Un birou consular românesc în Edinburgh [A Romanian consular office in Edinburgh]

Într-atât s-au înmulţit românii din Scoţia, dar şi s-au şi ‘închegat’, astfel că Ambasada României în UK (căreia îi mulţumesc pentru imaginile oferite) a primit aprobarea MAE de a deschide un biroul consular la Edinburgh.

Românii (din Glasgow, Edinburgh, dar şi Aberdeen sau răsfiraţi prin Scottish Higlands, din Irlanda de Nord sau din nordul Angliei) scapă de drumuri istovitoare până la Londra.

Nu mai trebuie să strabată cei 733 km dintre Inverness şi Londra – pe care i-am făcut în peste 12 ore într-un autobuz, cu mici popasuri lângă Perth şi în Glasgow, de la 18:55 la 07:30 – şi nici cei 510 km de la Belfast la Londra.
.

Cred că va fi un mare avantaj pentru multă lume, aşadar mă bucur să pot ‘face reclamă’ şi eu acestui Birou consular din Edinburgh, amplasat într-o zonă centrală, lângă St. Andrew Square din New Town.

Adresă: 7-9 North St. David Street, Edinburgh EH2 1AW
Telefon: +44 (0) 131 524 9498

Fax: +44 (0) 131 524 94 99

E-mail: infoconsul.edinburgh@yahoo.co.uk

Program de lucru cu publicul: L, Ma şi V: 09:00 – 13:00;

Mi: 09.00 – 13:00 şi 14:00 – 18:00

Altfel, din cea de-a patra vizită în Scoţia efectuată de actualul Ambasador al României în UK, mi se pare demnă de amintit o dovadă a prieteniei româno-scoţiene.

Un pompier scoţian, John Clenaghan, a devenit al 18-lea cetăţean străin distins cu Ordinul Virtutea Militară în grad de Cavaler, drept recunoaştere a implicării sale în naşterea Serviciului Mobil de Urgenţă, Resuscitare şi Descarcerare (SMURD).
.

Poate că, peste ani, şi decoraţia primită de Clenaghan va sta în Muzeul militar (la care m-am mai referit şi despre care am de gând să mai scriu) din Edinburgh Castle, care păstrează alte decoraţii regale române primite de militari scoţieni.

În plan personal, şi eu am primit un mic cadou. Am revăzut doi prieteni dragi într-o fotografie de la recepţia cu 240 de invitaţi de la Primăria din Edinburgh :-)

În fine, rămân două speranţe în urma întâlnirii dintre premierul (First Minister) Scoţiei, Alex Salmond şi Ambasadorul Ion Jinga: (1) a înfiinţării unei biserici ortodoxe româneşti la Edinburgh + (2) a unei curse aeriene directe între România şi Scoţia.

[Pentru toate postările de pe acest blog mergi la/For all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

The world is ablaze [Lumea este în flăcări]

Ever since the Wall Street Crisis of September 2008, the word as we knew it up until the mid 2000s turned into an erratic stage on which actors appear to have been messing up the play script.

To some of us, all (or most) elected leaders, autocrats, nations, multinational companies, ‘heroes’ and ‘villains’ alike appear to follow no indication of a director. Their actions seldom make any sense. They seem to act chaotically.

To others, all these characters are actually following scrupulously some precise guidelines, according to what are naively dimissed as ‘conspiracy theories’.

We don’t know who wrote the script, neither can we indentify the director, yet we surely are crazy about this global reality show. And who are we, after all?

Let’s assume that we are the 1,966,514,816 internet users in the world, that is some 28,7% of all people alive today. We’re being served ‘news’ as cattle are fed feed on grass and on other dubious fodder that makes our food so unhealthy.

Of a truth, ‘news’ isn’t as it used to be anymore. Novelties don’t travel across the world in sailing ships, but with the speed of megabytes per second.

Gun barrels are still smoking and bullet wounds still bleeding in Libya (or anywhere else for that matter), yet we have already chewed and spit some ‘news’.

The world is ablaze, and here we are, mesmerised by the flames, enjoying the show. Whether it lasts or not makes no difference to us, as more and more episodes have been stockpilling in our civilisation’s (the one that gave us the internet!) backyard.

