UK’s motor vanity fair (13) [Bâlciul deşertăciunilor cu motor din UK]

Throughout the previous 223 posts of this blog there were many little stories of mine + comments where I and my readers made (not necessarily programatic) attempts to offer some insights about how the truly British are.

Of course, there’s no way I could claim that we could have drawn an exhaustive general picture of the Brits on a blog. Nevertheless, one of my claims was that motorists in this country appear to love German cars, as these pictures show.

It seems I wasn’t wrong at least on this one. If we were to give credit to what I accidentally read on this website, the British love for German cars is a particular feature of this nation. I came across this definition of Britishness:

“Being British is about driving in a German car to an Irish pub for a Belgian beer, then travelling home, grabbing an Indian curry or a Turkish kebab on the way, to sit on Swedish furniture and watch American shows on a Japanese TV.”

Then the little joke (taken from here) adds: “And the most British thing of all? Suspicion of anything foreign.”

There’s little doubt that the national British manufacturing industry is in dire straits – as long as even an iconic car brand like the Mini was taken over by the Germans! – but are the Brits really suspicious about anything foreign?!

According to my personal experience, I’d say that the Brits are more open to experiencing anything foreign than most other European nations, and also more tolerant than others to anything alien, unusual, and even bizzare.

Why is it that some believe the opposite? Are the Brits suspicious of foreign stuff? Or is this because they are suspicious of everything, including themselves? God willing, maybe I’ll have some comments on this topic!

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

Din raidurile mele prin inima Scoţiei (10) [From my forays into Scotland's heartland]

Între lucrurile cu care se laudă scoţienii – un neam de oameni cărora, la fel ca englezilor, le cam place să se laude cu orice :-) – se numără şi cel mai înalt cinematograf din lume, acest Cineworld din Glasgow.

Şi nu doar cel mai înalt, ci şi cel mai vizitat din UK, situat în centrul unui oraş de cinefili – ba, poate, chiar bolnavi de film ca de fotbal.

Când dispar job-urile pe şantierele navale, când vremea nu-i prea grozavă (adică mai tot timpul), când nici n-or avea meciuri Rangers sau Celtic, ce altceva să facă oamenii?

Desigur, le rămâne oferta de pub-uri (să tot intri în câte un astfel de ‘lăcaş cultural’ în fiecare zi a anului, ca în Brighton) sau cea a programelor TV, dar acestea din urmă nu-s cu nimic mai grozave decât în România sau altundeva în lume.

Se pare că locuitorii acestui oraş s-au învăţat să meargă la film (deşi britanicii nu-s cei mai mari iubitori de cinema!), încât Glasgow a devenit cunoscut drept Cinema City.

Renumele se datorează unui festival de film, celor aproape două milioane de spectatori pe an şi unei industrii a filmului locale, în valoare de 20 milioane lire anual.

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

A crossroads of the Orthodox World (5) [O răscruce a Lumii Ortodoxe]

As Christians worldwide are remembering St. Nicholas today, Romanians are going to the polls again to choose – as I have already anticipated – the lesser of two evils.

Both candidates swore on the Holy Bible some 72 hours ago, stating that they are not guilty of one serious (from quite a long list, actually) accusation raised against them. Supporters from both camps have serious reasons to believe they are liars.

It may not be as exactly as bad as picking between Hitler and Stalin, as our great-grandfathers had to choose 65-70 years ago, but the choice is not too far from that either.

Irrespective of who wins, we’re either on the brink of civil war of economical collapse. Or both :-(

More than it needs a President and a new (properly working, not interimary) Cabinet, this country (already a storm-tossed ship!) would need a wonder-worker like St. Nicholas…

… as he is pictured here, taming a tempest, on a wall a the Stavropegic Monastery of St. John the Baptist, in Tolleshunt Knights (Maldon, the ‘irreligious’ Essex, SE of England).

