A taste of the endless night [O pregustare a nopţii fără sfârşit]

Although there’s nothing to celebrate, most people in the ‘civilised world’ will ‘celebrate’ the departure (where to?!) and the arrival (where did it come from?!) of the New Year.

Passing from 2011 to 2012 will not bring any immediate change in anyone’s life – except for those dying that night, suffering from severe hangover, nausea, indigestion or falling victim to party accidents.

In spite of the lack of concrete significance, people of our times prefer to give various symbolic meanings to this winter night, to prepare for it, and to spend money for it as if it meant anything.

Actually, everything has to do with partying – eating, drinking, smoking, and… … … … [anyone feel free to fill in the blanks!]. I’ve never understood why couldn’t any other night (and why not day?!) be equally suitable for this purpose?

Many think that ‘this is life’ – they have never looked for another purpose and meaning of their existence, and New Year’s Eve is the typical night when hedonists do what they can do everyday, yet in an excessive manner.

So be it; most party goers are doing it because they want it. Who am I to preach against this perspective on life? We are all free to believe what we want. If I were to say something, I’d only remind everyone that there is only One Truth.

Pretty pathetic are those doing it reluctantly, just because everybody else is doing it. They will drag themselves to parties, hypocritically feign having fun, then eagerly go home.

All just because they would be ashamed to answer “I stayed home” or “I slept” to the question “What did you do on New Year’s Eve?”. As if everyone must do something – preferably something cool.

Some of those either having fun or those simulating the enjoyment will make New Year’s Resolutions, stitching together hopes, plans, expectations, wishes for one another…

Most are goals arising from this world, concerning this passing world, and ending in this world. We mark the passing of time, unaware of the One Who gave us time – time in general and personal time - and can take it away from us.

For those who deny God – and, among other things, embrace Darwinist views of our planet being billions of years old – celebrating the passage of the billionth part of the Earth’s existence is ridiculous.

But who would stop to consider such details? This is hardly a night of philosophical meditation, of introspection, and of soul searching…

Even of those dying in 2012, almost none would regard death as an impediment for attaining the petty resolutions made that night. Apart from Saints, who ever thinks that the next year ahead could their last one?

Partying and death seem so far apart, but after-party death is not uncommon at all. As a matter of fact, because of binge drinking and promiscuity, hard partying is often the prelude of immediate death (car accidents) of future deaths (abortions, cancers).

[For all the posts on this blog go to/Pentru toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

[EN] A few wonders from the UK / [RO] Câteva minunăţii din UK (28)

[EN] There are patches of the world that photoholics never think they’ve seen (in other people’s pics) enough…

[RO] Există petice din lume despre care fotoholicii nu socotesc niciodată că le-au văzut (în pozele altora) destul...

[EN] There are such ‘ideal destinations’ probably meant just to fire up winter dreams of travellers…

[RO] Există astfel de ‘destinaţii ideale’, probabil menite doar să aprindă visele de iarnă ale călătorilor…

[EN] Although shown before, here’s a clearer ‘winter version’ of a beautiful island.

[RO] Deşi arătată anterior, iată o mai clară ‘versiune de iarnă’ a unei frumoase insule.

[EN] Again, we are virtually visiting these places thanks to my reader C.L.

[RO] Din nou, vizităm virtual aceste locuri graţie cititoarei mele C.L.

[EN] It seems that my turn for going there hasn’t come yet.

[RO] Se pare că rândul meu pentru a mă duce acolo nu a venit încă.

[EN] Far from desperately yearning for going there, I’m just glad I can share pics these pics.

[RO] Departe de a tânji cu disperare să mă duc acolo, sunt doar bucuros că pot împărtăşi aceste poze.

[EN] Landscapes may not be very much different from the rest of the magnificent Scottish Highlands, yet the sea adds even more beauty.

[RO] Peisajele n-or fi cu mult diferite de restul magnificei Scottish Highlands, dar marea adaugă şi mai multă frumuseţe.

[EN] And the roads appear to be excellent, even in winter time.

[RO] Iar drumurile par să fie excelente, chiar şi în vreme de iarnă.

[EN] I can’t be sure – only to imagine that the people are as friendly as other Scots.

[RO] Nu pot fi sigur – doar să îmi imaginez că oamenii sunt la fel de prietenoşi precum alţi scoţieni.