We, the ‘civilised ones’, have sown so many toxic seeds, all over the world, throughout the past 200-300 years, that we could reap disasters for centuries to come.

For instance, the USA, the Perfidious Albion & Italy are much guiltier (as accomplices) for the horrors we witness in Libya today than Saddam Hussein was guilty in 2003, when a ‘coalition of the willing’ struck him down.

The self-proclaimed ‘King of Kings’ ruling Libya for 41 years was a despicable ‘dictator’ decades ago, yesterday’s eccentric ‘jester’ – received with great honours everywhere, and a friend of ‘T. Bliar’ – whilst he is now an archenemy of civilisation.

And this time it seems to be for real. There’s no need of a PR campaign to describe him as a monster, no need to invent a ‘threat’ represented by his weapons of mass destruction. His utterly senseless murders did truly happen and keep happening.

Nevertheless, I wonder: who would dare a military intervention, ousting him from the last bunkers and patches of desert where he is still clinging on to power? Is there in preparation any ‘coalition of the willing’ ready to intervene?

Will Barack Obama – a loather of George W. Bush’s ‘war of choice’ in Iraq – choose to fight a war for the sake of all the values himself and America stand for?

Would David Cameron use his overstretched and underfinanced British armed forces in Libya as Winston Churchill did in the early 1940s? Could ‘T. Bliar’ exert some influence on his gone-mad friend, in order to stop the bloodshed?

If not in the name of values, will Obama and Cameron do it for the sake of oil or for saving America’s and Britain’s EU allies from the catastrophic perspective of having a new Somalia right across the Mediterranean Sea?

[For all the posts on this blog go to/Pentru toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

Chestii d-astea, numai la britanici (28) [Things like these, only at the Brits]

Eu unul n-am mai văzut aşa ceva decât în UK, ba şi pe unde am umblat în acestă ţară nu am remarcat decât în Brighton – un fast food vegetarian.

Despre care zice netu’ că oferă un meniu foarte generos, dacă avem în vedere oferta vegetariană destul de limitată, în general, chiar şi în restaurante mai fiţoase.

Meniul include salate de tot felul, hamburgeri vegetarieni, cu sau fără brânză (nu ştiu dacă autentică sau de soia), falafel, ba încă şi hot dogs vegetarieni, supă, ciuperci, inele de ceapă, spanac, plăcintă de casă vegetariană.

Apar însă şi dubioasele, adică puţin sănătoasele oferte de... cartofi prăjiţi. Dar dacă păcătuieşti împotriva propriului corp, te poţi amăgi că îţi speli păcatele cu achiziţionarea unor produse Fairtrade (ceai tipic britanic şi cafea).

Spre dezamăgirea cititorilor mei, e cazul să admit că n-am gustat astfel de produse, însă nu descurajat de opinia că “nu sunt neapărat rapide sau ieftine, dar îşi merită banii”. Că doar nici la Starbucks, nici în Eurostar nu găsisem nimic ‘vegetarian şi ieftin’.

Şi nici din vreo alergie la numele Red Veg – de ce red/roşu şi nu altfel, de ce nu altă culoare?! Cu toate că nu-mi pot ascunde bănuiala că patronii ar putea avea legături cu comuniştii din UK.

Evident că, după politic incorecta mea opinie, toţi aceşti ‘roşii’, ecologişti, stângişti, politic-(hiper)corecţi cam intră în aceeaşi oală :-(

Dar nu am nici o explicaţie de natură financiară, nici una ideologică. Pur şi simplu, mi-a scăpat din vedere şi am uitat să gust aşa ceva, deşi aş fi fost foarte interesat.

Aşadar, cu părere de rău, nici nu pot preciza dacă Red Veg ofertă variante bune ca mâncare de post, nici dacă este ceva care merită încercat sau nu merită încercat în UK.

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

[EN] Hail to competing sites / [RO] Salutări siteurilor concurente (13)

[EN] It’s not just myself, my ‘fellow Chevening fellow of 2009’ or my reader C.L. (who sent me many, many pics)… [RO] Nu-s doar eu însumi, ‘colega mea Chevening Fellow în 2009’ sau cititoarea mea C.L. (care mi-a trimis multe, multe poze)...

