Colourless sea [Mare fără culoare]

In winter, the English Channel can be drearily colourless.

Whether it’s looked at from England (pics 2, 4, 6, 8).

Or from the opposite direction – France (pics 1, 3, 5, 7). 

That is from East Sussex or Brittany (La Bretagne).

The pics weren’t meant to be black & white or sepia.

This is how my Panasonic Lumix took them.

They are as colourless as a world without God.

As if we were Darwin’s species, born from a sea of nothingness. 

[For all the posts on this blog go to/Pentru toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

Martiri uitaţi, naţiuni în decădere [Forgotten martyrs, decaying nations]

De ziua Sfinţilor Martiri Brâncoveni, aduc în faţa cui o deschide această pagină de blog nişte exerciţii de istorie alternativă, concept despre care am aflat chiar azi că, în limba română (pe filieră franceză), i se mai spune ucronie.

Îmi dau seama că este un subiect la fel de greu digerabil precum alte teme care au rămas necomentate pe MunteanUK. Să încerc, totuşi!

Ce ar fi fost Anglia (respectiv întreaga UK peste secole), dacă, în anul 978, tănărul monah devenit rege, Edward – cunoscut astăzi drept Sf. Edward Martirul – nu ar fi fost asasinat?

Poate că, peste nici 80 de ani mai târziu, ţara nu ar fi căzut aşa de uşor pradă lui William Cuceritorul, îndemnat şi susţinut de papa de Roma să treacă dincolo de Canalul Mânecii.

Poate că tăvălugul papist, care avea să şteargă urmele credinţei ortodoxe de pe insulele britanice, nu avea să se înfigă niciodată în solul britanic. Poate că Anglia, Scoţia, dar şi Irlanda ar fi rămas ortodoxe.

Ce s-ar ales de Ţara Românească (apoi de întreaga Românie), dacă, în 1714, drept credinciosul domnitor Constantin Brâncoveanu nu ar fi fost decapitat împreună cu fiii săi Constantin, Ştefan, Radu şi Matei, alături de sfetnicul  (+ ginerele) Ianache?
.

Poate că Unirea cu Roma şi dezastrele aduse de ea s-ar fi stins mai repede, iar un stat ortodox puternic la sud de Carpaţi, nu ar fi permis punerea tunurilor pe atâtea mănăstiri ortodoxe în Ardeal. Poate că unirea românilor s-ar fi făcut deplin încă din secolul 19.

Sau poate că nu. Poate că, de acolo de unde sunt, Sf. Martiri Brâncoveni şi Sf. Edward Martirul au fost şi vor fi mai de folos naţiunilor lor decât dacă vieţile lor pământeşti or fi fost mai lungi.

Poate că ascultarea rugăciunilor lor depinde şi de măsura în care mai sunt cunoscuţi şi chemaţi în ajutor de urmaşii lor. Sau poate că, invers, Preasfânta Treime nu va mai condiţiona de nimic (nici de nevrednicia noastră) împlinirea rugăciunilor celor care şi-au dat viaţa pentru credinţă.

Orice exerciţiu de ucronie nu trebuie să meargă până la păcatul de a specula că putem cunoaşte gândurile şi tainele lui Dumnezeu. Pretenţia aceasta luciferică a fost numai cauză de năpaste pentru omenire, deşi adesea ‘rebranduite’ (s-o zic în termeni de azi) ca ‘progrese’.

Multele întrebări care se pot ridica ne ajută să înţelegem de când a început decăderea unor naţiuni (Anglia sau România).  Greu de crezut că decăderea (vizibilă şi prin raportarea la tot soiul de ‘idoli de consum’) să nu aibă legătură cu uitarea celor care ar fi putut fi modele.

Uitându-i pe cei care nu mai au nimic de pierdut– au câştigat totul, se află cu Hristos! – nu îi ştirbim cu ceva. Pe noi înşine ne dezarmăm de curajul pe care l-am fi putut învăţa de la martiri, curajul de a crede în şi a muri pentru Adevăr.

[Pentru toate postările de pe acest blog mergi la/For all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

God’s place in a humanist society (13) [Locul lui Dumnezeu într-o societate umanistă]

The Lord only barely blew some cold air over the UK and the ‘X-mas holidays’ (the Christ-less Christmas of so many civilised secular people) became a mess. Planes were grounded, trains – cancelled, shoppers – prevented from bursting into stores.

.

People started whining, and most frustrating was the fact that there was no one to (immediately) blame for the chaos. A bit later, the guilty party was found: it’s the airport operators’ fault, the Government says; it’s the other way around, others claim.

.

Across the English Channel (or La Manche), in France and Belgium (where this winter has also driven many people mad), they will need to find a scapegoat very soon as well.

.

Too bad fewer and fewer civilised people these days believe that, with or without finding someone to put the blame on, no snowflake lands on the soil without God’s will and foreknowledge. Is He bad when His plans interfere with our holidays plans?

.

“Oh, it wasn’t your imaginary God, you fool!,” some could dismiss my words. It’s this scientifically proven (?!) North Atlantic Oscillation (NAO). Which, irrespective of unleashing some cold winters, ultimately contributes to Global Warming.

.

If anyone cares, look for more scientific facts supporting this theory about the NAO! I find it irrelevant to the point I want to make – how secular contemporaries naively imagine that anything could be be scientifically explainable without the concept of God.

.

They (apparently!) need rational and authoritative arguments, so that they could religiously adhere to them. Few are those who doubt the prefabricated truths they are told, as most people today need to fulfill a psychological urge to ‘know’.

