[EN] Punished smokers / [RO] Fumători pedepsiţi

[EN] I admit that sinful I sometimes can’t help enjoying when I watch the sad view of some ‘punished smokers’. [RO] Admit că păcătosul de mine uneori nu mă pot abţine a mă bucura când urmăresc trista de privelişte a unor ‘fumători pedepsiţi’.

[EN] I remember the long hours when I breathed in the sickening smoke... at school, at work, on the street, in pubs, sometimes even on beaches or in parks. [RO] Îmi amintesc lungile ore când am inspirat scârbosul fum… la şcoală, la serviciu, pe stradă, în localuri, uneori chiar şi pe plaje sau în parcuri.

[EN] Nevertheless, there’s nothing funny – neither I, nor anyone else should laugh at these enslaved people. [RO] Cu toate acestea, nu este nimic amuzant – nici eu, nici altcineva nu ar trebui să râdă de aceşti oameni înrobiţi.

[EN] None of us would look better if our power of will were diminished by nicotine and the tyranny of hedonism. [RO] Niciunul dintre noi nu ar arăta mai bine dacă puterea voinţei ne-ar fi diminuată de nicotină sau de tirania hedonismului.

[EN] This is how those once ‘cool’ smokers (like these teens drinkers) look when they grow up… pretty ‘un-cool’, I’d say… [RO] Aşa arată acei cândva ‘cool’ fumători (precum aceşti băutori adolescenţi) când cresc mari... destul de ‘ne-cool’ aş zice eu...

[EN] Sidelined: taken out of their daily routine, out of their work environment or even out of buildings. [RO] Marginalizaţi: scoşi din rutina zilnică, afară din mediu de lucru sau chiar afară din clădiri.

[EN] Smoking is no longer a comfortable experience in most of EU countries and the USA. It still is in China and Russia. [RO] Fumatul nu mai este o experienţă confortabilă în cele mai multe state UE şi în SUA. Este încă în China şi Rusia.

[EN] Lighting a cigarette has become something that must always be done outside… And not only outside the European Commission headquarters in Brussels (pic 1). [RO] Aprinderea unei ţigări a devenit ceva care trebuie făcut întotdeauna afară… Şi nu doar în afara sediului Comisiei Europene din Bruxelles (poza 1).

[EN] Smokers are compelled to go out in front of little stores in Brighton (2) or to descend 30-40-50 floors in New York City. [RO] Fumătorii sunt forţaţi să iasă afară în faţa unor mici prăvălii din Brighton ori să coboare 30-40-50 de etaje în New York City.

[EN] And that may not be the worst. They could be crammed into glass cubes like in the Airport of Munich (3)… [RO] Şi aceasta s-ar putea să nu fie cel mai rău. Ar putea fi înghesuiţi în cuburi de sticlă precum în Aeroportul din Munchen (3)...

[EN] Is it good? Is it bad? Is it discriminatory? Is it politically correct? What about the efficiency of these constraints? [RO] Este bine? Este rău? Este discriminatoriu? Este politic corect? Ce putem zice de eficienţa acestor constrângeri?

[EN] Maybe some good results will be observed over the decades, when other cause of death would seem insurmountable… [RO] Poate că unele rezultate bune vor fi observate peste decenii, când alte cauze ale morţii vor părea insurmontabile…

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

Falşi potenţatori de productivitate a muncii [False work productivity enhancers]

Mă tot uit la aceşti oameni cum lucrează... De mai bine de o lună, îi vezi că fac ceva cu adevărat, fie înfruntând ultimele zvâcniri de arşiţă de prin septembrie, fie printre stropii de ploaie, deocamdată timizi, şi adieri tot mai reci.

Nu par a fi nişte naşparlii incurabili precum colegii lui Dorel (+ aici, aici). E drept că, atunci când vine ploaia, o lasă mai moale. Cu toate acestea, n-aş zice putea că nu se străduiesc.

Nu pot judeca eu dacă or fi trebuit să termine de multişor sau dacă lentoarea aparentă (care îi exasperează pe locuitorii din zonă, pe şoferi sau trecători zilnici) o fi vreo constrângere impusă de considerente tehnice.

