[EN] Not worth trying in the UK / [RO] Nu merită încercat în UK (5)

[EN] Not only in the UK (where I put this on my tongue) , but I find the above delicatessen (?!) not worth trying anywhere in the world. As far as I was told, it isn’t even a British speciality (originally, it’ probably a French fault :), and not even awfully tasting. [RO] Nu numai în UK (unde am pus asta pe limbă), dar găsesc delicatesa (?!) de mai sus a nu merita încercată nicăieri în lume. Din câte mi s-a spus, nu este nici măcar o specialitate britanică (la origine, este probabil vina francezilor :) şi nici măcar nu are un gust groaznic.

[EN] It tastes both as onion, and something sweet (red onion has its share of sweetness, doesn’t it?) – however, it just doesn’t seem to fit in the food preferences of someone from Romania, where we simly don’t have onion for desert… uh… nor marmalade as appetizer. [RO] Are gust deopotrivă de ceapă şi ceva dulce (ceapa roşie are partea ei de dulceaţă, nu-i aşa?) – totuşi, nu pare să se potrivească preferinţelor culinare ale cuiva din România, unde pur şi simplu nu mâncăm ceapă la desert... câh... nici marmeladă ca aperitiv.

[EN] What amazed me is that this speciality could be found in a rather regular canteen, from the point of view of the menu, and also weird :) from other perspectives – the Café in the Crypt that I wrote about here. The lady at the counter even allowed me just to taste a bit, although I warned her that I probably won’t buy a gram of this marmelade. [RO] Ceea ce m-a uimit pe mine a fost că această specialitate se poate găsi într-o cantină mai degrabă obişnuită, din punctul de vedere al meniului, dar şi ciudată din alte perspective – Café in the Crypt despre care am scris aici. Doamna de la tejghea m-a lăsat chiar să gust un pic, deşi o avertizasem că probabil nu voi cumpăra niciun gram din această marmeladă.

[EN] As I said, it wasn’t completely distasteful – it’s just something that fussy I (?!) couldn’t eat, therefore I wouldn’t recommend anyone else trying it – but well, the world is full of reckless people who shouldn’t feel somehow bound by my piece of advice… [RO] Cum am spus, n-a fost complet dezgustătoare – doar ceva ce mofturosul de mine (?!) n-am putut să mănânc, astfel că nu recomand nimănui – dar, mă rog, lumea este plină de oameni nesăbuiţi, care n-ar trebui să se simtă cumva legaţi de sfatul meu...

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

La muncă în UK (3) [Working in the UK]

Înainte de a începe împărtăşirea impresiilor din Scoţia, cred că sunt dator cu nişte explicaţii despre această bizară activitate publicitară. Nicăieri prin lume – dacă va fi oare Scoţia al 13-lea stat independent vizitat de mine, respectiv al 28-lea membru al UE, iată un subiect demn de multe postări! – nu am mai văzut aşa ceva. Dar, în centrul comercial al Londrei (Oxford Street, Bond Street, Regent Street, Piccadilly Circus, Hanover Square – ca să dau câteva repere), adesea dai peste oameni care nu fac altceva decât să ţină panouri publicitare. De regulă, se face reclamă unor magazine, localuri ori servicii cosmetice, dar iată că se care anunţă inclusiv reduceri la bilete de teatru.

“Păi este cea mai uşoară muncă din lume, să nu faci nimic toată ziua”, s-ar grăbi unii să spună. Este prea uşor să emiţi astfel de verdicte, înainte de a te fi pus în pielea celui care are într-adevăr nevoie de banii respectivi. Mie mi se pare degradant să stai toată ziua în marea de oameni care vin din toate părţile, să nu poţi să te mişti dintr-un perimetru dat, să înduri frigul şi înghiontirile involuntare ale trecătorilor. Nu mai zic să te chinuie gândul că tu trebuie să stai o oră ca o statuie pentru banii pe care mulţi din jurul tău îi cheltuie în câteva secunde. De pildă, pentru un sandviş vegetarian şi un suc natural de portocale am dat vreo £ 5 – şi de asta nu recomand nimănui să intre, nici măcar aşa o dată în viaţă, într-un Starbucks din Londra!

Din vorbele unui nigerian agăţat de un astfel de panou pentru McDonalds am aflat că nu ţine de vreo strategie a reţelei de fast-food, ci de soluţia la care apelează fiecare şef de unitate, în încercarea disperată de a atrage cât mai mulţi clienţi într-o zonă unde mai sunt alte 2-3 restaurante McDonalds, plus puzderie de alte localuri. Iar diferenţa de chirie (dintre un stabiliment cu ieşire la stradă sau unul plasat pe o străduţă lăturalnică ce dă în vreuna din cele de mai sus) probabil că se numără în suficiente sute de pounds, încât să fie rentabil să plăteşti un asemenea panou publicitar însufleţit.

