Aşteptând încă revoluţia mondială... (6) [Still waiting for the world revolution...]

Nu ştiu în ce măsură or găsi chinezii drept un lucru flatant sau mai degrabă blasfemiator faptul că, între adversarii supralicitatului preşedinte al SUA, Barack Obama, sunt destui cei care îl numesc adesea ‘MaObama’.

Ca photoholic, am constatat (cu această ocazie), într-o oază de aparentă prosperitate a Chinei (Shanghai), că niciun alt lider occidental nu apărea pe magneţii suvenir (de frigider sau cum le-o spune?!) în afară de Obama.

Cum nici “Chairman Mao” – cum îi spunea pe un ton plin parcă de evlavie o chinezoiacă de 26 de ani – nu a reuşit să facă din a sa ‘Revoluţie culturală’ una mondială, nici Obama nu a reuşit să schimbe mai nimic prin America.

S-a cam ales praful de sloganul “Yes We Can” şi, pe 2 noiembrie, se prea poate ca cel adesea numit “cel mai puternic om al planetei” să coboare de pe piedestalul de mare lider umflat cu pompa la rolul de curiozitate a istoriei.

Pare greu de crezut ca primul afroamerican ajuns la Casa Albă să fi vrut sau să fi putut declanşa o ‘revoluţie marxistă’, aşa cum este acuzat, dar aceasta nu-l face deloc inutil a servi ca o simplă diversiune înaintea a ce va urma după el.

Un nou război de uzură între preşedintele SUA şi un Congres ostil, care va atrage o aşa-zisă “Americă slabă”, va fi doar unul dintre ingredientele unui fundal pe care vor putea izbucni revoluţii, răzmeriţe, tulburări… din China până în România.

Cu prea mici excepţii (Australia, Suedia) unde lucrurile merg cât de cât bine (adică mai bine decât în alte părţi) mai toate statele sunt butoaie cu pulbere. Nu ne mai trebuie decât un incident gen “Sarajevo, 28 iunie 1914”, ca lumea să ia foc.

De-abia astăzi, o revoluţie poate fi cu adevărat mondială, nu neapărat graţie noilor tehnologii, care ar permite o ‘Revoluţie română’ (sau ce o fi fost ea) multiplicată la scară planetară, ci mai ales a dezumanizării masive din ultimele decenii.

Nu scindarea atomului este cel mai mare pericol pentru omenire, ci scindarea sufletelor, sfâşierea până şi a celor mai palide amintiri legate de un Creator de unde venim şi în faţa Căruia toţi trebuie să dăm socoteală.

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

A military power of ‘first rank’ decimated by budgetary cuts [O putere militară de ‘prim rang’ decimată de tăieri bugetare]

A century of ‘Pax Britannica’ (1815-1914) couldn’t have been possible without the UK having one of the best armies and certainly the best Navy at that time. No temporary set-backs (during the Boer Wars for instance) could challenge the superiority of the Brits.

For better and for worse, Britain has shaped the 19th century world, and the world today is greatly influenced by a tremendous British heritage – the most obvious part of it being this global lingua franca, the English language.

.

Probably 10 or even 20 times more people than the entire population of Britain make up the number of pupils and students who study English everyday or at least once a week; that’s a huge number and probably unrivalled in history.

No matter how weird this explanation may seem to many contemporaries, I don’t think the spread of English could have been possible without the spilled blood of British military personnel all over the world.

Explaining it all through the ‘American cultural imperialism’ is simplistic. What’s happening nowadays is only a phase of a process that began centuries ago, as British ships sailed all seas, and British soldiers marched to the remotest corners of the planet.

Millions of Britons (including civilians in WWII) endured hardship and faced death, yet what the puppeters of the Perdidious Albion built upon that great sacrifice was often different from one those who perished had dreamed of.

It is the blood of many Britons what drew the borders of the world we live in, and the UK played an important role in the birth of many countries which are now part of the United Nations.

Some are former colonies: worldwide economic powers (USA, Australia, Canada, Hong Kong, Singapore), regional powers (South Africa), emerging powers (India) or more or less ‘exotic’ destinations (New Zealand, Belize).