Indiscutabil, nu are cum să fie uşor să dai la târnăcop sau lopată, să tragi de cabluri şi nici să stai toată ziua în miniexcavator nu este ca o plimbare cu bărcuţa.

Date fiind vremurile (şi salarile!) oribile din România, a munci este – n-o spun deloc cu ironie – un act eroic. Mai ales în condiţiile în care mai toată lumea ia în derâdere munca fizică. N-o fi ea de pus pe piedestaluri, ca în manualele comuniste, dar nici de batjocorit.

Nimic de râs privind activitatea în sine, poate nici de compătimit, însă nu acelaşi lucru l-aş putea spune despre falşii potenţatori de productivitate a muncii folosiţi.

După ce că se fac din greu puţinii bani, după ce şi aşa organismul este solicitat din plin, la ce bun să-i risipeşti pe primii şi să-ţi istoveşti trupul suplimentar cu otrăvitoare delicii precum ţigări, bere (nu 2-3 pahare, ci mulţi litri) şi băuturi răcoritoare?!

Este o tristă înrobire – faţă de obiceiurile consumiste ale lumii care cere să fim în rând cu ea, cât şi faţă de reclamele care intră în subconşient şi te învaţă să bei şi să fumezi.

De fiecare dată când auzim ectenia “pentru cei bolnavi, pentru cei robiţi şi pentru mântuirea lor, Domnului să ne rugăm”, să nu ne închipuim că este ceva desuet a te mai ruga pentru ‘robi’ (că “doar nu ne mai calcă turcii să ne înrobească”, am zice noi), ci să pomenim în gând un astfel de rob!

[Pentru toate postările de pe acest blog mergi la/For all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

One of the most shameless consumerist deceits: ‘soft’ drinks [Una dintre cele mai neruşinate înşelăciuni consumiste: băuturile ‘răcoritoare’]

Sold everywhere from the poorest countries in Africa to the richest countries in the EU, these so-called ‘soft’ drinks are nothing but tasty doses of poison.

Why are they called soft? They surely aren’t soft on anyone’s teeth, stomach, liver, pancreas or colon!

If they drank such drinks on a regular basis, even Robocop or Terminator would eventually suffer massive (and possible unrepairable) damage.

Why are they sometimes called refreshing? Who does truly feel refreshed after ingesting so much sweetness?

How healthy is to drink up to 50% of the entire recommended daily amount of sugar in just a portion of 250 ml? And who has had enough after just one portion?

Why do they dare to claim that they quench people’s thrist? I bet I’m not the only one to feel thirstier and thirstier after having a sweet drink?

Maybe drinking them is less dangerous (?!) than smoking, but isn’t drinking soft drinks at least equally addictive?

Would the revenue of producers significantly drop if these drinks were as heavily taxed as tobacco products? And would there be health benefits?

Why do all heavy drinkers of these light beverages pretend that they are happier on advertising posters or in video commercials?

At least those who drink alcohol feel a form of elation, don’t they? But who has ever found happiness while gulping down a soda or any (industrial, not home made) juice?

[For all the posts on this blog go to/Pentru toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

Novlimbă: pot oamenii să-şi ‘reîncarce’ bateriile şi să fie ‘deştepţi’ precum computerele? [Newspeak: can people ‘recharge’ their batteries and be ‘smart’ like computers?]

“Dacă nu am avea vicii, am fi nişte roboţi”, încuviinţa cineva vorba de duh a unui amic pe un oarecare blog – căruia nu aş avea de ce să-i fac reclamă.  

După o asemenea mostră de înţelepciune a vremurilor noastre, n-ar trebui să fie de mirare  ce venea scris în rândurile ulterioare. Bloggeru’ îşi cam mângâia cu vorbe dulci viciile (cafeaua, fumatul, dependenţa de net), ca pe nişte foarte dragi, nespus de paşnice şi complet nevinovate pisicuţe…

Cu toţii avem astfel de animale de companie, mult mai vinovate decât ne închipuim, dar n-aş vrea să intru acum în detalii despre vicii şi păcate. Mai ales că de dependenţa de net – mai puţin aceea de Facebook, ceea ce nu poate fi circumstanţă atenuantă :-) – sufăr şi eu.

