UK’s motor vanity fair (27) [Bâlciul deşertăciunilor cu motor din UK]

We’re all more or less familiar, from countless Hollywood productions, with how American police cars look like.

Who wouldn’t remember the TV series (especially of the 1970s, 1980s and 1990s) in which ‘good guys’ were chasing the ‘bad guys’ in cars like these?

It often took incredibly many police cars – crashed into one another, blown up, thrown over bridges etc – to catch the ‘bad guys’, didn’t it?

Actually, there have been so many movies (+ video games), that I bet we could find enough fan(atic)s able to identify which car is which without ever setting foot in America.

How about British police cars? Well, these few pictures can offer a glimpse on how they look like to anyone interested.

Not that there wouldn’t exist (here’s an example), but I personally don’t remember any British film with police cars involved in chasing criminals. James Bond movies are a different matter…

Therefore, I had no particular expectations in regard to British police cars, although I had seen with my own eyes that in New York, these vehicles really do look like in movies!

To be honest, I found these Brit cars completely unspectacular and somehow incapable of conveying the same impression of authority that American police cars bear.

Maybe there’s a political correctness directive that imposes police cars to look friendlier (like a plumber’s car or an ice cream van?!), instead of looking too intimidating?!

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

Chestii d-astea, numai la britanici (32) [Things like these, only at the Brits]

Încă de la primul episod al acestui serial, am vrut să evidenţiez lucruri care mi-au părut cât mai pe dos, mai invers, mai în răspăr cu ce am remarcat prin alte state europene, de prin SUA ori de prin alte ţări pe unde am mai trecut.

Nu ştiu care of fi fost cele mai ciudate dintre ciudăţenii, dar, la patru ani de când am început să bloggăresc pe acest (bizar la rându-i) MunteanUK, mai am încă niscaiva de prezentat – iată încă două în episodul de faţă.

În prima imagine apare o secţie a Metropolitan Police, aflată pe o străduţă din vechea urbe a Londrei (City of London), care... abia dacă se face remarcată în peisaj.

Mai degrabă inscripţia de pe pavaj – care delimitează locul de parcare cu inscripţia “DOAR VEHICULE ALE POLIŢIEI” – îţi atrage atenţia decât clădirea în sine. Despre aceasta n-ai zice că este altceva decât o prăvălie oarecare...

Poate chiar una în faliment, dacă te iei după vitrinele albe, deloc atrăgătoare. Nu-ţi sare în ochi niciun însemn al autorităţii, iar moto-ului “Lucrăm pentru o Londră mai sigură” are o caligrafie care seamănă mai mult cu a unui slogan comercial.

Oare nu este acest lucru taman invers decât în alte ţări, unde unităţile de poliţie trebuie să fie, dacă nu chiar impozante, măcar cât de cât vizibile?

Sau, poate, tocmai pentru că respectivul colţişor din Londra este locuit preponderent de imigranţi (mai ales musulmani), s-o fi primit vreo indicaţie ca unitatea de poliţie să se piardă cumva în peisaj, ca să nu atragă atenţia?

A doua imagine surpinde altceva destul de neobişnuit, pe o arteră principală (Queens Road) din Brighton, care face legătura dintre gară şi inima comercială a oraşului.

Este vorba de un aşa-numit “MASONIC CENTRE” (poză), despre care nu ştiu cine s-ar aştepta să-l vadă chiar acolo, în plină stradă.

Oare prin alte ţări nu sunt nu neapărat ascunse, dar în mod cert ferite de prim planul atenţiei publice, orice clădiri masonice?

Sau poate mă înşel?! Căci, potrivit amicului Google, inclusiv într-un Brighton canadian (din Ontario) un astfel de centru masonic apare chiar pe strada principală (Main Street)?

Ei, oricât de secretoşi or lăsa impresia că sunt masonii pe alte meleaguri, iată că Marele Maestru din Brighton (UK) se declară “încântat să prezinte masoneria din [East + West] Sussex întregii lumii” pe siteul lojei respective!

