[EN] Not worth trying in the UK / [EN] Nu merită încercat în UK (20)

[EN] Hard to guess what ‘secrets of journalism’ can be learned for so much money in just 2 days – I didn’t try those courses, nor would I recommend them. [RO] Greu de ghicit ce ‘secrete ale jurnalismului’ pot fi învăţate pentru atâţia bani în doar 2 zile – n-am încercat acele cursuri, nici nu le-aş recomanda.

[EN] It’s but an illussion: just like modelling courses that can’t make anyone more beautiful, nor guarantee any succcessful modelling ‘career’. [RO] E doar o iluzie: precum cursurile de modelling care nu fac pe nimeni mai frumos, nici nu garantează vreo ‘carieră’ de succes în modelling.

[EN] Similarly, what could these ultrashort journalism courses truly offer apart from a more or less pleasant (if the smart guys teaching are funny!) means of wasting time? [RO] În mod similar, ce pot oferi aceste ultrascurte cursuri de jurnalism în afara de un mijloc mai mult sau mai puţin plăcut (dacă tipii isteţi care predau sunt amuzanţi) de pierdere a timpului?

[EN] Maybe only if they taught you ‘phone hacking tips’ the investment of 400 GBP would be worth it. Or maybe not even then. [RO] Poate numai dacă ar preda ‘trucuri de interceptare a telefoanelor’ investiţia de 400 GBP ar merita. Sau poate nici atunci.

[EN] Even this very profitable ‘skill’ in the British newspaper industry could not be in high demand anymore… [RO] Chiar şi această ‘aptitudine’ foarte profitabilă în industria britanică a ziarelor s-ar putea să nu va mai fi la mare căutare de acum încolo…

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

God’s place in a humanist society (16) [Locul lui Dumnezeu într-o societate umanistă]

Let’s assume that Stephen Hawking were right: there is no God, no afterlife, no Heaven :-(

Then, why would some British youngsters be searching for a meaning beyond the utter meaninglessness of ‘modern life’ and its array of dead-end choices?

 

Why would university walls and shop windows – from East Sussex to Fife, and farther north, to the Scottish Highlands, according to what I saw and photographed – be full of posters like these ones...

....advertising religions that promise meditation, peace, wisdom,  introspection, vision, illumination, self-discovery, fulfillment?!?!?!

 

Most secular Brits appear to have ceased thinking of any metaphysical dimension of life. 

As Pavlov’s dogs, they are being conditioned to judge that “(any) religion = (mostly) bad”, thus they frown upon any religious weirdos (like me :-).

Nevertheless, some are seaching for something that makes sense in a world deprived of a spiritual perspective of daily reality. 

They are yearning for their Maker, for God – exactly for the One Who was turned into a ‘bad character’ in contemporary political correct societies.

 

If this ‘science guru’ was right, then all his compatriots soaking with consumerism, hedonism, binge drinking and promiscuity would be right to take that self-destructive path in life.  

The silly ones would be those looking for meanings, including Hawking, wouldn’t they?

Science, among everything else, would remain altogether futile.  “Let us eat and drink, for tomorrow we die” – that would make a perfect philosophy.   

Attempting to explain the Universe, as a ‘science ayatollah’ like Hawking does, would be equally meaningless.

 

The Lord may find a way to the hearts of those genuinely seeking for Him, even to those who are lured like sheep to a wolf’s lair by all these prophets, gurus, visionaries... 

They are but unscrupulous people selling illusions (see these posters!), whose trade is as often morally damaging and socially dangerous as human trafficking is.

 

On the flip side, it’s most likely that He will never reveal Himself to those who are self-confidently (but utterly unscientifically!) decreeing “Thou don’t exist!”. 

It’s quite a sad character this Hawking, and emblematic for the way Britons claim that they are better off without any concept (at least!) of God.

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

God’s place in a humanist society (15) [Locul lui Dumnezeu într-o societate umanistă]

As the Perfidious Albion is about to join France, the USA & other more or less reluctant ‘allies’ in bombing Libya, the invoked cause of war is – time and again! – the need to provide the ‘security’ of the Libyan people.

If only things were as easy as the slogan “Bomb the tyrant, liberate the people!” (often used by leaders of the ‘free world’) goes! As a matter of fact, the elusive (and quite improbable for now) ‘liberation’ could only bring more misery for the Libyans.

