. Apparently free, all of us are allowed to believe in whatever we want, and do what ever we want.



Anything is negotiable, everything is relative. There is no God, nor any supreme good. There are alternatives to everything one man considers to be an ultimate truth.

Everything but two dogmas are to be challenged. The moral superiority of democracy and capitalism shouldn’t be put into question. Dare to doubt these, and you’ll considered an extremist and gradually outcast, disenfranchised, liquidated!

Free (?!) education systems are still preparing people for a free (?!) world, where democratic values were supposed to guarantee the right to a prosperous life for everyone.



But that world is not more. So what are young people to believe? They have been learning about a world of peace, universal human values, and endless economic opportunities. No word about the afterlife, about what truly matters beyond all these fictions.

Everything they learned about was how to become the perfect cannon fodder for ideological and economic wars, to find the meaning of life in consumerism, lured by the fata morgana of prosperity.

Today, the chances of peace are deteriorating rapidly, and human rights are often abused within the temples of democracy that preach them…



As for the idols of prosperous economy, there have all “fell on their faces, shattered and broke into pieces.” The world is not a comfortable place to live in anymore.

There’s no fun, no delight, no pleasure, and no confidence in a marvelous future with major wars (Israel-Iran, Turkey-Cyprus, China-Japan), as well as famine, ecological and economic disasters looming ahead of us.

There must be life after prosperity, but how would that life be?! People (especially youngsters) are not ready to cope with this (not simply unfamiliar but outrightly) hostile new world.

[For all the posts on this blog go to/Pentru toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

Ziua eroilor [Heroes’ Day]

O fi altfel pe alte meleaguri unde secularizarea are sute de ani de istorie – nu doar vreo 164 de ani, de pe la 1848 – dar în România pare lipsit de sens a te gândi la eroi şi fapte de eroism fără să-ţi vină în minte jertfa Mântuitorului Iisus Hristos.

Şi la noi s-a încercat o secularizare a eroilor, o rupere a lor de Semnul Crucii sub care au luptat şi au murit. Şi care apare încă cele mai multe monumente dedicate lor.

Încercarea de a-i separa pe eroi de înţelesul duhovnicesc al jertfei lor se făcea în vremea comunismului şi, din păcate, se mai face şi în vremurile de libertate (inclusiv pentru apostazie) de care încă ne bucurăm.

Desigur, şi în afara rostului adus de Hristos în lume, există acte eroice în faţa cărora ne plecăm. În toate vremurile, în toate locurile şi în toate civilizaţiile, sunt oameni care pun mai presus de ei înşişi şi de viaţa lor câte un ideal a cărui împlinire este aşteptată să servească semenilor.

Au murit sperând la ceva, fie că moartea lor avea să se soldeze cu un palpabil succes din perspectivă istorică pentru statul sau naţiunea sub ale căror flamuri au luptat.

Dar există, evident, şi milioane de fapte eroice inutile. Care nu au avut consecinţe pozitive în viaţa semenilor. Ba dimpotrivă. Să ne gândim doar la milioanele de ostaşi germani şi japonezi căzuţi în cel de-al Doilea Război Mondial.

Tot aşa, de sub lupa mioapă a cercetătorului secular, moartea a sutelor de mii de români de prin stepele şi lagărele din Rusia nu poate fi privită decât ca o tragică inutilitate.

Cu totul altfel vede moartea lor, adesea în condiţii groaznice – deloc spectaculoasă, precum a eroilor sovietici din filme – Biserica ai cărei fii au fost majoritatea covâşitoare a acelor ostaşi.

Pomeniţi la fiecare Sfântă Liturghie, eroii au şi o zi a lor – Înălţarea Domnului. Indiferent de sensurile omeneşti pe care le putem da morţii lor, adevăratul rost al sacrificiului lor numai în Hristos poate fi descrifrat.

