[EN] Grave and unpleasant readings / [RO] Lecturi grave şi neplăcute (4)

[EN] These days, probably all of us get overwhelmed with stupid Christmas messages in our e-mail inboxes, plus mobile phones... all kinds of stereotypical ‘best wishes,’ which mean nothing for anyone. [RO] Zilele acestea, probabil că toţi ajungem copleşiţi de stupide mesaje de Crăciun în căsuţele de e-mail şi în telefoanele mobile... toate soiurile de ‘urări de bine’ stereotipe, care nu înseamnă nimic pentru nimeni.

[EN] What a waste (of time + money), out of which only mobile operators earn, as I’m sure that the Brits (who send 1.5 billion SMSes a week) are equally uninspired as Romanians, and they need ideas for Christmas messages! [RO] Ce risipă (de timp + bani), din care nu câştigă decât operatorii de telefonie mobilă, căci sunt sigur că britanicii (care trimit 1.5 miliarde de SMS-uri pe săptămână) sunt la fel de neinspiraţi ca românii şi au nevoie de idei pentru mesaje de Crăciun!

[EN] What are words like... ‘happy’, ‘prosperity’, ‘goodness’, ‘light’, ‘joy’, ‘gifts’ or ‘blessing’... without any reference to The Nativity of Christ? Absolutely nothing! [RO] Ce sunt cuvinte precum... ‘fericit’, ‘prosperitate’, ‘bunătate’, ‘lumină’, ‘bucurie’, ‘daruri’ sau ‘binecuvântare’... fără vreo referire la Naşterea lui Hristos? Absolut nimic!

[EN] I don’t want any blessing (?!) form this satanic spirit of Christmas, nor any gifts from this masonic myth of Santa Claus, therefore I thank everyone who spared me form any impersonal SMS or e-mail. [RO] Eu nu vreau nicio binecuvântare (?!) de la acest satanic spirit al Crăciunului, nici daruri de la mitul masonic al lui Moş Crăciun, aşadar le mulţumesc tuturor celor care m-au scutit de vreun SMS impersonal sau e-mail.

[EN] This message of mine is also collective, but a message sent to more people doesn’t mean it’s an uninspired or stereotypical one – therefore, I thank those who sent me anything from their heart, be it a quotation from a book! [RO] Deşi acest mesaj al meu este tot colectiv, dar un mesaj trimis mai multora nu însemnă că este unul neinspirat şi stereotip – prin urmare, le mulţumesc celor ce mi-au trimis orice din inimă, fie şi un citat dintr-o carte!

[EN] If only at least one of the dozens of people I’m writing to will care to stop for a second their rush to nowhere (to having fun, to enjoying themselves, to eating well, to drinking much, to bulding themselves up some careers)... [RO] Măcar dacă cel puţin unul dintre zecile de oameni din cei cărora le scriu le va păsa vreo clipă să se oprească din goana către nicăieri – spre a se distra, spre a se simţi bine, spre a mânca bine, spre a bea bine, spre a-şi construi nişte cariere)...

[EN] ...to read about this dreadful mass slaughter, I guess these words would be a more useful gift for them than any impersonal wishes! [RO] ...să citească despre acest măcel groaznic, cred că aceste cuvinte ar fi un dar mult mai folositor lor decât orice urări impersonale!

[EN] Not global warming, not the orchestrated economic crisis, not any of Bush’s wars (or Obama’s – for the fools who still believe that he won’t bomb any country!), not the lack of economic development, not corruption, nor the ‘Big Bang experiment’ chain us down to miserable lives, and threaten our future. [RO] Nu încălzirea globală, nu orchestrata criză economică, nu războiale lui Bush (sau ale lui Obama – pentru proştii care încă cred că el nu va bombarda vreo ţară!), nu lipsa de dezvoltare economică, nu corupţia, nici ‘experimentul Big Bang’ nu ne ţin înlăţuiţi de vieţi nefericite şi ne ameninţă viitorul.

[EN] The end of the world will not come for anything else, if not for the hundreds of millions of unborn children who have been aborted for the past half a century!!! [RO] Sfârşitul lumii nu va veni pentru nimic altceva dacă nu pentru sutele de milioane de copii nenăscuţi care au fost avortaţi în ultima jumătate de veac!!!

[EN] There’s no greater crime, but the bigger it is, bigger still our indifference... won't the punishment match our inequities? [RO] Nu-i o crimă mai mare, dar pe cât este mai mare, pe atâta mai mare este nepăsarea noastră... oare nu va fi osânda pe măsura relelor noastre?

[EN] “What’s wrong with the author of this blog?”…many will ask. He was a decent guy… A bit weird, of course, but not quite mad. [RO] “Ce-i în neregulă cu autorul acestui blog?”...vor întreba mulţi. Era un tip decent... Un pic ciudăţel, desigur, dar nu tocmai nebun.

[EN] Well, I am not mad (anyway, my defence is irrelevant – what madman would say he is mad? :-), I’m just offering a strong warning that I believe in, instead of offering any tasteless Christmas wish. [RO] Ei bine, nu-s nebun (oricum, apărarea mea este irelevantă – ce nebun ar admite că el este nebun? :-), doar ofer o avertizare puternică în care cred, în locul unei urări de Crăciun fără niciun gust.