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

Studentul nostru, stăpânul nostru (11) [Our student, our master]

Când am început serialul de faţă, mă aflam sub influenţa foarte bunei impresii despre învăţământul superior britanic. Ulterior, cum şade bine oricărui blogger, am mai fost şi cârcotaş.

S-or mai fi nuanţat părerile iniţiale, dar buna impresie nu mi-a dispărut. Senzaţia mea limpede a fost că studentul (britanic sau străin) care învaţă în UK este stăpân, adică pus în centrul politicilor de educaţie.

Tânărul sau mai puţin tânărul care vrea să înveţe într-o universitate britanică nu este doar o rotiţă într-un sistem, o cantitate neglijabilă, nici o vacă de muls – de taxe de studii, bani de cărţi, taxe de restanţe, şpăgi etc.

Desigur, aş putea fi acuzat că, fiind Chevening Fellow nici nu puteam avea o altă părere decât una superlativă. Admit că în mod sigur am fost privilegiat şi ferit de orice dificultăţi cu care se confruntă studenţii.

Însă şi experienţa personală, şi părerile altora, şi statisticile veneau toate să confirme calitatea învăţământului universitar din UK. De până acum. Căci despre ce va fi după tăierile bugetare + creşterea taxelor încolo sunt mulţi care se îngrijorează.

Şi nu mă refer doar la cei care au ieşit la cafteală cu nu foarte eficienţii poliţişti britanici, care şi-or fi ieşit din mână în ultimii 20 de ani trecuţi de la mişcările sociale din vremea premierului Margaret Thatcher.

Anarhiştilor (să nu fi fost şi troţkiştii pe acolo?!) prea puţin le pasă de taxele de studii. Însă ei nu-şi puteau face reprezentaţia dacă nu ieşeau pe străzi zeci de mii de tineri cu adevărat îngrijoraţi că un an de studii îi va costa de trei ori mai mult.

Îngrijorarea lor s-a auzit (din păcate, fără urmări) şi în Camera Lorzilor. Oricât de hulit ar fi acest corp legislativ neales, tocmai faptul că nu depinde de isteriile electorale, îl face o adevărată voce a raţiunii în Marea Britanie.

Majoritatea (273) ‘nobililor lorzi’ au votat în favoarea dureroaselor măsuri, dar din rândul celor (200) care s-au opus legii s-au ridicat întrebări care, mai mult ca sigur, îi frământă şi pe David Cameron şi Nick Clegg.

Nu cumva creşterea taxelor va duce la o creştere cu 300% a datoriilor studenţilor (student debt)? Oare nu se putea tăia bugetul mai prudent, mai chibzuit? Vor mai putea vreodată cei mai săraci dintre britanici să spere la studii universitare?

N-aş crede că Guvernul de coaliţie nu a cântărit bine chestiunile acestea. Dar, foarte probabil, nu mai este astă soluţie. Datoria publică a UK este sufocantă. Altfel cum ar fi fost Nick Clegg de acord cu o propunere sinucigaşă pentru partidul său?!

Pe de altă parte, mă întreb cum de îşi închipuie cineva că foştii studenţi îşi vor putea plăti vreodată datoriile? Şi ce va fi cu cei 60-70% dintre studenţii, veniţi din state UE, care studiază în UK graţie unui student loan, apoi nu mai rambursează nimic?

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

Racism in the ranks of British Police [Rasism în rândurile Poliţiei Britanice]

Can you spot any black person in the picture (for which I must again give credit to my reader C.L.)? Or the Asian person?

No?! Then, apart from the size of the picture (compressed for easier uploading), another reason would be that you are not a racist.

Unlike many British police personnel, you are not accustomed with this kind of ‘quick spotting’, as this research supposedly reveals.

“Black people are 26 more likely to be stopped by the police in Britain,” it is claimed, and that wouldn’t be the greatest surprise.

A similar report, quoted by the same article in The Daily Mail, had reached the conclusion, some years ago, than Asians are 6.3 times more likely to be stopped by the police than whites.

Accounts of racism in the ranks of British police are not new, and not only the Communists from The Socialist Worker invoke them.

