Nimic nu e imposibil: Aducem Basarabia acasă! [Nothing’s impossible: Bringing Bessarabia home!]

Dacă, pe ce cale, când anume, cu ce preţ (şi plătit de cine?) va redeveni Basarabia parte a României pare la fel de imposibil de prezis precum în urmă cu 22 de ani, când devenea aşa-zis independentă Republica Moldova.

Dintre toate ipotezele, cea mai neplauzibilă este baliverna oficială a reunirii între graniţele comune ale UE şi sub umbrela NATO. De parcă românitatea are nevoie de confirmare şi de oblojire din partea vreunei entităţi suprastatale…

Mult mai important este că o armată de voluntari visează la acest ideal naţional, cu aceeaşi înflăcărare cu care, acum un secol, se visa la trecerea Carpaţilor pentru unirea cu Transilvania. Visul unui Octavian Goga şi al altora părea la fel de imposibil.

Rusia era tot uriaşă şi puternică în acest colţ de lume. Ca mereu, nimeni în Europa nu ar fi mişcat un deget pentru a repara nedreptăţile istorice suferite de alţii. Şi atunci, o bună parte din elita ţării era absorbită de bunul plac spoit sub forma unor găunoase viziuni politice.

Avem visătorii, avem atenţia stârnită (greu de crezut că or fi mulţi cei care să nu fi văzut scris, chiar şi pe la sate, “Basarabia e România” în ultimii doi ani) şi există şi o iniţiativă legislativă cetăţenească pentru care se cer semnături.

Iniţiatorii doresc o lege care să-i asimileze în bună măsură pe locuitorii Republicii Moldova cu cei ai României, să le faciliteze accesul la muncă şi studii. Pe scurt, să-i facă să se simtă cu adevărat acasă.

A dezlipi de pe aceşti oameni stigma unor cetăţeni de mâna a doua (cum erau în URSS, faţă de ruşi) sau a unor români second hand (cum sunt până azi, în România) este un pas esenţial pentru a le reda demnitatea şi libertatea de a se cunoaşte pe sine.

Astfel, le-ar fi mult mai uşor a se recunoaşte drept români (cum doar 2.2% au făcut-o la recensământul din 2004) , dar cum sunt şi ceilalţi 76.2% dintre locuitorii ţării vecine care s-au declarat moldoveni.

Nici nu e nimic greşit: n-or fi toţi românii moldoveni, dar toţi moldovenii (indiferent de care parte a Prutului, chiar şi cei de peste Nistru) sunt parte a naţiunii române!

Cu paşi mărunţi, mai întâi printr-o asemenea lege care nu pronunţă cuvântul unire – care ar isca scandal deopotrivă la Moscova, cât şi la Bruxelles sau Berlin – se va păşi către întoarcerea Basarabiei acasă.

Nici nu contează, pe termen scurt, cum se va face această unire din perspectivă politică. Peste noapte, oricând, din voia lui Dumnezeu, imperii se pot prăbuşi de parcă nici n-au fost.

Dar este vital ca românii din Republica Moldova să se simtă apreciaţi drept români, mai ales după decenii în care li s-a imprimat în mentalul colectiv tragedia părăsirii din 1940.

Aşadar, acolo unde găsiţi corturile cu inscripţiile “Semnează pentru Basarabia!” şi  “Aducem Basarabia acasă!”,  opriţi-vă şi semnaţi în favoarea legii!

Nu vă gândiţi la implicaţiile geopolitice ale gestului! Nici nu o să aţâţaţi Moscova mai tare asupra Republicii Moldova (ruşii oricum îşi urmează planurile lor), dacă semnaţi; nici nu o să-i temperaţi manevrele viclene, dacă nu veţi semna!

Nu vă bateţi capul despre cum va arăta legea sau cum, în ţara lui Vodă-Plagiatorul, chiar se va apleca cineva asupra acestei iniţiative a cetăţenilor, nici nu lăsaţi cinismul să vă roadă cu ideea “cum poate conta semnătura mea pentru unire?” sau altele!

Gândiţi-vă la ce mult puteţi schimba în bine viaţa unor oameni (întâmplător tot români) care vor putea călători mai simplu către România şi restul UE!