A lot of other former British teritories arised to statehood (albeit often an instable or controversial one), from Cyprus, Israel, Iraq or Pakistan, to a myriad of Arab, African, Asian, and Pacific countries.

Finally, there are states whose emergence was a product of British diplomatic efforts or has a lot to do with British interference, like Belgium. There’s hardly any hot spot in the world today with no British footprint.

The often rutheless diplomatic games of those who pulled the strings could not have been possible in the absence of military might. Although gradually vanishing throughout the 20th century, UK’s armed forces still remained significantly strong.

Even for the past decade, when British soldiers were seen by some as poodels cavorting around the American ‘pure breed’ dogs of war, I still think it is unfair to look down upon these professional soldiers in such a manner.

If T. Bliar and G. Glown where, indeed, lousy characters who gambled on the lives of British soldiers, this doesn’t mean that those who died in Iraq and Afghanistan didn’t give their best on the battlefield, not that their commanders were incompetent.

Now David Cameron – who declares himself staunchly pro-America – severely cut the budget of the British armed forces. From an economical perspective, there are few doubts that such a heavily indebted country like the UK could have done otherwise.

However, long before the current economic crisis, the British armed forces were underfunded and many of those who lost their lives in Afghanistan died needlessly – very often due to lack of properly armoured vehicles and a shortage of helicopters.

As long as Cameron and Clegg seem to agree on cutting public expenses from all spheres of government activity, the armed forces will not be spared. And I bet there are enough Communists and pacifists in Britain who would have liked even deeper cuts.

All in all, the three branches (Army, Royal Navy, Royal Air Force) are due to lose a combined total 17,000 people, minus 25% of the civilians working for the Ministry of Defence (in Whitehall or in military bases).

The 20,000 Britons stationed in Germany for the past 65 years will be brought home or deployed to one of the only three permanent bases away from Great Britain, in Cyprus, Gibraltar and the Falklands.

On top of these ‘casualties’, the Army will lose 40% of its Challenger 2 main battle tanks, as well as 35% of heavy artillery pieces. The Navy will scrap 4 frigates – too bad for London that Romania is also bankrupt and unable to purchase any of them :-)

The RAF has to put up with the fact that, out of an initial order to Boeing of 22 Chinook helicopters, the UK will only buy 12. Weren’t these aircraft desperately needed by the troops in Afghanistan?

The sole operational British aircraft carrier (Ark Royal) will be decommissioned, and a new one will not be launched sooner than 2019. Last, but by no means least, by 2027/2028, the UK will have only 2 nuclear submarines armed with Trident nuclear missiles, instead of the 4 it has today.

In spite of these cuts, the FCO propaganda and William Hague himself claim that Britain “will still remain a military power of first rank.” I couldn’t possibly agree or disagree with this claim, as I am no military expert.

It appears likely that Britain won’t miss the lost tanks soon, but I don’t know about the rest, nor about effects of the cuts upon the morale of the service personnel. Will they feel that slimmed down forces could be more efficient?

Have the pro-American Cameron and the pro-European Clegg earned the trust of the commanders that they know what they are doing?

[For all the posts on this blog go to/Pentru toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

Alcoolul ăsta, prietenul cel mai bun al britanicului? (16) [This alcohol, a Brit's best friend?]

Indiferent de măturarea de la putere a guvernului care a premis vânzarea de alcool în UK 24 (sau 21, în practică) din 24 de ore, ispitele pentru tineri sunt încă prezente în rafturile marilor magazine, în cantităţi mari şi la preţuri mici.

A spune că “tinerii se pot îmbăta la jumătatea preţului unui baton de ciocolată” poate părea doar o exagerare tipică pentru The Daily Mail, nu zic ba. Poate că băutorilor înrăiţi le trebuie mult mai mult de atât :-)

Pe de altă parte, ideea articolului nu pare prea departe de adevăr, câtă vreme – deşi atâtea alte lucruri rămân mai scumpe în UK, una dintre ţările UE unde costurile de trai sunt cele mai ridicate – iată ce preţuri ridicole la alcool poţi întâlni.

Cidru cu mare concentraţie de alcool (7.5%) – 10 pence pentru un pint. Adică trei litri de cidru (mai mult alcool decât medicii britanici găsesc că ar fi un consum săptămânal acceptabil!) – £ 2.25.