This Orthodox monastery on British soil has some great icons and pictures (here’s another episode on this issue), and I find myself constantly amazed with the significations these images can reveal to one’s heart.

It seems to me that St. Nicholas only comes to the rescue when those awaiting a miracle are – although tense, maybe even frightened (click here or on the first picture for a cleared view!) holding their hands firmly on the oars.

I can’t see anyhting else but extremely hard times ahead for all Romanians, but any storms (albeit drawn upon us by our own sins) can be sailed through by those who will hold on to their faith.

Maybe such times are allowed by the Lord to see how much faith is left in Romania...

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

Chestii d-astea, numai la britanici (22) [Things like these, only at the Brits]

O altă ciudăţenie care te loveşte (uneori la propriu!) în mai toate clădirile publice din UK sunt uşile automate împotriva incendiilor. Ceva mai grele decât uşile obişnuite, ele se închid singure în urma ta şi, chipurile, ar opri extinderea unui incendiu.

Poate că, odată închise, nu se face o închidere 100% etanşă, dar măcar reduc în bună măsură trecerea fumului dintr-o cameră în alta sau de pe o porţiune în alta a coridorului, pe acelaşi principiu folosit la închiderea diverselor compartimente ale unei nave.

Oriunde sunt coritoare lungi (instituţii guvernamentale, sedii de firme şi fundaţii, şcoli, spitale, hoteluri etc) am văzut aşa ceva, cam la fiecare 20 de metri, poate şi mai puţin. Lor li se adaugă extinctoare, hidranţi şi stropitori în tavan.

Mult mi-aş fi dorit să văd vreun fumător stropit de acestea din urmă, dar pesemne că în UK se respectă cu mult mai mare stricteţe interdicţia de a fuma, astfel că n-am avut ocazia. Şi nici nu reacţionează senzorii la simplul miros de fumător.

Nu ştiu cât de eficiente sunt uşile acestea, însă categoric rişti să încasezi una în faţă ori să pocneşti pe cineva, dacă tu însuţi sau nefecicita-ţi victimă uită că aceste uşi sunt construite să revină la poziţia iniţială.

Grija Statului-dădacă (Big Sister să-i zicem?!) nu se opreşte aici. Înainte de a începe orice discuţie cu invitaţii săi, gazda din astfel de clădiri publice este obligată prin lege să le spună încotro să o ia în caz de incendiu, unde sunt scările de urgenţă şi orice alte proceduri de urmat într-o astfel de situaţie.

Şi nici nu ai putea crede – ca român călcător de legi mult mai stricte decât moftul acesta – câţi britanici respectă cu stricteţe norma legală şi încep orice discuţie, pe orice temă va fi ea, cu… regulile de urmat în caz de incendiu.

În zeci de întâlniri ca Chevening Fellow, am avut de-a face cu nenumăraţi astfel de cetăţeni conştincioşi. Numai chelnerii n-am văzut să-ţi dea asemenea instrucţiuni când îţi luau comanda şi nici nu cred că legea este aplicabilă şi în casele oamenilor.

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

An independent Scotland: a stupid dream or a chance for better? [O Scoţie independentă: un vis stupid sau o şansă de mai bine?]

On Scotland’s Day, the Scottish National Party (SNP) probably thought of making a ‘pleasant surprise’ to the people of this country. The Scottish Executive anounced that, by next November 30, a referendum for independence will be held.

The two politicians in charge of the devolved Scottish Government – both with rather ‘fishy’ names: Alex Salmond (First Minister), and Nicola Sturgeon (Deputy First Minister) – seemed delighted to give the news to the country.

These two leaders – whose biographies show they are decent ‘provincial politicians’, with a ‘big plus’ for Salmond, who seems to be a staunch anti-abortionist (part of the ever shrinking group of pro-life political leaders in Britain) – appear so satisfied with their decision…

…as if all problems of the people living in Scotland could be miraculosuly solved in an independent country!

…as if the ‘chains’ which keep Scotland ‘enslaved’ by the Westminster Parliament and Government is the first and foremost concern of the Scots!