[EN] The pictures in this 28th episode were taken across the… – Isle of Skye, to the west of Scotland.

[RO] Fotografiile din acest al 28-lea episod au fost făcute de-a lungul... – Isle of Skye, în vestul Scoţiei.

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

Aşteptând încă revoluţia mondială... (9) [Still waiting for the world revolution...]

N-or putea măsura vreodată statisticile câţi or fi fost aceia care, acum 22 de ani, aşteptau zorii libertăţii de a-L putea mărturisi pe Cel Care revoluţionează conştinţele de două mii de ani încoace şi oferă adevărata libertate...

În schimb, este sigur că la un alt fel de revoluţie şi alt fel de libertate se aşteptau majoritatea românilor – să se ‘dea drumul’ la cumpărături, să ai cu ce, dar şi ce să cumperi.

După decenii de dezumanizare – brutală mai întâi, apoi mai rafinată, cu destule ‘părţi bune’ de sub spoiala cărora mulţi nu îşi mai pot aminti nonsensurile şi relele – în ‘paradisul comunist’, puhoaiele de neterminaţi oameni noi nu mai aveau decât aspiraţii de sorginte materială.

Libertatea nu putea fi concepută ca însemnând a fi liber, ci a avea. A deţine, a cumpăra, a folosi sau adesea doar a etala bunuri de tot soiul era expresia supremei libertăţi.

Dacă şi eu, la nici zece ani, eram contaminat – visând să am jucării ca în Germania :-) – ce alte aşteptări puteau să aibă cei abrutizaţi de lipsa de perspectivă, cu mintea trecută fără de încetare prin râşniţa sloganurilor ideologice?

Puţini spre niciunii or mai fi fost aceia care să creadă în posibilitatea de îndeplinire a falselor promisiuni de înfăptuire a paradisului comunist.

Utopia îşi arătase hidoasa neputinţă de multă vreme. Mai degrabă ar fi făcut plopul pere şi răchita micşunele decât să iasă ceva bun din fantasmagoria comunistă.  Probabil că şi cei mai fanatici comunişti (de or mai fi fost vreunii?!) înţelegeau aceasta.

Totuşi, evidenţa eşecului nu era suficientă pentru a aduce eliberarea de credinţa că raiul pe pământ se poate înfăptui. Ba chiar că acesta ar şi exista deja, dincolo de Cortina de Fier.

Comunismul murea, dar efectul său otrăvitor abia avea să se desăvârşească. Majoritatea oamenilor erau robiţi de aceeaşi iluzie pe care o constata Sf. Apostol Pavel: “Dacă morţii nu înviază, să bem şi să mâncăm, căci mâine vom muri!”.

Robii lui ‘aici şi acum’ nu se puteau elibera de comunism decât spre a preschimba lanţurile sclaviei anterioare cu altele mai sclipitoare şi – doar aparent! – mai uşor de purtat.

Din lacul cu rumeguş ideologic al comunismului s-a sărit în puţul consumismului, într-o mocirlă călduţă. Ca de carton putred, sloganurile comuniste erau tot mai greu de ros, dar şi mai greu de digerat. Le-au înlocuit cele de marketing, parcă mai crocante şi apetisante.

Sufletelor constipate de o cvasiabsolută lipsă a opţiunilor, 22 de ani de ‘libertate’ le-au adus o permanentă cufureală, ca urmare a chiolhanului de alegeri care le sunt puse înainte.

Cine nu cumpără nu este şi n-ar putea fi fericit, sugerează – chiar dacă nu explicit – lozincile vremurilor noastre. Cine nu consumă, nu contează (pentru progresul economiei). Cine nu are, nu este (nimic pe lumea aceasta). Acestea sunt proclamatele noi adevăruri.

Şi nici nu s-ar putea numi post-revoluţionare, căci mereu se anunţă noi revoluţii în comerţ, în tehnologie sau economie, başca în politică.

Aşa cum troţkiştii vorbesc despre o revoluţie permanentă, şi în paradisul consumist se tot succed revoluţii – ale preţurilor, ofertelor, bonusurilor, chilipirurilor… Nimic nu stagnează, totul se schimbă. Oare în mai bine?!