Berea ‘fără marcă’ (sau cu brandul supermarketului respectiv) se poate cumpăra cu 92 pence sticla de 1.76 litri, ceea ce ar veni cam 26 pence pentru un pint.

La nivel declarativ, premierul David Cameron se arată hotărât să pună capăt strategiei de vânzare a supermaketurilor “20 de cutii Stella Artois la £ 5”. Nu că nu s-ar mai putea găsi ciocolate sub £ 5, dar brandurile ‘premium’ cam de la acest preţ în sus se găsesc.

Am însă mari îndoieli că premierul sau altcineva mai poate face ceva pentru a rupe prietenia dintre atât de mulţi tineri (mai ales tinere!) şi alcool. E drept că preţurile sunt scandalos de mici şi n-ar fi rău să fie ridicate, dar nu cred că va fi suficient.

Cu ce l-ar putea compensa o societate precum a ajuns cea britanică mensul gol sufletesc pe care tinerii vor să şi-l umplu cu câte un pint după pint de cidru sau bere ori câte o duşcă după duşcă de votcă şi gin?!

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

Racism in the ranks of British Police [Rasism în rândurile Poliţiei Britanice]

Can you spot any black person in the picture (for which I must again give credit to my reader C.L.)? Or the Asian person?

No?! Then, apart from the size of the picture (compressed for easier uploading), another reason would be that you are not a racist.

Unlike many British police personnel, you are not accustomed with this kind of ‘quick spotting’, as this research supposedly reveals.

“Black people are 26 more likely to be stopped by the police in Britain,” it is claimed, and that wouldn’t be the greatest surprise.

A similar report, quoted by the same article in The Daily Mail, had reached the conclusion, some years ago, than Asians are 6.3 times more likely to be stopped by the police than whites.

Accounts of racism in the ranks of British police are not new, and not only the Communists from The Socialist Worker invoke them.

As long as even the political correct BBC or The Independent dealt with this issue, we can assume that there is no smoke without a fire.

Nevertheless, I find very peculiar the claim in The Daily Mail article that “the British figures showed the widest ‘race gap’ in stop and search that they had found across the world.”

What about racism within the American police forces?! Are they now ‘champions’ of political correctness, while the Brits have turned into ‘villains’?

Of course, I couldn’t have assessed the extent of racism among British police as long as I am white and I got only one such account from a ‘target of racism’ (Asian).

Anyway, I dare giving in to a conspiracy theory: what if the Brits are not as racist as some would like them to believe that they are?!

I guess I draw the ire of many with my examples of ‘sad truths from the UK’, but I am somehow reluctant to embrace the idea of a (more or less concealed) ‘racist Britain’.

From my humble experience, I got the strong impression that Britons are some of the most tolerant nations in the world. Or at least among the 27 EU countries.

Who and why wants to convince the world (and the Brits themselves) that they are more racist than others? If Britons were deemed ‘paramount racists’, what about the French?

On top of various weird studies, I stumbled upon one that feeds the appetite of any conspiracy theory pundit, and equals the absurdity of this situation.

How could anyone believe a study suggesting that 75% of the Britons are ‘racist’ just because they think that Islam provides a negative contribution to British society?

[For all the posts on this blog go to/Pentru toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

Chestii d-astea, numai la britanici (27) [Things like these, only at the Brits]

Te-ai aştepta ca, oriunde în lume, o prăvălie luxoasă care vinde mult doritele deşertăciuni ce poartă marca Louis Vuitton (LV), să se afle într-un complex comercial la fel de luxos.

Uite că la Edinburgh nu este aşa. Singurul magazin LV se află deasupra staţiei de autobuz din St Andrew Square. Un loc frecventat de sărăntoci, obişnuiţi cu statul la coadă (queuing).

Unde, când sunt zile de Sales sau Clearances, precum am apucat şi eu, poţi cumpăra tricouri care făceau anterior peste £ 25 cu £ 5 bucata, adică cât ar face o capsă dintr-o poşetă LV.

Cu greu ne-am închipui-o pe posesoarea unei astfel de genţi stând la rând să se urce în autobuz, cu care să călătorească fie şi pe mică distanţă, până la Glasgow sau Stirling, să zicem.