[EN] ...here’s another ‘great admirer of Scotland’ whose site is really worth more than just a few words of praise. [RO] ...iată o altă ‘mare admiratoare a Scoţiei’ al cărei site chiar merită mai mult decât câteva vorbe de laudă.

[EN] She appears to be as photoholic as I am, and says she spent 14 months in Scotland out of the last 7 years. [RO] Pare să fie la fel de fotoholică precum sunt eu şi spune că a petrecut 14 luni în Scoţia din ultimii 7 ani.

[EN] The site offers plenty of information, pieces of advice (from weather to food), useful links, and many superb pics… [RO] Siteul oferă informaţie din belşug, sfaturi (de la vreme la mâncare), linkuri utile şi multe poze superbe…

[EN] …about everything typically Scottish: castles, lochs, mountains, lighthouses, beaches, little towns and villages etc. [RO] …despre toate cele tipic scoţiene: castele, lacuri, munţi, faruri, plaje, orăşele şi sate etc.

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

About public transport in the UK (18) [Despre transportul în comun în UK]

This situation may not be unique for Britain; it may be familiar in other countries where Romanians would like to emigrate to.

It’s very likely that they are mainly European countries, although such precision is possible in the USA, whilst it is not uncommon in Australia, irrespective of the huge distances.

But I loved the way buses in Brighton, and in London as well, came on time with utmost precision, and the fact that you knew exactly how many minutes you were supposed to wait.

Buses in Glasgow were also fairly punctual, but I haven’t noticed any electronic billboards like in London, and surely not in some the remote areas of the city that I had been to.

I would have surely needed them, in order to know the number and destination of the arriving bus. Otherwise I had to ask a Glaswegian-speaking driver three times what bus it was, and still not be sure if I understood well :-(

This is a truly ‘good Brit example’… If only other things in today’s British society were as precise as buses coming right on schedule!

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

Urme româneşti pe cuprinsul UK (9) [Romanian traces throughout the UK]

Pentru cine s-o întreba unde s-au dus (probabil unele dintre cele mai bune) cadre medicale ale României, astfel încât au ajuns românii cu bani să se trateze prin Austria, iar cei săraci să lase orice speranţe la intrarea într-un spital, poate că le-am găsit un posibil răspuns.

Măcar o parte dintre ei se află în UK, unde au şi o foarte activă asociaţie de profil – Societatea Medicală Română din UK (SMRUK).

Organizaţia le permite să schimbe impresii, sfaturi, experienţe sau chiar şi glume între ei şi serveşte drept ‘oglindă a României în UK’ – cu ce are mai bun acestă ţară; altfel, o prezenţă destul de tristă în presa lumii.

Flămândă de medici şi asistenţi medicali, Marea Britanie a ştiut să le ofere un loc de muncă recompensat, măcar financiar, pe seama pregătirii şi a importanţei sociale a activităţii lor. În privinţa altor recunoaşteri, probabil că le este greu precum şi altor imigranţi.

Nu doar că trebuie să cunoască limba engleză la un nivel foarte bun, cum am crede că trebuie să ştie doar specialiştii în ştiinţe umaniste, dar a reuşi ca medic sau asistent medical în UK prespune multe alte provocări.

Iar la a le face faţă, o avea micul ei rol şi “şcoala românească de medicină”, însă nu cred că unul atât de hotărâtor precum s-ar crede în România.

“Nu toată lumea are disponibilitatea reală de a o lua de la capăt, de la ZERO. Pot crede că o au, dar descoperă mai târziu ca nu e aşa şi …nu e bine”, scrie un tânăr medic român din UK pe siteul SMRUK.

Întreaga mărturie merită citită, pentru a ne face o imagine despre ce înseamnă a fi ‘cadru medical din România, la muncă în UK’, însă mă voi opri la un fragment care mi s-a părut relevant.

“Când am început să lucrez, am avut un mare complex legat de educaţia primită în România, de originea mea, şi-am întâlnit alţii care simt la fel ca mine.

În acelaşi timp, am întâlnit persoane care sunt foarte mândre de experienţa lor, de ceea ce au realizat în ţară şi care vin cu expectanţe financiare/sociale nerealiste”.

Aici, aş vrea să atrag atenţia oricăror ‘purişti/puritani’ ai limbii române că nu este cazul ca cineva să se simtă ofensat de cum este înlocuit cuvântul românesc ‘aşteptări’ cu ‘expectanţe’ (un evident barbarism).