[EN] “Why should we care of these? Who do we harm with our protected sex? What’s wrong with having a little fun? If you (the stupid I) are unable to send us a normal Christmas message, why are you bothering us with this one? Why don’t you simply leave us alone?” [RO] “De ce să ne pese de acestea? Cui facem rău cu sexul nostru protejat? Ce-i rău în a ne distra puţin? Dacă (stupidul de mine) nu eşti în stare să ne trimiţi un mesaj de Crăciun obişnuit, de ce ne deranjezi cu acesta? De ce nu ne laşi în pace pur şi simplu?”

[EN] These could be some potential reactions to my Christmas message... [RO] Acestea ar fi răspunsuri potenţiale la mesajul meu de Crăciun...

[EN] I have countless things to ask forgiveness for, from many people, but not for being who I am... [RO] Am nenumărate lucruri pentru care să-mi cer iertare, de la mulţi oameni, dar nu pentru că sunt cine sunt…

[EN] I won’t apologise to anyone for sending an unusual Christmas message, as long as opting to mark my message as ‘spam’ is as a free choice as the abortive pill! [RO] Nu mă voi scuza nimănui pentru trimiterea unui mesaj de Crăciun neobişnuit, câtă vreme a opta pentru marcarea mesajului meu drept ‘spam’ este o opţiune la fel de liberă ca pilula avortivă!

[EN] The proposed readings / [RO] Lecturile propuse:

1) [EN] How was the last Christmas in the UK before the crisis? “Heavy Christmas drinking and partying, leading to unprotected sex, could be to blame for a record number of abortions last month, says a UK charity...” – see here and here.

--- --- --- --- --- --- --- --- --- --- --- ---

2) [RO] De ce nimic nu merge bine în România? Să fie corupţia? Să fie sărăcia? Nici pomeneală! E doar faptul că, în afără de împuşcarea lui Ceauşescu, în ziua de Crăciun, în 1989, toate restricţiile împotriva avorturilor au fost ridicate – aici.
3) [EN] Why doesn’t anything work out well in Romania? Is it corruption? Is it poverty? By no means! It’s just the fact that, besides executing Ceauşescu, on Christmas day, 1989, all the restrictions on abortions were lifted – here.

--- --- --- --- --- --- --- --- --- --- --- ---

4) [RO] Despre teoria falsă că folosirea anticoncepţionale reduce numărul de avorturi, a se vedea că în UK (dar şi oriunde altundeva în lume), se întâmplă taman invers! – aici.
5) [EN] About how false is the theory that the use of contraceptives reduces the number of abortions, anyone can see that in the UK’s case (but also anywhere in the world!) – here.

--- --- --- --- --- --- --- --- --- --- --- ---

6) [RO] Pentru toţi aceia mulţi care NU VOR să ştie despre efectul avortiv al anticoncepţionalelor şi cred că ele sunt soluţia (?!) de împiedicare a măcelului, eu continui să postez linkuri relevante – aici, aici, aici, aici, aici sau aici.

*** [EN] NOTE: Even if not everyone reading this post cared to take the warning into consideration, I assume that everyone would like the pictures of American (first picture) + British children, who we obviously not aborted. Sadly, this civilised antichristic society will try its best in finding ways of killing them as well with humanist values. [RO] NOTĂ: Chiar dacă nu toţi cei care au citit această postare au luat în considerare avertismentul, presupun că tuturor le-or plăcea pozele cu copii americani (prima fotografie) + britanici, care, evident n-au fost avortaţi. Din păcate, această civilizată societate antihristică va încerca din răsputeri să găsească moduri de a-i ucide şi pe ei prin valori umaniste.

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

[EN] Hail to competing sites / [RO] Salutări siteurilor concurente (4)

[EN] This is site about American expats living in the UK has got things that could be added to my opinions (or put against them?!) – that’s real competition, isn’t it? [RO] Acest site despre americani care trăiesc în UK are lucruri care pot fi adăugate opiniilor mele (sau opuse lor?!) – aceasta-i concurenţa adevărată, nu-i aşa?

[EN] The amount of useful information given is amazing, and the few pages I browsed through seemed extremely interesting to me. [RO] Cantitatea de informaţii utile este uimitoare, iar cele câteva pagini răsfoite de mine mi-au părut extrem de interesante.

[EN] More about the differences between American and British English, of which wrote – here, and more typically British stuff (like in my series) – here. [RO] Mai multe despre diferenţele dintre engleza americană şi cea britanică, despre care am scris – aici, şi mai multe chestii tipic britanice (precum în serialul meu) – aici.

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

British English vs American English: two quarrel(l)ing stepsisters [Engleza britanică vs engleza americană: două surori vitrege la harţă]

One doesn’t have to be George Bernard Shaw to acknowledge the fact that ‘England and America are two countries separated by a common language.’

Having at least a little prior knowledge of English, and being blessed with the chance to visit both these countries (although one is a mid-size island, and the other a continent!) offers a good opportunity to spot the differences.