Ori poate n-ar trebui să fie nimic ciudat, câtă vreme astfel de accesorii LV sunt produse în România (la Cisnădie şi Avrig, judeţul Sibiu), tot de nişte... sărăntoci.

Salariul lor anual (pe luna încaseasză sub 1,000 RON, cu tot cu bonuri de masă) de-abia face cât o singură poşetă LV, care rămâne scumpă şi pentru majoritatea britanicilor.

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

John Lennon and the overpopulation myth [John Lennon şi mitul suprapopulării]

It happens that, in spite of seeing myself as having broad tastes in music (here are just a few examples), I don’t like The Beatles. And by no means because of religious or ideological reasons, although I could agree with many such reasons.

Their music is (and has never been) simply not appealing enough to me, and I don’t think I ever more or less liked another song apart from Yesterday, nor tolerated other songs than Yellow Submarine.

On the other hand though, my dislike of their music could make me deny the evidence that – whether I like it or not, whether they were a good or rather catastrophic model – The Beatles are an iconic brand of post-WWII Britain.

All in all, irrespective of my opinion of the band and, thanks to a friend of mine, I could listen to this very wise opinion of John Lennon about the myth of overpopulation. No matter how immoral he or anti-Christian (although that’s not so sure!) he was, he was certainly no stupid guy.

Whether you choose to click to see the short recording or not, I am reproducing a short dialogue from a TV show, occuring after a woman in the public had a question for Yoko Ono, Lennon’s Japanese wife.

“I wanna know how you, as a woman, feel about overpopulation in the world and it’s relation to polutting the environment”, a dark-haired woman in her early twenties asks.

Yoko Ono: “I think the problem is not overpopulation, as people believe to be, but it’s more of the balance of things. In some parts of the world there’s wasted food, in some parts nobody has food. If that kind of balance is solved, I don’t think we’d be worried so much about overpopulation”.

She answered just like I would have answered, didn’t she? And it’s amazing how her husband subsequently says the same thing; and there was no time for the spouses to ‘rehearse’ their answers!

John Lennon: “I think it’s a bit of a joke the way people have made this overpopulation thing into a kind of myth. I don’t really believe it, you know… I think whatever happens, will balance itself out, will work itself out.

It’s alright for us living ones to say «Well, it’s enough us, so we won’t have any more. Don’t let anybody else live.» I don’t believe in that.

I think we have enough food if we wanted to feed everybody. The natural balance, even though old people will last longer, will show that there’s enough room for us, and some of us can go to the Moon…

I don’t believe overpopulation. I think it’s just a myth that government is throwing out to keep your mind off Vietnam and (Northern – my note) Ireland, and all the important subjects.”

This is Lennon’s blunt opinion, to which someone from the audience (a man this time) says: “Oh, I think you’re wrong about that”. “Oh, I don’t care”, Lennon swiftly replies.

Let us wonder what Lennon would have said today about another myth – anthropogenic global warming! It’s very likely that he wouldn’t have belived this crap either, because, no matter what their shortcomings were, these rock ‘n roll characters always had a “take no shit” attitude.

I guess he would have said a lot to say about the connections often made between the overpopulation myth and the anthropogenic global warming myth. And so would have done Mahatma Gandhi, another one who misunderstood Christianity.

The father of modern India once said that “The earth has enough for man's need but not for man’s greed”, and I am afraid that I often have to agree with him on another quote: “I like your Christ, I do not like your Christians. Your Christians are so unlike your Christ.”

I don’t want to legitimate any other of Lennon’s or Gandhi’s ideas, as long as, according to my view, they missed the chance of knowing the Truth. But I wanted to highlight that both pop idols of yore, as well as famous thinkers, were at least intelligent.

A quality which could be hardly found among the ‘stars’ of MTV generations or among the wise people who keep chewing and throwing up in our faces the same ideological bullshit. Today’s fashinonable thinkers simply do not ‘think’, do they?

[For all the posts on this blog go to/Pentru toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

Femeile în UK (20) [Women in the UK]

Într-o ţară în care mi-a plăcut să văd că oamenii întorc arareori capul după ciudaţii care de pe stradă, cu atât mai puţin să-i privească dezaprobator, este surprinzător să constaţi de ce anume s-ar putea şoca britanicii.