.

Which has nothing to do with actually knowing anything. It’s all about feeling that one is in control of the material world. Lies are easier to swallow than truths for that purpose. Trusting God (apparently!) means giving up one’s control over reality.

.

“Who is He to know better than I do?,” asks the vain man of today. People’s hearts are so burdened with sin and deceitful surrogates of happiness, that few could possibly imagine the freedom of putting one’s heart into the Lord’s hand.

.

The pursuit of happiness (apparently!) means mastering the necessary technology that would provide that happiness. Knowledge and craftmanshipship are primordial, while ethics become (apparently!) unessential.

.

Technology promises to guarantee everyone’s ‘I-do-what-I-want’ but remains as fragile as human beings are; it keeps failing even when faced with powerless snowflakes. It’s so ridiculous to see our freedom restricted by winter.

.

Every know and then, the Lord reminds us that heartless technology cannot save us; it often makes the chains of our sins heavier. Too bad that those acknowledging this are even fewer that when St. Nikolai Velimirovich wrote the following:

.
“Ethics are likened to a lady, and technology like her handmaiden. That is why ethics have to control technology. Eternal values are the territory of ethics and not technology.

.

It is devastating for an entire people to put the purpose of their lives in technology, and all of their labor and sweat they sacrifice to the advancement of technology, dragging behind them ethics, like Achilles dragged the dead Hector tied to a chariot.

.

A people like that can succeed to build all of their cities from ivory and gold, but if people like Ahab and Jezebel live in them, dogs will have the last word and not people.”

.

I dare not assume to what extent today’s Britons, Romanians or any other supposely civilised people are like Ahab and Jezebel. But I am sure that, even when Elijah comes, many will remain unrepentant just like those tragic characters.

.
[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

Din raidurile mele prin inima Scoţiei (13) [From my forays into Scotland's heartland]

Recunosc că, înainte de a călca prin Scoţia aveam şi eu impresia – uitându-mă pe hartă – că trebuie să fie un ţinut destul de friguros. Nu unul, al... florilor!

Un tărâm unde să te duci o dată în viaţă, să-l ‘bifezi’ între călătoriile efectuate, dar nu mai mult. Nici nu-mi închipuiam că voi ajunge de trei ori... ba chiar să mai vreau!

În clişeele din filme întipărite în mintea mea, nu apăreau decât dealuri bătute de vânturi, cu iarbă verde sau uscată, dar fără mulţimea de flori pe care am întâlnit-o.

În fiecare aprilie, valurile de narcise şi alte flori urcă de la Canalul Mânecii (sau englezesc), până la Edinburgh (foto 1 + 2), respectiv Inverness, în Scottish Highlands.

Cică narcisele ar fi de cultură, nu sălbatice (şi de aceea unii le detestă!), însă eu tot cred că sunt suficient de frumoase, încât să merite cel puţin o postare pe blog.

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

Chestii d-astea, numai la britanici (12) [Things like these, only at the Brits]

Poate deloc întâmplător, tocmai pe meleaguri bretone mi-am amintit că neapărat trebuie să mai semnalez încă ceva tipic britanic. Nu cred că există oraş în UK care să nu aibă măcar un pub cu numele de Waterloo, dacă nu chiar o stradă întreagă...

....însă chiar că este întâmplător că, pentru o a treia postare consecutivă, pomenesc de Glasgow (un oraş minunat despre care voi mai avea multe de scris), unde am surprins imaginea de mai sus. Apoi, desigur că nu puteam să nu găsesc şi în Edinburgh*** un local similar pe care să-l fotografiez.

Se pare că britanicii nu ratează nicio ocazie de a le reaminti francezilor de celebra înfrângere finală a lui Napoleon Bonaparte. De pildă, Margaret Thatcher, care l-a primit cândva pe François Mitterand într-o sală cu un imens tablou al bătăliei din nefasta zi de 18 iunie 1815.

Nu ştiu cât ţine aceasta de aroganţa britanică, dar am observat că, atunci când se iveşte ocazia în discuţii prieteneşti, nici americanii nu se dau înapoi de la a-i lua peste picior pe britanici, stră-stră-stră... nepoţii celor daţi afară din Lumea Nouă între 1775-1783. Cât despre un scoţian, probabil că nu trec 24 de ore din viaţa lui în care să nu găsească o bârfă sau glumiţă ori numai să strâmbe din nas faţă de ceva legat de englezi.

Vreme de peste un deceniu, dacă plecai din Paris cu Eurostarul către Londra, coborai în... Gara Waterloo. Nu că n-ar fi o gară frumoasă şi aceea, dar din noiembrie 2007, Eurostarul ajunge, în ceea ce a fost numită “catedrala gărilor” – St. Pancras International.

Cu siguranţă, motive pragmatice or fi stat la baza deciziei, pe care am fi naivi să o luăm drept încă un semn de Entente Cordiale. Multe furtuni vor mai tulbura Canalul până ca cele două state vecine şi prietene să fie pe aceeaşi lungime de undă. Sunt curios de cum va fi în 2015, la aniversarea a 200 de ani de la bătălie, însă şi dacă ţara unde se vor ţine festivităţile se va mai numi Belgia.

*** NOTĂ: Oraşul din lume unde – cel puţin la momentul la care adaug observaţia aceasta (13.03.2009) – probabil că mă simt cel mai acasă dintre toate marile oraşe ale lumii în care m-a binecuvântat Dumnezeu să ajung.

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]