It’s so sad to witness that Libyans are such misfortunate human beings who can only be liberated by bombs, and whose security can only be provided by destruction brought upon their country…

Is it because they happen to have a religious faith? That is they are ‘enslaved by faith’, as humanists could put it… Oh, it would have been so easy to offer them more ‘security’ to them, had they been a secular country!

“More CCTV means more security for you!” – Britain’s Big Brother says on posters that passers-by can’t miss, and he is as hypocritical as the self-proclaimed Brother Leader in Tripoli.

Any Big Brother – in the UK or any other civilised nation for that matter – promising a ‘free’ and ‘secure’ world without its Maker is as mad as the Brother Leader of the al-Jamahiriya.

Any God-less society could one day be what Libya is today, a land where the will of one man is done. Sooner or later, people are bound to look for a ‘saviour’ who would drag them out of the abyss where irreligiousness took them.

Yet there is only One true Saviour – all other fake saviours (including the so far benign Barack Obama who surfed a tsunami of Obamania in 2008) have only brought disasters after disasters upon mankind. Unfortunately, they will keep doing so till the end of times...

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

[EN] No comment / [RO] Fără comentarii (4) – Lessons of civility / Lecţii de politeţe

[EN] Some things that I deemed ‘typical British’ in 2008 have recently become pretty common in Romanian cities as well… [RO] Unele lucruri pe care le credeam ‘tipic britanice’ în 2008 au devenit acum destul de comune şi în oraşe din România…

.

[EN] …such as these posters in buses (London) or tramways (Bucharest) teaching passangers how to behave in a ‘civilised’ manner. [RO] …precum aceste postere în autobuze (Londra) şi tramvaie (Bucureşti) care învaţă pasagerii cum să se comporte într-o manieră ‘civilizată’.

.

[EN] I wonder if the Nanny State is a model worth importing into Romania, and whether these ‘illustated lessons’ have any result. [RO] Mă întreb dacă modelul Statului Dădacă merită importat în România şi dacă aceste ‘lecţii ilustrate’ au vreun rezultat.

.

[EN] Has anyone noticed, in the UK and/or in Romania, any improvements in the behaviour of people? [RO] A observat cineva, în UK şi/sau în România, vreo îmbunătăţire a comportamentului oamenilor?

.

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

Witty bits from what I learned in the UK (17) [Vorbe de duh din ce am învăţat în UK]

Here’s another bit of sad truth, not only about Britain, but concerning any other ‘civilised nation’ in the EU.

I would come across it at HM Treasury, on Horse Guards Road, Westminster, close to Whitehall, the famous London street packed with British government offices running from the UK Parliament to Trafalgar Square.

.

The following message was written on a wall in the men’s toilet inside the Treasury building:

“Are you water wise? In the UK, every person uses on average 155 liters of water a day, compared to developing countries that only use 20 liters.”

Do such wise people, as I assume those working for Her Majesty’s Treasury are, need such pieces of advice that the photoholic I couldn’t miss?

And if even they are ‘water unwise’ what about the rest of us?! I wonder who truly understands that these ‘little mistakes’ we make, such as leaving the tap running for a minutes at a time, are costlier than our ‘carbon footprint’.

.

It is it pretty hypocritical that people everywhere are concerned with global problems, yet remain unable to solve ‘little problems’ like saving water.

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

About public transport in the UK (15) [Despre transportul în comun în UK]

I must admit I did not commute through ‘unsafe neighbourhoods’ while I was in the UK, however, as far as I am concerned, I can say that I always felt reasonably safe and unthreatened in all British means of public transport that I used.

Even when a well oiled man was sleeping near me on a night journey in a Megabus, when a bunch of teenagers who had no ticket quarreled with a train conductor, or when a train was stopped in the middle of a field.

In spite of my (albeit limited) personal experience, I noticed many posters warning against vandalism, which gave a phone number to passengers, where they could “call in confidence and help stop vandals in their tracks.”

Unlike what I often wrote about Big Brother-ish excesses (see here, here, here, here or here!) in the UK, I don’t find it an exaggeration to offer such a number to people, and I can only decry that, in Romania, few people would bother to denounce such ‘common’ acts.