Oricând de liberă, civilizată şi tolerantă ar fi UK – sau tocmai de aceea, de la prea multă toleranţă faţă de toate aberaţiile! – multor britanici li se pare un lucru potenţial ofensator, aşadar demn de dezaprobare, alăptatul în public.

Multe lucruri nefireşti sunt permise în public pe teritoriul UK, inclusiv unele dintre acele fapte care, în urmă cu 50-100 de ani, erau infracţiuni. Dar un lucru care, de când lumea, a fost unul firesc – ca mamele să-şi hrănească pruncii – este privit cu suspiciune.

Ce crimă împotriva bunului simţ şi contra aşa-numitei British civility să îndrăzneşti a alăpta într-un spaţiu public? Oare cum îţi permit femeile acestea? ...s-or mira milioane de britanici care, la vremea lor, au supt la biberon.

Tot mai multe britanice sunt atenţionate în legătură cu această crimă (vezi aici sau aici!), ceea ce nu este, după mintea mea, decât un alt exemplu de cum s-a răsturnat lumea cu fundul în sus în ultimii nu mai mult de 10-15 ani.

Nimeni nu se mai şochează că îmbrăcămintea la modă pentru tinerele din UK sau de oriunde în lumea civilizată are în zilele noastre drept standard ceea ce, altădată, era un etalon la care doar femeile uşoare erau considerate că se coboară.

Astăzi, este un standard la care milioane de femei aspiră. Iar obiectivul lor este considerat legitim, câtă vreme “a fi sexy” (a aţâţa, a ispiti, a tulbura, a suci minţile) este o valoare în lumea contemporană, cu totul contrar decât odinioară.

“Da’ ce, mai suntem pe vremea bunicilor?”, aş putea fi apostrofat, pentru îndrăzneala de a împărtăşi aici o viziune atât de retrogradă, bigotă asupra lumii. Păi, nu era mai bine pe vremea când mai existau bunici?

Nu doar că, în loc de impersonalele (îmi cer iertare celor care chiar au vocaţie pentru aşa ceva!) baby-sitters, existau bunici, care aduceau un cu totul aport în dezvoltarea copiilor decât a-i lăsa în faţa televizorului sau a computerului.

Mai mult de atât, de “ruşinea bunicilor”, probabil că şi fetele ieşeau din casă îmbrăcate altfel. Şi tot aşa, dată fiind sănătatea de gândire din vremi de mult apuse, de la bunici la nepoţi, oamenii se şocau de cele cu adevărat şocante.

Câtă vreme nici mamele lor n-au alăptat, nici ele nu vor să audă de aşa ceva – indiferent de studiile inconvenabile egoismului feminist! – desigur că alăptarea în public apare ca ceva şocant, care nu ar trebui permis sau, măcar, să fie restricţionat.

Într-o lume în care bunicii trebuie să dispară în azile, de nu cumva au murit înainte să prindă pensia, nici alăptarea copiilor nu este văzută cu ochi buni. “Câtă indecenţă”, exclamă lumea politic corectă de azi, care nu vrea să ofenseze pe nimeni.

Nu contează că, atunci când mama îşi hrăneşte copilul la sân, nu se vede nimic pentru publicul spectator involuntar. Decolteuri adânci şi fuste scurtisime, bluze transparente, pantaloni sau ştrampi mulaţi sunt mult mai indecente.

Dar acestea sunt normale în zilele noastre (prin cât de răspândite au devenit), pe când alăptarea este ceva atât de obscen, aşadar sancţionabil de societate (prin cât de rar se întâmplă acasă, deci cu atât mai mult în public!), zice gura lumii.

Aceeaşi lume ipocrită, care rumegă prefabricatele băgate pe gât de gânditori la modă, dar care rămâne oarbă la cele esenţiale. Problemele a tot felul de minorităţi de anormali sunt mereu pe agenda publică, dar măcelărirea a miloane de nenăscuţi nu contează.

Nenăscuţii (de unde venim toţi!) nu contează, cum ar trebui să conteze din ce în ce mai puţin şi bunicii – acolo unde ne ducem cu toţii (la bătrâneţe vreau să zic, că de avut nepoţi nu ştiu câţi dintre hedoniştii civilizaţi de azi or mai avea).