They are funny differences to me, or rather annoying to others (thanks to a fellow blogger for inspiring this post), however, quite important differences sometimes. If you can’t spell a word correctly or use an inappropriate term nobody will take your head off, but various communication breakdowns could occur.

As far as I experienced myself, I’d say that the most common (or commonest?!) consequences of mistakes in pronounciation are getting on the wrong bus, and ordering some food you didn’t want to… But I’m looking forward to anyone sharing even some worse experiences.

Making lists of different usages of words is beyond the purpose of this blog, but here’s a great site dealing with these linguistical stepsisters :-) What I would like to do here is just ask for my readers’ views about how English is spoken in the UK, in the USA, and in other parts of the world…

I’m only asking of few questions, followed by my own answers to them (an interview with myself – that’s pathetic, isn’t it?), and – God willing – maybe I’ll draw some interesting comments to this blog post.

1. Whose spoken English did you understand easier? The Brits’ or the Americans’?
- Americans of all walks of life speak inteligibly to me, while – irrespective of their regional accent – the Brits tend to speak more intelligibly, the higher their educational background is.

2. Which were the worst native speakers with whom you barely managed to communicate?
- Those in Glasgow were awful. Not only that I very often had to ask for a sentences to be repeated to me, but while I was sitting in the bus trying to eavesdrop on people’s conversations I was always asking myself ‘what language could it be?!’ – and it was no Gaelic or anything else, just English as spoken in Glasgow, also known as Glasgow Patter or Glaswegian.

3. Which of the two versions of English seems easier to learn?
- Obviously, the American one, which appeared to me as a relatively unitary language from California, to Iowa, Virginia and New York, while in the UK, from one county to another people could easily get the impression that they are listening to a different language.

4. Name an advantage (a plus) of the British language!
- The fact that, when pronounced correctly, there’s no chance for misunderstanding: ‘ear’ always sounds like ‘ear,’ not like ‘year,’ when you hear a Brit speak.

5. Name an advantage (a plus) of the American English!
- The fact that, no matter what their country of origin is, immigrants in New York learning American English end up speaking a more comprehensible language (at least to non-native speakers like I am) than immigrants in London. Given an Iraqi with no previous exposure to English, I tend to believe that you could understand him easier if he learned English in America, than if he did so in Britain.

*** NOTE: The British use two ‘l’-s in quarrelling, while the Americans only one, therefore writing quarreling

[For all the posts on this blog go to/Pentru toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

Chestii d-astea, numai la britanici (18) [Things like these, only at the Brits]

Oare credea cineva că oi fi intrat în pană de ciudăţenii de prin UK? Nici pomeneală! Uite acum una ‘de sezon’, că altfel nu ştiu cum să-i zic, căci nimic n-are de-a face Naşterea Domnului cu ceea ce britanicii numesc Christmas ori – ca să-L scoată de tot pe Iisus Hristos din lumea pe care a venit să o mântuiască – numesc tot bâlciul acesta mai simplu... X-mas.

În locul Mântuitorului, împărăţia consumismului (fie ea şi lovită de criză) şi-a găsit un surogat de motivaţie, de ideal, de poleială pusă deasupra hămeselii omului care şi defineşte viaţa unidimensional (‘consum, deci exist’) – i se zice ‘spiritul Crăciunului’.

Foarte potrivit nume, căci aşa cum credeau odinioară triburile de amerindieni sau de africani decimate de britanici în spirite, tot aşa, şi britanicul care nu vrea să audă de Dumnezeu, inevitabil îşi face un dumnezeu şi crede în ceva – într-un spirit, fie el un simplu concept găunos ori un spirit etilic.

Numai după ce vezi magazine precum cele din imagini (surprinse în două localităţi scoţiene, St Andrews şi Edinburgh), îţi dai seama că este foarte posibil ca trăznăi precum cele făcute de Mr Bean în filmuleţul când petrece singur Crăciunul să nu fie o fantezie de-a scenariştilor. Este foarte plauzibil ca ei să se fi inspirat din realitate.

Când am intrat în respectivele prăvălii (la vreo patru luni după Crăciun, respectiv cu opt înainte de următorul!), credeam că este vorba de folosirea cuvântului ‘Christmas’ ca acroşă a unei politici de marketing. Prin urmare, socoteam că, după vitrină, voi găsi unul dintre acele detestabile magazine de cadouri, podoabe şi ale inutilităţi, în care decoraţiunile legate de Crăciun să reprezinte numai 10-15% din ofertă, mai ales că era vorba de ‘extrasezon’.

Ei aş! Desigur că existau şi felurite alte inutilităţi, însă ponderea lor era taman inversă decât cea estimată de mine. În primul rând erau brăduţi, şosete roşii, globuleţe, steluţe, lumânări, ghirlande, moşuleţi, reni, îngeraşi, hârtii de ambalat în ‘culorile Crăciunului’ etc... şi abia mai apoi câteva şi altele.

N-am avut răbdare să fac fotografii prin respectivele magazine (că aş fi ilustrat mai bine episodul acesta), însă chiar am rămas cu impresia că am dat peste o mare ciudăţenie, neîntâlnită de mine nicăieri altundeva în lume.

