A joke about Germany’s supremacy in Europe [O glumă despre supremaţia Germaniei în Europa]

Germany’s economic supremacy in today’s Europe (EU and EMU respectively) may not be anything to joke about. It’s a sheer fact.

.

No matter how much the Perfidious Albion, France, Poland or Romania would be whining about it, there’s only one economic superpower in the EU.

.
The topic is very interesting and – God willing – I would like to write more about it in 2011, especially as the ‘EMU crisis’ (or ‘euro crisis’, or whatever… – but still a ‘crisis’) is far from over.
.

Until then, here’s an interesting joke that could well be about... Germany’s lobby in Brussels. And let us ignore for a while that the German language is in not position of challenging the supremacy of English yet.
.

However, the joke (I thank a fellow blogger for sending it to me) it’s not completely far-fetched, as it may seem to some.
.

It makes an interesting analogy to how Germans know how to have things ‘done their way’ within the EU. They many not have Hitler’s Wehrmacht, but their economy is as strong today as it has ever been for the past two hundreds of years.
.

Enjoy the joke (+ my not-so-spectacular pics from Berlin), and keep an eye on Germany! I’d say it’s too early to dismiss this country’s potential on the world’s stage.
.

We’d better try to understand more this of country, and even learn German!
.

Even before learning Chinese, I’d say that any European country not having at least several ‘platoons of intellectuals’ who could speak perfect German and perfect Russian has a severe handicap. Only God can spare that country of the cost of such ignorance!
.

--- --- --- --- --- --- --- --- --- --- --- ---
.

“Euro-English”
(nothing but a joke, but bearing a ‘seed of truth’ like every joke :-)
.

The European Commission has just announced an agreement whereby English will be the official language of the EU rather than German which was the other possibility.
.

As part of the negotiations, Her Majesty’s Government conceded that English spelling had some room for improvement and has accepted a five year phase-in plan that would be known as ‘Euro-English’.
.

In the first year, ‘s’ will replace the soft ‘c’. Sertainly, this will make the sivil servants jump with joy. The hard ‘c’ will be dropped in favour of the ‘k’. This should klear up konfusion and keyboards kan have 1 less letter.
.

There will be growing publik enthusiasm in the sekond year, when the troublesome ‘ph’ will be replaced with ‘f’. This will make words like ‘fotograf’ 20% shorter.
.

In the 3rd year, publik akseptanse of the new spelling kan be ekspekted to reach the stage where more komplikated changes are possible.
.

Governments will enkorage the removal of double letters, which have always ben a deterent to akurate speling.
.

Also, al wil agre that the horible mes of the silent ‘e’-s in the language is disgraseful, and they should go away.
.

By the fourth year, peopl wil be reseptiv to steps such as replasing ‘th’ with ‘z’ and ‘w’ with ‘v’. During ze fifz year, ze unesesary ‘o’ kan be dropd from vords kontaining ‘ou’ and similar changes vud of kors be aplid to ozer kombinations of leters.
.

After zis fifz yer, ve vil hav a reli sensibl riten styl. Zer vil be no mor trubl or difikultis and evrivun vil find it ezi to understand ech ozer.
.

Ze drem vil finali kum tru! Und ve vil al be speking German lik zey vunted in ze furst plas!
.

[For all the posts on this blog go to/Pentru toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

[EN] A few wonders from the UK / [RO] Câteva minunăţii din UK (18)

[EN] The images taken on a winter day (by my reader C.L.) may not fully show it, but this is one of the ‘most romantic castles’ in Scotland.

[RO] Imaginile într-o zi de iarnă (de cititoarea mea C.L.) poate că nu o arată deplin, dar aceasta este unul dintre ‘cele mai romantice castele’ din Scoţia.

[EN] Built in early 13th century, its name honors a Celtic saint – St. Donnán of Eigg – being another piece of evidence about Scotland/UK’s rich (Orthodox) Christian heritage.

[RO] Construit la început de secol 13, numele său onorează un sfânt celt – St. Donnán of Eigg – fiind o altă dovadă despre bogata moştenire creştin (ortodoxă) a Scoţiei/UK.

[EN] The pictures in this 18th episode, of Eilean Donan Castle, were taken in the western part of the Scottish Highlands, close to the village of Kyle of Lochalsh and the Isle of Skye.

[RO] Fotografiile din acest al 18-lea episod, ale Eilean Donan Castle, au fost făcute în partea vestică a Scottish Highlands, aproape de satul Kyle of Lochalsh şi de Isle of Skye.