Tot ceea ce contează este să ne facem voia, potrivit convingerilor ipocrite în care ne-am înrădăcinat. Iar voia majorităţii femeilor civilizate de azi nu este alăptarea, nici maternitatea în sine. Mai importantă este posibilitatea de alegere a pruncuciderii.

Evident, nici bărbaţilor nu le convine maternitatea, dar le convine a fi asigurată această liberă alegere a asasinării unui nou născut. Fără acest drept, poate că însuşi dreptul la “fac ce vreau” (distraţie, iresponsabilitate) al bărbaţilor ar fi ameninţat.

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

[EN] A few wonders from the UK / [RO] Câteva minunăţii din UK (17)

[EN] Thanking again to my reader C.L. for the images, I am showing here a glimpse of another superb corner of Scotland.

[RO] Mulţumindu-i din nou cititoarei mele C.L. pentru imagini, arăt aici o frântură din alt colţişor superb al Scoţiei.

[EN] These are countless similary amazing places in Scotland, and one could very hardly come up with a list of ‘favourites’.

[RO] Sunt nenumărate locuri asemănător de uimitoare în Scoţia şi cu greu ar putea scoate cineva o listă de ‘favorite’.

[EN] The current landscapes located north the little town of Ballachulish, south of Loch Leven, only 5 km away from Fort William, in Lochaber – some 120 km north of Glasgow.

[RO] Peisajele de faţă pot fi localizate la nord de orăşelul Ballachulish, la sud de Loch Leven, doar la 5 km de Fort William, în Lochaber – vreo 120 km nord de Glasgow.

[EN] Very surprisingly for a Romanian would be finding out that places like these are accessible (and free of tolls!) all year round.

[RO] Foarte surprinzător pentru un român ar fi să afle că astfel de locuri sunt accesibile (şi fără taxe!) tot anul.

[EN] Both because of the milder winters in Scotland than in Romania, and especially due to the excellent roads.

[RO] Deopotrivă datorită iernilor mai blânde în Scoţia decât în România, şi în special datorită drumurilor excelente.

[EN] The pictures in this 17th episode were mainly taken in a camping (Invercoe), somewhere in the Scottish Highlands.

[RO] Fotografiile din acest al 17-lea episod au fost făcute mai ales într-un camping (Invercoe), undeva în Scottish Highlands.

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

God’s place in a humanist society (11) [Locul lui Dumnezeu într-o societate umanistă]

Few things appear to be more disturbing for Big Brother than the Lord of the Christians, the God-Man Jesus Christ, Whom must be banished from the public space of this once-Christian-nation, so that the irreligious, Muslim, Hindu, Buddhist, Sikh, Wiccan etc wouldn’t be offended.

Unlike Him, all other gods are not only acceptable, but encouraged to appear in the open, so that their presence would prove Britain’s tolerance and multiculturality. Very often though, these gods are imposed, along with the array of absurd rules of their followers.

Such an excess of political correctness – supposedly meant not to trouble people of Islamic faith and their traditions – occurred in some British schools for girls aged 11 to 18, in Leicester, Lancaster and London.

These girls are forced to wear a burqa when they come to school, irrespective of their family and ethnic traditions that may not make such a garment compulsory! It is well-known that this tradition is not an ‘obligation’ in many Muslim countries.

Yet it is enforced in 21st century Britain! And this happens while, just across the English Channel, in Belgium and France, the wear of burqa in public spaces has just been outlawed this year.

I doubt that there are other European nations as tolerant and as less ‘anti-Islam’ as the British are, but how long could they take these abuses of political correctness? Aren’t they fed-up with Big Brother condoning human rights abuses of intolerant minorities?

How come only the God-Man, Jesus Christs, is viewed as subversive, and wearing a cross is deemed offensive, while a bunch of Islamist fanatics – not even representative for the 1.5 million of decent Muslims in the UK – are pampered?

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

Aruncă în aer nişte oameni, salvează planeta! [Blow up some people, save the planet!]

“Am fost fericit să fiu aruncat în aer pentru a salva lumea!”, spune un actor-copil dintre cei ale căror măruntaie zboară pe feţele colegilor într-un film de propagandă, în care oamenii răi (prin indiferenţa lor faţă de sperietoarea încălzirii globale) trebuie să moară.