Mulţi dintre noi chiar şi în România fiind, brutalizăm limba română, darămite de am trăi între străini. Apoi, într-o ţară de limbă engleză, fenomenul îmi pare de mai mică amploare decât ce se petrece cu limba românilor (fie ei ‘intelectuali’) din Italia.

În fine, să continui citatul: “După ce m-am mai liniştit am ajuns să apreciez trecutul meu, să văd mai clar care sunt calităţile şi neajunsurile educaţiei primite şi ale ţării din care provin.

Cred acum ca declinul valorilor, superficialitatea, lipsa de persistenţă în act sunt la fel de întâlnite în Occident şi că nu trebuie să astepţi ajutorul nimănui, ca să te scoată din vreo dificultate, pentru că de fapt toată lumea este prinsă în fel de fel de dificultăţi.

Românii sunt cel puţin la fel de capabili ca şi restul lumii, dar mult-mult prea divizaţi”– sună aceeeaşi tristă concluzie auzită sau citită de atâtea şi atâtea ori.

Aceasta în privinţa românilor. Privitor la societatea britanică reiese încă o dată o trăsătură pozitivă, meritocraţia – (deşi pusă la îndoială; vezi aici sau aici) – demnă de a primi eticheta de ‘bun exemplu britanic’ pe acest blog.

Ceea ce nu înseamnă că drumul imigrantului este mai uşor într-o astfel de societate.

“Încrederea fiecărui pacient trebuie câştigată. Încrederea colegilor/superiorilor trebuie câştigată”, mai spune medicul român, ceea ce nu ar trebui să fie un secret pentru nimeni.

Însă vine şi avertismentul: “Toate se câştigă greu şi se pierd uşor. Accentul nu ajută. Cunoştintele solide sunt bune, umorul şi talentul de a comunica sunt esenţiale”.

Plus speranţa că, spre deosebire de România, sacrificile pe care le presupune o carieră medicală merită asumate: “Şi nu e loc pentru impostură”.

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

[EN] A few wonders from the UK / [RO] Câteva minunăţii din UK (19)

[EN] Next to the sea, seen as ‘unequalled’ by many people, this fascinating building is considered the best tourist attraction in Brighton.

[RO] Pe lângă mare, văzută ca ‘de neegalat’ de mulţi oameni, această clădire fascinantă este considerată cea mai bună atracţie turistică din Brighton.

[EN] And by no means undeservingly, adds I – the one so little impressed by the outer appearance of Buckingham Palace in London.

[RO] Şi cu niciun chip pe nemeritate, adaug eu – cel atât de puţin impresionat de înfăţişarea exterioară a Palatului Buckingham din Londra.

[EN] This is the Royal Pavilion, a pre-Victorian building despised by the renowned Queen Victoria, because train acces made Brighton too crowded.

[RO] Acesta este Pavilionul Regal, o clădire pre-victoriană dispreţuită de renumita Regină Victoria, pentru că accesul cu trenul a făcut Brighton-ul prea aglomerat.

[EN] Building it began in 1787, and by 1830 the Royal Pavilion was bearing more Oriental influences than any other building in the UK.

[RO] Construcţia sa a început în 1787, iar prin 1930, Pavilionul Regal purta mai multe influenţe orientale decât orice altă clădire din UK.

[EN] Long before millions of Indians and Muslims would settle in 20th century Great Britain, the best of their architecture was incorporated in this marvelous palace.

[RO] Cu mult înainte ca milioane de indieni şi musulmani să se stabilească în Marea Britanie a secolului 20, ce avea mai bun arhitectura lor a fost încorporat în acest minunat palat.

[EN] The pictures in this 19th episode were taken in... – Brighton, East Sussex.

[RO] Fotografiile din acest al 19-lea episod au fost făcute în... – Brighton, East Sussex.

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

God’s place in a humanist society (14) [Locul lui Dumnezeu într-o societate umanistă]

The less aware of Who really keeps the world alive people are, the easier it is to scare them into believing that there are ‘threats’ everywhere around them.

So it happens in today’s Britain, where people are advised by the Nanny State to keep an watchful eye on everything around them, including on… suspicious bags.

