Feţe ale bătrâneţii [Faces of old age]

[1] Fefeleaga lui Ion Agârbiceanu, sat din jud. AB (2011).

De n-or fi altele planurile lui Dumnezeu cu unul sau altul , cu toţii o să ajungem la bătrâneţe – o (aparent) îndepărtată dimensiune, condiţie, etapă, altă lume chiar, pe care adesea ne este mult mai greu să ne-o închipuim decât propria moarte.

[2] La cerşit la gardul Primăriei din New York (2007).

Se mai întâmplă să ne vedem moartea cu ochii. Poate că fiecare om, şi nu o dată, trece prin experienţe-limită. Unii vor primi avertismentul, alţii nu. Dar cine poate spune că şi-a văzut bătrâneţea cu ochii? Ea vine încă şi mai pe nepregătite decât moartea...

[3] Street busking lângă Grande Place, Bruxelles (2008).

Nici nu şti mai când ai fost pe lume şi te deja pregăteşti să nu mai fi – adică nu aici şi acum, dar aceasta nu înseamă că nu vei fi dincolo. Şi nimeni nu poate nici măcar să întrevadă cum se va simţi atunci, pe ultima sută de metri înainte de finish.

[4] Bucuria unei conducte sparte n-are vârstă, Bucureşti (2009).

N-oi fi găsit eu, dar or exista destule definiţii iscusite a cum este să te simţi ca vârstnic, deşi cred că majoritatea sunt formulate a posteriori, de către cei îmbătrâniţi deja, nicidecum de tineri care să preguste cumva bătrâneţea.

[5] Român din Kazahstan în vizită în România (2008).

Nu am decât o formulare genială, demnă de împărtăşit pe blog, din prima categorie – oferită de cineva deja în etate. Este vorba de un vârstnic intervievat într-o emisiune TV (nu ştiu care şi nu ştiu pe care post, dar cândva prin 2012).

[6] Îngenuncheată în curtea bisericii, la Sfânta Liturgie, Bucureşti (2011).

Nu mă uit la televizor şi nu ştiu despre ce să fi fost vorba, dar am reţinut ultima întrebare reportericească. Poate că o fi fost una relevantă pentru a da greutate opiniilor susţinute de respectivul reprezentat al României paralele (rurale): “Câţi ani aveţi?”

[7] Cetăţene europene la o dezbatere despre UE, jud. TR (2010).

Nu fără un zâmbet, dar cât se poate de ferm şi fără a sta pe gânduri, omul răspunde: “Nu mai am niciunul”. Răspunsul a stârnit nedumerirea reporterului, care a încropit o nouă întrebare de genul ‘cum adică?’, parcă prin mimică în loc de cuvinte.

[8] Monah la rugăciune, mănăstire din jud. AB (2011).

“Păi au trecut toţi,” a spus bătrânul, la fel de isteţ precum Moş Ion Roată. Nu pot să ştiu câţi anume, ci doar să sper că or mai fi măcar câţiva astfel de vârstnici proaspeţi în România, neînvechiţi în rele obiceiuri, cu minţile şi inimile deschise.

[9] La cerşit pe un bulevard principal din Bucureşti (2012).

Desigur, ţinta ideală a oricui ar fi deschiderea către viaţa de apoi, dar de ce să nu fie de dorit şi o deschidere către participarea activă la viaţa societăţii, cum propune Anul european al îmbătrânirii active şi al solidarităţii între generaţii?

[10] La cules de iarbă, sat din jud. VL (2012).

Mulţi cinici or zice că nu va fi decât multă vorbărie fără urmări acest an european, însă tare aş vrea întrebarea “care va fi rolul dumneavoastră în societate la vârsta de 60, 70 sau 80 de ani?” să fie luată în serios de cât mai mulţi români şi europeni.

[Pentru toate postările de pe acest blog mergi la/For all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]