Totuşi, nigerianul era mulţumit că poate pune un ban deoparte pentru a-şi deschide o afacere acasă. El scotea £ 6 pe oră, pentru numai şase ore pe zi, muncind doar de luni până vineri, dar cred că era cât se poate de sincer când spunea că vrea acasă, unde speră să se întoarcă în cel mult doi ani. Şi probabil munceşte legal, altfel de ce ar fi fost aşa vesel să se lase tras în poză?! Pentru orice eventualitate, că niciodată nu poţi şti ce şi cum în ţara asta a lui Big Brother, mai bine să nu dau poza cu faţa lui.

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

Chestii d-astea, numai la britanici (10) [Things like these, only at the Brits]

Dacă nu aş fi fotografiat eu însumi toate semafoarele ăstea, înghesuite pe o suprafaţă aşa de mică, aş fi putut zice că este vorba de un trucaj. Însă imaginea este autentică şi arată cam până unde poate merge paranoia autorităţilor britanice în încercarea lor de a garanta siguranţa circulaţiei. În schimb, cu faptul că pe foarte multe străzi din Brighton (şi pe zeci de metri chiar, nu ca aici!) sunt ţarcuri din acestea nu pot decât să fiu de acord.

Pe de o parte, ele descurajează indisciplina pietonilor. Căci cu chiu cu vai le poţi sări, treaz fiind. Aşadar, când eşti beat măcar vei fi nevoit să foloseşti trecerile de pietoni - de aici rezultă măcar o teoretică reducere a şanselor de accident mortal. Apoi, pe lângă amenzile usturătoare şi rapiditatea cu care vehiculele parcate ilegal sunt ridicate, ţarcurile elimină orice potenţial loc de parcare ilegală şi fac din Brighton unul dintre oraşele cu arterele cel mai aerisite din câte am văzut eu prin lume. E drept că sunt şi zile cu multe maşini care sunt constrânse să meargă cu viteza melcului, dar toate trebuie să folosească exclusiv carosabilul, ordonate ca nişte furnicuţe.

Nu pot însă să nu mă întreb la ce bun atâtea semafoare (minim 10, dacă nu or fi chiar 14 în poză), plasate pe o arteră centrală, între gară şi Churchill Shopping Centre. Ele sunt puse la o banală intersecţie în cruce, în care una din străzi (cam unde eram situat eu, fotografiind) urcă o pantă destul de abruptă, încât viteza nu poate fi prea mare. Ce o fi în capul lui Big Brother, care te filmează non stop şi pretutindeni, îţi spune “uită-te la dreapta” sau “uită-te la stânga” şi nu te lasă nici să traversezi, nici să parchezi neregulamentar? Mai că aş zice că următorul pas va fi inventarea robotului care să te treacă strada, ori că vrei, ori că nu vrei.

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

Chestii d-astea, numai la britanici (8) [Things like these, only at the Brits]

Nici nu ştii cum să numeşti lucrul acesta, excentricitate britanică sau mercantilism, dar iată o imagine din interiorul aşa-numitei Cafenele din Criptă, situată în celebra Trafalgar Square din Londra. Locul nu are nimic special, nici măcar decoraţiuni de film de groază, iar calitatea mâncării, diversitatea limitată a meniului şi preţurile nu trec de nivelul a ceea ce aş numi eu o cantină populară. Singurul lucru bizar este că în incinta asta, parte din complexul de clădiri al bisericii anglicane St. Martin-in-the-Fields, chiar au fost îngropaţi oameni vreme de sute de ani, în vreme ce acum se poate lua un prânz la preţuri rezonabile ori să se asiste la un concert de jazz.

De mâncat, am mâncat eu fără probleme, dar la cât nu-mi place jazz-ul, jazz într-o criptă - asta chiar ar fi o experienţă extremă pe care nu veau să o încerc :) N-aş cuteza să rostesc sentinţe despre cât de tipic britanic este localul ăsta. Dar, în mod cert, e tipic lumii capitaliste de azi. Să laşi bunătate de criptă, cu aşa vad comercial, ca simplu loc unde strămoşii să-şi odihnească oasele ori ca muzeu şi să nu-l transformi într-o afacere profitabilă - aşa ceva nu se face!

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

Chestii d-astea, numai la britanici (7) [Things like these, only at the Brits]

Pentru cine credea că exagerez, făcând din ţânţar armăsar, ori ca sunt doar prea fiţos, revin cu încă două imagini ce probează stupizenia chiuvetelor cu care, efectiv, nu mă pot împăca în UK. Ori că e vorba de varianta mini (cea mai răspândită şi unde de-abia încap două mânuţe de copil) ori în varianta maxi (unde ar intra, fără probleme, un bebeluş), majoritatea chiuvetelor de pe aici (să zicem 70 la sută din cele întâlnite prin case şi localuri) nu au decât două funcţii: îngheţarea mânilor (mai puţin probabilă), respectiv opărirea lor (posibilă în 99 la sută din cazuri). E limpede că britanicii nu au inventat încă apa călâie.

