[EN] Grave and unpleasant readings / [RO] Lecturi grave şi neplăcute (2)

[EN] It’s long since I wanted to add another episode (go to the first) of this series, and I wanted to do it on this International Children’s Day. [RO] Voiam de mult să adaug un episod (mergi la primul) al acestui serial şi voiam să o fac în această Zi Internaţională a Copilului.

[EN] This time, I picked up a beautiful picture that I took in London to illustrate a day of joy to many of us, but not to those unborn, who were forbbiden the joy that the Lord has meant for them. [RO] De data aceasta, am ales o frumoasă fotografie pe care am făcut-o la Londra pentru a ilustra o zi de bucurie pentru mulţi dintre noi, dar nu şi pentru cei nenăscuţi, cărora le-a fost interzisă bucuria pe care Domnul le-a menit-o.

[EN] These readings are unpleasant, like anything that shames our egoism and indifference. [RO] Aceste lecturi sunt neplăcute, cum este orice care ne face de ruşine egoismul şi indiferenţa.

[EN] I don’t intend to shock anyone (in this televisual world that has made so many of us shock-proof), only to make my readers think about this ignored mass murder. [RO] Nu vreau să şochez pe nimeni (din această lume televizuală care ne-a lăsat pe mulţi dintre noi ne-şocabili), doar să-mi fac cititorii să se gândească la această ucidere în masă ignorată.

[EN] It’s not global warming that suffocates the planet, it’s the blood of the unborn human beings!!! I know that many rational hysterics, concerned with global warming will laugh of the irrational me, but I am taking this risk. [RO] Nu este încălzirea globală cea care sufocă planeta, ci sângele fiinţelor umane nenăscute!!! Ştiu că mulţi isterici raţionali, îngrijoraţi de încălzirea globală vor râde de iraţionalul de mine, dar îmi asum acest risc.

[RO] The God I believe in, the only MEANINGFUL Something in this Universe, is Someone Whom they consider an irrational myth… I hold on to my myth, let them look for salvation in their science! [RO] Dumnezeul în Care cred, singurul Ceva PLIN DE ROST în acest Univers, este Cineva pe Care ei Îl consideră un mit iraţional... Eu mă ţin de mitul meu, ei să-şi caute mântuirea în ştiinţa lor!

[EN] Oh, and what has the UK got to do with it? Well, this wonderful country is one of the most pro-abortionist/pro-murder (‘pro-choice’, they call themselves) in the world. [RO] O, şi ce are de-a face UK cu treaba asta? Ei bine, această minunată ţară este una dintre cele mai pro-avort/pro-ucidere (‘pro-alegere’ îşi zic ei) din lume.

[EN] Instead of caring about the wombs turned into slaughterhouses (and maybe that’s why so many godless people are being born in the UK – what could we expect of someone born where at least one, if not a dozen of his siblings, had been murdered, through surgical abortion or contraception?), many Brits ‘care’ about saving the planet. [RO] În loc să le pese de pântecele tranformate în abatoare (şi poate de aceea se nasc atât de mulţi oameni fără niciun dumnezeu în UK – ce să ne aşteptăm de la cineva născut acolo unde cel puţin unul, dacă nu chiar o duzină de frăţiori de-ai săi, fuseseră ucişi, prin avort chirugical sau contracepţie?), multor britanici ‘le pasă’ de salvarea planetei.

[EN] “I sleep with whomever I want, my goal in life is ‘to have fun’, I am a ethical humanist, I don’t believe any ‘religious crap’, I criticize anyone about anything, I do everything ‘my way’, and, of course, I care about saving the planet” – well, this is the attitude of today's civilised European (not only British) that cannot bring anything good for mankind! [RO] “Mă culc cu cine vreau eu, scopul meu în viaţă ‘să mă distrez’, sunt un umanist etic, nu cred nicio ‘porcărie religioasă’, critic pe oricine în legătură cu orice, fac totul ‘în felul meu’ şi, desigur, îmi pasă de salvarea planetei” – ei bine, aceasta este atitudinea omului europeanului civilizat (nu doar britanic) care nu poate aduce nimic bun umanităţii!

[EN] The pro-life lobby has just lost a battle in the UK, but may the Lord help all those who lead this battle anywhere across the earth, be them religious or irreligious, Orthodox or heterodox, former abortionist doctors or innocent girls apalled by what other women can do to their offspring – everyone involved in this deserves a humble prayer from our part! [RO] Lobby-ul pro-life tocmai a pierdut o bătălie în UK, dar fie ca Domnul să-i ajute pe toţi cei care poartă această bătălie oriunde de-a lungul pământului, fie ei religioşi sau nereligioşi, ortodocşi sau heterodocşi, foşti doctori aborţionişti sau fete nevinovate îngrozite de ceea ce pot face alte femei cu rodul pântecelor lor – toţi cei implicaţi în această bătălie merită o rugăciune umilă din parte noastră!