…as if the last obstacle staying in front of this dream coming true was merely the cost of the referendum – £ 9 million!

Unworthy of trust as polls can be, there’s a recent one claiming that only 20% of the Scots want to live in an independent country, while 32% want it to remain part of the UK.

Interestingly, 46% want increased powers for the Scottish Executive, therefore, given a well-ochestrated campaign, the Scots could (hypotetically) say YES to independence.

Although I met at least two people (with an age difference of some 55 years between them !) who would agree with independence, for most other Scots whom I talked to such a decision wouldn’t make sense.

In my view, only if a Tory Government would push the UK out of the EU or I-don’t-know-what kind of economic catastrophe struck England (but Scotland couldn’t be immune to that, could it?), would the Scots vote for independence.

One of the pro-independence lobby's arguments states that if Scotland received its geographical share of Norh Sea oil revenues, it would have a budget surplus of £ 800 million, unlike the budget deficit it has to deal with these days.

More money at one’s disposal often brings only bigger problems, and no genuine solutions. Does Scotland have better politicians than those whom the entire Britain sent to the Westminster Parliament?

[For all the posts on this blog go to/Pentru toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

Ortodoxia în Scoţia (7) [Orthodoxy in Scotland]

Primul lucru pe care l-am aflat despre Ortodoxia scoţiană, cu puţin înainte de a lua parte la prima Sfânta Liturghie, avea să aibă legătură cu…

....monstrul din Loch Ness – un personaj de care începusem un pic să fiu sătul, deşi eram doar în a patra mea zi pe tărâm scoţian.

Aşa cum, dintr-un capăt în altul al României, dai peste obiecte cu Dracula în orice prăvălioare cu suveniruri, şi în Scoţia nu lipseşte un astfel de ‘pseudo-simbol naţional’ (nu ştiu cum să-i zic exact).

Nu ştiu ce preţ or pune scoţienii pe un asemenea simbol, dar pesemne că turiştii sunt atraşi de monstrul acesta a cărui înfricoşătoare reputaţie are cu mult peste cei 75 de ani, de când a devenit un mit al secolului 20.

Mi se păreau deja obositoare povestioarele acestea un pic isterice, când primul prieten de aceeaşi credinţă pe care mi l-a adus Dumnezeu în Scoţia mi-a arătat ceea ce se pomeneşte a fi fost locul izvorul Sfântului Columba.

Acest loc care aminteşte de Sf. Columba se află la Invermoriston, aproape de Fort Augustus – localitate cu mai puţin de 650 de locuitori, unde se află o capelă ortodoxă, deşi se mai ţin Liturghii, din când în când, şi în alte locuri din Scottish Highlands.

.

Mica aşezare (cu nume oarecum pompos, care îţi creează aşteptări, nu?) purta odinioară numele Kilchumein, adică ‘chilia lui Cumein’, (scris şi Chumein sau Cumeine – vezi ultima imagine), un Sfânt ucenic al Sf. Columba.

După toate balivernele hiperbolizate de o lume flămândă de poveşti uşor de servit turiştilor – iar scoţienii sunt buni să vândă altfel de istorioare (vezi aici sau aici) – în sfârşit, am auzit o relatare credibilă.

Evident, n-ar fi credibilă pentru cei gata să creadă orice trăznaie (chipurile, dovedită ştiinţific!), dar să refuze Adevărul. Mie mi-a fost destul să ştiu că, până acum vreo 1,500 de ani, o fioroasă creatură acvatică îi teroriza într-adevăr pe locuitorii acestor meleaguri.

Balaurul avea să le dea pace oamenilor numai după ce Sf. Columba (venit din Irlanda şi pusnicind o vreme în insula Iona, din vestul Scoţiei) l-a supus, nu prin vreo luptă spectaculoasă, ci prin numele Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Tradiţia despre viaţa sfântului spune că, în timpul uneia din călătoriile misionare ale Sf. Columba a avut trebuinţă să traverseze Loch Ness, dar chiar când a ajuns pe malurile sale a întâlnit nişte oameni care îl îngropau pe un confrate de-al lor ucis de balaur.