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

La muncă în UK (8) [Working in the UK]

Acum un pic mai mult de un an, am încercat să fac o mică cercetare la care să primesc răspunsuri la întrebarea “cam cât câştigă un român din UK?”, ţară unde (încă) mulţi (români dar nu numai ei) s-ar stabili.

Prin vreo 25-30 de e-mailuri, trimise unor români care muncesc în UK sau având legături strânse cu această ţară, credeam că oi putea aduna câteva exemple de: salariul X… pentru ocupaţia Y… din localitatea Z.

Evident, nu ceream nimănui să-şi asume declaraţii de tribunal, de genul “acesta este salariul meu”, ci să-mi ofere simple exemple, despre care nu aş fi putut pretinde că au relevanţă statistică, însă ar fi putut stârni discuţii interesante.

Cu o singură excepţie, a unei amabile cunoştinţe online de la Manchester, care mi-a dat detalii exacte despre venituri şi cheltuieli, plus ‘cost of living’, demersul meu s-a dovedit un eşec. Pe care nu-l pot reproşa nimănui altcuiva decât mie însumi...

Trebuia să mă fi gândit mai mult, după reguli de marketing, că dacă la 25-30 de solicitări n-am primit decât un răspuns, mi-ar fi trebuit 250-300 de e-mailuri în urma cărora să am măcar zece exemple de pus pe blog.

Probabil că este destul de inconfortabil să vorbeşti despre bani, fie şi la nivel de exemple despre cât ştii că ar câştiga unul sau altul. Ori că lucrezi în City of London, ori că faci cleaning pe undeva în aşteptarea unor vremuri mai bune, probabil că banii rămân un subiect privat.

Prin urmare, deşi curiozitatea bloggeristică nu s-a diminuat, nu pot decât să mă mulţumesc cu un răspuns de tip ‘blah-blah’ sintetizat într-un articol din Ziarul Financiar, acum vreun an, din răspunsurile venite din partea unor firme de resurse umane.

Iată un exemplu: “românii care lucrează pe poziţii de middle si top management în instituţiile financiare din centrul financiar londonez câştigă între 75.000 - 150.000 de euro anual”. Aşa o fi? Şi câţi or fi?

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

UK’s motor vanity fair (20) [Bâlciul deşertăciunilor cu motor din UK]

Enthusiats consider it a ‘British miracle’ and it must have been so, in 1948, when this economy car took to the British roads. Eventually, as “video killed the radio star,” so was this car of a slower-paced age killed by cars more suitable to the current maddeing faster times.

The ‘miracle’ only lasted up to 1958, when production stopped, although commercial variants kept being produced until 1971. A Total of 1,6 Morris Minor vehicles were build, but I don’t think that more than a few thousands are still in circulation.

Thanks to my reader C.L., I can add these lovely pictures of a Morris Minor to those that I took myself, and which illustrate the first episode of this series. They are glimpses of mid-20 century Britain, and offer a good example of British craftsmanship.

“In the popular imagination the Morris Minor is the car of schoolmasters, district nurses, midwives, openly Anglican vicars, helpful rural grocers and men wearing hats who are, generally, not in a hurry.”

“If the staid institution of English afternoon tea were motorised, it would look like this. The Minor is a symbol of a gracious England unspoiled by sodium lights, bypasses, tower blocks, KFC and greedy consumerism.”

“This England was a fable maybe, but fables are often more interesting than facts.” – this is how The Daily Telegraph praises the car pictured here, often seen as ‘quintesentially English’ or ‘typifying Englishness’.

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

[EN] No comment / [RO] Fără comentarii (2) – Land of Irn-Bru / Ţara lui Irn-Bru

[EN] For those who wrongly thought that, because Scotland is “the land of whisky,” that drink is the most advertised there… [RO] Pentru cei care credeau în mod greşit că, deoarece Scoţia “este ţara whisky-ului”, acelei băuturi i se face cea mai multă reclamă acolo...

[EN] …here’s a little piece of evidence on a Brit taxi that the word ‘whisky’ doesn’t seem more present than the name of this not-so-tasty soft drink: Irn-Bru. [RO] …iată o mică dovadă pe un taxi britanic că vorba ‘whisky’ nu pare mai prezentă decât numele acestei nu-prea-gustoase băuturi răcoritoare: Irn-Bru.

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

Femeile în UK (21) [Women in the UK]

Că or fi 5 ani sau 8 ani (zic surse diferite) din viaţa britanicelor, probabil că nu este vreo exagerare a spune că multe dintre ele petrec foarte mult timp la shopping, fie criză economică sau nu.

