Cine doreşte să aducă bucurie cuiva în preajma Crăciunului... [Who wants to bring joy to someone around Christmas...]

...poate ar găsi inspiraţie pe acest site – Milostenie.ro – unde sunt postate strigăte de ajutor dintr-o lume paralelă: a suferinţei, a bolilor, a traiului de pe o zi pe alta, a lipsurilor de tot felul, a excluderii sociale, a lipsei de perspectivă.

Ştiu că în vremurile noastre se obişnuieşte ca, din spatele monitoarelor sau în discuţii la o bere şi o ţigară, să se decreteze că prea sunt mulţi asistaţi social în ţara aceasta, prea mulţi leneşi, prea mulţi cu mâna întinsă...

Ştiu că în goana după diferite obiective personale, targeturi, ambiţii, idealuri sau desfătări, a te opri asupra celor nefericiţi şi suferinzi nu este o prioritate... 

De fapt, nici nu ţine neapărat de vremurile noastre, ci de metehne milenare ale oamenilor care nu-şi dau seama cât  de fericiţi sunt până ce nu se apleacă asupra nefericirii altora şi nici nu îşi preţuiesc sănătatea până ce nu văd prin ce chinuri trec semeni de-ai lor.

Ba încă nici atunci. De-abia când trec ei înşişi prin necazuri, cât de cât se mai înmoaie oamenii şi îşi vin în fire, pricepând câte ceva din rostul lor pe lume. Altfel... “Bogatul nu crede la sărac” sau “Sătulul nu crede la flămând”.

Cine are o străfulgerare în inimă citind cele ce urmează poate că se va apleca asupra unuia dintre apelurile de ajutor şi va trimite câte ceva. Sau măcar va da mai departe postarea către alţii.

--- --- --- --- --- --- --- --- --- --- --- ---

Un tânăr desfigurat de un accident de maşină, care supravieţuieşte datorită unor plăcuţe de titan care i-au reconstituit craniul, are nevoie de bani pentru alte operaţii.

Mama a două fete, bolnavă de cancer are nevoie de orice ajutor material (hrană, alimente) sau o sumă cât de mică.

Poate aveţi haine de iarnă care ar putea ţine de cald unei familii.

O mamă cu şapte copii locuind într-o singură cameră... are nevoie de foarte multe lucruri.

Mamă singură şi un bebeluş, părăsiţi de tată înainte de naştere.

Tatăl a trei copii este grav bolnav şi are nevoie de tratament pentru insuficienţă respiratorie.

O fetiţă de 8 ani şi frăţiorul de 2 ani necăjiţi, căci nu mai au haine şi încălţăminte:

La 8 ani are tumoră cerebrală, dar speră la vindecare.

Trei băieţi părăsiţi de tată şi mama lor înfruntă mari-mari lipsuri.

Două fetiţe cu handicap au nevoie de bani pentru tratamente.

Un tânăr inimos vrea să înfiinţeze un azil de bătrâni.

O fetiţă cu handicap, fratele ei şi mama lor au mari greutăţi şi cer sprijin.

Trista poveste a unui tânăr cu epilepsie, crescut în orfelinat.

--- --- --- --- --- --- --- --- --- --- --- ---

Poate vreuna dintre aceste poveşti (mai sunt şi altele) vor atrage atenţia oricui ar mai nimeri pe acest muribund (dar încă viu!) MunteanUK, poate aveţi lucruri bune pe care nu le mai folosiţi şi care se pot dărui, poate aveţi 10-15-20-25-30-oricâţi lei care se pot trimite într-un cont sau prin mandat poştal...

Poate aveţi ceva de oferit ca ajutor, poate doriţi să angajaţi pe cineva care este în căutarea unui loc de muncă...

Poate vă gândiţi să ajutaţi proiecte umanitare din mijlocul unor comunităţi sărace...

