Nimic nu e imposibil: Aducem Basarabia acasă! [Nothing’s impossible: Bringing Bessarabia home!]

Dacă, pe ce cale, când anume, cu ce preţ (şi plătit de cine?) va redeveni Basarabia parte a României pare la fel de imposibil de prezis precum în urmă cu 22 de ani, când devenea aşa-zis independentă Republica Moldova.

Dintre toate ipotezele, cea mai neplauzibilă este baliverna oficială a reunirii între graniţele comune ale UE şi sub umbrela NATO. De parcă românitatea are nevoie de confirmare şi de oblojire din partea vreunei entităţi suprastatale…

Mult mai important este că o armată de voluntari visează la acest ideal naţional, cu aceeaşi înflăcărare cu care, acum un secol, se visa la trecerea Carpaţilor pentru unirea cu Transilvania. Visul unui Octavian Goga şi al altora părea la fel de imposibil.

Rusia era tot uriaşă şi puternică în acest colţ de lume. Ca mereu, nimeni în Europa nu ar fi mişcat un deget pentru a repara nedreptăţile istorice suferite de alţii. Şi atunci, o bună parte din elita ţării era absorbită de bunul plac spoit sub forma unor găunoase viziuni politice.

Avem visătorii, avem atenţia stârnită (greu de crezut că or fi mulţi cei care să nu fi văzut scris, chiar şi pe la sate, “Basarabia e România” în ultimii doi ani) şi există şi o iniţiativă legislativă cetăţenească pentru care se cer semnături.

Iniţiatorii doresc o lege care să-i asimileze în bună măsură pe locuitorii Republicii Moldova cu cei ai României, să le faciliteze accesul la muncă şi studii. Pe scurt, să-i facă să se simtă cu adevărat acasă.

A dezlipi de pe aceşti oameni stigma unor cetăţeni de mâna a doua (cum erau în URSS, faţă de ruşi) sau a unor români second hand (cum sunt până azi, în România) este un pas esenţial pentru a le reda demnitatea şi libertatea de a se cunoaşte pe sine.

Astfel, le-ar fi mult mai uşor a se recunoaşte drept români (cum doar 2.2% au făcut-o la recensământul din 2004) , dar cum sunt şi ceilalţi 76.2% dintre locuitorii ţării vecine care s-au declarat moldoveni.

Nici nu e nimic greşit: n-or fi toţi românii moldoveni, dar toţi moldovenii (indiferent de care parte a Prutului, chiar şi cei de peste Nistru) sunt parte a naţiunii române!

Cu paşi mărunţi, mai întâi printr-o asemenea lege care nu pronunţă cuvântul unire – care ar isca scandal deopotrivă la Moscova, cât şi la Bruxelles sau Berlin – se va păşi către întoarcerea Basarabiei acasă.

Nici nu contează, pe termen scurt, cum se va face această unire din perspectivă politică. Peste noapte, oricând, din voia lui Dumnezeu, imperii se pot prăbuşi de parcă nici n-au fost.

Dar este vital ca românii din Republica Moldova să se simtă apreciaţi drept români, mai ales după decenii în care li s-a imprimat în mentalul colectiv tragedia părăsirii din 1940.

Aşadar, acolo unde găsiţi corturile cu inscripţiile “Semnează pentru Basarabia!” şi  “Aducem Basarabia acasă!”,  opriţi-vă şi semnaţi în favoarea legii!

Nu vă gândiţi la implicaţiile geopolitice ale gestului! Nici nu o să aţâţaţi Moscova mai tare asupra Republicii Moldova (ruşii oricum îşi urmează planurile lor), dacă semnaţi; nici nu o să-i temperaţi manevrele viclene, dacă nu veţi semna!

Nu vă bateţi capul despre cum va arăta legea sau cum, în ţara lui Vodă-Plagiatorul, chiar se va apleca cineva asupra acestei iniţiative a cetăţenilor, nici nu lăsaţi cinismul să vă roadă cu ideea “cum poate conta semnătura mea pentru unire?” sau altele!