Aş vrea numai să strâng puţin de buba acestor exprimări foarte curente în ultima vreme, care compară omul cu neînsufleţite creaţii de-ale sale.

S-a umplut lumea de exemple ale acestei orwelliene novlimbi (Newspeak). Ori că ne referim la română, ori la engleză (cele două limbi cu statut oficial egal pe MunteanUK :-), din ce în ce mai des observ cum măsura omenescului a devenit prestaţia unei maşinării.

Tot omul obosit vrea să ‘îşi reîncarce bateriile’, iar de se găseşte vreunul care îşi mai pune mintea la contribuţie – fără ca doar să regurgiteze ceva din informaţiile preasamblate şi preambalate cu care s-a îmbibat, inevitabil, din lumea din jur – se zice că este ‘deştept precum un computer’.

Iar despre un prichindel care era pe calea înfiripării unei culturi generale, deşi nu ajunseze nici măcar în clasa a patra, colegii mi-au spus că “el este Google-ul clasei”.

A crede că Google poate avea vreun soi de virtute în sine, pentru că ‘ştie’ multe,  a socoti că un computer, oricât de performant, este ‘deştept’ de unul singur îmi pare la fel de stupid precum a crede că un om poate trăi numai din ‘reîncărcări’ ca o maşinărie.

A compara omul cu aceste născociri neputincioase (de nu ar fi puse în funcţiune tot de voinţa omului şi de nu s-ar fi creat prin strădaniile sale, dar mai ales cu îngăduinţa Făcătorului tuturor celor văzute şi nevăzute) este lipsit de sens.

Fiecare om este infinit mai mult decât un robot şi ceea ce îl umanizează nu sunt viciile (ci dimpotrivă: răstignirea lor!), iar ceea ce ne încarcă nu sunt cele la care râvnesc cei mai mulţi dintre pământenii zilelor noastre…

…mai mult somn, mai multă şi mai bună mâncare şi băutură, mai mulţi bani, mai multă faimă, mai mulţi prieteni (pe Facebook?!), mai multe cărţi citite, mai multe filme văzute, mai multe călătorii, nenumărate tipuri de distracţii şi plăceri ori alte felurite ‘experienţe’ irelevante în veşnicie.

Orice baterie reîncărcabilă (acumulator) are un ciclu de viaţă, la capătul căruia nu mai este posibilă vreo reîncărcare. Nouă, tocmai când ni se opreşte maşinăria (trupul – singurul în ale cărui pofte şi în a cărui bunăstare am investit), ni se vădeşte omul din noi.

De-abia când bateriile (burdihanele, urechile nesătule, ochii mereu doritori să vădă, dar şi cotloanele cu gânduri şi amintiri din creier) se golesc definitiv, omul este liber să fie el însuşi.

Dar mulţi n-or mai putea să fie, nu pentru că ar exista ‘nefiinţa’ unde se duc morţii (cum pretinde altă odraslă a novlimbii), ci pentru că bateriile sufletului, cele cu care trecem dincolo de moarte, vor fi goale.

Mai toate dintre ‘hainele care îl fac pe om’ – după cum zice o proastă vorbă omenească mai veche de inventarea bateriilor, a roboţilor sau a computerelor – vor cădea atunci de pe noi ca frunzele uscate de pe arbori.

Despuiaţi de amăgitorul frunziş, cei acum mereu grijulii să nu ne lăsăm bateriile neîncărcate vom spune şi noi “mă tem, căci sunt gol”, precum odinioară Adam. Însă teama de atunci a celor trăitori în netemere de Dumnezeu în vremea acestei vieţi nu va mai fi de vreun folos.

[Pentru toate postările de pe acest blog mergi la/For all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

A taste of the endless night [O pregustare a nopţii fără sfârşit]

Although there’s nothing to celebrate, most people in the ‘civilised world’ will ‘celebrate’ the departure (where to?!) and the arrival (where did it come from?!) of the New Year.