Încă şi mai indiferenţi la ‘explozia’ celor din jur sunt oamenii buni, cei preocupaţi de viitorul planetei, pe care o salvează ba cu un pedalat la bicicletă, ba cu un bec ecologic, ba cu o vacanţă în care merg cu trenul, nu cu avionul.

Aruncarea în aer este soarta rezervată scepticilor, a celor care nu vor să înghită gogoaşa otrăvită servită drept adevăr suprem al zilelor noastre – anume că, fie şi expirând dioxid de carbon, până la urmă facem rău planetei.

Negaţioniştii, habotnicii, iresponsabilii, stupizii etc sunt cei acuzaţi că refuză să vadă evidenţa proclamată de propagandiştii încălzirii globale. Şi bine ar fi ca indiferenţii să dispară, să sară în aer la o simplă apăsare de buton, sugerează pelicula 10:10.

Până la urmă, ce contează câţiva morţi virtuali (deocamdată!!!), susţine creatoarea filmului (citeşte aici, aici şi aici despre ea), câtă vreme “300,000 de oameni reali mor în fiecare an din cauza schimbărilor climatice”.

Cu aceeaşi siguranţă cu care se proclamă că “omul şi cimpanzeul au un strămoş comun” sau că nenăscutul-OM este doar un “mănunchi de celule”, se decretează şi neîntemeiata (altfel decât ideologic) dogmă a sutelor de mii de morţi provocaţi de prea mult dioxid de carbon.

Pentru că existăm şi respirăm, suntem vinovaţi. Şi ne mântuim numai dacă aderăm la religia încălzirii globale, recunoscându-ne nu păcatele, ci amprenta carbonică. Şi nu este suficient să ne spovedim de această vină, fără să o remediem!

Trebuie să ne îmbunătăţim karma, să înlocuim această amprentă cu fapte nu “vrednice de pocăinţă”, ci cu emisii de dioxid de carbon cât mai mici. Nu toţi putem fi stahanovişti, dar fiecare, după puteri, trebuie să jertfească ceva!

Cei mai desăvârşiţi dintre noi avortează un copil (vezi şi aici sau aici) sau se sterilizează pentru a salva planeta, dar nouă celorlalţi nu ni se cere (deocamdată!!!) mai mult decât să nu fim indiferenţi faţă de nemaipomenita ameninţare la care este supusă planeta.

“Mai avem doar patru ani pentru a stabiliza emisiile globale şi nu suntem aproape de obiectiv. Toate vieţile noastre sunt ameninţate”, avertizează ayatollahciţa pentru care un singur film pe tema acestui pericol nu a fost de ajuns.

Să facem ceva, neapărat să facem ceva, ni se tot spune… Oare noi nu ştim că luna aceasta, pe 10.10.2010, 91,000 de locuitori din UK, 3,500 de companii, 4,000 de consilii locale, şcoli şi alte organizaţii vor trage un semnal de alarmă?!

Şi nu vor fi singuri. În această Zi Globală de Făcut (Global Day of Doing) ceva în privinţa amprentei carbonice se vor mobiliza oameni din 180 de ţări, de la luptători de sumo la copii de grădiniţă. Toţi oameni buni – preocupaţi, responsabili.

Iresponsabilii care, chipurile, mint pe bloguri că dioxidul de carbon este inofensiv, nu pot fi aruncaţi în aer (deocamdată!!!), dar nici nu ştiu ce li se pregăteşte. Poate că emisiile nu vor putea fi controlate niciodată , dar net-ul va putea fi controlat.

Ceilalţi oameni răi (care nu văd pericolul evident), mai sunt atraşi o vreme cu zăhărelul. Biciul ar fi (deocamdată!!!) incorect politic şi contraproductiv, astfel încât şi oamenii buni ar intra la idei văzând vreo prigoană a scepticilor.

Însă, pe termen mai mult sau mai puţin lung – nimic nu mai este prea lung în aceste vremuri care ard ca un fitil! – ce-ar fi dacă toată lumea ar fi obligată să jertfească idolului încălzirii globale, aşa cum romanii aduceau jertfe statuii împăratului?

[Pentru toate postările de pe acest blog mergi la/For all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]