Around 20,000 railway offences are reported yearly in Britain, including trespassing dangerous restricted areas, vandalism, placing obstuctions on the line, stone throwing and serious criminal damage.

It often happens that vandals are just exuberant graffiti artists, nevetheless, I don’t it’s worth condoning their offences. One can hardly separate artistic creations from destructive acts leading to injury or death.

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

Brits are losing their patience to queue [Britanicii îşi pierd răbdarea de a sta la coadă]

People waiting orderly and patiently in a queue, wherever and whenever, is known to be a quintesentially British thing.

I could bear witness that such queues were living evidence of British civility, and no one or very few Brits appeared to be ‘disgusted’ with having to wait in a queue, as it often happens in Romania.

Since the days when food was rationed, an entire ‘culture of queuing’ developed in Britain, with an array of posters reminding people where to wait in order to be served.

Apart from these, especially designed pieces of urban furniture try to manage the crowds. I have already given a example, and here’s another one – a bus shelter where passengers can wait in line on one of the windy bridges of Edinburgh.

However, it seems that this example of British civility is on the wane, as Brits are less and less willing to queue, even if this means renouncing the pleasure of shopping.

In 2004, the average time a Briton was willing to queue in a high street shop was five minutes. That dropped to two minutes, while 51% of Brits won’t even enter a store where they notice a queue. It seems impatience grew as online shopping increased.

[For all the posts on this blog go to/Pentru toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

Femeile în UK (19) [Women in the UK]

Banalele, dar şi stupidele ‘concursuri de miss’ – zice-se, uneori, pe româneşte, deşi în engleză li se spune ‘beauty contests’ – au adversari unde te-ai aştepta mai puţin, inclusiv la University of Sussex (US), unde studentele sunt net majoritare.

De data aceasta, la originea protestului ilustrat de acest afiş nu stau ‘creştinii’ de la US, adesea consideraţi primii suspecţi de orice deranjantă şi neadecvată mustrare, în lumea politic corectă unde fiecare trebuie lăsat să facă ce vrea.

Şi nu doar să nu fie discriminat, dar să nu cumva să i se spună de către altcineva că nu este de acord şi că priveşte drept un păcat sau, pur şi simplu, drept o mare stupizenie o anumită alegere de viaţă (life choice).

Autoarele mesajului provin de la o mişcare feministă. Da, mă refer acea specie de femei care par să nu savurează nimic pe lumea aceasta decât a strâmba din nas la ceva.

Nu suportă să fie trimise să facă vreun doctorat la cratiţă, nici să nu fie ‘stapâne pe trupul lor’ şi să nu avorteze de câte ori vor. Mai nefeminine decât feministele acestea, mai rar găseşti, totuşi, de data aceasta, sunt şi eu de acord cu mesajul lor!

Pentru că acesta este un serial în limba română, deschis şi celor care nu-s bilingvi, iată traducerea:

ANTI-concursul de frumuseţe MISS BRIGHTON AND SUSSEX UNIVERSITY. Trupul tău este un câmp de bătălie. Un concurs de frumuseţe la Universităţile Brighton şi Sussex va fi ţinut luni (...) Credem că este ruşinos că astfel de lucruri se mai pot petrece.

Aceste concurente(,) [sic! – nici în engleză nu se pune virgulă între subiect şi predicat!] doar întăresc ideea că femeile, fie studente la universitate sau nu, există pentru a te uita la ele, pentru plăcerea privirii şi distracţia publicului masculin şi că ele trebuie să concureze una cu alta pentru a fi cea mai admirată.

TOATE VALORĂM MAI MULT DECÂT ACEASTĂ IDIOŢENIE DE TÂRG DE VITE, exclamă semnatarele: Sussex Women’s Group – afliliat la o reţea universitară de promovare a asasinării nenăcuţilor ca drept legitim.

Pe lângă acest afiş-protest venit dintr-o sursă care rămâne, pentru mine, de aceeşi subţirime morală precum multe aşa-zise ‘instanţe morale’ din UK, aş adăuga părerea despre aceste ‘concursuri de frumuseţe’ a Sf. Nicolae Velimirovici.

Nu o dată, l-am citat pe Sf. Nicolae (vezi aici şi aici), deoarece am convingerea că studiile sale din UK şi anii petrecuţi pe aceste meleaguri l-au ajutat să vadă mai bine decât alţii putreziciunea morală a unei lumi care, o fi visând ea binele, dar care nu poate fi decât nebine în afara cunoaşterii adevărate a lui Hristos.