[Pentru toate postările de pe acest blog mergi la/For all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

[EN] No comment / [RO] Fără comentarii (36) – President for one day… / Preşedinte pentru o zi…

[EN] They have never been my favourites, but I grew up while (more or less accidentally) listening to them… [RO] Nu s-au numărat niciodată între favoriţii mei, dar am crescut în timp ce (mai mult sau mai puţin accidental) îi ascultam…

[EN] Paraziţii – a top hip hop Romanian band – once made a prophecy (targeting Adrian Năstase?! :-) [RO] Paraziţii – o trupă hip hop de top din România  – au făcut cândva o profeţie (ţintindu-l pe Adrian Năstase?! :-)

[EN] There’s a couple of lyrics that would perfectly describe the hypocrite Traian Băsescu and his brainwashed supporters: [RO] Există o pereche de versuri care i-ar descrie perfect pe ipocritul Traian Băsescu şi pe susţinătorii lui spălaţi la creier:

[EN] “President for one day I be / I’d pawn you all, and you wouldn’t catch me.” [RO] “Dacă aş fi pentru o zi preşedinte / V-aş amaneta pe toţi şi nu m-aţi prinde”.

[EN] The bogus guardian of democracy is threatening us with ‘the EU’s outrage’, anticipating ‘frauds’. It’s him or… nothing. [RO] Falsul gardian al democraţiei ne ameninţă cu ‘scandalizarea UE’, anticipând ‘fraude’. Este el sau… nimic.

[EN] He’s cold bloodedly gambling once more on his aura of victimised hero. The pitcher goes to the well once too often… [RO] Cu sânge rece, pariază încă o dată pe aura lui de erou victimizat. Ulciorul nu merge de multe ori la apă…

[EN] He wouldn’t stop… Only Romanians can stop him by massively voting in favour of kicking him right into the trash bin of history! [RO] El nu s-ar opri… Doar românii îl pot opri votând masiv în favoarea trimiterii sale direct în coşul de gunoi al istoriei!

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

Ringhişpil de ură [Merry-go-round of hatred]

Oricâte argumente ar căuta, şlefui şi pune în vitrină oricare dintre tabere – în favoarea acestui fals erou al democraţiei, Traian Băsescu, sau împotriva lui – ele nu mai contează în aceste zile.

A încerca să convingi pe cineva care îl vrea dus pe Dictachior ori pe un băsist portocaliu şi în cerul gurii de valabilitatea a măcar 5% dintre ideile susţinute de cealaltă parte are tot atâtea şanse de izbândă precum a câştiga Marele Premiu la Loto 6 din 49.

Atât cei care îl vor plecat (eventual şi la puşcărie) pe Traian Băsescu, cât şi cei care îl vor înapoi la Cotroceni au cam înţeles că ora dezbaterilor a trecut. De fapt, cu valul de isterie băsistă nici nu s-ar fi putut discuta nimic.

Comparând Parlamentul României cu Parlamentul Republicii de la Weimar, care a favorizat ascensiunea lui Adolf Hitler, şi trimiţând şarje de delaţiuni la Bruxelles, oamenii preşedintelui cred că dreptatea este de partea lor.

Numai că Dreptatea nu a fost niciodată de partea mârlăniei, aroganţei, şantajului, violenţei de limbaj, ipocriziei, minciunilor neruşinate, furtişagului ridicat la nivel de excelenţă şi altor metehne care au caracterizat cei ultimii opt ani de domnie băsistă.

Cei care urlă că înlăturarea idolului lor este ‘lovitură de stat’ sau ‘atac asupra instituţiilor statului’ refuză să vadă cât de găunos este personajul pe care l-au pus pe un piedestal al democraţiei.

Băsescu are de dat răspunsuri despre dispariţia flotei comerciale a României, despre aducerea trenurilor cu mineri în iunie 1990, despre mascarada răpirii jurnaliştilor români în Irak (2005) şi despre punerea ţării pe masa de disecţie a FMI (2009).

Poate mai mult decât orice, el trebuie să răspundă despre ce s-a ales de promisiunile sale de erou al luptei anticorupţie din 2004. Cum se face de caracatiţa roşie, atribuită lui Adrian Năstase, a fost înlocuită de o mai lacomă şi mai neruşinată caracatiţă portocalie?

Dincolo de propaganda auto-intitulaţilor inteligenţi, democraţi, europeni etc, există destule argumente pentru a susţine că DA, Băsescu trebuie să plece – citiţi aici, aici, aici, aici, aici, aici, aici, aici, aici, aici, aici, aici, aici sau aici.

Doar că nu mai este timp de argumente, în aceste ultime zile dintr-un război al nervilor. Este o încleştare nebună care poate fi numai preludiul unui şi mai înverşunat război dacă Băsescu revine în funcţie. Şi n-o mai poate face decât la masa verde.