Culmea este când negustori din ţara Revoluţiei Culturale a lui Mao Zedong, vin să ne promită  o revoluţie a comerţului (potrivit imaginilor de faţă).

Aşa fraieri să fi fost?! La peste două decenii de ‘libertate’, pare-se că n-am învăţat cât de fericiţi putem fi cheltuind mai puţin, dar cumpărând mai mult. Nici nu vrem mai mult de atât, nici că ni se oferă altceva.

Ca ţară creştin-ortodoxă (oare?!) s-ar fi cuvenit să căutăm mai mult nepreţuitele – pace, bucurie, iubire, blândeţe, compasiune, răbdare…

Bine ne-ar fi fost să nu ne fi scobit de miez sufletele, pentru a le umple cu biete consumabile, prin care îşi închipuie rostul sute de milioane de oameni din lumea aşa-zis dezvoltată sau în care îşi caută eliberarea miliardele de chinezi şi de indieni.

Din păcate, şi românii se leagănă letargic  pe pânza de păianjen a amăgirii că suntem ceea ce avem şi avem ceea ce putem cumpăra – iar aceasta ar fi o condiţie absolut necesară a fericirii.

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

UK’s motor vanity fair (24) [Bâlciul deşertăciunilor cu motor din UK]

Although I dedicated another episode to this legendary British car, I feel that there’s a little more to say before exhausting (or maybe not?!) the topic.

In tune with the season, these images (taken by my reader C.L.) are meant to illustrate the good news of 2011 for England’s motor industry.

The Chinese owners of MG have kept their word, and seem more determined to succeed than the previous German owners (BMW).

Not only that they reopened a former MG plant in Birmingham, yet the result of their work could be seen on British roads as of April 2011.

The (re-named) ‘Modern Gentleman’ is back. A new model (MG6 1.8T Fastback) was launched in spring, for a starting price of £ 15,495.

Obviously, many could argue that this ‘renaissance’ of the motor industry in Britain is rather symbolic, having a negligeable impact (what’s more fragile than ‘air bridges’? :-) on the whole of UK’s economy.

Over 75% of the ‘new MG’ is build in Shanghai, shipped to Britain, and finished by less than 100 skilled British specialists.

Anyway, irrespective of the adverse global economic climate, why wouldn’t we hail any little success, in this world so flooded with bad news about the automotive industry?

It took 16 years for the brand’s fans (some of their car clubs: here, here and here) to see a new MG and their patience was rewarded.

There are less than 10 years since no new ARO left the assembly plant in the Romanian municipality of Câmpulung-Muscel, Argeş county (AG).

MG has always been an elitistic brand, such as it’s birthplace (Oxford) is. Still, we are witnessing its resurrection.

Would it be so exaggerate to dream that ARO – a ‘SUV for the masses’, exported to over 110 countries – could be reborn thanks to its current British owner of Romanian descent?

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

Când locomotivele stabileau ‘standarde’ de viteză... [When locomotives set speed ‘standards’…]

…parcă lumea nu era atât de grăbită, călătoriile erau mai bine pregătite, destinaţiile – mai îndelung aşteptate, gările – mai elegante, vremurile – mai domoale, iar oamenii – mai blânzi şi mai înţelegători unii cu alţii.

Nu era rival al trenului pe pământ (sau pe cer), nici nu existau atâtea jucărele electronice (gadgets) cu care oamenii să-şi care pseudoviaţa de pe Facebook până şi în tren.

Călătoria pe liniile de fier era prilej de socializare autentică. Şi aş zice că încă mai este, în comparaţie chiar şi cu avioanele – care, inclusiv la business class, sunt suficient de incomode pentru a stingheri conversaţiile.

Nu gonea trenul ca gândul, dar măcar îţi dădea prilej de aşezare a gândurilor – care nu mai erau păstrate în împrăştiere, cu ‘ajutorul’ tehnologiei informaţiei.

Călătoria era un răgaz, fie de a sta doar cu tine privind pe geam (aveai ce vedea, că nu erau trenuri-glonţ), fie de interacţiune cu alţii – poate plăcută, poate forţată de vreun pasager agasant de vorbăreţ.

Astăzi, nu doar că totul se desfăşoară mult mai repede, dar nici măcar în interiorul acestei repeziciuni nu mai găseşti clipe doar pentru sufletul tău.