Ceea ce îi scria*** Sf. Nicolae unei mame încântate că fiica ei a câştigat un astfel de titlu de frumuseţe, cândva între cele două războiale mondiale, ar fi valabil şi astăzi ca oricând:

“Îmi aduceţi la cunoştinţă, cu prostească bucurie, că fiica dvs a fost aleasă miss. Ca şi cum aţi aştepta să vă felicit. Mie îmi e ruşine şi să scriu despre acest lucru, iar în loc de felicitări vă fac cunoscută profunda mea compătimire.

Concursurile moderne de miss sunt un obicei al vechilor popoare latine. În fapt, este doar un comerţ abil disimulat cu prostituate. Aţi urmărit soarta multor miss din Europa? Ce trist! Căsnicii stranii, copii din flori, procese senzaţionale între soţi, sinucideri. Iată-vă rubrica la care sunt înscrise de obicei, «reginele frumuseţii»! (...)

Dintre toate ispitele cu care omul are a se măsura în sine însuşi, frumuseţea este oricum, cea mai anevoie de biruit. Ea a fost biruită de Sfânta Ecaterina şi Varvara şi Anastasia şi Parascheva şi multe altele, care au cunoscut în sine o frumuseţe mai înaltă decât cea de pe sine.

Dar va putea oare, să o biruie fiica dvs, care este lipsită de o vedere duhovnicească puternică şi care s-a expus o dată de bunăvoie la târgul frumuseţii? Să nu dea, Dumnezeu, Puternicul! Căci frumuseţea este un gheţar de pe care se alunecă sigur în adâncul de foc”.

NOTĂ: Fragmente reproduse din cartea Sf. Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de azi, vol.I, Sophia, 2002, p. 226-227.

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la /For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

Din viaţa studenţească (9) – O specie ameninţată de cititori de ziare [Student life – A threatened species of newspaper readers]

Nu cred să mai fie vreun secret pentru nimeni că presa tipărită merge tot mai prost, peste tot în lume, şi că cititorii fug de ziarul care înnegreşte palmele şi foşneşte incomod prin metrou... cam precum fuge mâţa la vederea unui dulău.

Între toţi cititorii fugari, probabil că studenţii sunt cei mai sprinteni, în condiţiile în care a-i obişnui pe ei cu cititul ziarelor ar trebui să fie un obiectiv de marketing al oricărei publicaţii.

.

Cetăţenii care mai şi gândesc, care, poate, vor să şi afle ceva, nu doar să se amuze, care sunt mai mult decât numai alfabetizaţi ar trebui să fie ţinta unei publicaţii cu pretenţii. Oare sunt naiv?!

Cum The Independent ţine încă la un astfel de ştaif (de ziar serios, de referinţă, influent etc), mi s-a părut foarte interesant cum încearcă să pescuiască, din rândul studenţilor, niscaiva cititori cât mai constanţi, cum şade bine unui ziar prestigios.

Nu mi s-a părut a fi vorba de vreo campanie agresivă, de milioane de pounds aruncaţi pentru o ciozvârtă de cotă de piaţă şi de dublarea ziarului cu cărţi, CD-uri sau alte ‘surprize’,
.
Cred că nu se dorea altceva decât a atraga atenţia studenţilor de prin campusul University of Sussex şi din alte centre universitare.
.

În imediata apropiere a oricăror prăvălioare, hop şi un poster cu The Independent, o ofertă de preţ special pentru studenţi, plus, din când în când, ziare vândute (nu date gratis!) de o către fată drăguţă, care nu s-a lăsat fotografiată :-(

Alături de un exemplar la preţ redus şi zâmbetul vânzătoarei, puteai opta pentru un mic cadou – o ciocolăţică (neagră sau albă) ori un CD (filmul X sau documentarul Y).

.

Interesantă posibilitatea (cât de mică şi mai mult simbolică) de a opta, nu de a lua pachetul ziar + nu-ştiu-ce de-a gata.

În alte locuri, îţi iese mai ieftin să iei o apă şi un ziar, decât doar o apă. Doar să nu uiţi că o gazetă serioasă nu ţi se întinde gratis, precum London Lite (fiţuică închisă recent), nici nu se vinde la mici reprezentaţii de circotecă politică, ca The Socialist Worker.