[EN] Because there is always this very least thing (but surely so huge for our Lord!) that anyone can do… [RO] Pentru că există întotdeauna acest foarte puţin lucru (dar sigur aşa imens pentru Domnul!) pe care oricine îl poate face…

[EN] The proposed readings / [RO] Lecturile propuse:

1) [RO] Jurnalul unui copil nenăscut (pentru oricine ‘s-ar plictisi’ de lucruri grave perecum cele de mai jos, dar poate întâmplător a ajuns la postarea mea, să citească măcar cele 389 de cuvinte ale acestei mici povestioare) – aici.

--- --- --- --- --- --- --- --- --- --- --- ---

2) [EN] Life begins at conception; see how, unknowingly, even stubborn abortionists confess this – here.
3) [RO] Viaţa începe în momentul concepţiei – aici şi aici.

--- --- --- --- --- --- --- --- --- --- --- ---

4) [EN] Abortion’s devastating effects on women’s health – here.
5) [RO] Efectele devastatoare ale avortului asupra sănătăţii femeii – aici şi aici.

--- --- --- --- --- --- --- --- --- --- --- ---

6) [EN] A mother gives birth to a healthy child in spite of all the advice that he is severely handicapped, and the the pregnancy should be ‘terminated’. To everyone’s surprise – he’s a normal baby, and the woman is not even a ‘religious fanatic’; she just listened to her God-given instincts – here.

--- --- --- --- --- --- --- --- --- --- --- ---

7) [RO] Mitul ştiinţific al diagnosticării prenatale – aici.

--- --- --- --- --- --- --- --- --- --- --- ---

8) [EN] Godless UK scientists promising perfect laboratory children – here and here.

--- --- --- --- --- --- --- --- --- --- --- ---

9) [RO] În fine, o analiză extraordinară a ateismului (secularismului) din Europa, indiscutabil cauză şi a avorturilor – aici; averismentele unor duhovnici că desfrâul şi avorturile atrag urgia asupra lumii – aici şi aici; plus un biciuitor cuvânt pastoral al Mitropolitului Ardealului despre cum societatea de azi a împărţit copii în doriţi şi nedoriţi – aici.

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/ Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

About public transport in the UK (3) [Despre transportul în comun în UK]

No, the image above is not that of a ghost town!... but one of a London street, shot from a double decker bus (London Route 11), somewhere near Victoria Station, on on the last Friday of January 2008, sometime around 20:00.

Therefore, this image speaks more than a thousand words about the effect of the infamous (for some) or brilliant (in my view) London congestion charge. Although it was well beyond 18:00 (when the restriction ends), I didn't see (then or in any other occasion!) many cars in the charging zone – which is really great, isn’t it?

Maybe this measure doesn’t do much for the congestion in the Greater London area, and maybe neither does it help significantly in the fight against global warming (which is already a typically British obsession that I certainly have many things to write about).

Nevertheless, it does a tremendous amout of good to the public transport, thus making London a very pleasant place to be from this point of view. When it comes to travelling above the ground, whether you can afford a taxi or have to rely on a bus, I can’t imagine anyone being late in London, due to external circumstances, and not due to their own fault.

On the other hand, the charge brings in money for London’s public transport system, as both the revenue from the £ 8 daily charge, and the fine (£ 60 to £ 180) imposed for non payment are meant to be used for this sole purpose – making travelling through London quicker, and more confortable for as many people as possible.

Not that I were a fan of the now ousted ‘Red Ken’ but I really liked most things about London’s public transport system for which he is credited for, especially the comfortable double deckers, which are limousines compared to Videanu’s awful Citaro buses, far worse that the DAFs, which this new generation of buses replaced.

And don’t worry that collecting the payments ‘strangles’ the traffic in some places or that the police have to chase motorists who enter ‘the zone’ without having paid. Again, Big Brother does it all almost by himself. CCTVs scan every licence plate, and easily find in a database those who paid or not before entering ‘the zone’ in a particualr moment of the day!

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

UK’s motor vanity fair (2) [Bâlciul deşertăciunilor cu motor din UK]

Maybe there is not much left ‘sacred’ in this faithless UK (here’s another view about this from today’s Daily Mail), yet – similarily to how ‘primitive’ peoples deify various objects, rocks, trees, and animals –, many ‘civilised’ Brits worship their cars.

Certainly, this is by no means only a typically British feature, as in all consumerist societies the two-seater car is probably a ‘god’ of the day. What I mean is that this religiosity surrounding the idea of having good cars, and perfect roads is somehow more obvious in the spiritually barren UK.