Fiecare parte pune gaz pe foc, încercând să aţâţe suficientă ură. Pentru ca cei care îl urăsc pe Băsescu să se mobilizeze la urne, în ciuda caniculei şi a perioadei concediilor. Sau, de cealaltă parte, pentru ca susţinătorii lui să stea departe de secţiile de votare.

Strâmbând din nas în faţa duhorilor democraţiei – pe care şi-or fi închipuind-o vreo zeiţă fără de cusur?! – unii simandicoşi sceptici zic că nimic bun n-a ieşit din ură şi deplâng faptul că românii iarăşi votează (sau nu o fac) mânaţi de ură.

Dar n-ar fi cazul să ne simţim ruşinaţi de aşa ceva. Dacă acceptăm premisa că mobilizarea masivă la vot este posibilă doar ca urmare a mobilizării urii, ar reieşi că mai nimic de la Revoluţia franceză încoace nu s-a clădit pe altceva decât pe ură.

Toate idealurile măreţe şi principiile generoase au fost scrise după ce au curs valuri de sânge şi s-au adunat stive de capete tăiate. Or, acum nici vorbă de aşa ceva. Românii vor doar să scape de Băsescu, cum au vrut să scape şi de Ceauşescu. Dar nu cu gloanţe, ci cu voturi.

Nici în 1989 nu şi-o fi dorit nimeni din România vărsare de sânge şi asasinarea dictatorului în ziua de Crăciun. Dar au vrut alţii în locul nostru, orchestrând acel proces stalinist. Acum, de ce să ni-l vrea alţii pe Băsescu?

Să fi avut românii şansa de a-l da jos pe Carol al II-lea încă din primăvara anului 1940, poate că acea tragică vară din istoria României ar fi arătat altfel. Poate că încă nu era prea târziu ca pierderile să fi fost mai mici.

Să fi avut şansa de a-l trimite pe Ceauşescu la o blândă puşcărie (ca pe Todor Jivkov) sau într-un autoimpus exil (ca pe Erich Honecker), poate că şi istoria ultimilor 23 de ani ar fi fost mai blândă cu noi.

A-l da pe Băsescu afară de la Cotroceni nu înseamnă că, automat, în locul regimului său fals proslăvit drept unul justiţiar (?!) se va instala un regim injust (?!) controlat de plagiatorul Victor Ponta, cum urlă vuvuzelele portocalii.

Băsescu nu este întruchiparea justiţiei imparţiale, nici garantul democraţiei funcţionale şi nici catalizatorul unei economii prospere. Fără el, poate că ceva-ceva s-ar putea să fie mai bine; dar cu el – sigur nimic nu poate să fie bine.

Cu Băsescu – rămânem în buzunarul Germaniei, iar birul către Marele Licurici va creşte, căci va trebui să pluseze pentru a cumpăra bunăvoinţa Unchiului Sam, care pare (oricum, să nu ne luăm după aparenţe!) gata să-l lase din braţe.

Cu Băsescu – nu avem nicio libertate de mişcare la rangul de al şaptelea stat ca mărime în UE, ci suntem slugoi, arvuniţi deja pentru a face parte dintr-o Eurozonă, de unde unii (Grecia) nu ştiu cum să scape, iar alţii se felicită că n-au intrat (Suedia).

Poate că aceasta este democraţia şi nimic mai mult – un carusel al urii, în care nu suim cu toţii, odată la alegerile la termen sau mai des (în caz de referendum). Ne învârtim ce ne învârtim, ameţim şi, la finalul cursei, îl aruncăm peste bord pe indezirabili.

Nu tăiem capete, nu exilăm pe nimeni, ci doar ne bucurăm că îi dăm afară din terenul de joc pe cei care ne-au devenit nesuferiţi şi le râdem în nas susţinătorilor lor, dintre care destui au profitat din plin cât au fost ai lor la putere.

Este o bucurie primitivă, care nu poate aduce nimănui un plus de fericire, nici nu ne abslovă de vinovăţii personale, cum niciun ţap ispăşitor nu o poate face. Atâta ne poate dărui democraţia, un rău fără de care ne-ar putea fi şi mai rău.

[Pentru toate postările de pe acest blog mergi la/For all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

[EN] No comment / [RO] Fără comentarii (31) – Elections in Bucharest /Alegeri în Bucureşti

[EN] No trace of tough political battles.

[RO] Nici urmă de dure bătălii politice.

[EN] Just pathetic clashes of images and words on billboards.

