Aşa este învăţat fiecare dintre noi în ziua de azi – să fie cel mai bun, să urce cât mai sus, în centrul atenţiei (altora şi a sa). Şi să creadă că acest urcuş merită orice jertfă.
Viaţa, zice-se, ar fi însuşi urcuşul (inclusiv cu inerente căzături, luxaţii etc), iar fericirea ar fi atingerea puhoiului (doar aparent nesfârşit!) de scopuri mici şi mari.
De-abia ajuns acolo sus, toate îşi vor atinge plinătatea şi vei putea zice: “Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea, veseleşte-te”.
Dacă se poate urca pe ocolite – eşti descurcăreţ. De poţi o faci pe spinarea vreunor fraieri – cu atât mai bine, eşti deştept.
Lumea este indulgentă cu scurtăturile amorale. Importante sunt obiectivul, ţinta, ţelul, targetul – să strângi în pumni năluca aurită din vârful muntelui.
Să te îmbăiezi în aburii părerii de sine, să ai de toate şi să-ţi faci toate poftele. Dacă scopurile împlinite te mulţumesc, ar trebui să fii fericit. Nu eşti?! Schimbă-le!
Numai că, odată şi odată, toate ţelurile (satisfăcute ori ba) se sting, iar atunci, toate cele trăite efectiv sau numai năzuite de-a lungul urcuşului, “ale cui vor fi?”
După creasta muntelui, se prelinge apusul şi, pe măsură ce se aşterne noaptea, urcuşul în sine se goleşte de tot sensul şi de frumuseţea pe care credeai că le are.
Toate bunătăţile strânse (sau doar tânjite) te vor sfredeli veşnic cu goliciunea lor. “Aşa se întâmplă cu cel ce-şi adună comori sieşi şi nu se îmbogăţeşte în Dumnezeu”.
[Pentru toate postările de pe acest blog mergi la/For all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]
Să te îmbăiezi în aburii părerii de sine, să ai de toate şi să-ţi faci toate poftele. Dacă scopurile împlinite te mulţumesc, ar trebui să fii fericit. Nu eşti?! Schimbă-le!
Numai că, odată şi odată, toate ţelurile (satisfăcute ori ba) se sting, iar atunci, toate cele trăite efectiv sau numai năzuite de-a lungul urcuşului, “ale cui vor fi?”
După creasta muntelui, se prelinge apusul şi, pe măsură ce se aşterne noaptea, urcuşul în sine se goleşte de tot sensul şi de frumuseţea pe care credeai că le are.
Toate bunătăţile strânse (sau doar tânjite) te vor sfredeli veşnic cu goliciunea lor. “Aşa se întâmplă cu cel ce-şi adună comori sieşi şi nu se îmbogăţeşte în Dumnezeu”.
[Pentru toate postările de pe acest blog mergi la/For all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]
|
2 comments:
Din păcate mulţi confundă fericirea cu împlinirea obiectivelor, cu un carierism sau cu captarea atenţiei din partea celorlator muritori.
În sens duhovnicesc, eşti fericit când Hristos răspunde cu dragoste la rugăciunea ta (părintele Iustin Pârvu).Dumnezeu ne iubeşte aşa cum suntem, aşa nevrednici cum suntem de iubirea Lui, iar când simţim această iubire învăluitoare sufletul nu mai are nevoie de nimic.
Vorba aceea: mai bine simplu şi smerit şi de Dumnezeu iubit!
Cu toţii (nu doar cei indiferenţi faţă de adevărurile transcedentale) ne aflăm sub presiunea ideologiei că acolo sus, în vârful muntelui de posibilităţi de a ne împlini poftele fiecăruia, vom găsi fericirea.
Articolul meu avea drept ţintă principală 'lumea' care face abstracţie de orice noţiune divinitate. Din păcate, ne este aplicabil tuturor :-(
Chiar şi dintre cei care ne socotim trăitori în Biserică, mulţi ne vedem fericirea ca fiind egală cu atingerea unor obiective de noi înşine stabilite. Sau poate fi vorba şi de obiective regurgitate de alţii pe care le preluăm fără discernământ.
Prea puţin ne definim fericirea ca fiind legată de calitatea relaţiei noastre cu Hristos. Cu El şi prin El, toate au sens. În lipsa Lui, chiar şi lucruri aparent frumoase şi cu miez duhovnicesc sunt goale de conţinut.
Cine mai vrea azi să fie 'blând şi smerit', cum ne îndeamnă Fiul lui Dumnezeu şi nu un 'om de succes', cum ne învaţă propria mândrie?
Post a Comment