.

Relatările potrivit cărora monstrul l-a înecat pe cel ucis (şi nici cadavrul nu i s-ar mai fi găsit, dacă oamenii care acum îl duceau la groapă nu ar fi încercat să-l salveze), nu l-au descurajat pe Sf. Columba. Şi nici pe ucenicul său, Lugbe, care a primit o ascultare pe care mulţi ar fi şovăit să o îndeplinească.

Sfântul i-a spus să traversere râul înotând şi să aducă o barcă de pe celălalt mal. “Nebunie curată”, şi-or fi zis cei care îşi plângeau prietenul mort, dar Lugbe nu s-a descurajat nici când balaurul s-a apropiat de el, gata să-l înghită.

De pe mal, Sf. Columba a ridicat mâna, imperturbabil. Făcând semnul Sfintei Cruci, i-a poruncit, în numele Domnului şi Dumnezeului său Iisus Hristos, să se întoarcă în adâncuri fără să-l tulbure pe Lugbe.

Creatura s-a supus, lucru ce i-a cuprins de uimire pe localnicii din neamul picţilor care îi mai văzuseră pe mulţi de-ai lor răpuşi de monstru. Graţie acestei minuni, Sf. Columba nu a avut prea mult de trudit, pentru a-L face cunoscut pe Dumnezeul Cel Adevărat prin Scottish Highlands.

La 14-15 veacuri de atunci, o bună parte din veniturile celor care locuiesc pe malurile Loch Ness depind în bună măsură de câte paie se pun pe vâlvătaia iscată de brand-ul Nessie – numele comercial dat creaturii din adâncuri.

.

Ca afacere, nu pot să zic că nu este simpatică. Oare numai atât să reţină urmaşii picţilor şi scoţilor – groaza strămoşilor lor, dar nu şi bucuria venirii din întuneric la Lumină?

Poate sunt prea sensibil, dar eu zic că este trist să vezi cum această Nessie nu a mai reţinut decât un ciot de mit, din care Sf. Columba (pe care l-am remarcat tot ca brand pe ici pe colo) lipseşte. Tot atâta legătură mai are Nessie cu Sf. Columba, cât Santa Claus cu Sf. Nicolae…

Cam tot la acelaşi nivel tinde să se reducă legătura dintre Church of Scotland şi Church of England cu Iisus Hristos, în numele Căruia pretind că mai vorbesc.

.

El nu este mai mult decât un personaj (încă pozitiv, dar nu pentru toţi britanicii aflaţi în plin proces de decreştinare!) sau concept (într-o ciorbă de concepte politic corecte).

M-am bucurat să văd că ortodocşii de pe aceste meleaguri încearcă încă să reînnoade legătura cu Sfinţii care au adus creştinismul în Scoţia şi că am putut (cât mi-a permis vocea mea măgărească) să cânt şi eu troparul Sf. Cumein, chiar de ziua lui.

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

[EN] Not worth trying in the UK / [RO] Nu merită încercat în UK (10)

[EN] Unless you are extremely thirsty – or rather have to swallow a badly tasting medicine – it’s not worth buying such a little bottle of mineral water. [RO] Dacă nu eşti extrem de însetat – sau mai degrabă trebuie să înghiţi un medicament rău al gust – nu merită să cumperi aşa o sticluţă de apă minerală.

[EN] It’s just drinkable, without having a particular taste... [RO] Este doar potabilă, fără să aibă un gust anume...

[EN] ...like someone accustomed with Romanian mineral waters would expect. [RO] ...cum cineva obişnuit cu apele minerale româneşti s-ar aştepta.

[EN] And it costs much too much, especially if it’s bought in a British airport. [RO] Şi costă mult prea mult, în special dacă este cumpărată într-un aeroport britanic.