Pentru unele dintre ele, după ce s-o mai fi atenuat ‘depresia de Crăciun’ (sau nu?! …că încă mai este o jumătate de iarnă înainte), de-abia acum încep adevăratele sărbători – perioada de reduceri din magazine.

Amăgirea că un chilipir – pentru că, într-adevăr preţurile scad mult, astfel încât te întrebi de proşti pot fi cei care cumpără în afara perioadelor de reduceri – te face să te simţi bine nu ţine mult. Dar merită încercată, ca o distracţie între atâtea altele.

Până la urmă, deşi se aruncă bani pe lucruri de care nu prea ai nevoie, parcă această risipă este mai puţin nocivă decât alte mijloace la care apelează femeile de pretutindeni pentru a-şi pansa puţin nefericirea, a o ascunde de ele însele.

Iar că britanicele suferă, nu o zic eu, ci un studiu al Platform 51 (numele politic corect al fostei Asociaţii a Tinerelor Femeilor Creştine – YWCA). Potrivit cercetării, 15,2 milioane de femei din Anglia şi Ţara Galilor au “probleme psihice de vreun fel”.

Desigur, despre verdicte ştiinţifice care să ne arate cât de nebuni suntem şi ce mare nevoie de tratamente avem nevoie s-a mai auzit. Totuşi, multe observaţii ale studiului rămân triste şi adevărate. Şi nu sunt aplicabile doar britanicelor.

Nenumărate femei contemporane, moderne, ‘eliberate’ de tiranicele reguli care îngrădeau viaţa până la jumătatea secolului 20 suferă de depresie, anxietate şi alte tulburări pe care şi le tratează cu diferite aparente ‘leacuri’.

Cu shopping, cu pumni de pastile, cu izolare în faţa televizorului, cu tentative de suicid dar şi cu ‘suprasexualizare’ şi promiscuitate sau cu tot mai mult alcool. Nimic din acestea nu vindecă şi nici nu pare să dea de gândit cuiva care sunt cauzele.

Studiul numeşte problema, descrie simptomele, dar nu este capabil să arate cauza. Ce incorect politic ar fi să pretind că una singură este cauza (întinsă pe câteva secole şi accelerată de vreo 50 de ani), anume decreştinarea acestei naţiuni, nu-i aşa?

Aceeaşi cauză care explică şi situaţia României de azi. Ba încă şi tot mersul trist al lumii, dar care nu poate fi decât respinsă de cei care, deşi or descrie ştiinţific (deşi parţial) problemele femeilor de azi, nu pricep defel că nu le pot rezolva ştiinţific.

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

[EN] Hail to competing sites / [RO] Salutări siteurilor concurente (12)

[EN] I don’t know her, not even as ‘online acquaintance’ – but this won’t prevent me from recommending her bilingual blog. [RO] Nu o cunosc, nici măcar drept o ‘cunoştinţă online’ – dar aceasta nu o să mă împiedice să recomand blogul ei bilingv.

[EN] An interesting reading for anyone who wants to get another view, apart from my unconventional one, about life in the UK. [RO] O lectură interesantă pentru cine vrea altă perspectivă, în afara celei neconvenţionale a mea, despre viaţa în UK.

[EN] She posts rarely, but good stories: about giving birth to a daughter in the UK, a picnic in London, snow in Great Britain etc. [RO] Postează rar, dar poveşti bune: despre naşterea unei fiice în UK, un picnic în London, zăpada în Marea Britanie etc.

[EN] I’d say that some professional issues are also worth reading: about team buildings or social media. [RO] Aş zice că nişte chestii profesionale merită citite, de asemenea: despre team building-uri sau social media.

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

Christ’s Holy Face in a disfigured world [Chipul Sfânt al lui Hristos într-o lume desfigurată]

Some 1981 years ago (2011 A.D., minus the 30 years of Christ’s unseen life as child then carpenter in Nazareth), the Holy Face of God’s only begotten Son was revealed to the entire world, by His Forerunner, St. John the Baptist.

That Self-revealing of God has effects upon the world that surpass those of all scientific discoveries, revolutions, inventions, philosophies of all ages combined, which have always been foolishly idolatrized by mankind.

However, the celebration of Theophany remains a mere annual curiosity in so many once Christian nations, including orthodox Romania and secular Britain. Few people, including so-called Christians, understand the meaning of the Feast.

Outside the Christian world (made up of only One (Orthodox) Church + a myriad of heterodox beliefs) people keep hating and mocking Christ, like Herod did when He was born or like the Romans and Jews did when crucifying Him.