Passing from 2011 to 2012 will not bring any immediate change in anyone’s life – except for those dying that night, suffering from severe hangover, nausea, indigestion or falling victim to party accidents.

In spite of the lack of concrete significance, people of our times prefer to give various symbolic meanings to this winter night, to prepare for it, and to spend money for it as if it meant anything.

Actually, everything has to do with partying – eating, drinking, smoking, and… … … … [anyone feel free to fill in the blanks!]. I’ve never understood why couldn’t any other night (and why not day?!) be equally suitable for this purpose?

Many think that ‘this is life’ – they have never looked for another purpose and meaning of their existence, and New Year’s Eve is the typical night when hedonists do what they can do everyday, yet in an excessive manner.

So be it; most party goers are doing it because they want it. Who am I to preach against this perspective on life? We are all free to believe what we want. If I were to say something, I’d only remind everyone that there is only One Truth.

Pretty pathetic are those doing it reluctantly, just because everybody else is doing it. They will drag themselves to parties, hypocritically feign having fun, then eagerly go home.

All just because they would be ashamed to answer “I stayed home” or “I slept” to the question “What did you do on New Year’s Eve?”. As if everyone must do something – preferably something cool.

Some of those either having fun or those simulating the enjoyment will make New Year’s Resolutions, stitching together hopes, plans, expectations, wishes for one another…

Most are goals arising from this world, concerning this passing world, and ending in this world. We mark the passing of time, unaware of the One Who gave us time – time in general and personal time - and can take it away from us.

For those who deny God – and, among other things, embrace Darwinist views of our planet being billions of years old – celebrating the passage of the billionth part of the Earth’s existence is ridiculous.

But who would stop to consider such details? This is hardly a night of philosophical meditation, of introspection, and of soul searching…

Even of those dying in 2012, almost none would regard death as an impediment for attaining the petty resolutions made that night. Apart from Saints, who ever thinks that the next year ahead could their last one?

Partying and death seem so far apart, but after-party death is not uncommon at all. As a matter of fact, because of binge drinking and promiscuity, hard partying is often the prelude of immediate death (car accidents) of future deaths (abortions, cancers).

[For all the posts on this blog go to/Pentru toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

Femeile în UK (23) [Women in the UK]

Dacă aş spune că nu este decent, mi se poate arunca în faţă un “bigotule”, cu toată furia feministă contra care cuiva care atentează la sacralizatul adevăr secular al vremurilor noastre – “fac-ce-vreau”, în speţă “mă-îmbrac-cum-vreau”.

De aş zice că nu este estetic, mi s-ar putea reproşa că-s un “pervers neruşinat”, care vrea să sugereze că ar putea exista şi o variantă estetică a ipostazelor surprinse de cele două imagini.

Adaug însă şi precizarea că era într-un 4 aprilie, respectiv 7 martie, aşadar cât de caldă putea să fie vremea în UK, aşa încât să simţi nevoia de răcorire?

Aş mai putea zice şi că nu este sănătos (pentru muşchii spatelui, rinichi, vezica urinară, ovare etc), caz în care prevăd că aş fi înfruntat cu replica “da’ ce te roade grija?” sau cu acuzaţia că nu pricep eu cum stă treaba cu moda, că doar “aşa se poartă”.

Poate fi o consolare faptul că doar din întâmplare am făcut pozele în UK, dar putea fi oriunde altundeva în lumea noastră aşa-zis ‘civilizată’?

E drept, n-o fi ceva demn de interdicţii severe, precum fumatul, dar nu-i o supidă modă care să îngrijoreze orice Stat dădacă?

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

Alcoolul ăsta, prietenul cel mai bun al britanicului? (18) [This alcohol, a Brit's best friend?]

Democraţia pub-ului: cancerul (de ficat, stomac, pancreas şi altele) – înăuntru, în aceste localuri curate ca o farmacie, destul de departe de imaginile crâşmelor insalubre de la noi.

Aceasta cel puţin în peticele salubre din UK străbătute de mine. Nu zic că n-or fi şi localuri mai puţin septice decât cel din imagine...