Like all idolatries, its rotten fruits are obvious: some men get into financial trouble to buy them, sometimes die stupidly due to overspeeding, or at the very least they are devoured by envying those who own such vehicles, while some women sleep with bald and fat men in order to take rides in car like these.

Moreover, many children are falling in love with these ‘motor idols,’ saying to themselves: ‘When I grow up, I wanna have…’, instead of saying ‘When I grow up, I wanna be…’ People everywhere are crazy about these spyders (as the Brits call them) or roadsters (as the Americans call them), and the Brits make no exception. However, it would be unfair to consider them more obsessed with motor vehicles than other nations.

Some of these most fashionable ‘motor gods’ that I witnessed on UK’s roads are two Mazda cars – MX-5, and RX-8. I was astonished to see so many of these two-seaters (especially in Scotland, the part of the UK that I visited most), but I couldn’t be sure if it was just a mere onlooker’s impression (of someone not mad about cars, who can easily jump to the wrong conclusions), therefore I had to make a little online inquiry.

And what I found out proves my initial assumption – that the UK is one of Mazda’s best markets! Ever since the eary 1990s, the Japanese company has been stubbornly pushing to conquer the British market, and their marketing strategy seems to have paid off.

Not only that I don’t know, but I don’t even care how good these cars really are. However, it seems clear to me that the price is appealing, thus making a Mazda MX-5 more affordable than a Porsche, Ferrari or Aston Martin. A price ranging from £ 18,600 to £ 21,100 looks like a tempting offer for anyone who thinks that owning cars like these is a ‘purpose’ worth struggling for in life...

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

Ortodoxia în Scoţia (3) [Orthodoxy in Scotland]

Odată ce am văzut de unde (din credinţe eretice de veacuri, din ateism) şi pe ce cale vin (seduşi de Hristos, nu de vreo maşinărie de propagandă) oamenii la credinţa adevărată, din pustietăţile sufleteşti ale Scoţiei – unde 19 la sută dintre locuitori se declară atei, 32 la sută “nu sunt siguri că cred în Dumnezeu”, iar majoritatea celorlaţi 49 la sută au legături mai degrabă formale cu Church of Scotland, Free Church of Scotland, şi alte aşa-zise biserici metodiste, baptiste, luterane, plus cea papistăşească – eu nu mai pot găsi nicio justificare acestei imense rătăciri ecumeniste.

Nu că mi s-ar fi părut cumva justificabilă înainte de a cunoaşte Ortodoxia între scoţieni, dar, după acest moment din viaţa mea, efectiv, nu doar mintea mea o condamnă, la nivel teoretic să-i zicem, dar şi inima mea simte monstruozitatea oricărei idei că Biserica noastră Una, Sfântă, Apostolească şi Sobornicească ar putea fi soră cu oricare alta dintre toate aceste aşa-zise…

Şi inima mea simte aceasta văzând cu câtă dragoste i-a adunat la El Mântuitorul Iisus Hristos pe nişte oameni atât de fragili în credinţa lor simplă, care foarte uşor ar fi putut cădea în capcanele aşa-ziselor ăstora care se vând pe ele însele, agăţate de imaginea lui Hristos, care mai răzbate în diferite strategii de marketing. Dar nu propovăduiesc nimic, căci asta doar Duhul Sfânt o poate face!

Pe lângă indiscutabilul lor merit personal, care nu va rămâne nerăsplătit la Înfricoşătoarea Judecată (unde ne vor face de râs pe noi aceştia, născuţii ortodocşi, dar care nu ne-am preţuit darurile), mi-e limpede că numai Hristos i-a adus la El pe Cei care-L căutau, înainte să-L ştie, pe Dumnezeul Cel adevărat, Căruia să I se închine în duh şi adevăr (Evanghelia după Sf. Apostol Ioan – 4;23).

Prin aceşti fraţi în Hristos din Scoţia, poate că pentru prima oară în viaţă am fost pus şi în faţa altei viziuni despre România, în afara celei desprinse din întrebări precum se pun multor români, de genul “Şi aveţi frigidere acolo? Oau! Şi Internet?”. Ei, poate or fi fost şi d’astea, însă ceea ce m-a impresionat pe mine a fost imaginea unei Românii admirate ca tărâm unde există viaţă în Hristos.

O Românie admirată nu pentru geniiile driblingului, nici pentru frumuseţile naturale, nici pentru înfăţişarea femeilor (apreciată şi de păgâni până la urmă), ci pentru oamenii credincioşi de aici. “Mi-ar plăcea să vin acolo, pentru că sunt mulţi tineri care se duc la Biserică”, mi-a spus cineva... Acum, mă tem să nu mă trezesc prin vreun e-mail cu întrebări sfioase: “Cum, în România, un episcop ortodox s-a împărtăşit cu ereticii? Şi chiar mai este încă episcop?...”

