Ciudăţenie de toamnă (1) – ardeiul iute violet [Autumn oddity (1) – the violet hot pepper]

Iată ce legumă ciudată creşte într-un ghiveci de flori, pe un balcon care dă înspre un mare (şi poluat!) bulevard din Bucureşti.

Fără să beneficieze de vreun tratament special, ci, pur şi simplu, aşa a dat Dumnezeu să iasă.

În ciuda faptului că înaintaşii săi de anul trecut erau tot picanţi, dar nişte banali… ardei roşii.

De apreciat pentru caracterul lor decorativ, căci, fiind excesiv de iuţi, nu ştiu cine ar cuteza să-i pună în mâncare.

[Pentru toate postările de pe acest blog mergi la/For all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

A truth worth being told over and over again: Bessarabia is Romania! [Un adevăr care merită spus iarăşi şi iarăşi: Basarabia e România!]

We’re surely living mad times, when some are trying to detach Catalunya from Spain, others to ensure the independence of Scotland, some want to divide Belgium, and others wish to break away from the rest of Italy etc…

Romanians (and especially the young) would like to see their two states – Romania and (the Republic of) Moldova – reunited, irrespective of Russia’s fierce opposition and the EU’s benevolent (to Moscow, not to Bucharest!) indifference.

Reunification looks as unlikely as the collapse of Austria-Hungary or Tsarist Russia looked 100 years ago, in 2012. Nevertheless, the outcome of the First World War of 1914-1918  taught us that it’s better never to say never… 

[For all the posts on this blog go to/Pentru toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

Falşi potenţatori de productivitate a muncii [False work productivity enhancers]

Mă tot uit la aceşti oameni cum lucrează... De mai bine de o lună, îi vezi că fac ceva cu adevărat, fie înfruntând ultimele zvâcniri de arşiţă de prin septembrie, fie printre stropii de ploaie, deocamdată timizi, şi adieri tot mai reci.

Nu par a fi nişte naşparlii incurabili precum colegii lui Dorel (+ aici, aici). E drept că, atunci când vine ploaia, o lasă mai moale. Cu toate acestea, n-aş zice putea că nu se străduiesc.

Nu pot judeca eu dacă or fi trebuit să termine de multişor sau dacă lentoarea aparentă (care îi exasperează pe locuitorii din zonă, pe şoferi sau trecători zilnici) o fi vreo constrângere impusă de considerente tehnice.

Indiscutabil, nu are cum să fie uşor să dai la târnăcop sau lopată, să tragi de cabluri şi nici să stai toată ziua în miniexcavator nu este ca o plimbare cu bărcuţa.

Date fiind vremurile (şi salarile!) oribile din România, a munci este – n-o spun deloc cu ironie – un act eroic. Mai ales în condiţiile în care mai toată lumea ia în derâdere munca fizică. N-o fi ea de pus pe piedestaluri, ca în manualele comuniste, dar nici de batjocorit.

Nimic de râs privind activitatea în sine, poate nici de compătimit, însă nu acelaşi lucru l-aş putea spune despre falşii potenţatori de productivitate a muncii folosiţi.

După ce că se fac din greu puţinii bani, după ce şi aşa organismul este solicitat din plin, la ce bun să-i risipeşti pe primii şi să-ţi istoveşti trupul suplimentar cu otrăvitoare delicii precum ţigări, bere (nu 2-3 pahare, ci mulţi litri) şi băuturi răcoritoare?!

Este o tristă înrobire – faţă de obiceiurile consumiste ale lumii care cere să fim în rând cu ea, cât şi faţă de reclamele care intră în subconşient şi te învaţă să bei şi să fumezi.

De fiecare dată când auzim ectenia “pentru cei bolnavi, pentru cei robiţi şi pentru mântuirea lor, Domnului să ne rugăm”, să nu ne închipuim că este ceva desuet a te mai ruga pentru ‘robi’ (că “doar nu ne mai calcă turcii să ne înrobească”, am zice noi), ci să pomenim în gând un astfel de rob!

[Pentru toate postările de pe acest blog mergi la/For all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

The most beautiful park I’ve ever seen... [Cel mai frumos parc pe care l-am văzut vreodată...]

The most beautiful (and anti-consumerist) park I’ve ever seen…

…is the Caffarella Park, in Rome (a bit of it in the 2nd pic), Italy.

Briefly mentioned before on MunteanUK, I think it is…

…one of the most wonderful places in the world.

Of course, I haven’t seen too many countries of the world…

…thus not quite so many parks :-(

However, I dare holding on to my opinion.

There are several pedestrian alleys and bicycle paths...

...albeit unpaved and unmarked (11).

Some sheep (7), and a farmhouse (6, 8) from the 1500s.

Some villas (12) and ruins (4) from the time of the Romans.

And at least one metal bridge and a metal water pump.

Everything else is almost completely natural, unspoilt, peaceful.

As it has been just made by God.