[RO] Doar patetice încleştări de cuvinte şi imagini pe panouri.

[EN] No vibrant electoral rallies.

[RO] Nu reuniuni electorale vibrante.

[EN] Good or bad PR. But just PR.

[RO] PR bun sau prost. Însă doar PR.

[EN] A favourite, a runner-up, an Obama-like sham.

[RO] Un favorit, un urmăritor şi un prefăcut de tip Obama.

[EN] An ominous slumber of democracy.

[RO] Un somn al democraţiei rău-prevestitor.

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

[EN] Grave and unpleasant readings / [RO] Lecturi grave şi neplăcute (10)

[EN] Exactly two centuries ago (on May 16, 1812), Russia snatched Bessarabia (which had not existed as distinct territory before) from Moldova. [RO] Exact acum două secole (pe 16 mai, 1812), Rusia a înşfăcat Basarabia (care nu existase ca teritoriu distinct înainte) de la Moldova.

[EN] Ottoman Turkey renounced this fringe of land between the Prut and the Dniester rivers, chopping Moldova for a second time. [RO] Turcia otomană a renunţat la această făşie de pământ dintre râurile Prut şi Nistru, ciopârţind Moldova pentru a doua oară.

[EN] Not very long before (1775), the Ottomans had ceded the north-western part of the country (Bukovina) to Austria. [RO] Nu cu foarte mult înainte (1775), otomanii cedaseră partea de nord-vest a ţării (Bucovina) Austriei.

[EN] The Russian-Ottoman Treaty was signed at Manuc’s Inn, Bucharest. Today, people have beer and Lebanese (?!) food there. [RO] Tratatul ruso-otoman a fost semnat la Hanul lui Manuc, Bucureşti. Azi, oamenii iau bere şi mâncare libaneză (?!) acolo.

[EN] A similar deal (1878) between Istanbul and London would forever change the destiny of Cyprus. [RO] O înţelegere similară (1878) între Istanbul şi Londra avea să schimbe pentru totdeauna destinul Ciprului.

[EN] Greece and Cyprus never united, though they are both EU members. A similar scenario is unlikely for Romania and Moldova. [RO] Grecia şi Cipru nu s-au unit niciodată, deşi sunt ambele membre ale UE. Un scenariu similar este improbabil pentru România şi Moldova.

[EN] What is likely is for Greece to exit (or be kicked out) of the Eurozone (+ EU), and for Moldova to be left out of the EU and Romania. [RO] Ceea ce este probabil este ca Grecia să iasă (sau să fie dată afară) din Eurozonă (+ UE), iar Moldova să fie lăsată în afara UE şi a României.

[EN] Russia is ready to benefit from that, and – after 70 years of peace taken for granted by many – Europe could be on the brink of war again… [RO] Rusia este gata să beneficieze de acesta şi – după 70 de ani de pace luaţi de-a gata de mulţi – Europa s-ar putea afla în pragul războiului din nou…

[EN] The proposed readings: / [RO] Lecturile propuse:

[EN] 1) How was Moldova chopped – here, here, here, here.

[RO] 2) Cum a fost ciopârţită Moldova – aici, aici, aici, aici, aici, aici, aici, aici.
--- --- --- --- --- --- --- --- --- --- --- ---

[EN] 3) Republic of Moldova’s indentity problem – here, here.

[RO] 4) Despre capcana încrederii în Vladimir Putin – aici.

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

Goodbye, rightist hypocrite! Welcome, leftist hypocrite! [La revedere, ipocrit de dreapta! Bun venit, ipocrit de stânga!]

Another swellhead hypocrite – who is convinced of having saved France as much as Gordon Clown dreamt of having saved the world – exits the stage. To no one’s surpise, not even his…

The promised surprise in the run-off election didn’t happen. Thus, Nicolas Sarkozy must step down, leaving his conterparts in the USA, EU, and NATO wondering about the future.

How and to what extent would France change under a ‘Mr Normal’ type of president, as François Hollande describes himself?

Under Sarko ‘the extravagant’, things worked out pretty well for the American (+ NATO) and German (+ EU) interests. Or, at least, everything was predictable.

On the one hand, Sarkozy indebted the country as no other before him – both as minister for Budget (1993-1995) and as President (2007-2012).

On the one other hand, he prescribed the same inane panacea – austerity. In mild doses for France, in deadly doses for Greece.

There’s nothing unusual about this hypocrisy. Excessive spending followed by excessive austerity are irrational only from the perspective of the taxpayer.

