.
[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]
Reproducând o scrisoare deschisă a Ierom. Savatie Baştovoi către ambasadorul Majestăţii Sale în Republica Moldova, nu pot decât să sper că este un simplu (dar foarte dureros pentru cei direct afectaţi!) încrengătură birocratică.
N-aş vrea să cred – cel puţin nu până la proba contrarie! – că este vorba de o şicană îndreptată împotriva unui propovăduitor ortodox destul de incomod. Şi care, având cetăţenia unei ţărişoare de la marginea UE, poate fi pus la colţ cu uşurinţă.
Ceea ce politic corecţilor atei şi anti-creştini din FCO sau alte instituţii din UK nu le-a ieşit în cazul Papei Benedict al XIV-lea, care a criticat “extremismul ateist” din Marea Britanie chiar la el acasă, în faţa a 65,000 de catolici adunaţi la Glasgow.
N-am niciun motiv să fiu ‘fan’ al liderului de la Vatican (nu cred că instituţia pe care o conduce este Biserică – care este doar Una!), dar nu pot să nu subscriu la condamnarea pe care o face derapajelor anti-creştine din UK.
Are dreptate când spune că “societatea de azi are nevoie de voci limpezi care să propună dreptul nostru de a trăi, nu într-o junglă de libertăţi autodistrugătoare şi arbitare, ci într-o societate care lucrează pentru adevărata bunăstare a cetăţenilor săi”.
Tot astfel de lucruri biciuitoare pentru moravurile de azi, plus poveşti din iadul ateismului sovietic, ar fi spus şi Pr. Savatie unei mici turme de credincioşi ortodocşi. Dacă ar fi fost lăsat în UK, ţara-gazdă a multor fanatici islamişti.
De data aceasta, nu a fost lăsat. De va voi Dumnezeu, poate că va exista o dată viitoare. Până atunci, iată scrisoarea despre abuzul la care a fost supus de către funcţionarii dintr-un FCO prea obişnuit să-i urecheze pe alţii pentru încălcarea drepturilor omului.
--- --- --- --- --- --- --- --- --- --- --- ---
Stimate Domnule ambasador al Marii Britanii la Chișinău,
Sînt nevoit să mă adresez Excelenței Voastre în mod public, deoarece felul în care am colaborat vreme de zece zile cu Ambasada Britanică la Chișinău mă face să mă îndoiesc că o adresare pe căi birocratice ar putea ajunge la Excelența Voastră, iar răspunsul s-ar lungi prea mult pentru a mai putea fi de vreun folos.
Problema pe care doresc să v-o semnalez depășește limitele unei adresări personale, reprezentînd doleanța unui număr însemnat al diasporei românești și moldovenești din Marea Britanie.
În numele acestor oameni, vorbitori de limbă română și păstrători ai culturii și tradițiilor românești, am fost invitat de către Institutul Cultural Român din Londra și Asociația Nepsis, în colaborare cu Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale și Meridionale (care cuprinde și credincioșii români ortodocși din Marea Britanie) să susțin șase conferințe pe teme religioase și culturale în mai multe orașe din Anglia, inclusiv la sediul Institutului Cultural Român din Londra.
Programul conferințelor a fost publicat oficial pe site-ul ICR Londra cu aproape o lună înainte de data depunerii dosarului pentru obținerea vizei.
Invitația, în baza căreia Ambasada Britanică la Chișinău urma să-mi acorde viza a fost nesocotită de către angajații ambasadei, după ce inițial a fost acceptată, ei refuzîndu-mi un dialog normal și civilizat vreme de zece zile. În cele din urmă eu m-am ales cu un refuz în plic, motivul formal invocat fiind acela că invitația din partea ICR Londra nu era în original, ci în faximil.
Deoarece la depunerea dosarului la Ambasada Britanică de la Chișinău nu mi s-a semnalat nici o neregulă, reținîndu-mi-se pașaportul vreme de zece zile, pașaport în care aveam viză valabilă pentru România, pe care nu am putut-o folosi în toată această perioadă, plus 86 de euro pe care i-am plătit Ambasadei Marii Britanii la Chișinău, consider motivul refuzului unul neadecvat, trădînd incompetența sau reaua intenție a angajatului Ambasadei Marii Britanii la Chișinău.
Incompetența angajatului ambasadei MB la Chișinău reiese și din faptul că, la primirea refuzului, mi s-a comunicat că amînarea atît de îndelungată a unui răspuns se aplică în cazul persoanelor ce nu au mai fost în Marea Britanie. Angajatul Ambasadei nici măcar nu a verificat să afle că eu am mai fost o dată în MB, în 2003, beneficiind de o viză cu multiple intrări (pe care nu le-am folosit), eliberată pe jumătate de an de către Ambasada Britanică la București.
Experiența pe care am avut-o la Ambasada Britanică la București, cînd, în baza unei simple scrisori de la o persoană fizică, mi-a fost eliberată viza în decurs de două ore de la depunerea dosarului, mă face să consider tratamentul de care am avut parte la Ambasada Britanică la Chișinău cu atît mai suspect. Țin să precizez că eu nu sînt cetățean al României, ci doar al Republicii Moldova.