Gândiţi-vă la ce mult puteţi schimba în bine viaţa unor oameni (întâmplător tot români) care vor putea călători mai simplu către România şi restul UE!

[Pentru toate postările de pe acest blog mergi la/For all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

Savaliada – de la o unitate militară anti-aeriană la o oază anti-sărăcie [Savaliada – from an anti-aircraft military unit to an anti-poverty oasis]

O unitate militară de 100,000 metri pătraţi este pe cale să devină un sat sustenabil pentru oameni dezavantajaţi de toate vârstele, graţiei unui ambiţios proiect al Fundaţiei pentru Copii şi Vârstnici ‘Sf. Sava de la Buzău’.

Aceasta este ştirea bună (în răspăr cu ştirile rele care ne asaltează de pretutindeni) faţă de care am încercat să sensibilizez cel puţin 800 de persoane (cei mai mulţi dintre ei destinatari necunoscuţi sau vag cunoscuţi de pe net), prin e-mailuri şi telefoane.

Numai până acum, în vreo două săptămâni. Aş zice că sunt de-abia la început, inclusiv cu referirile la acest subiect (cam întârziate) pe blog :-) În sfârşit, pare-se că a dat Domnul să fac şi eu ceva cu adevărat util prin MunteanUK :-)

Nu este o simplă ştire care să mă fi impresionat, aşadar să scriu despre ea, ci este ştirea din care chiar am ajuns să fac parte, ca voluntar în slujba Fundaţiei.

La întrebarea cum am ajuns în acest rol n-aş putea răspunde altfel decât exclamând: Mare este Dumnezeu! Este un dar de Sus, necăutat, venind pe neaşteptate şi umplându-mă de bucurie şi însufleţire, ca tot ce vine în mod autentic de la El.

De două decenii, prin dedicarea voluntarilor, dărnicia sponsorilor şi îngăduinţa celor care ar fi putut pune beţe în roate – şi, peste toate, unindu-le tainic, prin lucrarea lui Dumnezeu – Fundaţia a adus la viaţă multe proiecte în slujba celor dezavantajaţi.

A venit vremea ca experienţa acestor succese (de mai mică anvergură în comparaţie cu ce se vrea acum) să fie valorificată într-un mare proiect unic în România – Savaliada.

Un centru social pentru toate vârstele, denumit după ocrotitorul organizaţiei, Sf. Mucenic Sava de la Buzău, şi inspirat de vasiliadele fondate de Sf.Vasile cel Mare. Pentru cititori fideli şi oricine ar poposi pe aici, iată povestea proiectului...

A fost cândva, pe când România mai avea avea un sistem coerent de apărare antiaeriană,  o unitate de rachete, lângă comuna Baba Ana (jud. PH, la graniţa cu jud. BZ). Până în 2002, rachetele de acolo protejau instalaţiile petroliere de la Ploieşti.

Dar, din moment ce petrolul nu mai este al nostru, ci al Austriei, iar de apărat, chipurile, ne apără NATO – o fi incorect politic să le zic fazani celor care mai cred vrăjeala?! – s-a hotărât că nu mai avem nevoie de bătrânele rachete de provenienţă sovietică.

Militarii au fost răsfiraţi pe la alte unităţi sau disponibilizaţi, iar UM 02331 – cotropită de arbori, arbuşti şi buruieni... Vreme de zece ani, aici nu s-a mai întâmplat nimic, până ce Fundaţia a primit în concesiune terenul.

Peste zece clădiri (unele în stare bunicică, altele aproape surpate), plus livadă, păşune, pădure – toate la dispoziţia Fundaţiei timp de 25 de ani, cu drept de prelungire pe termen nelimitat dacă se păstrează destinaţia de aşezământ social.

Un loc în care mai marii lumii ar face lagăre pentru nedoriţii societăţii, dar unde Fundaţia face taman altceva – nu un adăpost de asistaţi, ci un sat plin de viaţă, care să se susţină prin mici activităţi economice, şi unde oamenii defavorizaţi să îşi recapete demnitatea, să simtă că, într-adevăr, contează unii pentru alţii.

