Urme româneşti pe cuprinsul UK (9) [Romanian traces throughout the UK]

Pentru cine s-o întreba unde s-au dus (probabil unele dintre cele mai bune) cadre medicale ale României, astfel încât au ajuns românii cu bani să se trateze prin Austria, iar cei săraci să lase orice speranţe la intrarea într-un spital, poate că le-am găsit un posibil răspuns.

Măcar o parte dintre ei se află în UK, unde au şi o foarte activă asociaţie de profil – Societatea Medicală Română din UK (SMRUK).

Organizaţia le permite să schimbe impresii, sfaturi, experienţe sau chiar şi glume între ei şi serveşte drept ‘oglindă a României în UK’ – cu ce are mai bun acestă ţară; altfel, o prezenţă destul de tristă în presa lumii.

Flămândă de medici şi asistenţi medicali, Marea Britanie a ştiut să le ofere un loc de muncă recompensat, măcar financiar, pe seama pregătirii şi a importanţei sociale a activităţii lor. În privinţa altor recunoaşteri, probabil că le este greu precum şi altor imigranţi.

Nu doar că trebuie să cunoască limba engleză la un nivel foarte bun, cum am crede că trebuie să ştie doar specialiştii în ştiinţe umaniste, dar a reuşi ca medic sau asistent medical în UK prespune multe alte provocări.

Iar la a le face faţă, o avea micul ei rol şi “şcoala românească de medicină”, însă nu cred că unul atât de hotărâtor precum s-ar crede în România.

“Nu toată lumea are disponibilitatea reală de a o lua de la capăt, de la ZERO. Pot crede că o au, dar descoperă mai târziu ca nu e aşa şi …nu e bine”, scrie un tânăr medic român din UK pe siteul SMRUK.

Întreaga mărturie merită citită, pentru a ne face o imagine despre ce înseamnă a fi ‘cadru medical din România, la muncă în UK’, însă mă voi opri la un fragment care mi s-a părut relevant.

“Când am început să lucrez, am avut un mare complex legat de educaţia primită în România, de originea mea, şi-am întâlnit alţii care simt la fel ca mine.

În acelaşi timp, am întâlnit persoane care sunt foarte mândre de experienţa lor, de ceea ce au realizat în ţară şi care vin cu expectanţe financiare/sociale nerealiste”.

Aici, aş vrea să atrag atenţia oricăror ‘purişti/puritani’ ai limbii române că nu este cazul ca cineva să se simtă ofensat de cum este înlocuit cuvântul românesc ‘aşteptări’ cu ‘expectanţe’ (un evident barbarism).

Mulţi dintre noi chiar şi în România fiind, brutalizăm limba română, darămite de am trăi între străini. Apoi, într-o ţară de limbă engleză, fenomenul îmi pare de mai mică amploare decât ce se petrece cu limba românilor (fie ei ‘intelectuali’) din Italia.

În fine, să continui citatul: “După ce m-am mai liniştit am ajuns să apreciez trecutul meu, să văd mai clar care sunt calităţile şi neajunsurile educaţiei primite şi ale ţării din care provin.

Cred acum ca declinul valorilor, superficialitatea, lipsa de persistenţă în act sunt la fel de întâlnite în Occident şi că nu trebuie să astepţi ajutorul nimănui, ca să te scoată din vreo dificultate, pentru că de fapt toată lumea este prinsă în fel de fel de dificultăţi.

Românii sunt cel puţin la fel de capabili ca şi restul lumii, dar mult-mult prea divizaţi”– sună aceeeaşi tristă concluzie auzită sau citită de atâtea şi atâtea ori.

Aceasta în privinţa românilor. Privitor la societatea britanică reiese încă o dată o trăsătură pozitivă, meritocraţia – (deşi pusă la îndoială; vezi aici sau aici) – demnă de a primi eticheta de ‘bun exemplu britanic’ pe acest blog.

Ceea ce nu înseamnă că drumul imigrantului este mai uşor într-o astfel de societate.

“Încrederea fiecărui pacient trebuie câştigată. Încrederea colegilor/superiorilor trebuie câştigată”, mai spune medicul român, ceea ce nu ar trebui să fie un secret pentru nimeni.

Însă vine şi avertismentul: “Toate se câştigă greu şi se pierd uşor. Accentul nu ajută. Cunoştintele solide sunt bune, umorul şi talentul de a comunica sunt esenţiale”.

Plus speranţa că, spre deosebire de România, sacrificile pe care le presupune o carieră medicală merită asumate: “Şi nu e loc pentru impostură”.

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]