As long as even the political correct BBC or The Independent dealt with this issue, we can assume that there is no smoke without a fire.

Nevertheless, I find very peculiar the claim in The Daily Mail article that “the British figures showed the widest ‘race gap’ in stop and search that they had found across the world.”

What about racism within the American police forces?! Are they now ‘champions’ of political correctness, while the Brits have turned into ‘villains’?

Of course, I couldn’t have assessed the extent of racism among British police as long as I am white and I got only one such account from a ‘target of racism’ (Asian).

Anyway, I dare giving in to a conspiracy theory: what if the Brits are not as racist as some would like them to believe that they are?!

I guess I draw the ire of many with my examples of ‘sad truths from the UK’, but I am somehow reluctant to embrace the idea of a (more or less concealed) ‘racist Britain’.

From my humble experience, I got the strong impression that Britons are some of the most tolerant nations in the world. Or at least among the 27 EU countries.

Who and why wants to convince the world (and the Brits themselves) that they are more racist than others? If Britons were deemed ‘paramount racists’, what about the French?

On top of various weird studies, I stumbled upon one that feeds the appetite of any conspiracy theory pundit, and equals the absurdity of this situation.

How could anyone believe a study suggesting that 75% of the Britons are ‘racist’ just because they think that Islam provides a negative contribution to British society?

[For all the posts on this blog go to/Pentru toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

[EN] Not worth trying in the UK / [RO] Nu merită încercat în UK (17)

[EN] For anyone used to parking anywhere and face no consequences, it’s worth doing the same in the UK. [RO] Pentru oricine este obişnuit să parcheze oriunde şi să nu întâmpine consecinţe, nu merită să facă acelaşi lucru în UK.

[EN] Not there wouldn’t be enough nice police personnel (although this appears to be a species threatened with extinction), willing to let themselves convinced by explanations and excuses. [RO] Nu că n-ar mai fi destui poliţişti drăguţi (deşi pare să fie o specie pe cale de dispariţie), dispuşi să se lase convinşi de explicaţii şi scuze.

[EN] The problem is that they are assisted by an army of CCTVs, thus there are few chances to defeat Big Brother. [RO] Problema este că ei sunt asistaţi de o armată de camere video (CCTV), aşadar sunt puţine şanse de a-l învinge pe Big Brother.

[EN] Parking tickets in Edinburgh (pic taken by my reader C.L.) have been illegal for over a decade, a former police officer claims. [RO] Amenzile de parcare din Edinburgh (poză făcută de cititoarea mea C.L.) sunt ilegale de peste un deceniu, susţine un fost ofiţer de poliţie.

[EN] Pissed-off with the situation, some promise to help motorists in challenging these ‘incorrect fines’, which amount to 30-65% of the total number issued annually. [RO] Enervaţi de situaţie, unii promit să-i ajute pe conducătorii auto să conteste aceste ‘amenzi incorecte’, care se ridică la 30-65% din totalul celor date anual.

[EN] Moreover, many years have passed since the Scottish Government announced a 40% increase of revenue brought by parking fines in Scotland. [RO] În plus, mulţi ani au trecut de când Guvernul scoţian a anunţat o creştere de 40% a veniturilor aduse de amenzile de parcare în Scoţia.

[EN] Theoretically, Great Britain is a free country where anything can brought to justice, and I am sure that many motorists can win… [RO] Teoretic, Marea Britanie este o ţară liberă unde orice poate fi adus în justiţie şi sunt sigur că mulţi şoferi pot câştiga…

[EN] But how likely is for a tourist to have the time to wage a little war on Big Brother? It’s really not worth it, so beware where you leave your cars! [RO] Dar cât de probabil este pentru un turist să aibă vreme de a purta un mic război cu Big Brother? Chiar nu merită, aşa că fiţi atenţi unde vă lăsaţi maşinile!

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

A ‘risk’ of reporting crimes in the UK [Un ‘risc’ al reclamării infracţiunilor în UK]

Personal data from four times more law-abiding citizens (a total of 181,917 people!) are being stored in British police databases than offenders, this article reveals.