Nu ştiu ce impact are campania, dar măcar The Independent încearcă să vâneze câteva exemplare din această cea mai ameninţată specie de cititori de ziare.

.

Căci majoritatea studenţilor, în UK sau oriunde în lume, mai degrabă ar ‘consuma ştiri’ la computer sau la telefonul mobil, mi se pare mie.

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

Din viaţa studenţească (8) – Moartea, o afacere ca oricare alta [Student life – Death, a business like any other]

Foarte uşor şi prea adesea, în UK sau oriunde altundeva în lume, gura lumii se dezlănţuie împotriva ‘tinerilor din ziua de azi’ care nu mai ar mai şti altceva decât să se ‘distreze’…

Şi prin distracţie – care le este predicată neîncetat ca fiind vitală precum oxigenul pentru omul contemporan – se înţelege a bea tot mai mult, a se îmbăta cât mai des, a avea cât mai multe ‘experienţe’ bahice sau sexuale.

Foarte trist şi foarte adevărat că în cazul foarte multora aşa este. Însă cei căzuţi (dar să nu decretăm niciodată că ar fi şi iremediabil pierduţi!) astfel nu fac altceva decât să răspundă ofertei copleşitoare din lumea în care s-au născut.

De-ai fi student în Brighton (fie la University of Sussex sau University of Brighton), cu greu ai putea rezista invitaţiilor la petreceri, concerte, ‘seri speciale’ prin pub-uri, taverne, cluburi, discoteci etc, cărora o puzderie de afişe şi postere le fac reclamă.

Desigur, nu chiar pe toate gardurile, că britanicii sunt civilizaţi şi grijulii cu mobilierul urban… Însă oriunde este loc de afişat, se face reclamă morţii. În primul rând celei sufleteşti, dar şi celei care îţi distruge, încetul cu încetul trupul.

Alcoolul, tutunul, promiscuitatea la care invită ‘serile speciale’, pilula avortivă sau avortul propriu-zis de după – toate asigură locuri de muncă şi aduc bani la buget. Sunt afaceri legitime care contribuie la ‘bunăstarea’ societăţii. Cu ce temei ar putea societatea să ridice piatra împotriva ‘tinerilor din ziua de azi’?

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

God’s place in a humanist society (4) [Locul lui Dumnezeu într-o societate umanistă]

One of the defining features of the irreligious human being (the typical British man or woman of today) is the constant – albeit hidden behind the apparently comfortable life offered by the Welfare State (more about this concept here, here, here or here) – fear for one’s life.

Even worse than in Romania under Ceauşescu, people all over the UK are being put on guard about potential enemies, health hazards, criminals on the prowl, and all sort of risks to their well-being.

“If you suspect it, report it!” – Big Brother warns you every few hundred meters in British cities. You may have no idea of what this ‘it’ (the danger, the threat, the foe you have to face) actually is, nevertheless, this is of little importance. You may not know what ‘it’ means, but you surely fear for your life.

After centuries of living away from Christ’s One and Only Church, after and accelerated secularisation of society, life of most Brits is emptied of any spiritual dimension. And reaching any firm belief about the meaning of life is of no interest to anyone.

This senseless speeding towards prosperity, achievement, and enjoyment leaves no time for metaphysical introspection... That would be such a waste when there is so much around to do, to see, to earn, to feel, to fight for, to consume... wouldn’t it? It doesn’t matter what life is, but it has to be lived to the full, and nothing is too much of an effort for protecting it as it is.

Therefore, little by little, what was once a despicable deed in Communist Romania – reporting to the authorities what you were suspecting about your neighbours, colleagues, subordinates, students, friends, and even family members – is turning into a civic (I wanted to say patriotic, but that’s tipically American, not British! :-) duty in the UK.

You don’t have to know anything for sure; it’s just enough... to suspect. Nor do you have to assume any responsibility for your allegations – which are supposingly well-intended, but could very often prove malicious, as there’s not much left of the once famous British civility.

