Nicăieri în lumea civilizată (?!) nu este uşor să creşti o fiică, dincolo de vârsta de 7-8 ani. Cu atât mai mari bătăi de cap trebuie să ai când vrei să creşti o fată în UK, cum se vede în privirea concentrată a mamei din stânga imaginii.N-aş zice uitătură încruntată, cum ar putea părea, pentru că, urmărind vreme de 15-20 fiecare cuvânt schimbat între mamă şi fiică (+ stând la o fotoholică pândă în tren, din care a rezultat această poză), mi-am dat seama că discuţia reflecta o bună comunicare între ele.
În ciuda răbdării cu care asculta şi a perseverenţei cu care punea întrebări, parcă îmi vine greu a crede că mama (a cărei vârsta las să i-o aprecieze cititorii, că eu habar n-am!) nu era istovită să audă de proiectele artistice (pictură, design – cam aşa ceva reţin eu) despre care fiica ei (la liceu) tot povestea.
Dincolo de impresiile mele – poate nu or comunica mereu la fel de deschis ca în discuţia urmărită de mine, ce pot şti eu, ca simplu fotoholic?! – contrastează imaginea mamei şi look-ul fiicei. Cum de a putut creşte o mamă care arată a femeie la locul ei, cum se zice pe româneşte, o fiică cu un look atât de funky? Ar decreta gura lumii...
Şi nu e greu să constaţi – cu mintea de la 29 de ani, căci am mai îmbătrânit şi eu şi m-am învechit în rele judecăţi de valoare :-( – că tânăra artistă din imagine n-a făcut decât să-şi urâţească chipul, sub părul blond peroxidat şi dunga de alb trasă în dreptul perciunilor de la ochi până la ureche.
Oare nu i-ar fi stat bine fundiţa ciclamen şi în părul natural sau pe un chip fără fard cu sclipici? ...întreb şi eu ca o babă nesuferită. Poate o fac numai să ascund faptul că, de fapt, nu o dată am găsit mai multe şi mai de interesante de vorbit cu ciudăţelele acestea ca ea, decât cu ălea elegante, mereu în ton cu moda, pline de ifose, dar uscate pe dinăuntru.
Şi uite-aşa, iată cum, la fel ca în precedentul episod, de-abia după o îndelungă introducere ating ideea principală – anume că dificultatea de a creşte o fiică în epoca noastră se poate observa pur şi simplu din cât de diferit arată fiicele de mame.
N-aş vrea să dau verdictul că, odinioară, pe când cele mai multe femei năşteau toţi copii rânduiţi de Dumnezeu (aşadar puteai fi şi mamă a 8-9 fiice) era mai uşor, căci toate vremurile şi-au avut greutăţile lor. Dar era mai simplu.
Însă, fără îndoială, cutez eu să spun, au fost vremuri când, dacă puneai o mamă şi o fiică alături, ele semănau în bună măsură. Nu văd să fie nevoie de vreun studiu ştiinţific care să întărească ceea ce spun; cred că oricine are un teanc de poze vechi în casă poate testa teoria mea.
Evident, prea multe fete ar rămâne nemăritate dacă ar arăta exact ca mamele lor :-) şi nu cred că acest lucru este idealul niciunei societăţi umane. Însă prăpastia dintre cum arată mamele şi fiicele dovedeşte cât de greu se creşte o fată în ziua de azi.
Tot mai puţin cântăreşte autoritatea maternă – exercitată prin puterea exemplului, că nu cred în altfel de autoritate – în modelarea fetelor de azi. Doar nici Hristos n-ar avea autoritate asupra noastră, dacă numai ne-ar fi predat porunci, fără să ne fi arătat El Însuşi şi atâţia Sfinţi ai Săi cum să-L urmăm.
Pierderea autorităţii materne e o boală de secole, căci cam de când ne-a ‘iluminat’ Iluminismul cu satanicele sale valori umaniste, femeile seamănă din ce în ce mai puţin cu cele care le-au dat viaţă. De la diferenţe mici, greu sesizabile, s-a ajuns la salturi uriaşe.
În primul rând, câtă vreme o femeie năştea la apogeul perioadei sale fertile (de la 15 la 25 de ani), între ea şi fiicele ei adesea nu erau mai mult de 20 de ani diferenţă. Pe când, în ziua de azi, când diferenţa urcă la 30-35 de ani, cu greu nu i-ai putea da dreptate unei adolescente dacă respinge sfaturile mamei sale ca fiind ‘din altă epocă’.
Şi dacă epoca ar fi numai alta, apoi încă n-ar fi mare lucru. Marea problemă este că, nu doar în România (fost-comunistă), dar şi în Marea Britanie (de când de ştie ea capitalistă), lumea în care au crescut mamele s-a răsturnat cu fundul în sus faţă de lumea în care cresc fiicele lor. Fiecare epocă este mai rea decât precedenta.
Multe din cele ce erau virtuţi la mare preţ au devenit o ruşine, obiecte vestimentare asociate femeilor uşoare au devenit normă, femeile s-au masculinizat, bărbaţii s-au efeminat, iar ceea ce era dizgraţios şi la bărbaţi acum este acceptabil şi la femei...
Pe vremuri, mamă fiind, erai întrucâtva ajutată de societate să-ţi creşti fiica, căci nu erau atotpromovate alte (non)valori umaniste decât cele pe care i le împărtăşeai tu. Chiar dacă erai neglijentă cu responsabilităţile de mamă, presiunea socială putea compensa această neglijenţă.
Astăzi, n-o fi chiar imposibil, dar cu certitudine extrem de compliat să educi o fiică, în condiţiile în care pe orice revistă pune mâna, în orice magazin intră sau orice post TV sau site ar deschide, ea găseşte cu totul altceva decât i-ai spus că este bine.
Să nădăjduim că oricare*** mamă-muceniţă din zilele noastre – a cărei fiică îşi păstrează fecioria până la casătorie sau care, indiferent ce ar fi greşit, nu îşi adaugă păcatul avortului sau care, fie şi hipnotizată de goana după carieră, păstrează măsura lucrurilor care contează cu adevărat şi ştie că aşa o iluzie nu merită chiar orice preţ – nu-şi va pierde răsplata de la Dumnezeu!
*** NOTĂ: Pentru oricine se va fi simţit ofensat de părerile mele despre credinţele eterodoxe, precizez că nu exclud nicidecum ca Hristos să răsplătească mamele de toate credinţele, potrivit faptelor lor. Nu-s atât de răuvoitor, încât să nu văd că există mame catolice sau protestante, care n-or fi avut cum să cunoască Adevărul, dar îşi îndeplinesc menirea de mamă mai bine decât multe femei botezate în credinţa adevărată de care nu le-a păsat niciodată să o cunoască :-(
[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]
| 