In the case of pieces of luggage, the supreme humanist value of “innocent until proven guilty” is reversed, becoming “guilty until proven innocent.”

It’s so much safer to be cautious, isn’t it? Be it peaceful UK or crazy Iraq or Afghanistan (turned into unsafe places thanks to British contribution), I don’t find this attitude exaggerate.

What I wonder is when (not if – it’s just a question of time) this presumption of innocence gets scrapped for human beings as well. Christians are already prime targets.

They are more likely to be suspected and accused of being politically incorrect and prejudicing others than Muslims and secular Britons.

Terrorism is a pretty serious thing, and maybe no precautions are ever too many, yet I can’t help noticing that IRA’s bombing campaign (1969-1997) had a higher death toll compared to that of rather scarce al-Qaeda attacks in the past decade.

Anti-terrorism specialists could claim that such a lack of lethality of al-Qaeda, compared to that of the IRA, could be the result of Britons being more ‘alert’.

I seriously doubt that. Not that I would immediately embrace so-called conspiracy theories – claiming that the ‘terrorist threat of al-Qaeda is invented’ (examples here, here or here) – but it’s surely worth reflecting on their claims.

Unaware of what the name of the ‘disease’ should be, I noticed that the farther away from God one society is, the more it needs ‘enemies’ to redefine itself.

In societies with no fear of God fear of everything and everyone else reigns. So happened to Revolutionary France, to Nazi Germany, to Soviet Russia…

Is this about to happen to Britain? Is this country, supposedly one of longest-continuing-democracies in the world, on the path to becoming George Orwell’s Oceania?

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

Alcoolul ăsta, prietenul cel mai bun al britanicului? (17) [This alcohol, a Brit's best friend?]

De departe, din stereotipuri care au făcut înconjurul lumii, Anglia reiese a fi ţara berii şi (poate şi) a cidrului. Fanaticii suporteri ai fotbalului mereu apar cu bere în faţă.

Iar Scoţia – ţara whisky-ului, băutură a cărei producţie asigură 30,000 locuri de muncă. Plus venituri de ordinul miliardelor de GBP an de an.

Se produce şi ceva vin în Marea Britanie, încă de pe vremea romanilor, dar în mod clar se bea mult mai mult. Viile din Anglia şi Ţara Galilor de-abia acoperă 1% din cât vin beau britanicii.

Acasă, în restaurante, sau în aşa-numite ‘wine bars’ (localuri cărora văd că le zice la fel în România), precum cel înfăţişat în prima imagine din Brighton).

Despre cum este vinul englezesc sau galez – cică vin britanic (British wine) ar însemna licoarea fermentată din suc de struguri de import – nu am ce experienţe să împărtăşesc.

N-am gustat, dar poate că (1) voi avea ocazia cândva sau (2) s-o găsi vreun cititor care să ne povestească aici cum este vinul făcut pe teritoriul UK, din struguri băştinaşi.

Tot ceea ce pot eu povesti este o altă scurtă discuţie (chat) cu o britanică într-un supermarket, unde mă plimbam uimit de rafturile cu vin din Franţa, Chile, Africa de Sud, Australia...

...Spania, SUA (mai ales din California) şi alte ţări, între care nu se număra şi România :-(, în ciuda pălăvrăgelii la care am tras cu urechea în Edinburgh.

La întrebările mele „unde găsesc vin produs în UK?” şi „cât de bun este vinul britanic?” aveam să primesc următorul răspuns.

O grimasă, cu precizarea: „Mai bine nu ai încerca.” Să fi fost doar fiţele interlocutoarei? Nu ştiu, căci prin ce magazine am intrat, eu n-au zărit vin ‘made in UK’.

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

[EN] No comment / [RO] Fără comentarii (3) – I want my bike with me... / Îmi vreau bicla cu mine...

[EN] You can take a bicycle with you on a British train (at least on Southern Railway)… [RO] Îţi poţi lua bicicleta cu tine într-un tren britanic (cel puţin cu Southern Railway)...

[EN] …but could do the same thing on a bus in the USA (at least in Des Moines, Iowa). [RO] …dar ai putea face acelaşi lucru într-un autobuz din SUA (cel puţin în Des Moines, Iowa).

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]