Nu eşti online? De-abia exişti ca cetăţean! [Not online? You barely exist as citizen!]

Oricât de prosperă ar părea faţă de România, UK este o ţară cu 6 milioane de locuitori peste 65 de ani care n-au intrat niciodată pe internet şi, foarte probabil, nici nu ştiu ce este născocirea aceasta. Şi 27% dintre cămine nu au conexiune permanentă.

În ciuda acestor limite (deloc uşor de remediat – cum să faci internauţi din milioane de pensionari?), actualul Guvern de la Londra vrea să transforme internetul în ceva indispensabil pentru cei guvernaţi.

Oamenii vor deveni un soi de ‘e-cetăţeni’ (cetăţeni electronici), care nu îşi vor mai putea obţine permisele de conducere, paşapoartele, împrumuturle pentru studii, ajutoarele pentru dizabilităţi şi de şomaj etc decât pe internet.

Nu doar că sunt economisite miliarde de lire, într-o ţară foarte îndatorată, dar “serviciile online sunt mai bune pentru consumatori şi mai bune pentru Guvern, făcând serviciile disponibile într-un convenabil 24 [de ore] /7 [zile pe săptămână] şi reducând costul tranzacţiilor”, zice autorul planului.

Nicio surpriză că nici nu se referă la cetăţeni, ci la consumatori, la fel cum, de dimineaţă până seara tot auzi vorbindu-se, în România şi aiurea, despre populaţia ţării, nu despre oameni.

La cât de mult folosesc internetul în activitatea mea, aş fi ultimul care să fiu ‘anti-’, dar nu poate să nu mă pună pe gânduri heirupismul informatizării cu orice preţ şi promisiunile că o societate infomatizată (e-Society) va aduce numai beneficii.

Dar de riscuri de ce nu vorbeşte nimeni? Oare toate sunt perfecte? Miliardele de fişiere electronice, cu date despre orice şi despre fiecare, oare sunt în siguranţă? Oare impersonalul sistem informatic va greşi mai puţin decât angajaţii umani?

Nu sunt oamenii şi aşa rupţi de participarea la treburile cetăţii, atât de ‘dez-cetăţeniţi’ şi reduşi la statutul de consumatori, aşa încât electronizarea şi mai accelerată a relaţiilor sociale să nu ducă la mai multă alienare?

Din 1996 încoace, România a cheltuit miliarde de euro, pentru computere şi informatizare, dar eficientizarea administraţiei întârzie să apară. Se pregăteşte cheltuirea altor miliarde, bani băgaţi în himere pentru binele consumatorilor.

La fel cum Ceauşescu voia o Casă a Poporului, de unde urma ca el şi clica lui să controleze poporul, tot aşa, pentru binele nostru, al tuturor, ni se pregătesc tot felul de informatizări, care nu garantează nicidecum mai binele promis.

Potrivit planurilor din UK, aşa-numitelor grupuri vulnerabile – adică handicapaţi, pentru că nu le au cu internetul! – li se promite că îşi vor putea completa formularele electronice la oficiile poştale. Adică tot nu scapă de statul la coadă (queuing)!

Nu cumva e o iluzie, în condiţiile se tot vorbeşte de reduceri de cheltuieli la care poşta britanică (Royal Mail), care nu va cruţa nici desfiinţarea a mii de oficii, adesea fără a ţine seama de protestele localnicilor?

În România, au trecut trei ani şi 11 luni de la aderarea la UE, iar mulţi dintre cei mai vulnerabili (agricultori şi locuitori din zone sărace) nu pot avea acces măcar la minimă informare despre UE, darămite la finanţare, în lipsa conexiunilor la internet.

Departe de mine a vedea în informatizare şi în această e-Society un lucru exclusiv rău, ci ceea ce mă preocupă este suspecta grabă cu care se face. Oare nu s-ar putea lăsa lucrurile să progreseze mai lent, că doar nici electrificarea nu s-a produs peste noapte?

Alt motiv de îngrijorare este idolatrizarea tehnologiei, care se petrece în toate colţurile lumii, unde mii de capete înfierbântate au credinţa că informatizarea este egală cu rezolvarea oricărei probleme pe care o au consumatorii, nu oamenii.

[Pentru toate postările de pe acest blog mergi la/For all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]