Evident, pentru o astfel de ofertă extrasezonieră, trebuie să existe şi o cerere pe măsură şi, din câte poate vedea oricine caută pe net sintagma ‘celebrating Christmas all year round’ sau ceva similar, sunt destui oameni care, bieţii de ei, ori că ştiu, ori că nu ştiu ceva despre Hristos, cu siguranţă sunt posedaţi de spiritul Crăciunului. Despre un asemenea britanic, pe care nici criza economică nu-l determină să renunţe cu totul la celebrarea zilnică a acestui spirit, a se citi – aici.

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

God’s place in a humanist society (2) [Locul lui Dumnezeu într-o societate umanistă]

“I wish I go to church, but my mum doesn’t take me. I was told it’s very beautiful inside…,” I heard a little girl (four or five years of age) saying when the bus we were in passed by this St Peter’s Church in Brighton (all the churches in this city – here).

She was talking to a teenager, probably some kind of baby-sitter or cousin (I just felt that she was her sister) who promised to her “I will take you some day.”

“Can we go now?,” she insisted. Of course, the anwer was negative :-( But – hopefully – maybe her dream was eventually fulfilled one day. Only God knows how many children throughout the UK are just curious to enter a place of worship, just to see ‘what is it all about’…

I’m as curious as this little girl about how many of British children ever get the chance to hear about the Lord (anything else than the antichristic flood of ‘secret Gospels’ in contemporary books and movies), and how many of them ever entered a church for ‘worship’, apart from going there to various ‘cultural events’.

Many people in this country complain about the awful teenagers of today, but do these people realize that the poor children – no mater how self-destructively they would behave – simply carry the burden of their parents’ sins?

All these respectable Brits (?!), ‘who never hurt a fly,’ and consider themselves law-abiding citizens don’t realize that their children don’t know what else to do with this ‘earthly paradise’ which their parents build for them than to destroy it.

This British (but not specific to the UK only!) paradise of the secular consumer is but an antechamber of hell. Most of today’s ‘wicked British teens’ had respectable parents who – like the parents of this little girl whom I heard in a bus – never offered to them another meaning of life than ‘having fun,’ which seems to be some sort of supreme humanist value in this country, as well as throughout the whole ‘civilised world.’

What other thing should these children know apart from the fact that a church is a great place where to throw a party, as long as even the so-called ‘Anglican Bishops’ seem very fond of partying?

And while Catholics eventually remember to baptise their children (not for the sake of saving their souls, but because otherwise they couldn’t attend a Catholic school), the Anglicans don’t even have this ‘incentive.’

Obviously, as an Orthodox Christian, I seriously doubt the validity of all these heretical baptisms, but this is not the issue here. I just witness another sad fact in the UK – baptisms of children are on the wane.

While only roughly only two thirds of children are baptized, among the Catholics in the UK (some data about this – here), the figures are even more dreadful among the Protestants – places where 40% of children take the baptism are considered ‘very religious’ ones.

Fewer than one in six children of Anglican parents are baptised in the UK these days… Taking this into account, I dare asking those who put the blame on the ‘youth mobs’, as if they appeared out of nowhere: why do you wonder how godlessly teenagers behave in this country?

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

Femeile în UK (11) [Women in the UK]

Cu oricâtă insistenţă ar scrie presa britanică despre promiscuitatea fără egal a femeilor din Marea Britanie (a se vedea aici şi aici), eu nici n-am de gând să ‘combat’ aceste triste ‘adevăruri statistice‘, însă nici să cad în resemnarea că ‘cifrele spun totul’, mai ales pentru că, în faţa Domnului, fiecare om este o fiinţă aparte, nu un simplu ‘exemplar dintr-o populaţie’.

Eu unul n-am avut de-a face cu depravatele din statistici (‘ce prostănac’, ar exclama mulţi, nu-i aşa?), ci cu o puzderie de fete drăguţe sau doamne de treabă, chiar şi în această antihristică (de la o vreme parcă şi a o numi doar excesiv de seculară sau ateistă spune prea puţin) societate britanică. Aşadar, pot să-mi continui serialul cu exemple pozitive din UK...

...de data aceasta, aş vrea să scriu despre foarte buna impresie lăsată de cameristele din blocul rezidenţial (residential block) al Institute of Development Studies (IDS), unde am locuit ca Chevening Fellow.

Doar cameriste, şi încă la un cămin studenţesc, deci nu în vreun hotel (de unde să poată pica ceva şpăgi), însă cu atâta bun simţ şi seriozitate în practicarea unei munci umile cum adesea noi (ăştia destepţii, intelectualii, fiţoşii :-( nu dăm dovadă.

Cinci zile pe săptămână, dacă nu erai în cameră sau nu uitai cartonaşul cu ‘Nu deranjaţi’ (Do not disturb) de pe uşă, între 9:00 şi 11:00 camera îţi era se aspirată, se goleau coşurile de gunoi ori se înlocuiau, dacă era cazul, săpunul şi hârtia igienică. Oribilele chiuveţici pe model britanic erau şi ele spălate, iar patul făcut – cam ca la un hotel. Joia, se schimbau cu totul cuverturile de pat.