Every time someone calls 999, they are politely asked to accept having their personal detalis introduced in the same database as those of 107,566 ‘aggrieved’ or ‘vulnerably aggrieved’ victims of crimes, while the names of only 38,259 suspects are held.

This yet another example of Orwellian Britain is known to happen only in the case of North Yorkshire Police. What about the other 38 territorial police forces in England, the 8 such law enforcement stuctures in Scotland or the 4 ones in Wales? Or the national ones?

.

Information is stored for at least 15 years and up to 100, in ‘the most serious cases’ – but who could check the criteria used to consider a case more serious than other?

According to someone from Privacy International, “a member of the public has to worry about approaching the police for fear of being put on a secret database with suspects,” yet this shouldn’t be the case, police officers believe.

A record of “callers who are victims of ongoing problems,” including data about their ethnicity (relevant in cases of hate crimes), could actually benefit the citizens, a spokesperson from the National Policing Improvement Agency says.

Oh, really? How many Brits feel safer after finding out that their data is stored by the police, possibly for a century from now on? What I considered a very polite gesture of Sussex Police (inviting crime witnesses to show up) may not be ‘risk-free’.

And if this wasn’t worrisome enough, here’s another ‘risk’ associated with being a citizen in the UK. Another ‘scientific myth’ is falling apart, as even DNA fingerprinting techniques (those supposedly ‘infailible’) “can sometimes give the wrong results.”

DNA analysts are subject to pressure, bias and mistakes just like any other human being, and who is comfortable with passing the responsibility of dictating someone’s fate (freedom or imprisonment) from a judge (and/or jury) to a scientist?

[For all the posts on this blog go to/Pentru toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

Din raidurile mele prin inima Scoţiei (9) [From my forays into Scotland's heartland]

În locşorul de faţă (de numai câţiva metri pătraţi), situat în inima capitalei scoţiene, poţi intra şi ca într-un muzeu gratuit, şi ca într-o secţie de poliţie propriu-zisă.

Desigur, una în care vei găsi de serviciu un singur ofiţer şi nu chiar non-stop. El este, totodată, custode de muzeu, căruia poţi şi să-i reclami pe bune o infracţiune căreia i-ai fost victimă.

Dacă nu ai plângeri, poţi să-i ceri vreun sfat. Ori răspunsul căutat se află în vreuna dintre broşurile disponibile acolo, după cum arată a opta imagine din cele care ilustrează acest episod.

Pe dinafară, nu arată deloc atrăgător – asemenea altor prăvălioare şi localuri de pe Royal Mile – încât să fii îmbiat să intri. Dar, negreşit, cuvintele “POLICE CENTRE” îţi vor atrage atenţia.

Înăutru, poţi face poze alături de cinci manechine îmbrăcate în uniforme din vremuri apuse până în zilele noastre ori să citeşti mici povestioare despre răufăcători celebri din Edinburgh.

Scoţienii au o pasiune bolnavă pentru cultivarea memoriei acestor personaje care au sfârşit în ştreang, despre care s-au scris nenumărate cărţi şi au încă numele lipite pe suveniri. Mai mult, există şi baruri care le poartă numele.

Pe scurt (în cel mult 200-300 de cuvinte), poţi afla povestea acestor caractere sinistre, precum Burke and Hare, criminali în serie care ucideau pentru a vinde cadavre pentru disecţie unui profesor de anatomie…

…evident, cu aşa ‘furnizori’, nici profu’ ăla nu era mai mult decât un antropolog rasist, dar nu ştiu dacă aceste detalii le mai consemnează filmele (vezi aici şi aici) pe această temă.

Poate şi mai interesant este să pui mâna pe nişte exponate nelipsite din activităţile judiciare dintotdeauna (cătuşe şi bastoane) ori să te aşezi pe băncuţa unde, cu un mănunchi de nuiele, pungaşii îşi primeau cândva osânda.

În fine, poate că peste ani şi ani, vreun cititor de-al meu mă va găsi şi amintirea trecerii mele pe acolo în caietul de amintiri al muzeului – click pe cea de-a noua imagine.