Cancerul pulmonar, bucal şi de gât – afară, unde fumătorii sunt obligaţi să iasă la fumat şi foarte conştiincios o fac. Spre deosebire de România, unde în majoritatea localurilor se fumează, cu excepţia fast food-urilor de import (McDonalds, KFC etc).

Acum un an, noua coaliţie la putere în UK, promitea: interzicerea vânzării băuturilor alcoolice sub preţul de producţie, revizuirea taxelor în domeniu, refacerea legislaţiei privind licenţierea localurilor şi dublarea la £ 20,000 a amenzilor pentru cei prinşi că le vând alcool minorilor.

Marea sperietoare era aceea că se va permite “consiliilor locale şi poliţiei să închidă permanent orice magazin sau bar descoperit că vinde în mod repetat alcool către copii”.

Ce s-a întâmplat după un an? Cel puţin prin februarie 2011, lucrurile stăteau al fel de prost.

Guvernul era avertizat că – între altele, de nu va urma bunul exemplu al Franţei în a renunţa la legislaţia permisivă! – încă 250,000 de britanici vor muri până în 2031.

Şi aceasta doar în Anglia şi Ţara Galilor şi doar din cauza bolilor de ficat care s-ar putea preveni, în condiţiile în care astfel de afecţiuni la cei sub 30 de ani au crescut cu 50% în ultimul deceniu.

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

Alcoolul ăsta, prietenul cel mai bun al britanicului? (14) [This alcohol, a Brit's best friend?]

Nu cârcotaşul de mine – ar zice cei care nu văd decât cele rele despre UK pe blog, nu şi cele bune – ci înşişi medicii britanici avertizează această cvadruplă naţiune (englezi, galezi, scoţieni, nord-irlandezi) că îşi distruge sănătatea de la prea multă băutură.

O dată la câteva luni, de nu şi mai des, câte o autoritate medicală trage un semnal de alarmă, că britanicii sunt “iresponsabili faţă de sănătatea lor” – beau, fumează şi mânâncă prea mult.

Adică îşii deschid calea cancerului la gură, esofag, ficat, pancreas, stomac sau colon, a celui pulmonar, alături de boli de inimă şi diabet. Ba chiar şi creşterea numărului de cancer la sân la britanice s-ar datora alimentaţiei şi consumului de alcool în exces.

Ca să nu mai vorbim de avorturi – o adevărata cauză ignorată de către ‘atotştiutorii’ oameni de ştiinţă. Însă, şi de ar fi să ne limităm la cauzele invocate de ei, la fiecare 45,000 de cancere la sân nou-decoperite anual, circa 18,000 ar fi putut fi prevenite.

Dacă cele afectate ar fi băut şi mâncat mai puţin şi ar fi făcut ceva mai multă activitate fizică sau ar fi ales să-şi alăpteze copiii, mult mai puţine ar avea de-a face cu această formă de cancer. Şi situaţia va fi şi mai gravă în celor care sunt acum adolescente.

Această imagine descrie mai bine decât oriâte cuvinte cât bea un tânăr britanic între 11 şi 15 ani. O cantitate enormă a cărei vânzare – repet (vezi aici sau aici)!!! – este extrem de profitabilă pentru economie şi pentru bugetul statului.

În afara puştilor care poate n-au deschis vreodată vreun ziar, nici măcar pe internet, nu cred că mai are cineva vreo scuză în UK, să poată zice că “n-a ştiut” cât de rea poate fi băutura, dar şi mâncarea peste măsură, mai ales a anumitor mizerii.

Acelaşi Stat britanic, care câştigă circa 5% din veniturile sale fiscale din alcool – pe seama unei pieţe care face £ 30 miliarde pe an – tot dă avertismente peste avertismente. Dar mai pot fi avertismentele unui Stat ipocrit credibile pentru cei care nu-şi mai ascultă nici propria conştiinţă?

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la /For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

Din raidurile mele prin inima Scoţiei (15) [From my forays into Scotland's heartland]

“Ce muzică ascultă scoţienii?”, mă întreba cineva, făcând referire – sper din toată inima să fi înţeles bine – la alte genuri (despre care spunea că i-au părut interesante) decât la exasperantele chiţăieli ale cimpoaielor.