Deoarece problema care a constituit motivul refuzului putea fi reparată în decurs de cîteva minute (prin trimiterea unui fax), sau a unei zile (prin trimiterea unei scrisori recomandate), am toate temeiurile să consider atitudinea Ambasadei Marii Britanii la Chișinău drept o decizie nemotivată.
Oare menirea Ambasadei Marii Britanii la Chișinău este aceia de a reinventa birocrația de tip comunist de care cu atîta greu luptă să se debaraseze Republica Moldova?
Dată fiind inconsistența motivului refuzului, am toate temeiurile să cred că anumiți angajați ai Ambasadei Marii Britanii au suportat presiuni de la o terță parte care a fost interesată ca eu să nu ajung în mijlocul comunității românilor și moldovenilor din Marea Britanie din motive politice și de opinie.
Dacă este așa sau nu, Vă rog să cercetați. Cert este că, grație incompetenței angajaților Ambasadei Marii Britanii la Chișinău, a fost dat peste cap programul cîtorva mii de oameni. Mulți dintre ei din afara granițelor Marii Britanii care și-au cumpărat bilet pentru a putea fi la conferințe. Cine le recuperează banii și timpul pierdut, dar mai ales discomfortul sufletesc de a fi tratați ca niște oameni nevrednici de atenție?
Dacă aceasta este poziția oficială a Marii Britanii față de doleanțele comunității moldovenilor și românilor, precum și față de confesiunea creștinilor ortodocși din Marea Britanie, este regretabil. Dacă refuzul vizei reprezintă doar incompetența angajaților Ambasadei Marii Britanii la Chișinău, este regretabil că Marea Britanie se lasă reprezentată de astfel de oameni.
Consider că Ambasada Britanică la Chișinău datorează scuze românilor și moldovenilor din Marea Britanie și din alte state europene care au dorit să participe la seria de conferințe organizate de ICR Londra și Asociația Nepsis în colaborare cu Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale și Meridionale.
Această scrisoare nu reprezintă poziția oficială a ICR Londra, nici a Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale sau a Asociației Nepsis.
Exprimîndu-mi sincera încredere într-o colaborare mai bună pe viitor,
Protosinghel Savatie Baștovoi,
Membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova
Membru al Uniunii Jurnaliștilor din Moldova
[Pentru toate postările de pe acest blog mergi la/For all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]
Probabil, mai-marii comunităţii ajunseseră la concluzia că, în locul iconostasului de provizorat (de după preluarea fostului lăcaş anglican, în 1985 – imaginile 2-3 ) s-ar cuveni unul permanent, care să reflecte tradiţia ortodoxă.
Până la urmă, în noiembrie 2008, iconostasul cel nou era gata. Eu n-am mai apucat să-l văd împodobit, dar mărturia fotografică (imaginile 4-6) despre cum arăta o am de la o româncă ce mi-a mai oferit nişte imagini superbe pentru blog.
Nu l-am văzut, nici că o să-l mai văd cândva. Era Ziua Americii – zi cu ghinion ar zice grecii, o naţiune destul de antiamericană?! – a anului 2010, că cineva a pus foc bisericii (prima imagine).
Pe la 14:45 au sosit pompierii şi au stins incendiul, cu nu mai puţin de şase autospeciale. Nimeni nu a fost rănit, dar interiorul bisericii, cu statut de monument istoric potrivit normelor în vigoare în UK, s-a făcut scrum.
Focul nu a cruţat iconostasul mult-visat de comunitate (o imagine grăitoare pe un blog al unei parohii catolice din Brighton şi încă una mai mică), nici o sală care era folosită drept şcoală de limba greacă pentru copii.
Relatările găsite online (aici, aici, aici, aici şi aici) vorbesc de “pagube de mii de lire”, însă sunt şi pierderi nemăsurabile, căci nu ştiu de şi-or mai putea face grecii un iconostas precum cel ars.
Nu ştiu ce s-o mai fi ales de indiciul primit de Sussex Police că, între 14:20 şi 14:35, un Renault Scenic albastru a fost zărit în apropierea bisercii. Or fi prins pe cineva?
.
Poate că am mai aruncat aluzii de-a lungul acestui serial sau prin comentarii, însă nu am scris şi nu voi scrie vreodată în detaliu despre dezbinările şi intrigile întâlnite în parohia greacă din Brighton. Nu se cuvine unui bineprimit oaspete.
Ar fi cam acelaşi tip de rele obiceiuri – părute drept grijulii faţă de cele sfinte, dar neduhovniceşti – care macină Biserica Ortodoxă peste tot în lume. Aş zice doar “să stăm cu frică, să luăm aminte!”
.
Nu o dată, Preasfânta Treime ne dă semne să nu ne îngrijim prea mult de cele exterioare – poate frumoase şi bune, dar nu esenţiale pentru mântuire; cele care se pot face cenuşă într-o clipită, de parcă n-au fost vreodată.
De la vlădică la opincă, prea des uităm de cele nepieritoare la care ne cheamă Hristos, pe care niciun foc nu ni le-ar lua. Şi ne irosim viaţa istovindu-ne pentru celelalte, trecătoarele.
[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]