Sincer, habar n-am ce aş putea să răspund la o asemenea întrebare, ca să nu par nici că apăr o asemenea erezie (ceea ce mi-ar fi cu totul imposibil!), dar nici că îi judec pe cei pentru care mă rog la fiecare Sfântă Liturghie, să-i lumineze Domnul în a păstori turma credincioşilor după voia Lui. Problema este într-adevăr gravă, dar (cel puţin momentan şi să dea Domnul să rămână aşa!) strict pe umerii celor cărora a pus Hristos îngrijirea turmei Sale, nu pe ai celor ca noi, care avem datoria să ne rugăm pentru mai-marii noştri.

Singurul lucru de care pot fi eu sigur este că, dacă toţi – mai ales cei mai vrednici de a le fi ascultată rugăciunea decât mie – ne vom ruga simplu “Doamne, luminează-i pe ierarhii noştri să păzească poruncile Tale, să umeze adevărului întru toate”, Dumnezeu nu ne va lăsa.

Din păcate, prea adesea văd online sau aud etichete de genul “ecumenistul – masonul – securistul ăsta” ataşate cutărui sau cutărui ierarh. Aşadar, şi dacă ar fi, şi dacă nu ar fi (astfel cum îi judecăm noi că sunt), asta nu ne scuză păcatul. Noi avem datoria să ne rugăm pentru un ierarh, fie el deja ecumenist, pentru ca să se întoarcă şi să fie viu (Iezechiel – 18;23), căci, de ne socotim fii ai Tatălui ceresc, ce altceva putem dori semenilor noştri?!... fie ca să nu devină ecumenist!

Evident, pentru un ierarh căzut în erezie niciun canon al Sfinţilor Părinţi nu cred că mai cere să ne rugam ca pentru un ierarh, dar rămâne potrivit inimii fiecăruia să se mai roage inclusiv pentru acela ca pentru un om păcătos, care are tot atâta nevoie de mila lui Dumnezeu precum cel care se roagă pentru el.

În Biserica noastră au intrat şi tătarii cu caii, a tras şi Bukow cu tunurile, a dat şi Ceauşescu cu buldozerele, în timp ce destui lupi răpitori în haine arhiereşti or fi încercat să ne sfâşie din interior, în toate vremurile. Iar printre aceştia sunt şi aşa-zişii eroi, creditaţi a fi salvat românitatea ardeleană acceptând uniaţia cu Roma…

Biserica nu a pierit prin acestea şi nu va pieri până ce, în interiorul Ei, oamenii se vor mai ruga cu mare nădejde în mila Domnului, ţinând în ei credinţa cea adevărată, nesmintiţi de cei care cad din ea, fie că le-ar fi acela ierarh, frate, mamă, soţie, fiu, ba chiar duhovnic.

Inima îmi spune ce ar trebui făcut, dar nu am căderea să mă pronunţ vizavi de această situaţie indiscutabil gravă. Orice verdict dat de unul ca mine, indiferent ce bune intenţii aş avea, dar exprimat înainte ca păstorii noştri să se fi pronunţat, nu înseamnă decât cel puţin neascultare. Totuşi, cutez şi eu a ridica această întrebare (ce-i de făcut?) din perspectiva unor fraţi ortodocşi de prin Scoţia:

+ Oare ce ar spune un preot ajuns întâi la Biserica Coptă, abia apoi fiind hirotonit în Biserica Ortodoxă, cea adevărată?
++ Dar un prieten drag care – deşi intrase deja în legătură cu acest preot înainte să fie ortodox – a refuzat să primească botezul de acolo, botezându-se în Biserica Una?
+++ Ba încă şi un alt om, cu care am devenit prieteni din prima clipă când ne-am văzut, ce ar avea de zis? El, care la 65 de ani a renunţat la preoţia episcopaliană şi a devenit un simplu mirean… dar ortodox?
++++ Mai mult, ce să zică soţia lui, care l-a ameninţat mai întâi că ea divorţează dacă trece la Ortodoxie, dar până la urmă a primit şi ea Botezul Ortodox, iar acum se ţine cu râvna cuvenită de dreapta credinţă?
+++++ Sau ce ar spune soţia slovacă şi fostă catolică a unui grec (pe care fariseul de mine repede ar fi tentat să-l categorisească drept nu foarte credincios), dar care îşi creşte fiii în credinţa ortodoxă, fără concesii acordate fostei credinţe romano-catolice?
++++++ Care ar fi părerea unei măicuţe catolice, izolată în nordul Scoţiei şi care ar dori să intre în Biserica Ortodoxă, cea adevărată?
+++++++ Ce ar spune un tânăr obşinuit (ce nu l-ai putea eticheta drept bisericos la o primă vedere), care întâi s-a îndrăgostit de un sat românesc din Bihor, despre care îmi spune că “nici nu apare pe hartă”, apoi şi de credinţa localnicilor, cea ortodoxă, în care s-a botezat şi el?
++++++++ Sau ce să zică o fată care participă la slujbele ortodoxe şi catehezele ţinute în interiorul Comunităţii Ortodoxe Sfântul Andrei din Edinburgh sperând ca, în câteva luni, să se boteze? Oare va renunţa ea la strădania de a dobândi mărgăritarul de preţ al Ortodoxiei, doar pentru că altundeva în lume, cineva, fie acela oricât de mare în ranguri bisericeşti, se leapădă?
+++++++++ Ce ar spune o fiinţă angelică (englezoaică la origine), care este prima monahie ortodoxă din Coreea de Sud, acolo fiind acasa ei pământească?
++++++++++ Sau ce ar zice o altă englezoiacă care trăieşte în Scoţia, prietena din copilărie a măicuţei amintite, care îşi creşte alături de soţul ei grec cele două minunate fetiţe aducându-le de mai multe ori pe săptămâna la biserică?
+++++++++++ Ori care ar fi opinia unei scoţience şi a soţul ei, care au trecut de la catolicism la Ortodoxie şi cărora starea materială cu care i-a binecuvântat Dumnezeu le permite să colinde lumea largă, dar care nu se roagă şi nu se împărtăşesc decât într-o biserică ortodoxă?
++++++++++++ În fine, ce ar spune duhovnicul Scoţiei, un om care a primit adevărata preoţie (ortodoxă!) din tinereţe şi, vreme de decenii, a făcut aproape singur apostolat pe acolo, încât mi-e greu să cred că există vreun ortodox din Scoţia la a cărui mântuire să nu fi lucrat Domnul, fie şi cu puţin, printr-o faptă sau vorbă de-ale acestui părinte?

Ce ar spune toţi aceştia – care adesea aşteaptă cel puţin până la 2-3 luni până să poată lua parte la o Sfântă Liturghie şi să se împărtăşească, care poate străbat zeci kilometri să găsească o biserică ortodoxă, care nu au nici prea multe cărţi, nici mănăstiri pe care să le viziteze, uneori nici vreun frate în credinţă din aceeaşi localitate, nici duhovnici, încât să se poată spovedi atât de des cât ar simţi nevoia (din şase preoţi ortodocşi din Scoţia, mi-a dat Domnul să-i cunosc pe patru, dintre care unul a plecat în Anglia) – despre un mitropolit ortodox care se împărtăşeşte cu ereticii?

Iar dacă eu nu mă simt în măsură să-mi dau cu părerea despre ce anume ar trebui să facă mai marii Bisericii noastre vizavi de cele întâmplate la Timişoara, ştiu că, de s-ar putea cumva să-i consulte pe aceşti fraţi ai noştri din Scoţia, lor sigur le-ar da Duhul Sfânt unicul răspuns posibil…

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

[EN] Not worth trying in the UK / [RO] Nu merită încercat în UK (4)

[EN] I don’t know anything about how Orange works in the UK, as for using your Vodafone subscription in the UK, don’t bother to ask anyone. I did, in at least a couple of their stores, plus inquiring Romanians living in the UK. [RO] Nu ştiu nimic despre cum merge Orange în UK, cât despre folosirea abonamentului Vodafone Ro în UK, nu vă obosiţi să întrebaţi pe nimeni. Am făcut-o eu, în cel puţin două magazine de-ale lor, plus iscodind români din UK.

[EN] Not only that the prices for calling Eastern Europe are no match for those offered by O2, yet if your mobile terminal is blocked within the Vodafone Ro network, don’t expect: 1) that it will also work in the Vodafone UK network, nor 2) that you’ll find a Vodafone store that could offer the unblocking service – not even for a fee! [RO] Nu numai că preţurile pentru sunatul în Europa de Est nu se compară cu cele oferite de O2, însă dacă aparatul îţi este blocat în reţeaua Vodafone Ro, nu te aştepta: 1) că va funcţiona de asemenea în reţeaua Vodafone UK, nici 2) că vei găsi un magazin Vodafone care să ofere serviciul de deblocare – nici măcar contracost!

[EN] In various little Arab, Pakistani, Indian etc stores you could have your mobile unblocked, for prices around £ 14-15. But’s not worth the fuss (some said they needed at least 3, and even 12 – ?! – hours for my model of Nokia 6234!) – I made up my mind. [RO] În diferite prăvălioare arabe, pakistaneze, indiene ai putea să-ţi deblochezi telefonul, pentru preţuri în jurul a £ 14-15. Dar nu merită osteneala (unii ziceau că au nevoie de 3, ba chiar 12 – ?! – ore pentru modelul meu de Nokia 6234!) – m-am decis eu.