Acestea din urmă, ba strică orice melodie cât de cât drăguţă de la radio, ba le poţi auzi pe fiecare stradă în Edinburgh – umflate din toată puterea plămânilor de diverşi indivizi roşii la faţă, dornici de un bănuţ contra delectării pe care cred că ţi-o oferă.

.

Ei, în afară de aceste sunete deloc dragi mie – pe lângă care guiţatul unei turme de porci mi-ar părea o simfonie, ba chiar şi acest nesuferit gen de muzică mi-ar fi suportabil – scoţienii mai ascultă şi chestii destul de haioase.

.

N-aş putea să dau nume de artişti (aşadar nici linkuri), însă, din prea mica mea experienţă prilejuită de unul dintre raiduri, ar fi vorba de un soi de… muzică de petrecere, care mi-a părut o combinaţie între country-ul din SUA şi sonorităţie specifice dansurilor irlandeze.

Există şi cluburi/discoteci (cu aceleaşi mizerii de MTV, bănuiesc), dar mai degrabă cei sub 23-25 de ani se înghesuiau să intre la aşa ceva. Cei mai în vârstă, par să prefere alt tip de localuri – un fel de pub-uri cu un cât de mic ring de dans, poate şi ceva de mâncare.
.

Mai ales în localităţile de prin Scottish Highlands, cred că localuri precum cele din imagine (din Inverness) sunt cele mai căutate, mai ales vinerea + sâmbăta. De oameni de peste vreo 25 de ani, puşi pe omorât plictiseală după o săptămână de muncă.

Îmbrăcaţi cam provincial – sau mai degrabă obişnuit, nu ca pentru o seară specială în oraş – muşterii acestor localuri par să iubească două lucruri: berea şi zbenguiala, un fel de dans în doi ca pe la nunţile româneşti – fiecare cum ştie, cum poate.

De-abia te strecori înăuntru, de câţi doritori sunt, şi de-abia respiri prin ceaţa ridicată de la dogoarea atâtor trupuri înghesuite, căci, spre mulţumirea mea, toţi fumează afară. Ai voie să scoţi paharul afară, dar nu să aduci ţigara înăuntru!

Ori că stau la mese, ori că se încumetă la dans, toţi par să fie încântaţi de muzica suficient de antrenantă, chiar şi atunci când vocalistul stă aşezat. Aşa, la o primă vedere, nimic nu m-a făcut să cred că nu s-ar cânta live.

Şi destul de tare, aşa încât îmi pare exclus să te duci în astfel de localuri la o… conversaţie. Cred că nici gândurile nu vrei să ţi le mai auzi într-o aşa seară de ‘distracţie populară’, darăminte vorbele, care mi-au părut mai mult simple interjecţii.

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

About public transport in the UK (12) [Despre transportul în comun în UK]

Among the reasons because of which a British train may be late – and therefore make platforms crowded, and mess up people tight morning schedules – I personally experienced one of the strangest from a Romanian’s point of view.

Once, I was already late for a meeting in the City of London, when, halfway between Brighton and London’s Victoria Station, the voice of the train operator broke the silence.

Passengers took their eyes from what they were reading or from the window and heard the following message:

“The person who is smoking in the toilet cabin must immediately stop doing it, otherwise I will have to stop the train!”

People shrugged their shoulders, very few began to murmur something, while most of them indifferently returned to what they had been previously doing.

Less than 30 seconds later, the warning was heard again. This time most people had an anxious look on their faces, clearly waiting for something to happen next.

Suddently, the squealing of the brakes pierced the passangers’ ears. I personally am not sensitive to that noise, and I kind of enjoy seeing others seriuosly distrubed by that sound :-)

The train engineer got out of his cabin and rushed through the aisle of the cars, as if something really terrible had stopped the train.

He would come back 2-3 minutes later, sharing to us the news that he identified the toilet cabin where a cigarette had been lit. “But no sign of the offender”, he sighed.