Sau, dacă uitai cartonaşul în uşă (cum făceam eu adesea, mai ales obosit după vreo noapte de blogging :-), mă trezeam cu nişte simpatice bileţele precum cele prezentate în a doua fotografie.

În mesaje care începeau cu ‘Dragă Camera 4, dacă vrei să schimb patul...’ mi se oferea posibilitatea să deschid uşa la o anumită oră sau – dar numai dacă binevoiam! –, să-mi schimb singur cu aşternuturile ce aveau să-mi fie lăsate pe pat.

Dacă nu binevoiam, eram rugat doar să ţin aşternuturile noi în cameră până când le va schimba ea pe cele vechi. Fără niciun fel de strâmbătură din nas că i-aş îngreuna cumva sarcinile de serviciu!

Ar mai fi de adăugat faptul că această doamnă avea mereu zâmbetul pe buze, cu întrebări pentru fiecare locatar din IDS, glumiţe despre aspiratorul căruia îi spuneau ‘Henry’. Parcă erai în vizită la o pensiune, nu la un bloc rezidenţial studenţesc. Să nu mai zic că, la un moment dat, o colegă de-a ei (la fel de amabilă), a făcut o plăcintă pe care ne-a adus-o la bucătăria unde aveam acces doar noi, cei 12 Chevening Fellows de la Sussex European Institute.

Total nefotogenică (oricum, iată aici un text minunat despre urâţenie) camerista mea era mereu zâmbitoare, amabilă şi – am tras cu ochiul cum făcea curăţenie în alte camere, când nu era locatarul acolo, să o ţină sub observaţie – foarte conştincioasă în munca ei.

Nu ştiu dacă acesta ţine cumva de vreo seriozitate britanică de modă veche, însă în niciun caz nu cred că se explică atât de simplist cum fac unii adesea, punând amabilitatea pe seama cuantumului salariului.

Căci nu cred că pentru o asemenea slujbă de cameristă poţi lua mai mult de vreo £ 1,000-1,200 pe lună… sumă considerabilă, dacă o raportăm la salariile din România, dar nicidecum ‘mare lucru’ în UK, mai ales de când cu monstruoasa criză economică (menită să bage minţile în cap cui le mai are!) şi de când £ 1 = € 1…

În schimb, cu adevărat mare lucru este a-ţi face treaba – fie ea cât de nespectaculoasă, deloc palpitantă, umilă, neinteresantă, nu prea bănoasă – cu zâmbetul pe buze, într-o lume de oameni plini de talente, deştepţi, dar veşnic plictisiţi şi nemulţumiţi şi care nu-şi găsesc locul.

Mulţumirea de sine nu ţine nici de frumuseţea chipului (dar de la Dumnezeu pe care chiar că nu-l avea camerista aceasta), nici de venituri, nici de cum se poartă ceilalţi cu tine, ci de cum te porţi tu cu cei din jur.

În ‘cariera’ ei de cameristă, sigur o fi întâlnit şi locatari greţoşi şi plini de aere, dar nu cred să fi avut ceva de pierdut (ci numai de câştigat, pentru ea însăşi în primul rând!) dacă a tratat pe toată lumea cu aceeaşi amabilitate.

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

Ortodoxia în Scoţia (5) [Orthodoxy in Scotland]

Fiind binecuvântat de Dumnezeu cu străbaterea atâtor şi atâtor locuri din Scoţia (a se vedea aici şi aici o trecere în revistă a lor), am căutat să aflu care ar fi legătura dintre Sf. Apostol Andrei, cel dintâi chemat şi aceste meleaguri.

Cum se face că ţara asta îl are drept Patron Saint (cum zic ei) pe cel pe care noi îl considerăm Ocrotitorul României?

Ce poate lega ţinuturile acestea (Kingdom of Fife), aşa îndepărtate geografic de Ţara Sfântă şi locurile pe unde a propovăduit Apostolul, dar – după cum arată seculara Scoţie de astăzi – şi aşa de îndepărtate duhovniceşte de credinţa adevărată?

Şi nu vreau să zic departe de noi, cei ce ne-am crede (prea adesea fără temei în faptele noastre) ‘buni ortodocşi’, ci… foarte departe de însăşi tradiţia acestei ţări, care s-a născut ortodoxă.

Aici, creştinismul nu a fost adus de iezuiţi (ca în America de Sud), nici de puzderia de secte protestante ce au colonizat America de Nord, nici de penticostali, precum în rândul unor cetăţeni români mai închişi la culoare :-), ci de neobosiţi urmaşi ai Sf. Apostoli, precum Sf. Rule sau Sf. Columba.

La fel cum apostolatul Sf. Andrei avea să înduplece inimile sciţilor şi dacilor, urmaşi de-ai săi de peste veacuri aveau să înmoaie (exclusiv prin puterea Cuvântului pe Care Îl propovăduiau) inimile triburilor celtice de pe aceste tărâmuri nordice, odinioară margine a lumii cunoscute.

Cum oricine cere ia; şi cel ce caută găseşte, am aflat că legătura Sf. Andrei cu Scoţia o reprezintă faptul că o parte din moaştele sau au ajuns pe aceste meleaguri, mai precis în actuala localitate St Andrews.