Tot timpul, omul vremurilor noastre este cu ochii într-un ecran (foto), cu căşti în urechi şi cu degetele încleştate până la durere şi deformare pe butoanele unui joc video sau pe minuscule tastaturi.

Într-o astfel de lume, oricâte puteri virtuale ţi-ar da sloganurile ideologice sau publicitare din jur, nu controlezi nicidecum lumea; nu ea este a ta, ci tu al ei.

În acest paradis al nebunilor se trăieşte (sau către el se tinde) în lumea aşa-zis civilizată, unde se oamenii nu doar că mânâncă, ci şi gândesc, visează ori se joacă prefabricat. Puţini mai facem ceva liber; mai toţi răspundem la o ofertă.

Nu există niciun control asupra realităţii reale – pe care doar Dumnezeu îl poate avea, oricât se amăgesc unii că pot stăpâni lumea – dar nici al realităţilor fictive.

Visăm şi ne jucăm cu ce prefabricate (sau pre-rumegate) ni se oferă – în schimbul banilor sau a altor jertfe aduse de noi idolului ‘economie’. Avem o tot mai mică reală libertate, cu cât avem mai multe alegeri.

O frântură de iluzie că mai poţi construi o lume de vis care să îţi rămână doar a ta o mai au pasionaţii de trenuleţe – de la nepoţi la străbunici.

Este tot o deturnare a omului dinspre cele către care ar trebui să tindă, dar parcă – aş zice eu şi cred că şi cititorul meu Mihai Gociu (care mi-a oferit pozele 2, 4, 7) – dar cumva mai benignă.

O graniţă între un sănătos hobby şi o dăunătoare patimă trebuie să existe şi orice pasionat poate risca să treacă dincolo de ceea ce îi este de folos, după cum arăta Sf. Apostol Pavel.

Totuşi, aş zice că într-o lume atât de înnebunitoare precum cea în care trăim, un hobby poate avea un important rol profilactic. Dar puţini sunt cei care au răbdarea unui hobby, care este altceva mult decât prea căutata şi lipsita de sens distracţie...

Mulţi ar zice că sunt bani aruncaţi. În magazinele din UK – poate or fi mai ieftine în talciocuri (flea markets) – preţurile dădeau dureri de cap.

N-am văzut locomotivă mai ieftină de £ 80, vagoanele erau vreo £ 15-20 şi o singură cabină telefonică tipic britanică făcea £ 4. Două cutii poştale, iarăşi tipic britanice, făceau £  2.75, iar casele (cam vile, nu căsuţe) erau cam £ 16-25.

Două containere cu deşeuri le luai la £ 5.50 – cam cât era (£ 5.52) salariul minim pe oră la vremea când am ajuns eu în UK.

Pe de altă parte, a construi o lume virtuală a trenuleţelor îţi exersează răbdarea, atenţia şi perseverenţa şi îţi mai îngăduie să visezi. Şi să-ţi pui mintea la contribuţie. Doar colecţionarii foarte bogaţi îşi cumpără (de aici, aici sau aici) chiar toate accesorile, în timp ce mulţi şi le fac singuri.

În afara motoarelor de locomotivă (engines) şi a şineleor (tracks) cam orice altceva se poate construi de către pasionaţi, din resturi provenite de la te-miri-ce.

Nici eu n-aş da nici cel-mai-ultra-nu-ştiu-cum joc video sau gadget pe astfel de jucării pe care să le poţi atinge şi îmbunătăţi. Îţi construieşti lumea aceasta virtuală cum vrei, unde orice dezastru feroviar este reversibil.

Pe când, într-un joc video – să-i recunoaştem meritul de a fi mai interactiv decât holbatul la televizor – cine poate schimba scenariul?

Cine poate schimba regulile jocului la jucăriile electronice ale zilelor noastre? Nimeni, căci orice preferinţe nu pot fi exprimate decât optând pentru lucruri presetate de creatori. Pe când, rolul creator în construcţia dioramelor nu îţi este ştirbit.

Poate este o iluzie, dar îmi vine a crede că pasionaţii de trenuleţe (nu cunosc personal niciunul) sunt oameni (ceva mai) buni şi ştiu exact ce cadouri vor de Crăciun :-)

[Pentru toate postările de pe acest blog mergi la/For all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]