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

Alcoolul ăsta, prietenul cel mai bun al britanicului? (12) [This alcohol, a Brit's best friend?]

Acelaşi Guvern – ce mi-e T. Bliar sau G. Clown, că tot aceeaşi gaşcă vorbim! – care a dat dreptul localurilor să vândă alcool 24 de ore din 24 (sau 21) are acum cugetul încărcat.

Numărul internărilor cu probleme generate de abuzul de alcool s-a dublat faţă de începutul erei New Labour, iar britanicii care mor din astfel de cauze să tot fie la vreo 40,000 – cică de cinci ori mai mult decât recunoaşte Guvernul.

Un număr la jumătate faţă cei 88,000 care şi-au sapă prematur groapa prin fumat şi mor în fiecare an. Numai că, pe măsură ce fumatul scade în UK, creşte setea de alcool.

Şi nu creşte domol sau ipotetic precum aşa-zisa încălzire globală, ci mai degrabă înt-un mod alert şi ireversibil. Deja, consumul mediu în Scoţia este înspăimântător şi estimat a fi cu 25% mai mare decât în Anglia.

Este vorba de 46 sticle de vodcă sau 130 sticle de vin pe an, pe fiecare cap de scoţian înrobit de această patimă. Nu degeaba Executivul local încearcă să fixeze preţuri minime pe unitatea de alcool, de cel puţin 40-50 pence, poate şi mai mult.

La Londra însă, Guvernul – aflat pe făraş până de curând, dar încă nu un perdat 100% sigur în următoarele alegeri, că nici conservatorii nu-s prea grozavi – nu atacă dezastrul cauzat de alcool prin preţuri minime, ci prin mijloace propagandistice.

Soluţiile propuse de echipa condusă de jalnicul personaj care este G. Clown sunt: avertismente privind riscurile pentru sănătate lipite pe sticlele de alcool şi spoturi video difuzate la televiziuni, într-o campanie în valoare de 7 milioane de lire.

Câtă ipocrizie, din partea unui Guvern care nu doar că a îngropat ţara în datorii (temă pe care am mai scris aici, aici sau aici), a cheltuit o grămadă de bani în zadar, dar a şi aruncat-o într-o mlaştină de hedonism fără precedent!

Dar şi câtă prostie în a crede că astfel de metode pot funcţiona. Câţi fumători nu fac haz de imaginile menite a fi ‘terifiante’ de pe pachete, dar pufăie în continuare din ţigări?

Cât despre filmuleţele difuzate în calupul de reclame din programele TV (care poate promovează cine-ştie-ce licoare), ele nu pot fi mai eficiente decât furibunda campanie propagandistică legată de încălzirea globală.

Aceasta din urmă pare să fi eşuat lamentabil, deşi mai-marii lumii îi dau înainte cu ‘pericolele’ pentru atmosferă produse de orice om care respiră!

Tot aşa, îmi pare sortită eşecului orice campanie de conştientizare a unor oameni cărora li s-a dat posibilitatea să bea la orice oră, nu doar dependenţi de o substanţă ori o obişnuinţă, ca nişte simpli câini ai lui Pavlov, ci sunt subjugaţi de demonul alcool.

Ştiu că este 99% imposibil minţilor raţionale şi nereligioase (din UK sau de aiurea) să accepte o astfel de explicaţie, dar eu nu încetez să o dau, măcar până ce blogurile mai sunt la liber.

Campaniile împotriva excesului de alcool vor da greş mereu pentru că vor să aplice soluţii aşa-zis ştiinţifice unor probleme de gravă dependenţă, care nu se pot vindeca eficient decât cu leacuri duhovniceşti.

Iar cine caută falsul refugiu promis de demonul alcool trebuie eliberat nu doar de această dependenţă, ci şi de nenumărate alte rele care îi împovărează sufletul.

Omul are nevoie a se vindeca de toate cele pe care societatea de azi i le-a prezentat drept alegeri legitime (şi aducătoare de fericire), dar care nu sunt, în esenţă, decât păcate ucigătoare de suflet, care nu pot aduce fericirea.

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]