[EN] All airports where I’ve been to were expensive (here’s an exception), but this little bottle sets some kind of record of expensiveness for me. [RO] Toate aeroporturile pe unde am fost sunt scumpe (iată o excepţie), dar această sticluţă stabileşte un fel de record de scumpete pentru mine.

[EN] With the money (over £ 2) I paid for it, anyone would change 10-12 returnable glass bottles for 10-12 filled-up ones in Romania. [RO] Cu banii (peste £ 2) pe care i-am dat pe ea, oricine ar preschimba 10-12 sticle returnabile pe unele pline în România.

[EN] Yes, this is how crazy price differences between civilised UK, and uncivilised Romania can often be. [RO] Da, atât de nebune pot fi diferenţele de preţ dintre ‘civilizata’ UK şi ‘necivilizata’ Românie.

[EN] Not that we should worry… Romania is quickly cathing up with all bad examples from the ‘civilised world’. [RO] Nu că ar trebui să ne îngrijorăm… România prinde din urmă toate exemplele proaste din ‘lumea civilizată’.

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

About public transport in the UK (10) [Despre transportul în comun în UK]

This may be one of the weirdest posts I’ve ever published here, as only the pictures have anything in common with the theme of the curent series… But I can’t help writing another little story on an up-to-date Romanian reality, using British realities as background.

I may be hopelessly trapped within my own vanity – foolishly imagining that this MunteanUK is somehow interesting (?!) within its bizzareness or, at least, remains very different than a million other dull blogs.

Anyway, here’s what crossed my mind as I remembered the guy in the second image. He is a crook who approached me in Victoria Coach Station, and who tricked me into giving him £ 3-4, so that he could buy a ticket.

It didn’t matter that I had just heard Big Brother’s voice warning the passengers against this peculiar sort of beggars. Like all crooks, he came up with a what appeared to be a convincing story, almost hypnotizing me.

He fooled me just like a big Senegalese made me believe he was offering gold to me (a fascinating story, but only in Romanian) three years ago, in Cape Verde. Both in this British bus station and in Mindelo, I felt I was being tricked just as this was happening, but I couldn’t prevent it.

It wouldn’t be true to say that I am experiencing the very same feeling ahead of the Romanian presidential elections. Yet I wonder whether I’m not being tricked again, as long as – unlike most of the Romanian citizens – I want to go and cast my ballot.

Many people in Romania, of all ages and walks of life – both from the ever shrinking group of Orthodox faithful who practice their belief, and from the bulk of irreligious people – won’t bother to vote. Nevertheless, I want to do it.

I’ve made up my mind ever since my ‘favourite’ announced that he would be running for presidency this year. Although I’m far from being hyperenthusiastic (I’m leaving that for Obamaniacs all over the world), I’m comfortable with my decision.

Democracy is often a Russian roulette, and there’s not much genuine choice left for the voters. Citizens can only choose between some characters who had been previously pushed on the political stage by puppeteers.

Is the same choice left for Romanians tomorrow?! I couldn’t tell. All I honestly feel (it’s a feeling, I can’t explain it!) is that voting is better than not voting. I don’t believe in the theory of sanctioning (or delegitimizing) the political leadership by voting absenteeism.

Far be it from me to judge those who choose not to vote. God will judge us all, most likely not according to our political choices, like we often judge one another. Whether we vote or not, I feel like the whole country is in a bus station on the eve of these elections.

We can hop on the right or the wrong bus, not necessarily according to our wise or unwise choice, but to God’s will. The safety of the journey ahead of us depends not so much on the skills of the driver; it is all up to the Lord, and to how closely we follow His commandments.

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

Urme româneşti pe cuprinsul UK (5) [Romanian traces throughout the UK]

În lipsa unei legi privind votul prin corespondenţă, nu cred că altfel decât ca o ‘penibilă risipă’ s-ar putea defini orice încercări de a le asigura posibilitatea să-şi exercite dreptul la vot pentru cetăţenii români din străinătate.