You don’t even have to give your name (2nd picture above – a traffic sign pole from Brighton), as your anonymity is guaranteed, in the greater interest of the common welfare, I presume :-)

And on what should people base their assumptions? Big Brother clearly shows this on a billboard (1st picture above – a billboard near a departure gate in Victoria Coach Station, London)... If you see or hear anything suspicious tell our staff or the police immediately. Trust your senses!

Oh, yeah, what could be more trustworthy for the irreligious and hedonist Brits than their senses? Additionally, what could be more convenient for Big Brother’s plans of setting-up a surveillance society that to reduce human beings to animals which couldn’t put their trust in anything else than their own senses, and by no means in the only Saviour of mankind – Jesus Christ?

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

About public transport in the UK (6) [Despre transportul în comun în UK]

The promise made in the first image (taken somewhere in the NW outskirts of Edinburgh) – Beat the traffic, take the bus – is generally kept thoughout the few UK cities I’ve been to.

There’s no doubt that one is better off travelling by bus than by personal car, both from a financial perspective, and form a practical point of view – you can reach your destination faster, in a relatively comfortable manner, and you’re spared of the fuss concerning the need to find parking space for your car.

How come the Brits can keep this promise? Well, I don’t think this has something to do exclusively with law enforcement, but with the fact that – as far as I could tell (again, I may be wrong in my assumptions and observations) – British motorists are law-abbiding citizens. Whether education keeps the traffic in good order or Big Brother’s watchful electronic eyes – I couldn’t tell…

But there’s no way I could have missed noticing that drivers in this country generally respect the ‘sanctity’ of the bus lanes in a way most Romanian motorists don’t.

As a matter of fact, yielding to buses seems to be so much an ‘acquired behaviour’ in the UK, that a Romanian working in London (and one in a relatively high position, which I choose not to disclose; he was by no means an illegal immigrant) was complaining to me of how ‘silly’ the British motorists could be, for ‘queueing’ always on the busiest lanes, and not on the ‘free one’…

It’s only natural that the free one should be kept so for buses – but this is something Romanians are very slow to understand, aren’t they?

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

Din viaţa studenţească (5) – Un fel de ‘democraţie’ academică [Student life – A sort of academic ‘democracy’]

Pentru că în Bucureşti mai pâlpâie încă o aiuritoare campanie electorală (mai adineauri îl numeam rechinul ăla imobiliar tocmai pe candidatul care îl califica astfel pe rivalul său – ca să vezi cum cine sapă groapa altuia… :-), uite un pic cum este cu programele electorale ale candidaţilor la funcţiile studenţeşti din USSU.

O grămadă de promisiuni generoase, aproape deloc despre cum anume ar putea fi duse la îndeplinire, folosirea aceloraşi clişee ale societăţii consumeriste (tu meriţi, ţie ţi se cuvine, dreptul tău etc) şi uite aşa începe o carieră politică…

Am vrut să mă interesez mai în detaliu despre cum stă treaba la această universitate (renumită ca liberală în cândva conservatoarea – că acum chiar nu mai este! – UK), dar mi-a sărit uşor cheful, pentru că mi s-a părut că toţi vin cu o avalanşă de mesaje prefabricate.

Singura problemă administrativă serioasă (alimentaţia în campus) era de toţi invocată, dar n-am văzut “nicio soluţie, nu discuţie”, cum se laudă unii că ar avea pentru Bucureşti.

În rest, ori aceleaşi obiective populiste – aşa cum în România unul ar promite pensii mai mari, aici se promite mai multă distracţie, ori aceleaşi subiecte care, din moment ce a zis Big Brother că sunt importante, desigur că trebuie băgate în seamă – protecţia mediului, antirasism, libertate pentru toate orientările etc.

Poate sunt eu un sceptic absolut, dar mie diferenţa dintre agenda acestor candidaţi la funcţiile din USSU şi cele ale diferitelor ligi si asociaţii de la Universitatea din Bucureşti nu mi s-a părut semnificativă.

Mai degrabă m-aş ralia la ideea că politica îmbătrâneşte oamenii a unui confrate dintr-ale blogging-ului, cu următorul amendament...

...nu politica (o noţiune goală de coţinut până la urmă, oricât o umflă societatea modernă cu pompa!), ci PĂCATUL (iată un concept plin de înţeles, în mod absurd golit de sens în zilele noastre!) ÎMBĂTRÂNEŞTE OAMENII.

