UK’s motor vanity fair (24) [Bâlciul deşertăciunilor cu motor din UK]

Although I dedicated another episode to this legendary British car, I feel that there’s a little more to say before exhausting (or maybe not?!) the topic.

In tune with the season, these images (taken by my reader C.L.) are meant to illustrate the good news of 2011 for England’s motor industry.

The Chinese owners of MG have kept their word, and seem more determined to succeed than the previous German owners (BMW).

Not only that they reopened a former MG plant in Birmingham, yet the result of their work could be seen on British roads as of April 2011.

The (re-named) ‘Modern Gentleman’ is back. A new model (MG6 1.8T Fastback) was launched in spring, for a starting price of £ 15,495.

Obviously, many could argue that this ‘renaissance’ of the motor industry in Britain is rather symbolic, having a negligeable impact (what’s more fragile than ‘air bridges’? :-) on the whole of UK’s economy.

Over 75% of the ‘new MG’ is build in Shanghai, shipped to Britain, and finished by less than 100 skilled British specialists.

Anyway, irrespective of the adverse global economic climate, why wouldn’t we hail any little success, in this world so flooded with bad news about the automotive industry?

It took 16 years for the brand’s fans (some of their car clubs: here, here and here) to see a new MG and their patience was rewarded.

There are less than 10 years since no new ARO left the assembly plant in the Romanian municipality of Câmpulung-Muscel, Argeş county (AG).

MG has always been an elitistic brand, such as it’s birthplace (Oxford) is. Still, we are witnessing its resurrection.

Would it be so exaggerate to dream that ARO – a ‘SUV for the masses’, exported to over 110 countries – could be reborn thanks to its current British owner of Romanian descent?

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

Din raidurile mele prin inima Scoţiei (24) [From my forays into Scotland's heartland]

Pentru că se apropie prăznuirea Sfântului Andrei – o zi (oare şi miezul ei creştin?!) la mare cinste, atât în Scoţia, cât şi în România – postez câteva imagini din orăşelul scoţian cu numele sfântului.

Acest St Andrews este de-abia al cincilea oraş ca mărime din Fife (circa 16,700 locuitori) şi rămâne în istorie drept capitală a Bisericii din Scoţia (cea dinainte de Church of Scotland).

Deşi de 2.5 ori mai puţin populat decât echivalentul eclesiatic din Anglia (Canterbury), cu greu s-ar putea zice că orăşelul n-ar avea greutate în UK.

Nu atât din perspectivă economică, cât mai ales ca importanţă istorică şi intelectuală, pentru că găzduieşte a treia universitate de pe tărâm britanic, după cele Oxford şi Cambridge.

A treia în ordine cronologică şi încă în top zece universităţi britanice în privinţa calităţii educaţiei, University of St Andrews a fost fondată la 1410-1413.

Mii de studenţi din toată lumea au venit şi vin aici, foarte probabil atraşi nu doar de vreo poveste de iubire princiară precum cea dintre William şi Kate.

Ci de aerul boem dintr-un oraş medieval, fără industrie (în afara celei turistice, inclusiv celei dedicate golfului), unde n-ai ce face decât să studiezi şi să te distrezi.

Cu atât mai puţin nu cred că mai interesează pe cineva moştenirea creştină a localităţii, unde mai funcţionează ‘biserici’, dar nu ştiu câtă ‘credinţă’ o mai fi.

Şi unde ruinele Catedralei din St Andrews – înălţate (începând cu anul 1158) după ruperea creştinătăţii britanice de Biserica Una a lui Hristos  – vin ca un avetisment.

De s-o încrede cineva doar în ştiinţa lui, să nu uite ce zice Mântuitorul: “Cel ce rămâne întru Mine şi Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face nimic”.

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]