Cu numai 18,000 locuitori astăzi (şi, probabil, niciodată mai mulţi), orăşelul are o bogată tradiţie academică (prima univesitate scoţiană, din 1413, şi a treia britanică, după Oxford şi Cambridge), iar până la Reforma Scoţiană a fost capitala (adevăratei) Biserici Scoţiene.

Aceasta era parte a unicei Biserici a lui Hristos, nu ceea ce avea să devină mai târziu Church of Scotland, această ‘instituţie’ la care aderă, formal (prin răspunsurile din sondaje) 42% dintre scoţieni, dar în fapt, membri înregistraţi nu-s mai mulţi de 12% din populaţia ţării. Iar câţi din aceştia din urmă (489,000 oameni) or fi practicanţi... greu de zis.

Pe aceste meleaguri, St. Rule (Regulus) a adus o pare din moaştele Sf. Andrei, mai înainte ca Sf. Împărat Constantin să mute trupul sfântului la Constantinopol, pe la anul 345 d.Hr. O altă legendă spune că osemintelele sfinte ar fi ajuns în această cadedrală la anul 733, aduse de St. Acca, Episcop de Hexham.

Oricum ar fi fost (rezumatul celor două legende – aici), e clar că moaştele au fost aduse în Scoţia încă dinainte de Marea Schismă, pe când şi prin aceste pustii ţinuturi nordice, şi prin cetăţile bizantine, era aceeaşi Ortodoxie curată.

Din păcate, după sângeroasa Reformă Scoţiană, avea să fie lăsată în paragină şi Catedrala Sf. Andrei din St Andrews (ale cărei rămăşiţe se pot vedea în imaginile de faţă), până atunci cea mai înaltă clădire din Scoţia. Odată cu distrugerea edificiului, însoţită de masacre de-o parte şi de cealată, între protestanţi şi catolici, se pare că şi moaştele Sf. Andrei au fost distruse de către reformişti cu o furie diabolică, asemănătare celei a iconoclaştilor.

Astăzi, pe lângă amintirea Apostolului rămasă pe steagul scoţian (de unde a fost preluat şi pe cel britanic – Union Jack), amintirea lui o mai ţine această Zi naţională a scoţiei, şi câteva tradiţii asemănătoare celor româneşti...

...pe care le mai înregistrează culegerile de istorioare folclorice, nu ştiu dacă şi memoria scoţienilor contemporani.

De pildă, dacă, în ajunul zilei de 30 noiembrie, o fată aruncă un pantof şi acesta cade cu vârful spre uşă, într-un an se va mărita şi ‘va ieşi din casă’.

Sau, dacă este destul de iscusită, încât să cureţe coaja unui măr fără să o rupă, aruncă acea coajă, şi ea negreşit va cădea în forma literei cu care începe numele viitorului soţ :-)

Dincolo de aceste superstiţii, exista odinioară prin Scoţia şi convingerea simplă că doar prin rugăciune către Sf. Andrei o fată nu va rămâne nemăritată.

Apoi, sunt convins că un praznic minunat se va fi săvâşit la Comunitatea Ortodoxă Sf. Andrei din Edinburgh, unde scoţieni de baştină, plus venetici (englezi, greci, români, sârbi etc) vor fi dat toată cinstea cuvenită Apostolului cel dintâi chemat de Mântuitorul nostru.

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

Urme româneşti pe cuprinsul UK (1) [Romanian traces throughout the UK]

Cred că un blog despre UK este prea sărac fără abordarea temei următoare: Oare câţi români or fi în UK? Dar, în loc să răspund la ea, mai degrabă arunc online această întrebare, la care n-am ajuns să am un răspuns mulţumitor...

Deşi – în privinţa permiselor de muncă – ştiam (din date sigure la vremea lor, în aprilie 2008, că nimic nu-i mai perisabil decât informaţia în zilele noastre :-) că ar fi peste 20,000, dar în niciun caz mai multe de 25,000.
.
Poate că ar fi fost inutil să am vreun răspuns câtă vreme ‘criza’ o mai fi schimbat situaţia sau este pe cale să o schimbe. Oricum, la aceast nou val de imigranţi din 1989 încoace s-or mai adăuga cel mult încă o dată pe atât, încât nu cred să fie, în total, mai mult de 50-60,000 români în UK.

Poate of fi şi exagerat numărul acesta, oferit drept maximă. Evident, aştept amendamente, critici, corecţii, dezaprobări, link-uri către surse etc… sau să mă fi aşteptat la aceastea pe vremea când mai aveam ceva cititori?!

Pentru ziua de Sf. Andrei (respectiv Ziua Scoţiei şi ajunul Zilei României), dar şi ziua primelor alegeri uninominale, am remarcat cât de multe secţii de vot sunt deschise pentru românii din UK – 14, cică stabilite pe baza propunerilor formulate de reprezentanţii comunităţii româneşti.

Din câte se vede, este un număr destul de apropiat de cele 20 de birouri de vot din Spania şi 19 din Italia, în ciuda faptului că românii din UK sunt de cel vreo 9-12 ori mai puţini decât în cele două ţări ‘surori latine’.