[EN] So, I bought myself a rather primitive (but brand new) Nokia 1110i, for £ 30. A Chevening Fellow smarter than me got a similar phone, plus a SIM card, for only £ 25! [RO] Astfel, mi-am cumpărat un model mai degrabă primitiv (dar nou-nouţ) de Nokia 110i, pentru £ 30. Un Chevening Fellow mai isteţ decât mine şi-a luat un telefon similar, plus un SIM card, pentru numai £ 25!

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

Din raidurile mele prin inima Scoţiei (6) [From my forays into Scotland’s heartland]

Ca mare iubitor de hărţi ce sunt (pe care m-a învrednicit Domnul, de la o vreme, să nu le mai străbat numai pe aripile gândului şi cu vârful creionului, cum făceam în adolescenţă), n-am găsit o modalitate mai potrivită de a-mi semnala revenirea la un blogging relativ constant decât folosind două hărţi ca pretext pentru cele înşirate mai jos.

La trei luni de când postam o primă hartă mâzgălită cu itinerariul unui fascinat raid de patru zile prin Scoţia, mai adaug una, care să reflecte totalitatea călătoriilor mele prin această parte a lumii.

Şi sper să fie evident, din punctele marcate cu verde (mi-ar fi plăcut să daţi click pe imagine pentru o rezoluţie mai bună, dar ceva nu mi-a mers :-( – care reprezintă de la locurile unde am poposit puţintel, preţ de câteva fotografii, până la cele unde am dormit mai multe nopţi –, că acum m-aş afla întrucâtva în cunoştinţă de cauză în a-mi da cu părerea despre Scoţia.

Deşi le-am colindat cât de cât, unele locuri nici nu au numele trecut pe hartă, cum ar fi: cel mai sudic punct verde – Melrose; unul la sud de Inverness – Abriachan, respectiv la nord – Alness; Kilmahog, la nord de Callander. Apoi imediat sub Edinburgh – Roslin, ceva mai la SW – Glenkinchie, iar la NW – Queensferry.

Altele, nici nu le-am marcat, pentru că că am trecut fugar prin/pe lângă ele şi am socotit că ar fi incorect să le numesc “vizitate” – între acestea: Auchtermuchty, localitatea de baştină a trupei The Proclaimers, Lower Largo (de unde se trage Alexander Selkirk, versiunea reală a personajului Robinson Crusoe) sau Kirkcaldy, unde a copilărit actualul premier Gordon Brown.

După cum se vede, am văzut o mare parte a Scoţiei, am un total de peste 2,100 de fotografii de acolo, la care se adaugă desagile memoriei, pline cu impresii şi poveşti. Însă şi părţile acestui ţinut care lipsesc din experienţa mea – Aberdeenshire (NE), coasta de E şi jumătatea de SW a Scottish Borders, Dumfries and Galloway (SW), nordul extrem al The Highlands, Western Isles (dintre care o destinaţie obligatorie este Isle of Skye) plus Orkney Islands – ascund minunăţii, încât ţi-ar trebui o vacanţă separată pentru fiecare din ele.

La acestea adaug şi Glasgow (+ Loch Lomond şi zona muntoasă The Trossachs) care ar merita mult mai mult timp decât cel avut de mine la dispoziţie. Negreşit, mai sunt şi locuri din zone pe unde am fost, dar tot am ratat nişte obiective, precum: castelele Falkirk şi Stirling, apoi Dundee (al patrulea mare oraş al Scoţiei) sau Gleneagles, un loc demn de vizitat pentru peisajele fantastice, nu pentru că-i o staţiune de bogătani, cum este orăşelul universitar St. Andrews, pe care am apucat să-l văd.

Despre Dunblane, pe lângă care am trecut de câteva ori, nu ştiu decât că are o comunitate ortodoxă care, probabil, s-ar bucura de oaspeţi :-), precum altele din Scoţia.
...
Pe harta de mai jos, am marcat o parte din locurile despre care am auzit că ar merita vizitate, deşi – de ar fi să mă mai poarte Dumnezeu vreodată prin Scoţia – prioritare nu-mi vor fi locurile nevizitate, ci revederea oamenilor dragi mie.

Singurul punct verde care care nu are o denumire alături este insuliţa Iona de la vest de Isle of Mull, considerată locul de unde a început răspândirea creştinismului (prin Sf. Columba) între neamurile celtice din partea de lume ce avea să devină Scoţia de astăzi.

Apoi, mi se pare fair play să admit că, tocmai pentru că am pretenţia că deja cunosc în bună măsură Scoţia, n-aş cuteza să spun acelaşi lucru despre Anglia. Cât am văzut eu (East Sussex, Essex şi mai degrabă City of London şi City of Westminster decât prea mult din Greater London) reprezintă doar părticica sud-estică a acestei ţări, ceea ce, proporţional vorbind, nu echivalează nici pe departe cu tot atâta la sută cât am văzut din Scoţia.