Poate sunteţi mai atraşi de proiecte mai ample, ale unor ONG-uri cu mai multă experienţă, între care inclusiv cele ale Fundaţiei pentru Copii şi Vârstnici ‘Sf. Sava de la Buzău’ al cărei Ambasador sunt...

--- --- --- --- --- --- --- --- --- --- --- ---

Nu cred că majoritatea celor care au acces la internet şi ajung pe această pagină nu au 10-15 lei de care să se poată lipsi. O prea mică sumă care poate însemna mare lucru. Ar putea fi banii de mâncare pe o zi  sau chiar o săptămână pentru anumite familii. 

De asemenea, mi-e greu să cred ca în casa oricui să nu fie vreun oarece obiect vestimentar în stare bună pe care să poată fi dăruit.

Pe de altă parte, îmi dau bine seama că a contacta un destinatar dintre cei enumeraţi mai sus de mai sus (care să nu-şi fi dat datele de contact complete), a-i scrie câteva rânduri, a face un pachet, a te duce la poştă etc presupune un efort. 

Până şi a trimite o mică sumă prin internet banking tot înseamnă un mic deranj. Totuşi, cine vrea să facă o faptă bună, nu o poate face absolut fără bătaie de cap. 

Prea ne-am învăţat cu amăgirea că salvăm planeta cu un simplu click, că donaţiile se fac doar prin SMS, că sensibilizăm pe cineva doar mărşăluind pe străzi şi ocupând pieţe, că îmbunătăţim viaţa copiilor din Africa semnând petiţii online, că binele se face cu Like-uri pe Facebook…

Binele autentic şi durabil se face cu trudă, cu jertfă chiar. Dar până într-acolo, fie şi aceste  fărâme de bine picurate celor aflaţi în nevoie (cum propun prin această postare) tot cer ieşirea din inerţie şi confort, prin deschiderea ochilor şi a inimii.

[Pentru toate postările de pe acest blog mergi la/For all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

Cine sunt eu? [Who am I?]

The Slaughter [Măcelul]

Many months after Christmas, there were still many traces of a massive slaughter that had taken place in Bucharest around what is essentially a celebration of life – Christ’s birth.

Undoubtedly, the same happened in other capitals of the ‘civilised world’, although I bet they are better at covering up such crime scenes.

Every one or two little streets or every 400-500 meters on a large boulevard, there was such a tree corpse to be found, lying obscenely near garbage bins.

The images are just saddneing, not shocking. There was no blood, no stench of death, and surely no mourners around them. Nobody cared.

And how should anyone care, in a city immune to caring about the cohorts of beggars, stray dogs, lousy political leaders and so on?

Generally speaking, we’re not used to caring about anything else, but our senseless worries and hedonist aspirations in Bucharest. Maybe it’s the same everywhere else.

There’s no way that I could claim to be better than others for having decorated a plastic made-in-China Christmas tree…

What I feel the urge to confess is that the photoholic I simply couldn’t pass by these slain trees and not take pics of them.

Far from being a hysteric ecologist, I can’t help feeling the noose of progress tightening around my neck as I watch them.

Like any slaughters of such scale (including the industrial killing animals for human consumption) this is another token of the progressive world we live in.

I wonder if for people living some 100-150 years ago – before this tradition became a worldwide commercial success – it made any sense to cut so many trees.

Just for fun. Just for the sake of making Christmas more enjoyable. It’s but a sacrifice on the altar of a ‘Christmas spirit’ which has nothing to do with Christ.

Like almost everything else during the contemporary consumerist Winter Holidays Season that hasn’t got anything to do with Him.

Well, I’d rather refrain from invoking religious reasons for taking action against the killling of trees for Christmas.

Sadly enough, they are present in many Othodox churches, along other so-called churches, shopping malls, public institutions, big and small firms, and homes.

It’s just that – be it from an ecological or just ethical perspective – I dislike this waste of tree life. Why should so many trees be chopped?