Vârstnici abandonaţi, mame izgonite de acasă cu copiii, orfani, tineri ieşiţi din sistemele de plasament şi alţi oameni împinşi către periferia societăţii noastre (care aleargă cu limba scoasă după o bunăstare nemilos de iluzorie) vor avea şansa unei vieţi demne.

Ei vor locui împreună, vor socializa şi vor avea parte de asistenţă medicală, programe educaţionale, activităţi sportive şi culturale, consiliere socială şi servicii religioase într-o biserică închinată Sf.Voievod Ştefan cel Mare.

De s-or găsi între beneficiari şi eterodocşi, atei, agnostici şi alţi (îşi zic ei) liber cugetători – n-au decât să stea la umbră ori să-şi facă de lucru. După ce vor fi primiţi în Savaliadă, nici nu vor fi daţi afară din pricini de conştiinţă, nici obligaţi să asiste la slujbe.

Mâna întinsă în numele Sf. Sava de la Buzău, în numele lui Hristos-Dumnezeul nostru nostru nici nu se retrage, odată oferită, nici nu constrânge pe nimeni. Dintotdeauna, Fundaţia Sf. Sava a fost alături de cei nevoiaşi, indiferent de religie sau etnie.

Din altă privinţă, prosperitatea n-ar trebui să pice din cer în Savaliadă. Oricine poate (doar în măsura în care poate) va fi poftit să lucreze – la microferma cu sere de legume, brutărie, bucătăria cantinei cu 90 de locuri pe serie, crescătoria de ciuperci sau făbricuţa de vitralii.

Va mai fi destul de lucru la îngrijirea iazurilor cu peşte, la întreţinerea clădirilor şi a aleilor, la curăţenie sau la asistarea celor în nevoie: vârstnici, copii şi bolnavi.  Se doreşte inclusiv construirea unui centru de îngrijiri paleative. 

Nu vă vine să credeţi că în România, de unde mai toată lumea vrea să sară care-încotro, ca de pe o corabie în derivă, din ţara lui “nu mă priveşte”, a lui “mie să-mi fie bine”, a borfaşilor semizei, a sfertodocţilor lideri de opinie sau a divelor cu piept (şi neuroni?!) de plastic, cineva mai visează să creeze o oază de viaţă demnă, de veritabilă comuniune, pentru cei nebăgaţi în seamă?

Pare cuiva greu de crezut? Tot aşa or fi părut cândva şi cele trei aşezăminte pentru vârstnici de la Câmpeni, Ulmeni şi Năieni (jud. BZ), şi cele două tabere pentru copii defavorizaţi de la Bisoca (BZ) şi Maliuc (în Delta Dunării, TL), unde ajung gratuit peste 2,000 de tineri vizitatori în fiecare an!

Poate par ceva mai plauzibile cele două centre de zi pentru copii (în Buzău şi la Bisoca) sau centrul de urgenţă pentru victimele violenţei domestice, centrul de calificare profesională, ceainăria şi biblioteca de carte religioasă (toate la sediul din Buzău)?

De-a dreptul şocant pentru cei care cred că fără (mulţi) bani nu se poate face nimic în România (sau nicăieri pe lume) ar putea părea următorul detaliu.

Toate cele enumerate există fără vreun mare finanţator, în afara Celui din ceruri, Care a lucrat prin sponsori inimoşi şi discreţi (care puteau să fi susţinut vreo cauză cu mai multă vizibilitate) şi o mare familie de voluntari de toate vârstele!

Încă pare incredibil ce spun? Veniţi şi vedeţi! Despre cum lucruri aparent imposibile devin perfect posibile în cadrul Fundaţiei, sugerez două explicaţii.

Una lumească, prin vorbele lui John Lennon (pe care l-am mai citat eu aici şi aici): “Un vis pe care îl visezi singur este doar un vis. Un vis pe care îl visezi împreună cu cineva este realitate”.

Una dumnezeiască, rostită de nimeni altul decât Însuşi Fiul lui Dumnezeu: “Unde sunt doi sau trei, adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor”.

[Pentru toate postările de pe acest blog mergi la/For all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]