Mai mult, trebuie să recunosc că, locuri frumoase (Sal Island – Capul Verde, Cascais – Portugalia, Mont Saint Michel – Franţa) sau cool (Coronado Island – San Diego, La Rambla – Barcelona, Times Square – New York) oi mai fi văzut eu, dar ceea ce face specială Scoţia în inima mea sunt fraţii ortodocşi cunoscuţi acolo...

...pe care aşa i-a picurat Mântuitorul nostru Iisus Hristos în inima mea, de unde nimic nu-i mai poate scoate. Şi poate că, povestind despre ei online (nu în aceeaşi măsură detaliată ca despre Dionysios, a cărui aprobare expresă în acest am avut-o de la primul episod) vor înţelege şi aceia din prea multele alte vieţi paralele în care trăiesc eu (în afara vieţii adevărate, singura care contează pentru mine!) de ce am tot mai puţine să le comunic...

Practic, nu numai că locul lor din inima mea nu s-ar fi stins cumva (ba chiar s-a aprins şi mai şi!), dar constat tot mai mult că nu am nimic a le spune în cuvinte omeneşti. Tuturor acestora – să aibă puţintica răbdare în a citi cele nouă paragrafe scurte de la linkul acesta sau, măcar, să sară direct la ultimul, doar-doar vor înţelege “Că oricine cere ia; şi cel ce caută găseşte, şi celui ce bate i se va deschide” (Evanghelia după Sf. Apostol Luca – 11;10).

Deşi – în afara acestui blog – , am tot mai puţine cuvinte de spus tot mai multora, mă străduiesc să am tot mai multă răbdare faţă de toţi, că Domnul a avut răbdare cel puţin 15 ani (de nu chiar 26!) cu mine, ba încă mă rabdă în fiece clipă. Mai mult, sigur ar fi util şi articolul acesta, pentru cine ar vrea să înţeleagă viziunea despre lume la care subscriu întru totul, chiar dacă încă sunt foarte departe de a se vedea adeziunea mea la aceasta în fiece clipă a vieţii.

Pe de altă parte, profit de această postare, să imi definesc crezul blogăresc pentru următoarea perioadă. Dacă va fi şi voia Domnului precum voiesc eu acum, poate aşa, cam la 7-8 postări*** pe lună aş putea scrie mulţi ani de acum încolo despre viaţa în UK şi legăturile mele cu această ţară. Totuşi, am să o iau mai uşor, căci mai degrabă mă interesează să-mi identific un public-ţintă, cu care să poată fi vorba şi de interacţiune şi amendare a părerilor mele.

(Sper să fi) depăşit faza narcisistă de a mă citi singur şi a mă minuna de ce bine am mai scris-o şi p’asta şi p’ailaltă şi nici nu mă mai aflu sub necesitatea a da de ştire lumii ce mai fac (în loc de a scrie acelaşi lucru în zeci de e-mailuri). Cât despre a scrie, dacă nu pentru bani, măcar pentru glorie deşartă, ar trebui să-mi fie de ajuns actualul loc de muncă – Gândul.info.

Prin urmare, mă voi strădui ca acest MunteanUK să rămână un proiect cât mai relaxant pentru mine (autorul său) şi, poate, cele scrise şi ilustrate aici îi vor fi folositoare cuiva interesat de cum stau lucrurile prin UK.

Aşadar, cel puţin din acest punct de vedere al blogging-ului, pot fi siguri cei care mi-au oferit privilegiul unui Chevening Fellowship (dar şi colegii mei Chevening Alumni din România) că relaţia mea cu UK va rămâne pentru toată viaţa, însă nici nu-mi trece prin cap să ofer vreo garanţie cuiva că am să scriu numai lucruri convernabile, călduţe şi corecte politic :-)

Cred că s-a văzut destul de limpede că nu a fost vorba să fi evitat teme sensibile nici cât mă aflam în UK. Doar că de-abia de acum înainte, cu mai multă chibzuială şi minuţiozitate (deşi cu mult mai puţin timp la dispoziţie :-(, când impresiile s-or mai fi decantat, aş putea să tratez în detaliu anumite chestiuni.

Idee de final pentru acum: neapărat trebuie să exersez în a scrie mai puţin în fiecare postare – căci, decât mult şi fără rost, mai bine puţin şi prost (are cine să ştie la ce mă refer :-) Totuşi, dau asigurări oricui că nu ţin musai să scriu mult, ci aşa îmi iese, pentru că, pe cât este de supraîncărcată postarea de faţă cu linkuri, într-atâta dă pe dinafară de plină memoria mea cu poveşti despre Scoţia.