Who can correctly anticipate the volume of sales and guaranteee that there won’t be millions of trees cut worlwide, but remain unsold for Christmas?

Is there any environmentally friendly and economically sound solution for disposing of these trees and possibly turning them into something useful?

Indeed, big trees from city squares can be turned into something useful. But what about the countless little ones like those noticed by me throughout Bucharest?

They aren’t good for furniture, probably not for fuel either, nor for making paper. So what could be done with them?

As long as we were forced to use ecological light bulbs, why shouldn’t sellers and buyers be compelled to trade exclusively trees grown in Christmas tree farms?

I’d make cutting Christmas trees from forests (irrespective of who owns the forest), selling and buying them a serious crime, punishable by severe fines and/or imprisonment.

If the price of farmed Christmas trees skyrocketed, would that be a problem? More tree farms would mean more competition.

Such a restriction will be a boost for those manufacturing ecological Christmas trees, as I’d also forbdid unrecyclable plastic trees. Would anyone agree with me?

[For all the posts on this blog go to/Pentru toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

Ajutorul nepreţuit nu costă mai mult decât un mic act de voinţă... [Priceless help doesn’t cost more than a little act of will...]

Celor care vor să facă o faptă bună înainte de Sfintele Paşti, celor care vor să se bucure de salutul Hristos a înviat! ştiind că a adus o mică bucurie altora, le recomand din toată inima să intre pe acest website: Milostenie.ro.

Nu (numai) în pagini de cărţi SF, nici pe Discovery Channel, nici în colţuri îndepărtate din Africa ori din Asia se află nebănuite lumi paralele, ci chiar lângă noi – în Bucureşti  şi în atât de multe alte locuri din România.

Lumi în care toate cele pe care le numim probleme, plângându-ne unii altora de ele, capătă proporţia ridicolă a unor mofturi faţă de cei care au adevărate necazuri şi adevărate dureri.

Pe Milostenie.ro  găsiţi diferite poveşti ale unor semeni de-ai noştri care se luptă cu boli chinuitoare, grele lipsuri materiale, excluziune socială, poartă crucea unor dizabilităţi sau chiar suferă de... foame. 

Prea adesea ne comportăm ca-n vorba românească “sătulul nu crede la flămând” sau precum în Pilda bogatului nemilostiv (al cărui nume nu mai are parte de veşnică pomenire!) şi a săracului Lazăr...

Cum ar fi să ne luăm mâinile de pe ochi şi de pe urechi, pricepând că putem face un bine cu prea puţin? Orice prea mică jertfă de bani şi de timp pentru a le trimite câte ceva acestor oameni poate însemna foarte mult pentru ei!

Cine – dintre cei cu acces la net, care citesc aceste rânduri – nu are nici aceşti prea puţini bani sau prea puţin timp la dispoziţie, astfel încât chiar să nu poată face nimic?

Oricine ar putea măcar să-şi noteze câteva nume ale acestor oameni aflaţi în nevoie şi să se roage pentru ei. Ori să dea forward (inclusiv pe narcisistul Facebook!) la povestea lor către cineva care ar putea avea mai multe posibilităţi să acorde un ajutor.

Numai 10 lei trimişi unei familii pot însemna 10 pâini. Sau vreo 3-4 iaurturi. Sau vreo 2 kg de mere. Sau o părticică din cheltuiala cu facturile curente. Sau ar acoperi costul a 1-2 pastile pastile dintr-un tratament vital.

Ca să nu mai zic că lucruri care nouă ne sunt inutile, dar care sunt în bună stare (să nu jignim pe nimeni trimiţând vechituri infecte!) se află în fiecare casă. Să încercăm să ajutăm cumva!

...desigur, aşa cum ne îndeamnă Mântuitorul, “fără să ştie stânga ce face dreapta ta”.

[Pentru toate postările de pe acest blog mergi la/For all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]