If they were just unbelievers (agnostics), maybe their sin was of a lesser kind (forgivable), but proclaiming themselves atheists (at war with their Maker), they are completely unscientific, as no one has ever scientifically proven the inexistence of God.

Moreover, they declare themselves to be at war with Him. They want Him out of everything His, unaware that the more they fight an inexistant God, the more they prove the opposite. That’s because all demons inspiring atheist ideologies know that HE IS.

But that’s outside the shrinking Christian world. Inside it, there are other devilish traps meant to dilute the faith, at work since the days of the Apostles, then shredding Christianity after 1054 and up to these very days.

In a world soaking with hedonism, Christ appears as ‘relative un-ascetic Christians’ would like Him to be, as they caricaturize Him, in the weirdest of circumstances. The world is disfigured, living under the spell of ‘I-do-what-I-want’, therefore it disfigures Christ.

People so unlike the angel-man John the Baptist suddenly claim to have ‘seen Him’, and such apparitions are deemed newsworthy by The Daily Mail and The Daily Telegraph. Sometimes, such news quickly travel around the world.

A Brit girl saw the Face of Jesus in her chewing gum, a banker claims to have been saved by a divine intervention, with Jesus appearing in his frying pan, a so-called church advertises itself with the Lord’s Face drawn on a beer glass.

One man from Southampton is sure that an image taken by Google Earth over a field in Hungary shows Jesus, a woman and her unlawfully wedded (they were in a concubinage) partner said they saw Him in a baby scan, next to their son sucking his finger.

A (probably quite wacky) American community saw Him crucified on a telephone pole, a couple could swear it’s Him on the door toilet of an IKEA outlet in Glasgow, while a family in Hertsfordshire recognized Him on a flaming log in the fire place.

And the list of (surreal, psychotic?!) ‘apparitions’ could go on an on. Thus, relative Christians of all denominations feel that they are refreshing their faith, while atheists have another round of laughter. Both sides are satisfied :-(

According to the teachings of His One Church, ascetics trying to live like their role model John the Baptist rarely see Him in their lifetime, then how come ordinary people, especially in a secular society like the British one, suddenly ‘see’ Him?

Are these ‘apparitions’ somehow changing the lives of these people, like in the very few cases when some future saints saw our Saviour or the Theotokos, and completely changed their lives from that moment onwards?

Maybe no more than one man or one woman in half a million is drawn by a monastic life. God only knows how many of those called are eventually chosen – not by blind fate, but by their own toil as well – to become true ascetics.

Few are those whose hearts get purified, so that there are worthy of seeing His Holy Face? It’s very likely that as few people as one human being in a billion (out of all billions that have lived!) have ever seen Him during their lives on Earth.

Yet in the contemporary world, so disfigured by sin, so away from Him and so astray from His commandments, seeing Him appears to have become a cheap curiosity. ‘Apparitions’ are so at hand these days, like going to supermarkets or switching on the TV.

Actually, seeing Him is something for which John the Baptist would have lived a hundred years in the desert or would have had his head cut a hundred times. And still there’s no price any human being could pay for this priceless gift.

So full of our petty ourselves, most of us remain unable to understand John the Baptist’s words “My joy is now full. He must increase and I must decrease.” Blessed be those extremely few humble ones who are still able, and for whom the Lord keeps the world alive!

[For all the posts on this blog go to/Pentru toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

Urme româneşti pe cuprinsul UK (8) [Romanian traces throughout the UK]

Era într-una din desele călătorii între Londra şi Brighton, din primăvara lui 2008. Aveam un loc la geam, pe stânga, în direcţia de mers, şi – ca fotoholic ce eram deja de vreo opt luni :-) – încercam să nu îmi scape nimic: de afară sau din vagon.

La un moment dat, într-o staţie apropiată de London Victoria (să fi fost East Croydon sau Clapham Junction), se aşază lângă mine o tipă între 20 şi 30 de ani. La o fulgerătoare scanare, mi-am dat seama că nu prea am de ce să-mi fugă privirea către dreapta.

Acum este posibil să spun un lucru urât, politically incorrect, poate chiar necreştinesc căci aduce a judecată a seamănului, dar mi s-a părut o femeie urâtă. Ceea ce, de regulă, nu-mi este deloc o piedică pentru o coversaţie interesantă.

Ba dimpotrivă, chiar e mai simplu aşa. Nefiind aşa de simpatică precum turcoaica din faţa mea – cu care aveam să vorbesc puţin mai târziu, căci acum dormea cu capul pe geanta aşezată pe masă – aş fi putut vorbi pur şi simplu, fără conotaţii romantice.

