Minciuna repetată de un milion de ori… [The lie repeated a million times…]

“Parcă vorbesc cu turcii!” – aşa sună o exclamaţie din popor, rămasă din moşi strămoşi şi menită să sintetizeze exasperarea în faţa unui interlocutor autoritar, convins că numai el are dreptate, consecvent (ca un bou?!) în a-şi susţine opiniile.

Ori că vobeşti cu Băsescu şi ai lui fanatici ieniceri portocalii, ori că vorbeşti cu Başesgioglu*** – tot acelaşi lucru este… nu te poţi înţelege, nu ai o limbă comună.

Nu că ar fi să dăm, neapărat, crezare ipotezei că familia Băsescu este de origine turcă, însă, pe unde a trecut cel mult-lăudat drept preşedinte-jucător, erou anticorupţie, reformist etc, a lăsat în urmă ceea ce lăsau şi turcii când invadau aceste meleaguri acum câteva sute de ani.

Jale şi prăpăd – oameni plecaţi în bejenie (ba chiar invitaţi să o facă!), cu veniturile jumulite, socotiţi drept leneşi şi inutili, spitale închise, natalitate în prăbuşire, resurse prădate, declin al autorităţii statale şi un sufocant simţământ de străin în ţara ta.

Nici urmă de progres economic, de reaşezare pe criterii meritocratice a societăţii, de valori europene, de instituţii ale statului de drept funcţionale… Sub nicio formă, nici urmă de ‘trai mai bun’, aşa cum se promisese în 2004.

N-a fost decât, vorba unui analist politic din UK (citată deja pe acest blog), de “o revoluţie a milionarilor contra miliardarilor”. Un jaf sistematic în favoarea unei găşti portocalii.

În tot acest timp, maşinăria de propagandă a funcţionat non-stop, scuipând aceleaşi şi aceleaşi minciuni, potrivit cărora ‘Băsescu = progres, democratizare, europenizare, dreptate, corectitudine, UE’, iar ‘ceilalţi (oricare ceilalţi!) = înapoiere, totalitarism, ieşire din Europa, nedreptate, corupţie, Rusia’…

În afara privilegiatei nomenclaturi portocalii, mai toţi românii au văzut că tot progresul nu este vreun colier de diamante (de oportunităţi care să ducă la un trai mai bun), ci un laţ tot mai strâns în jurul gâtului nostru.

Cu malefică perseverenţă, s-a construit o novlimbă (Newspeak) maniheistă, de genul “patruped bun, biped rău”. ‘Patruped = Băsescu şi ai lui, toţi cei care vor şi aduc binele ţării, prosperitatea şi dreptatea’, în timp ce ‘bipezii = duşmanii bunăstării (?!) aduse de Băsescu’.

Evident, cu excepţia specimenelor pitice şi a cocoşaţilor morali care se dau mari intelectuali (curat ‘ieoropeni’, precum în operele lui I.L. Caragiale), bipezilor le este mai greu să se coboare şi să-l pupe în fund pe Zeus.

Cu dispreţ faţă de definiţia de dicţionar a termenului, se tot vorbeşte de lovitură de stat şi de apărarea democraţiei prin răstălmăcirea ei, printr-un boicot care, chipurile, ar fi tot atât de onorabil precum cele la care chema Mahatma Gandhi.

După învăţăturile lui Joseph Goebbels, minciuna este repetată de un milion de ori şi difuzată pe canale variate, doar-doar o ţine. Deja, după opt ani de propagandă, minciuna că ‘Băsescu = cel bun, iar ceilalalţi = cei răi’ atât s-a lipit ca guma de mestecat în păr pe creierele unora, încât extirparea ei pare imposibilă.

Ei se socotesc a gândi ‘independent’, dar nu au mestecat ei înşişi guma respectivă, ci li s-a lipit gata rumegată de alţii. Nimeni, nici dintre cei mai apropiaţi, nu ar fi fost gata să moară alături de Ceauşescu, dar alături de Băsescu s-or găsi destui.

Numai Dumnezeu ştie dacă, în pofida milioanelor de minciuni băsiste s-or putea aduna destule milioane de voturi DA, pentru evitarea unui război civil. De nu, tot numai către El putem avea nădejde şi să-I cerem să ne ocrotească de ‘turcii cei dintre noi’.

*** NOTĂ: Pentru asocierea făcută, îmi cer iertare politicianului turc Murat Başesgioglu care, probabil, nu are nicio legătură cu Băsescu şi viaţa politică din România, dar mi s-a părut frapantă similaritatea dintre numelui lui şi cel al preşedintelui suspendat.

[Pentru toate postările de pe acest blog mergi la/For all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]