Ba mai mult, cred că la jumătate din cele circa 7,000 de fotografii din UK (aş vrea să le număr exact cândva!) aş găsi vreo 10-15 minute de povestit la fiecare... Desigur toate acestea nu-s ceva a mă plânge, ci să dau slavă lui Dumnezeu pentru toate, căci cele bune numai de la El sunt şi niciodată întâmplătoare!

*** NOTĂ: Ei, iată că, în realitate, media postărilor lunare continuă să scadă, odată la câteva luni :-(!

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

Alcoolul ăsta, prietenul cel mai bun al britanicului? (7) [This alcohol, a Brit’s best friend?]

Există un sunet inconfundabil din UK care îmi va rămâne pentru totdeauna în memoria auditivă – sticlele de băutură care se ating una de alta, într-o pungă de plastic (de regulă albă) cu care studentele merg în paşi repezi spre camerele de cămin.

Singure sau două câte două (mai rar într-un grup mai mare – văd că observaţia mea din prima săptămână în UK a rămas valabilă), mereu se grăbesc de parcă vinul sau votca s-ar răci ori încălzi prea tare în câteva zeci de metri parcurşi.

În amintirea mea, sunetul acesta specific, atât de diferit de foşnetul pungilor cu haine şi pantofi ale gâsculiţelor ieşite la cumpăraturi pe Oxford Street, va rămâne pentru totdeauna drept ceva tipic britanic.

Dacă fetele înnebunite de shopping, încearcă să dovedească ceva prin cârpele alea şi puzderia de nimicuri pe care dau atâtea pounds, să atragă atenţia lumii, să pună mâna pre vreun milionar sau poate numai să se distreze – tot înseamnă că mai au o speranţă.

Desigur că într-un mod cu totul absurd (dar perfect explicabil într-un lume fără Dumnezeu), ele îşi caută locul pe lume.

Nu luptând împotriva lumii (căci asta se face numai prin haruri de la Duhul Sfânt), ci potrivindu-se duhului acestei lumi bolnave, în care dacă nu cumperi nu exişti – un concept interesant, de care deja văd că e plin Web-ul (vezi aici, aici sau aici).

În schimb, cele înnebunite de băutură nu prea se mai aşteaptă la nimic de la viaţă şi de la semeni şi – repet asta! – nu pentru că ar fi cumva atât de urâte sau proaste, încât nimeni să nu se uite la ele.

Pur şi simplu, au renunţat la orice luptă, la orice încercare de a dovedi cuiva ceva, ba poate chiar şi de a se mai amăgi că este ceva distractiv în a consuma alcool.

Se duc la şcoală din inerţie, au o gaşcă de prieteni din inerţie, ţin la convenţiile sociale din inerţie şi, majoritatea, nici nu încearcă să-şi pună capăt vieţii prin gesturi subite, căci şi aceasta este, cel mai adesea, o încercare de a atrage atenţia asupra ta.

Dar se sinucid încet, mai întâi pe plan social (odată ce au căzut în rândul infractorilor), apoi procesul este ireversibil şi asupra organismului – prin fiecare neuron ucis de gramele de alcool, prin tot prăpădul care îl face în ţesuturile esofagului, stomacului şi ale ficatului, la care se adaugă toată anestezia morală în care te cufundă alcoolul.

Şi ce pot face oamenii de ştiinţă sau oamenii politici, aceşti idoli ai lumii contemporane, pentru aceste femei, decât să sintetizeze statistici, să tragă semnale de alarmă, să elaboreze strategii?!

Iată numai câteva îngrijorări (majoritatea selectate din ultimele 24 de ore!) – aici, aici, aici, aici, aici, aici sau aici – dar la ce bun, dacă deştepţii ăştia de oameni de ştiinţă, factori de răspundere, lideri de opinie etc, habar nu au care sunt cauzele reale ale fenomenului?

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

[EN] A few wonders from the UK / [RO] Câteva minunăţii din UK (2)

[EN] Another good thing that can be said about the Brits is that, wherever they are left with a castle from times of yore, they categorically know what to do with it. [RO] Alt lucru bun care se poate spune despre britanici este că, oriunde le-a rămas un castel din vremuri de demult, categoric ştiu ce să facă cu el.

[EN] During the day, this building is used as a Sheriff Court (a courthouse in the Scottish Justice System). At nightime, it looks as beautiful as any major touristic objective, therefore I though it is worth showing to others. [RO] În timpul zilei, această clădire este folosită drept o Curte a Şerifului (o instanţă din Sistemul Judiciar scoţian). Noaptea, arată la fel de frumos precum orice obiectiv turistic major, astfel că am socotit că merită să-l arăt şi altora.

[EN] The pictures in this second episode were taken along the... [RO] Fotografiile din acest al doilea episod au fost făcute de-a lungul... – Ness Walk, Inverness (Scottish Highlands).

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/ Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]