Ortodoxia în East Sussex (8) [Orthodoxy in East Sussex]

În vremea când mergeam eu în biserica lor (ianuarie – martie 2008), grecii (mulţi ciprioţi) din Brighton strângeau bani pentru un iconostas nou. Aproape după fiecare Sfântă Liturghie era reînnoit acest apel către donatori.

Probabil, mai-marii comunităţii ajunseseră la concluzia că, în locul iconostasului de provizorat (de după preluarea fostului lăcaş anglican, în 1985 – imaginile 2-3 ) s-ar cuveni unul permanent, care să reflecte tradiţia ortodoxă.

Până la urmă, în noiembrie 2008, iconostasul cel nou era gata. Eu n-am mai apucat să-l văd împodobit, dar mărturia fotografică (imaginile 4-6) despre cum arăta o am de la o româncă ce mi-a mai oferit nişte imagini superbe pentru blog.

Nu l-am văzut, nici că o să-l mai văd cândva. Era Ziua Americii – zi cu ghinion ar zice grecii, o naţiune destul de antiamericană?! – a anului 2010, că cineva a pus foc bisericii (prima imagine).

Pe la 14:45 au sosit pompierii şi au stins incendiul, cu nu mai puţin de şase autospeciale. Nimeni nu a fost rănit, dar interiorul bisericii, cu statut de monument istoric potrivit normelor în vigoare în UK, s-a făcut scrum.

Focul nu a cruţat iconostasul mult-visat de comunitate (o imagine grăitoare pe un blog al unei parohii catolice din Brighton şi încă una mai mică), nici o sală care era folosită drept şcoală de limba greacă pentru copii.

Relatările găsite online (aici, aici, aici, aici şi aici) vorbesc de “pagube de mii de lire”, însă sunt şi pierderi nemăsurabile, căci nu ştiu de şi-or mai putea face grecii un iconostas precum cel ars.

Nu ştiu ce s-o mai fi ales de indiciul primit de Sussex Police că, între 14:20 şi 14:35, un Renault Scenic albastru a fost zărit în apropierea bisercii. Or fi prins pe cineva?

.

Poate că am mai aruncat aluzii de-a lungul acestui serial sau prin comentarii, însă nu am scris şi nu voi scrie vreodată în detaliu despre dezbinările şi intrigile întâlnite în parohia greacă din Brighton. Nu se cuvine unui bineprimit oaspete.

Ar fi cam acelaşi tip de rele obiceiuri – părute drept grijulii faţă de cele sfinte, dar neduhovniceşti – care macină Biserica Ortodoxă peste tot în lume. Aş zice doar “să stăm cu frică, să luăm aminte!”

.

Nu o dată, Preasfânta Treime ne dă semne să nu ne îngrijim prea mult de cele exterioare – poate frumoase şi bune, dar nu esenţiale pentru mântuire; cele care se pot face cenuşă într-o clipită, de parcă n-au fost vreodată.

De la vlădică la opincă, prea des uităm de cele nepieritoare la care ne cheamă Hristos, pe care niciun foc nu ni le-ar lua. Şi ne irosim viaţa istovindu-ne pentru celelalte, trecătoarele.

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]