Primul lucru cu care au ‘rupt-o’ oamenii plecaţi peste mări şi ţări o reprezintă clasa politică românească. Aşadar, mi-e greu să cred că – inclusiv dacă şi-ar putea trimite votul prin poştă, cum şi-l trimit americanii de peste hotare – ar face-o mult mai mulţi decât până acum.

Odinioară, era la modă să fie criticat Ministerul Afacerilor Externe (MAE) că n-a făcut şi n-a dres pentru ‘garantarea’ acestui drept pe care vreo 90% din românii de peste hotare nu vor să-l exercite. Dar cred că mai sunt justificate astfel de mustrări de vreo doi ani încoace.

Cu prilejul ultimelor scrutine (mai 2007, noiembrie 2008, iunie 2009) s-au făcut eforturi logistice considerabile, ca să existe cât mai multe secţii, în cât mai multe oraşe locuite de românii din Europa şi SUA.

Evident, nu s-or fi făcut de dragul ‘bieţilor români aflaţi în pribegie’, ci pentru evitarea criticilor, dar s-au făcut. După umila mea părere, s-a cam ajuns la maximum de secţii pe care Statul român le poate organiza pe teritoriul altui stat, oricât de prieten va fi fiind acela.

În plus, precizări peste precizări, explicaţii, lămuriri de tot soiul, adrese de secţii de vot – se pot găsi din belşug într-o secţiune specială de pe siteul MAE.

Dar oare a meritat ca, la scrutinul parlamentar de anul trecut, să fie organizate nu mai puţin de 14 secţii de vot în UK, la care să se prezinte doar 749 de români? Oare câţi să fie aceştia din numărul total al românilor din UK?

Desigur, n-ar trebui ‘să se pună preţ’ pe democraţie, dar nici cu aruncatul banilor aiurea nu-i prea în regulă. La fel ca anul trecut, n-oi avea eu date precise despre câţi români sunt în UK, dar cei care au votat sunt, fără îndoială, foarte puţini.

Anul acesta, MAE bate toate recordurile, cu 294 de secţii de votare organizate peste hotare, încât ar putea să primească altă avalanşă de critici. De data aceasta, ele nu vor se vor referi la ce n-a făcut, ci la cât de mult a cheltuit în zadar.

Însă, cel puţin în cazul UK, văd că se vor face nişte economii. În loc de 14 secţii de vot, vor fi numai 8. Dintre acestea, trei – la Londra şi câte una la Canterbury, Cardiff, Leeds, Birmingham şi Glasgow.

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

UK’s motor vanity fair (12) [Bâlciul deşertăciunilor cu motor din UK]

Although I didn’t like the ‘looks’ of this brand, I couldn’t help noticing quite a few Saab cars, as I was strolling on the streets of Edinburgh.

I couldn’t tell why (I’ve got only ‘aesthetical’ reasons), but I simply find those cars to be some of the ‘ugliest’ in the world.

As always – since there are plenty of jazz and balet fans in the world, why couldn’t there be Saab lovers?! – my opinion could be challenged by the 4,500 members of this Saab Owners Club.

This surely doesn’t look like a car club ‘for the masses’, but rather like some kind of an ‘elite club’.

Not the best of advocates I could invoke, but statistics prove that my dislike is by no means exceptional. Vehicles of this Swedish manufacturer (owned by General Motors) make up only 0,658% of the car park of Britain – some 250,000 cars.

This unofficial history of Saab states that it is one of the quirkiest brands in the world. So be it, but then it seems people tend to buy less and less innovative (weird?!) products in times of crisis.

In spite of the overall car sales in the UK being up 30% in October, Saab sales plummeted by 66.8%.

Results are equally bad elsewhere in Europe, and in the USA as well, therefore the only surprise to me is how some car producers can still survive, after a year of appalling results…

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]