Ce să mai zic de faptul că la Londra sunt cinci birouri de vot?... faţă de patru la Roma şi numai două la Madrid – vezi aici. Poate că a contat în primul rând faptul că metropola britanică este uriaşă în comparaţie cu celelalte două capitale...

Locurile unde sunt amplasate cele 14 puncte de votare ar putea indica, măcar cu aproximaţie, zonele cu cea mai mare concentrare de români din UK, aşadar – în destul de puţine locuri din Anglia (pentru o ţară cu 51 milioane locuitori): Londra, Birmingham, Leeds, Liverpool, Southampton, Liverpool, în Edinburgh şi Aberdeen (Scoţia), la Cardiff (Ţara Galilor) şi Belfast (Irlanda de Nord).

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

UK’s motor vanity fair (8) [Bâlciul deşertăciunilor cu motor din UK]

It’s very likely that those who own cars like these don’t need to have an hourly job in a USSU store (in front of which are parked), isn’t it?

Maybe they just love the cute girls working there (about whom I’ll probably write some day) … Or is it – just like in front my former high school – that a place like the Univerity of Sussex (US) campus (where 70 to 80% of the students are girls) is a great place to show-off?

Anyway, I just wanted to illustrate what cars some students have (I've seen better ones in front of Romanian high schools), adding that this could be a proof to what someone from the univeristy has recently wrote to me – that more and more students at the US are coming from private (independent) schools.

This shouldn’t necessarily be something bad, as these people are better prepared than those coming from the crumbling public education system. What is hard to say is how much better intellectually prepared (and owning a cool car) has to do with becoming a better human being in such an atheist society like the British one is today.

I suppose that driving such cars throughout the lovely landscape of East Sussex (a bit of this wonderful part of the world on this very blog – here, or much more – here and here) should be a lovely experience.

Of course, I shouldn’t be mean and judgemental in my assumptions, but it’s sad to witness that, quite often, those who drive cars like these wouldn’t care at all about the lovely landscape and all the natural wonders that the Lord gave to this island.

God bless anyone who drives such cars to explore the beauty of the English countryside, not just to go from one pub to another, from one social event to another, and who realize that a good car is but a tool for discovering the world, not some ‘motor idol’ increasing self-confidence, a most unreliable ‘asset’ someone could count on!

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

România, în pălăvrăgeala a doi scoţieni [Romania, in two Scotsmen’s chat]

Pentru a avea o cât de mică imagine (evident, cât se poate de irelevantă statistic, dar poate relevantă prin autenticitatea ei) legată de cât de multe ştiu scoţienii obişnuiţi despre România, redau o mică discuţie între personajele din imaginea de mai sus, la care am tras cu urechea.

Cei doi n-aveau habar că eram interesat de ceea ce îşi spuneau, mai ales că nu mi s-a părut relevant a le corecta eu lipsa de cunoştinţe geografico-istorice.

Ne credem noi deştepţi foc, dar pun pariu că destui români (un procentaj relevant statistic – na, că m-am contaminat cu obsesia britanică pentru fapte şi cifre :-) n-ar putea indica pe vreo hartă unde este Scoţia sau ar numi Anglia întregul stat (UK) pe care englezii îl împart cu scoţienii, galezii, nord-irlandezii, dar şi cu indieni, pakistanezi, ciprioţi şi maltezi şi, mai nou, polonezi sau lituanieni etc.

Apoi, nici n-a fost mare efort în a-i poza fără ca ei să bage de seamă, pentru că m-am prefăcut – cerând voie ospătarului – că, de fapt, mă interesează să fac câteva poze într-un pub din Edinburgh.

Aşadar, să numim personajele A (cel mai în vârstă, din stânga imaginii), respectiv B şi să reproduc mai jos, atât cât mă ţine memoria, dialogul lor despre România.

A: “Ştii, eram certat cu prietena mea şi am vrut să o îmbunez, aşa că i-au luat o sticlă de vin… românesc”, zice omul, destul de amărât, pentru că micul cadoul n-a avut deloc efectul dorit, povestind apoi că femeia i-a replicat “Ţi-am mai spus că urăsc vinul bulgăresc, ştii bine treaba asta”.
B: “Şi tu ce i-ai spus?”
A: “Păi nu este bulgăresc, este din România, nu vezi, că doar scrie clar pe sticlă?”. Fără succes, căci femeia tot pe a ei o ţinea: “România, Bulgaria, tot aia este, doar ţi-am zis că nu-mi place vinul lor”.
B: “Parcă erau două naţiuni (different nations) nu-i aşa?”.
A: “Păi aşa ziceam şi eu… nu ştiu…”

[Pentru toate postările de pe acest blog mergi la/For all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

Din viaţa studenţească (6) – Omorând vremea... [Student life – Wasting time...]

Ai carte (un şeptar, un as, o damă etc), atunci ai şi parte, nu-i aşa? Parte la ce? – acest lucru îl las cititorilor mei să şi-l închipuie cum vor pofti. Ceea ce vreau eu să arăt prin aceste imagini este o modalitate de distracţie de la University of Sussex (US), aidoma celei din Campusul studenţesc Leu al Universităţii Politehnica din Bucureşti.