[For all the posts on this blog go to/Pentru toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

[EN] No comment / [RO] Fără comentarii (39) – Dog and child / Câine şi copil

[EN] Teach a dog not to bite, to be nice to children and how to wear sunglasses… [RO] Învaţă un câine să nu muşte, să fie drăguţ cu copiii şi cum să poarte ochelari de soare…

[EN] …and get easy money from their thrilled parents! [RO] …şi fă uşor bani de la părinţii lor încântaţi! 

[EN] Pics taken in the ‘European capital of begging’ – Brussels. [RO] Poze făcute în ‘capitala europeană a cerşetoriei’ – Bruxelles.

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

UK’s motor vanity fair (28) [Bâlciul deşertăciunilor cu motor din UK]

A motor masterpiece made in Britain (Gaydon, England).

In a factory owned by a company from India (Tata Motors).

Registered in the very small Canton of Zug, Switzerland.

And photographed on a rainy day in Romania.

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

Un gând la moarte [A thought on death]

Punându-l pe idolul-om şi capriciile sale drept etalon (permanent relativ) al tuturor lucrurilor de pe lume, omenirea din ultimele veacuri, pare să cadă de acord cu adevărul fundamental sintetizat de René Descartes: “Mă îndoiesc, deci cuget (Dobito ego cugeto). Cuget, deci exist (Cogito ergo sum)”.

Totuşi, cum se face că oamenii refuză să îşi mai amintească şi de cea de-a treia parte a butadei filosofului francez, care adaugă: “Eu sunt, deci Dumnezeu este” (Sum ergo Deus est) şi fug mereu de cunoaşterea Creatorului?

Iar dacă de evidenţa prezenţei Lui te mai poţi ascunde cumva, sub voaluri ţesute din ceţoase concepţii despre ‘totul’ care ar fi apărut din ‘nimic’, ce te faci cu evidenţa evidenţelor, cu moartea? Până acolo, poţi să faci ce vrei, cum vrei, cât vrei, să-şi tot gândeşti şi răzgândeşti sensul vieţii după cum pofteşti...

Dar ce mai poţi zice dincolo de pragul morţii? Când şi aşa este preaplină de parametrii incontrolabili viaţa aceasta, ce te faci în cea de dincolo, de apoi? Dacă lucrurile sunt infinit mai puţin controlabile precum aici?

 

Aşa-zişi oameni deştepti, cugetă toată ziua câte în lună şi în stele, declarând că dincolo nu mai este nimic precum nici înainte n-ar fi nimic, motivând cu uşurinţă măcelărirea nenăscuţilor oameni. Şi îşi pierd timpul gândindu-se la tot soiul de imposibilităţi, lăsându-şi propria moarte să-i prindă pe negândite...

Ce poate fi mai tragic în stupizenia sa decât omul modern care îşi petrece viaţa gândindu-se la infime posibilităţi (“Ce-ar fi să câştig la Loto?”) fără să-şi oprească vreun mic răgaz spre a a se gândi la cel mai cea mai mare probabilitate a vieţii sale?

Refuzul evidenţelor este, adesea, jalnicul rezultat al gândirii aşa-zis libere şi se arată a fi suprema valoare umanistă a omenirii contemporane. Omul civilizat al zilelor noastre – blindat pe dinafară de ştiinţă şi tehnologie şi căptuşit pe dinăuntru cu o cultură fără valoare, consumistă şi hedonistă – este despuiat.

Uitând că este muritor, omul civilizat poate înfăptui crime de neconceput în cele mai înapoiate triburi din Amazonia sau Africa. Uitându-şi nemurirea, îmbogăţit în nimicuri, omul care şi-a uitat moartea este cel mai de plâns dintre toţi. Dar cine să-l mai plângă?

[Pentru toate postările de pe acest blog mergi la/For all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

La muncă în UK (9) [Working in the UK]

Unde-s joburile cel mai prost plătite din UK, acolo se aude limba engleză cu accent din România sau din Bulgaria… constată tocmai BBC (în română: aici şi aici).

Plătiţi sub salariul mediu pe oră, deşi trag din greu în activităţi care nu necesită calificare specială (de regulă la curăţenie), umiliţi şi imediat dispensabili, dacă au ceva de comentat.

Prin lege, au statutul pompos de angajaţi pe cont propriu (self-employed). În practică, sunt nişte sclavi lipsiţi de orice drept pe care li l-ar conferi legislaţia muncii.

Aceasta este soarta a mii de români şi de bulgari din UK. Cu câteva luni înainte să intrăm în Anul european al cetăţenilor, ei se află între cei mai de jos dintre cetăţenii UE.

Comisarul european Viviane Reding se arată mult mai ocupată cu proptirea lui Traian Băsescu în funcţie decât îi pasă de aducerea la acelaşi nivel a drepturilor pentru toţi cetăţenii europeni. 

Pe mine unul, recunosc, m-a cam păcălit să cred că se va bate pe bune pentru ca cetăţenia europeană să devină o realitate, nu doar un concept găunos.

Negreşit, or exista şi excepţii fericite, respectiv poveşti de succes (aici, aici, aici) între imigranţii români ajunşi în UK.

Totuşi, mulţi nu au altă şansă decât de a schimba mizeria ‘made in Romania’ cu una ‘made in UK’…

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]