Chiar aveam chef de vorbă, mai ales că suspectam ceva foarte românesc în înfăţişarea celei aşezate în dreapta mea. Nu peste multă vreme avea să vină şi confirmarea că este româncă, pentru că a scos cartea care se vede în fotografie.

Scrisă în româneşte, cu foile îngălbenite de cei cel puţin vreo 20 de ani care or fi trecut de la tipărirea ei, cândva în România lui Ceauşescu. Nu ştiu ce operă să fi fost, doar am prins cu coada ochiului un personaj numit Bertha.

De-acum, curiozitatea mea se făcuse şi mai şi, de parcă aveam un vierme pe limbă şi chiar trebuia să încep să vorbesc, ca să scap de el cumva. I-am întrerupt lectura în felul următor:

“Excuse me, what language is this?”, i-am spus arătând spre carte. “Romanian”, mi-a zis scurt, dar eu nu m-am lăsat. “Would you like to practice your spoken Romanian as well?”, am întrebat-o, adăugând “I can speak Romanian.”

N-am spus nici că “sunt român”, nici nu-mi dau seama dacă accentul meu o fi fost mai mult românesc sau mai degrabă britanic în acea clipă. Dar răspunsul a venit sec: “No.”

M-am întors şi n-am mai băgat-o în seamă, meditând puţin asupra următoarelor… ce îi face pe unii români aflaţi peste hotare să evite sau chiar să refuze dialogul cu un alt român? N-am ajuns la o concluzie – aşadar îmi întreb cititorii!

Foarte interesant ce zice un expat român din Belgia despre faptul că “există o suspiciune istorică a românilor faţă de semeni” şi că “experienţe traumatizante la iniţiative pornite cu dragă inimă, fac din unii români plecaţi să se izoleze şi mai mult faţă de România”.

Recunosc că şi eu, pentru a putea trage cu urechea în voie, nu m-am dezvăluit a fi român, dar nu ţin minte să fi refuzat dialogul cu cineva, odată ce am fost ghicit sau m-am deconspirat eu însumi drept român.

Şi dacă prea micul şoc din trenul către Brighton în urma refuzului dialogului n-a fost prea greu de depăşit, de un şoc cultural, româno-român, aveam să mă lovesc şi vara trecută, imediat după aterizarea mea la Roma.

Dorind să scurtez puţin trambalarea prin aeroport, l-am întrebat direct pe un tip pe care îl văzusem în avion: “Nu vă supăraţi, către tren să o iau încolo?”. Era chiar direcţia bună cea spre care indicam, aveam să aflu ulterior, şi nu ceream decât un da sau nu.

Totuşi, în loc de un astfel de răspuns am primit un gest cu mâna la propria gură din care reieşea că bietul om nu înţelege limba română, că am greşit să-l abordez. Eram sigur că nu am greşit, dar l-am lăsat în pace, nu am mai inistat.

Peste vreun minut mi-am dat seama de direcţia corectă şi peste alte 2-3 ajung să mă urc într-un lift, alături de alte 4-5 persoane, între care şi respectivul şi consoarta, pălăvrăgind de zor în română, la fel ca în avion.

Greu de crezut că, în lift, nu mă vedea, fiind oarecumva în diagonală faţă de el. Dar, în mod ciudat, parcă eu mă ruşinam şi încercam să-i evit privirea. Parcă mie mi-era ruşine că el este român...

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

[EN] No comment / [RO] Fără comentarii (1) – Pick a breakfast! / Alege un mic dejun!

[EN] This MunteanUK will soon be 3 years old, and I decided to start another series. [RO] Acest MunteanUK va împlini curând 3 ani, iar eu că am decis să încep un nou serial.

[EN] Using few words, I will let photographs speak, offering only necessary bits of information. [RO] Folosind puţine cuvinte, voi lăsa fotografiile să vorbească, oferind numai frânturi de informaţie necesare.

[EN] I have many things in mind, especially some illustrated comparisons between the UK and other countries I where God took me to. [RO] Am multe lucruri în minte, în special nişte comparaţii ilustrate între UK şi alte ţări pe unde m-a purtat Dumnezeu.

[EN] Thus, I am thanking my reader C.L. for the picture of a typical British breakfast, adding my image (from Rome) of a typically Italian breakfast. [RO] Astfel, mulţumesc cititoarei mele C.L. pentru poza cu un mic dejun tipic britanic, adăugând imaginea mea (de la Roma) cu un mic dejun tipic italian.

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]