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

Alcoolul ăsta, prietenul cel mai bun al britanicului? (6) [This alcohol, a Brit’s best friend ?]

O mică dovadă că avertismentele privind situaţiile de viol la întâlnire (date rape), atât de mediatizate în UK în ultimii ani (vezi aici, aici, aici sau aici) sunt aproape precum… o materie de studiu pe aici.

Din câte se vede, anunţul Poliţiei din Sussex are tot atâta vizibilitate precum cel legat de un program doctoral privind genomul uman, nu-i aşa? În orice caz, bănuiala mea este că afişul este pus mai mult pentru un presupus efect preventiv.

Nu prea cred că această universitate, cu 70 la sută studente (atrase de facultăţile umaniste) să aibă nefericite performanţe în acest domeniu, comparabile celora ce au dus faima geneticienilor de aici.

Singurul lucru care mi se pare incorect la acest anunţ este că îşi are centrul de greutate focalizat pe cei care ar putea deveni infractori.

Nu sunt de acord nici cu cei care cred că fapta ar trebui dezincriminată complet, însă parcă s-ar cuveni îndreptată avertizarea şi către cine bea într-atâta, încât să nu mai ştie dacă şi-a dat acordul sau nu. De altfel, nici nu este de mirare că doar într-unul din 13 cazuri de date rape se ajunge la o condamnare penală…

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

Alcoolul ăsta, prietenul cel mai bun al britanicului? (1) [This alcohol, a Brit's best friend?]

Încă nu m-am lămurit cât de gravă e problema trasului la măsea în UK. Ceva-ceva tineri făcuţi pulbere am văzut, mai ales duminica dimineaţa, dar nu şocant de mulţi - ori aşa sunt eu, mai greu impresionabil?! Totuşi, din câte se vede, autorităţile par a se da de ceasul morţii ca lucrurile să nu depăşească anumite limite.

Orice ar face, dar nicidecum să transforme vânzarea alcoolului în monopol de stat, ca în Suedia şi Finlanda, ori să ridice limita de vârstă de la care tinerii pot cumpăra băutură, precum în SUA. Britanicii merg categoric pe o strategie greşită, de a lua cu binişorul o chestiune care este pe cale (zice presa lor, nu eu!) să le scape de sub control.

De pildă, iată o mostră de abordare politicoasă a problemei. Pe rafturile cu băuturi ţi se spune să te simţi flatat dacă arăţi aşa de tânăr că dai impresia a avea sub 21 de ani şi ţi se va cere să te legitimezi. Frumos nu?

Poate că este şi o şmecherie la mijloc, deoarece, scriind cifra de 21, l-ai putea intimida pe câte unul nici să nu mai încerce să cumpere băutură dacă nu are vârsta respectivă. Însă limita legală rămâne la 18 ani, aşa că ulciorul nu poate merge de multe ori la apă.

Decurgând din prima, o altă mare problemă pe aici se arată a fi aşa-numitele cazuri de date rape. Mai pe româneşte, violul în urma unei întâlniri sau: bei până nu mai ştii ce şi cu cine ai făcut, ba poate că cel căruia acum îi pui în cârcă o infracţiune îţi era prieten apropiat sau concubin. Pesemne că, într-adevăr, cazurile sunt atât de dese precum le receptam ca cititor online al ziarelor din UK, încât a fost nevoie de afişe precum cel de faţă în ditamai universitatea.

Dacă atâtea fete beau până aproape de pierderea cunoştinţei, mai poate fi valabilă plângerea lor că au fost violate? După interminabile discuţii şi soluţii contradictorii oferite de instanţe, se pare că se impune părerea majoritară că violul echivalează strict cu lipsa exprimării consimţământului.

"Dacă faci sex cu altă persoană şi acea persoană NU A SPUS DA - este viol şi poţi fi arestat, pus sub acuzare şi trimis la închisoare", zice avertismentul Poliţiei din Sussex, afişat în atâtea locuri, de parcă beţia şi/sau violul ar fi nu-ştiu-ce activitate din programa universitară.

Cu toate acestea, poţi să fii achitat la fel cum zice posterul că poţi să fii închis, pentru că, de la caz la caz, când nici faptaşul, nici victima nu îşi amintesc împrejurările (ne)exprimării consimţământului, judecătorul pe cine să creadă?!

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]