De aceea, pentru cei care izbesc cu piciorul în ţepuşă, rostul milioanelor de morţi – în urma cărora România nu este mai mare, mai bogată, mai civilizată, ci tot necorelată la trendurile progresului, săracă, înapoiată etc – rămâne indescifrabil.

Dar pentru Biserică, nici un erou nu este mort degeaba, căci destinul în veşnicie al unei neam nu se calculează în tone de carne de tun eficient folosite sau irosite în jocuri geopolitice.

Mai mult contează numărul celor care, ducându-se dincolo cu nădejdea în Învierea lui Hristos, pot cântări mai mult în balanţă decât nenumăratele păcate ale generaţiei actuale.

Luaţi de pe ogoare, de pe băncile şcolilor, din uzine, din braţele mamelor şi ale iubitelor, din biserici sau, poate, chiar de prin crâşme – şi aruncaţi în văpaia războiului, pentru a fi sfârtecaţi de obuze sau ucişi prin înfometare în lagăre.

Cu tot ce au avut, cu bune şi rele, au fost rupţi de rosturile lumeşti şi duşi la război, fiind jertfiţi “pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori pentru apărarea patriei şi a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea neamului, libertatea şi demnitatea poporului român”.

Numai Dumnezeu poate şti dacă şi cât cântăreşte jerfta lor inclusiv pentru mântuirea noastră, a urmaşilor lor de azi, adesea sinucigaş de indiferenţi faţă de patrie, credinţă strămoşească, aspiraţia de întregire a neamului, libertate şi demnitate.

[Pentru toate postările de pe acest blog mergi la/For all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

[EN] No comment / [RO] Fără comentarii (18) – War and peace / Război şi pace

[EN] The so-called ‘war to end all wars’ finished 93 years ago – at the 11th hour, of the 11th day, of the 11th month of 1918.  [RO] Aşa-zisul ‘război pentru a sfârşi toate războaiele’ s-a încheiat acum 93 de ani – la a 11-a oră, a celei de-a 11-a zi, a celei de-a 11 luni a lui 1918.

[EN] The whole world would change a lot, yet wars didn’t come to an end. [RO] Lumea întreagă avea să se schimbe mult, dar războialele nu s-au sfârşit.

[EN] Is the illusion that made soldiers charging senselessly towards certain death, over and over again, still present today ? [EN] Este această iluzie care i-a făcut pe soldaţi să şarjeze fără sens către moarte sigură, iarăşi şi iarăşi, încă prezentă azi?

[EN] I guess so; there are even more blood thirsty pacifists in our times as in 1914… [RO] Cred că da; sunt chiar mai mulţi pacifişti însetaţi de sânge în zilele noastre decât în 1914…

[EN] Aren’t peace activists very agggressive in our times? Can peace be preached with clenched fists and riots? [RO] Nu sunt activiştii pentru pace foarte de agresivi în vremurile noastre? Poate fi pacea predicată cu pumnii încleştaţi şi răzmeriţe?

[EN] Today – armed with iPods, smartphones, skilled with information technology. [RO] Azi – înarmaţi cu iPod-uri, smartphones, iscusiţi într-ale tehnologiei informaţiei.

[EN] Tomorrow – cannon fodder, ‘knowing’ death from horror movies, unaware of and unprepared for eternity. [RO] Mâine – carne de tun, ‘ştiind’ moartea din filme de groază, neştiutori şi nepregătiţi de eternitate.

[EN] Many of those dying in 1914-1918 (pic 1) had a warm sense of afterlife… [RO] Mulţi dintre cei care mureau în 1914-1918 (poza 1) aveau un cald simţ al vieţii veşnice…

[EN] Those who will die tomorrow – in wars ending the world, not all wars – are cold as statues (pic 2). [RO] Cei care vor muri mâine – în războaie ce-or sfârşi lumea, nu războaiele – sunt reci ca statuile (poza 2)…

[EN] Will death change anything for those who are already spiritually dead? [RO] Va mai schimba ceva moartea pentru cei care sunt deja morţi spiritual?

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]