For those who decide them and their wealthy friends (from Paris or elsewhere), these apparently irreconcible policies surely have profitable reasons.

And here comes Hollande, a kind of accidental president. As lacklustre as John Kerry in the US presidential election of 2004, yet certainly luckier than him.

Dominique Strauss-Kahn’s philandering made François Hollande the new president of France. Only fanatical leftists could outline other merits of his.

As for wacky promises, he’s as good at selling them as others. He said he would tax by 75% all incomes over 1 million euros a year.

That’s second only to the 100% tax on incomes over 360,000 euros envisaged by Jean-Luc Mélenchon, the Trotskyst candidate.

It’s possible that this is but typical electoral campaign crap, however, does Hollande have any viable solutions to back up his ‘no more austerity’ slogan?!

[For all the posts on this blog go to/Pentru toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

Democraţie românească în 2012: taxare fără reprezentare [Romanian democracy in 2012: taxation without representation]

Noul Guvern de la Bucureşti a fost instalat de o coaliţie şi de un preşedinte, Traian Băsescu, a căror susţinere (aprobare, simpatie etc) nu depăşeşte 25% în sondaje. Şi la acest procentaj s-ar ajunge de-abia cumulat, ba încă şi prin jonglerii statistice.

S-a mai văzut şi la alţii, ar zice unii. Da, admit eu, şi chiar îmi vine în minte cel puţin un exemplu din istoria relativ recentă – ultimele două cabinete laburiste din UK.

T. Bliar and G. Clown primiseră un pic peste 35% din totalul voturilor exprimate în mai 2005, scor graţie căruia s-au menţinut la putere până în 2010.

Era vorba de un singur partid, nu de o strânsură conjuncturală. Şi de un executiv proaspăt instalat după un scrutin, nu cu nouă luni înaintea unor alegeri generale.

Felicitat de preşedintele Comisiei Europene, de trimisul Unchiului Sam în România cât şi de cel al Perfidului Albion, noul Guvern român are tot atâta legitimitate cât avea Guvernul Majestăţii sale în coloniile nord americane pe la anii 1770.

Supuşii britanici care aveau să devină cetăţeni americani, se plângeau de “taxare fără reprezentare”, cum reclamă în zilele noastre inscripţiile de pe taxiurile din Washington D.C., teritoriul federal fără putere de vot în Congresul SUA.

Fix de acelaşi lucru, de nereprezentare – în ciuda birurilor plătite – se plâng milioane de români. Mai rău decât toţi – cei lăsaţi să moară sub nămeţi în aceste zile.

Explozia nemulţumirii de dincolo de Atlantic în urmă cu vreo 235 de ani avea să ducă la grave răzmeriţe,  insurgenţă, apoi la un Război de Independenţă, respectiv la naşterea SUA.

Ceea ce ar putea exploda în România este încă ţinut la rece, sub temperaturi polare. Dar şi când va fi să explodeze tot ce s-a acumulat, nu-s deloc semne că are ce să se nască ceva bun.

Oare ce s-ar mai putea ‘naşte’ dintr-o naţiune muribundă, care a pierdut într-un deceniu de pace mai mulţi locuitori decât totalul celor decedaţi în războaie de la proclamarea independenţei (1877) până acum?

[Pentru toate postările de pe acest blog mergi la/For all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

Witty bits from what I learned in the UK (20) [Vorbe de duh din ce am învăţat în UK]

What are the chances of a ‘peaceful and a prosperous world’ that political leaders in most (all?!) countries keep promising to their voters and to foreign counterparts?

How succesful can lengthy diplomatic endeavours turn out to be, as long as they are not only undermined by ‘revolutionaries’ like Julian Assange and his WikiLeaks gang, but also underfunded?

What is the greatest likelihood for ‘rogue’ leaders – to be wisely persuaded by diplomats or to be outrightly silenced by bombs?

I don’t have answers to these questions. I have another ‘witty bit’ that I picked in Britain, which could serve my readers to find their own answers.

From all the taxes (and loans increasing the public debt!) collected in Her Majesty’s Treasury’s accounts, considerably less money goes to the Foreign and Commonwealth Office (FCO – in these four pics)…

…in comparison to the Ministry of Defence (MoD) of the Perfidious Albion, a country whose military budget ranks fourth among world countries:

Every year, the FCO’s budget represents merely the 20th part of what the MoD gets.

This was before thesevere budgetary cuts of 2010 that affected the British Armed Forces, nevertheless, I assume that the proportion was left unchanged.

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]