Înainte de a încheia definitiv acest subiect, mai fac nişte precizări:
1) admit posibilitatea că aceste instalaţii casnice pot favoriza economisirea apei - pur şi simplu, pui dopul, amesteci apa caldă cu cea rece şi îţi faci treaba cum poţi, dar, în orice caz, nu mai ai de ce să laşi apa să curgă în prostie;
2) deşi este vorba tot de sud-estul Angliei, între locurile unde au fost făcute cele două fotografii există cel puţin 100 km distanţă;
3) recunosc, totuşi, că în toaletele publice din Londra, parcă procentul de chiuvete normale este mult mai mare, dar feriţi-vă de a vă scăpa ceva în centrul comercial Trocadero de lângă Piccadilly Circus, că veţi da o liră (£ 1!) pentru a intra, iar condiţiile sunt mai proaste decât în toaletele gratuite sau care costă doar 20 pence;
4) în fine, voi mai reveni pe tema asta doar dacă în Scoţia o fi cumva altfel - de nu, rămâne valabilă prezumţia de vinovăţie că ciudăţenia asta este valabilă peste tot în UK.

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

Chestii d-astea, numai la britanici (6) [Things like these, only at the Brits]

Unde paranoia autorităţilor ajunge atât de departe ca aici, în celebra gară Victoria Station din inima Londrei, înseamnă că măcar un sâmbure de adevăr tot o fi. Aşadar, fiţi cu ochii în patru să nu vă strice ziua vreunul din mulţii perverşi (dintre care eu încă n-am văzut niciunul), după cum avertizează anunţul de faţă! "Din pricina recentei creşteri a actelor indecente din toalete, camere ale poliţiei vor fi instalate în curând să monitorizeze intrarea la toalete şi la pişoare. Camerele nu vor monitoriza în interiorul toaletelor şi pişoarelor (...) Vor avea loc patrule de poliţie regulate. Acestea pot include ofiţeri îmbărcaţi civil."

Nici nu ştii dacă e de râs sau de plâns că, într-o ţară atât de civilizată, autorităţile simt nevoia să-şi protejeze cetăţenii chiar şi în aceste momente intime. Din păcate, tare mă îndoiesc eu că cei puşi pe acte indecente le comit doar la intrarea în toaletă, unde vor fi, în curând, în văzul camerelor video. Probabil (personal chiar n-am de unde să ştiu precis, dar asemenea poveşti nefericite am auzit destul de des în anturajul meu feminin) ei dau buzna peste victimele lor, acolo unde poliţia pretinde că nu va filma. Sau poate acesta e doar un pas, iar dacă creşterea actelor indecente se va menţine, poate că se vor pune camere şi acolo?!

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

Chestii d-astea, numai la britanici (2) [Things like these, only at the Brits]

Încă o ciudăţenie de pe la britanici. Din ce aud, nu doar în camera mea, ci în foarte multe alte locuinţe, chiuvetele sunt oarecum arhaice şi categoric nepractice. Ori precum cea de mai sus, cu robinete separate pentru apă caldă care te opăreşte sau rece (care e plăcută, nefiind iarnă pe aici) - chiar nu ai cum să le combini decât dacă pui dopul la chiuvetă! Altă ciudăţenie este "chiuveţica" din baie, atât de micuţă şi plasată atât de jos, încât a te apleca să îţi speli faţa presupune mare temeritate şi dexteritate. În final, oricum stropeşti peste tot: pe pantalonii şi încălţămintea ta, pe pereţi şi pe gresie... Iată un lucru din UK despre care pot spune că nu îmi place! Încă n-am văzut cum este prin alte locuinţe (la bucătăria noastră chiuveta e normală, ca în România - na, că am trăit să o spun şi pe asta, venind dintr-o ţară anormală într-atâtea privinţe!), dar românii cunoscuţi prin Brighton îmi confirmă că anormalitatea asta sesizată de mine este destul de răspândită. Sau cel puţin prin tipul de locuinţe pe care şi le permite un român -?! - nu vreau să fiu răutăcios, mă întrebam şi eu, că asta-i meseria mea, nu?

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

Chestii d-astea, numai la britanici (1) [Things like these, only at the Brits]

Sub titlul acestei postări, încep încă un serial, în care am de gând să dau exemple de lucruri – trăznite :) sau demne de urmat – pe care numai în UK le-am întâlnit. Pentru început, iată ceva din prima categorie: imagini de pe George Street, artera principală din Hove, orăşelul lipit de vestul Brighton-ului, împreună cu care formează o singură unitate administrativă. Strada asta este exclusiv pietonală de luni până sâmbătă, dar deschisă autovehiculelor duminica, taman invers decât în majoritatea oraşelor europene. Aştept să fiu 'urecheat' pentru ignoranţă, dacă cineva a mai auzit de aşa ceva.

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]