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

About public transport in the UK (9) [Despre transportul în comun în UK]

I don’t think there’s any train station in the UK (or any train station in the world!) where a photoholic like me wouldn’t be tempted to take some pictures.

Far from being a passionate trainspotter, I simply can’t help finding things worth being photographed (and subsequently shared to the world, as I am doing on this blog) in such places. Stations are true goldmines for photoholics!

Out of my initial 6,800 photos in the UK (2008) – to which I could add another 700-800 (2009) – at least some couple of hundred pics (more maybe?!) were taken in or around trains stations...

...or while I was on a train, and therefore more than once annoying people. It’s somehow risky, but as a foreigner you can always afford to be a bit rude, and not bother for being deemed a weirdo.

Does anyone want to make a truly broad image of the Brits (or any other nation for that matter)? Well, go and watch them commuting, eavesdrop on their conversations, take a glimpse at what they are reading, smell their lunch, and scrutinize their clothes!

There’s no better research tool for this type of cultural studies than gazing around at people in train and bus stations, public toilets (not through holes in walls in this case!), caught in traffic as pedestrians or motorists, shopping in supermarkets etc.

But in today’s Orwellian Britan, obsessed with security and the threat of terrorism, it seems that what my photoholic habits could have gotten me an ‘interview’ with the police.

Click here to see what happened to a guy who loved taking pictures in the wrong places. Today’s Britain is gettig a less and less friendly place for photoholics :-(

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

Bad news for photoholics: pictures of British policemen are forbidden [Veşti proaste pentru fotoholici: pozele cu poliţişti britanici sunt interzise]

One of the latest pieces of bad news from the UK – a new anti-terror (anti-liberty in my view) law makes it easier for law enforcement officers in this country to prevent people (including photoholic tourists like me :-) from taking pictures of policemen or military personnel.

This actually restricts the freedom of professional photographers and amateurs to make pictures of any event where the police is present! Of course, they are supposed to do it in the British polite manner, initially asking you ‘to stop taking pictures’, and only afterwards arresting you.

Those who refuse to stop taking pictures after being warned may be sentenced to up to 10 years in prison or unspecified fines. But what if you don’t hear the warning or you’re just too excited about what you’re shooting to stop rightaway?! Or what if the event (a riot, a strike, a streetfight, a car accident, the seizure of somebody etc) is really worth taking pictures of?

Like many British laws (which are so peculiar, so vague, so unclear to those used to a French-style or continental manner of legislating), I guess there’s no clear interdiction, but a relative one… left to the presumed common sense (?!) of the policemen.

And it’s quite funny to read in China Daily, the English newpaper of a Communist regime, this advice given by the Associated Press: “Tourists better think twice now before snapping pictures of the iconic British bobby,” isn’t it?

After other people expressed their opinions on such an un-British interdiction – as long as taking pics of a British Bobby was basically a ‘must do’ for every foreigner coming to visit the UK – I don’t think I could add any more relevant comments.

What I want to say is that you don’t have to be a photoholic, in order to feel somehow sorry that pictures like the above one (with mounted policewomen Kensington Gardens), may become impossible to take…

Obviously, the official explanation – that terrorists may take photos of officers and ‘targets’ – is complete nonsense. Had this silly motivation been offered in another country than the UK (one facing a real and permanent terrorist threat – Israel, Iraq, Lebanon, Pakistan etc), it could be somehow understandable, however, still hardly acceptable.

Given the fact that the UK is so filled up with surveillance devices and people are being photographed hundreds of times each day, I’d say that this law is the first step towards imposing a state monopoly on taking pictures in public spaces... Forbidding people from taking pictures is clearly another symptom of the terminal disease the British democracy is suffering from.

It may be a matter of years (as this economic crisis enhances totalitarian impulses) or still decades (I’d be excessively optimistic to believe this, wouldn’t I?), but this British democracy – as many people in the world admire it, and as many Brits unfortunately take it for granted – is already in its death throes...

[For all the posts on this blog go to/Pentru toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]