Aşadar, cel puţin în privinţa mijloacelor paşnice de petrecere a timpului liber, văd că studenţii de la US au cam aceleaşi metode precum politehniştii din Bucureşti, doar că – după cum se vede din imagini – clubul lor (al uniuni/ligii studenţilor – USSU) este superb faţă de cantinele din complexul Leu, care, la vremea lor, mie îmi pareau foarte bune faţă de speluncile de lângă staţia de metrou, care aveau să fie dărâmate în toamna anului 2000.

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la /For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

About public transport in the UK (6) [Despre transportul în comun în UK]

The promise made in the first image (taken somewhere in the NW outskirts of Edinburgh) – Beat the traffic, take the bus – is generally kept thoughout the few UK cities I’ve been to.

There’s no doubt that one is better off travelling by bus than by personal car, both from a financial perspective, and form a practical point of view – you can reach your destination faster, in a relatively comfortable manner, and you’re spared of the fuss concerning the need to find parking space for your car.

How come the Brits can keep this promise? Well, I don’t think this has something to do exclusively with law enforcement, but with the fact that – as far as I could tell (again, I may be wrong in my assumptions and observations) – British motorists are law-abbiding citizens. Whether education keeps the traffic in good order or Big Brother’s watchful electronic eyes – I couldn’t tell…

But there’s no way I could have missed noticing that drivers in this country generally respect the ‘sanctity’ of the bus lanes in a way most Romanian motorists don’t.

As a matter of fact, yielding to buses seems to be so much an ‘acquired behaviour’ in the UK, that a Romanian working in London (and one in a relatively high position, which I choose not to disclose; he was by no means an illegal immigrant) was complaining to me of how ‘silly’ the British motorists could be, for ‘queueing’ always on the busiest lanes, and not on the ‘free one’…

It’s only natural that the free one should be kept so for buses – but this is something Romanians are very slow to understand, aren’t they?

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

Alcoolul ăsta, prietenul cel mai bun al britanicului? (9) [This alcohol, a Brit's best friend?]

Nu ştiu dacă anecdota povestită undeva de Părintele Rafail Noica o fi adevărată, însă cu siguranţă este plauzibilă, căci după raţiunea multor capete de umanişti din UK, nu o dată sunt răstălmăcite adevărurile creştine în acest fel.

Cică, relatează părintele undeva, un preot din Anglia era speriat de un enoriaş care se îmbăta mereu şi l-a întrebat cum de se întâmplă aşa ceva. “Păi, fiindcă în predica Sfinţiei Voastre spuneţi: ‘Iubiţi-vă vrăjmaşii!’, şi pe un afiş din afara bisericii se spune că vrăjmaşul cel dintâi este alcoolul!”.

Ei bine, un asemenea răspuns s-ar încadra în logica multor britanici cunoscuţi personal. Cât despre cei care nu au încă drept dumnezeu nici idolul ‘logică’ (pentru că nu există ateism propriu-zis, ci doar idolatrie!), ci trec direct la idolul alcool – vezi aici.

Oare s-or termina vreodată ştirile acestea despre problemele cu alcoolul ale copiilor din UK? Sau, mai bine zis, oare vreun guvern de-al consevatorilor va pricepe făcând şi altceva pentru a opri distrugerea unei generaţii decât au făcut laburiştii?

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

Chestii d-astea, numai la britanici (17) [Things like these, only at the Brits]

Mai că aş putea începe un blog întreg dedicate toaletelor din lume prin care am trecut şi am făcut poze… căci subiectul (demn de toată atenţia unor organisme planetare) pare inepuizabil. Practic, eu aş începe câte un blog despre multe teme, dar cum de-abia mă mai ţin de acesta, iată o chestie drăguţă dintr-o toaletă publică din Brighton.

Nu-i aşa că sunt frumoase aceste desene, alăturate unei mese rabatabile unde tăticii responsabili pot schimba scutecele pruncilor? Dar mai mult decât atât, vrejul dintre cele două uscătaore de mâini, pe care este încolăcit şarpele, serveşte pentru a măsura (atât în inci, cât şi în centimetri) înălţimea copiilor.

Să nu mai zic că, în multe locuri din lume străbătute de mine, toaletele publice aveau cel puţin câte un locşor de urinat adaptat înălţimii puştilor mai mari de oliţă, dar totuşi nu suficient de înalţi sau îndemânatici încât să nu se stropească pe pantalonaşi.

Interesant cum se gândeşte acest Nanny State la toate şi, totuşi, copiii britanici sunt cei mai nefericiţi din civilizaţia occidentală – vezi aici, aici, aici, aici sau aici…

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la /For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

UK’s motor vanity fair (7) [Bâlciul deşertăciunilor cu motor din UK]

If anyone thought that hiring a limousine for one’s wedding was an ‘un-British habit’ (as I presumed)… here’s the photographed proof that this assumption is wrong. I don’t know how popular this silly habit is throughout the UK, but I ran across it a couple of times in Scotland.

Honestly, I don’t see anything ‘romantic’ in this habit, and I don’t know what’s the ‘fun’ in hiring such a car for a wedding, apart from adding a pointless expense on the overall bill of the event. Nevertheless, who said that the Scots are ‘economical’ with their money?!

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]