[EN] Worth trying in the UK / [RO] Merită încercat în UK (5)

[EN] Tourists waste money on meals, drinks, dubious souvenirs, photo albums that they soon forget about etc, yet a city tour in a bus is one of the few things that, in my view, are worth every penny. Don’t throw away money on travel books for which there is rarely time to read, just travel! [RO] Turiştii irosesc bani pe mâncare, băutură, suveniruri dubioase albume foto de care uită repede etc, dar un tur al oraşului într-un autobuz este unul dintre puţinele lucruri care, în opinia mea, merită fiecare bănuţ. Nu aruncaţi bani pe ghiduri de călătorie pentru care nu este timp de citit, doar călătoriţi!

[EN] An adult ticket (adult, senior student, with 24-hour availability) seems to cost more in southern UK (£ 8.50-10.50 in Oxford, and £ 20-22 in London), and less in the rest of the country – £ 8-9 in Edinburgh, £ 7-9 Glasgow, £ 6-8 in Cardiff, £ 6-7 in Manchester, or even £ 5-6 in Liverpool. [RO] Biletul pentru un adult (adult, pensionar sau student, cu valabilitate 24 ore) pare să coste mai mult în sudul UK (£ 8.50-10.50 în Oxford, £ 20-22 în Londra) şi mai puţin în restul ţării – £ 8-9 în Edinburgh, £ 7-9 în Glasgow, £ 6-8 în Cardiff, £ 6-7 în Manchester sau chiar £ 5-6 în Liverpool.

[EN] Prices vary from one service provider from another, but one of the firms present in most UK cities is this one – and, as former customer, I fully recommend their services. Other firm seen almost everywhere is this, and, recommendable as well: this (Edinburgh) and this (London). [RO] Preţurile variază de la un furnizor de servicii la altul, dar una dintre firmele prezente în cele mai multe oraşe din UK este aceasta – şi ca, fost muşteriu, recomand deplin serviciile lor. Alte firmă văzută aproape peste tot este aceasta şi, recomandabile de asemenea: aceasta (Edinburgh) şi aceasta (Londra).

[EN] And what can you get for the price you pay? Well, first it’s the superbe view, then some interesting facts and little stories, either through earphones (cheap Chinese ones that one can take away) or directly from a guide, who can usually answer to any question, not just a series of prerecorded ones. [RO] Şi ce poţi primi pentru preţul pe care îl plăteşti? Ei bine, mai întâi priveliştea superbă, apoi câteva fapte interesante şi istorioare, fie prin căşti (ieftinisme chinezeşti pe care le poţi lua cu tine) sau direct de la un ghid, care de obicei răspunde la orice întrebare, nu doar o serie cu unele preînregistrate.

[EN] What one should be aware of:
+ how easy it is to lose one’s balance on the upper deck of such a bus;
+ anything deriving from the above caution: eating is certainly not advisable, taking beautiful pictures is dificult during the cruise (the, when the bus is stopped, you always get something in front of the thing you’d shoot!), kissing – maybe it works;
+ of the British rain;
+ that smoking is forbidden (and how great thing I find this to be!!! :);
+ of the branches of the trees which can take caps away, and, occasionaly, even leave little wounds on one’s head…
[RO] De ce ar trebui să ai grijă:
+ ce uşor este să-ţi pierzi echilibrul la etajul superior al unui asemenea autobuz;
+ tot ce derivă din precauţia de mai sus: mâncatul sigur nu este recomandat, a face poze frumoase este destul difficil din mers (apoi, când autobuzul este oprit, sigur nimereşti ceva în faţa obiectivului pe care l-ai poza!), sărutul – poate merge;
+ la ploaia britanică;
+ că fumatul este interzis (şi ce treabă grozavă mi se pare aceasta!!! :);
+ la crengile care pot smulge şepci şi, ocazional, chiar să lase răni mici răni la cap...

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

[EN] Worth trying in the UK / [RO] Merită încercat în UK (3)

[EN] Whoever wants a proof that not all food is bad in the UK, neither there is a poor choice of sortiments at hand, I full-heartedly recommend the Taj the Grocer store from Brighton. Generally, the quality of products is not different from the tasteless things found in other stores in the UK, all over Old Continent, and even Romania. But it’s worth looking for pleasant surprises on this store’s shelves. [RO] Oricui vrea o dovadă că nu toată mâncarea este proastă în UK şi nici nu ai puţine sortimente la îndemână din care să alege, îi recomand din toată inima magazinul Taj the Grocer din Brighton. În general, calitatea produselor nu este diferită de lucrurile insipide găsite în alte magazine din UK, din tot Bătrânul Continent şi chiar din România. Dar merită să cauţi surpize plăcute pe rafturile acestuia.

[EN] The good part is that you could try a different God-given fruit/vegetable every day for about a couple of months. And, let’s not forget that I’m writing this in the month of March! As for the canned stuff, I assume one could try a different thing each day of the year. Undoubtedly, everything for everyone from Europe, UK, China, India, the Arab world, Africa, South America... [RO] Partea bună este că poţi încerca un fruct/legumă lăsat(ă) de Dumnezeu în fiecare zi pentru vreo două luni. Şi să nu uităm că scriu asta în luna martie! Cât despre chestiile în conservă, bănuiesc că poţi încerca altceva în fiecare zi a anului. Fără îndoială, de toate pentru toţi – din Europa, UK, China, India, lumea arabă, Africa, America de Sud...

[EN] Now take a seat and a deep breath for the painful list of prices. Four apples cost £ 1, three pears cost £ 1 as well, a kilo of ordinary tomatoes is £ 2.99, a pineapple – £ 1.19, a kilo of bananas – £ 1.29, two bunches of radish – £ 1. Different sorts of potatoes are all £ 1 per kilo, while a kilo of chili peppers – £ 10, if they come from the Netherlands or £ 12 – if brought from Thailand. [RO] Acum aşezaţi-vă şi respiraţi adânc pentru dureroasa listă de preţuri. Patru mere costă £ 1, trei pere tot £ 1, un kil de roşii obişnuite face £ 2.99, un ananas – £ 1.19, un kil de banane – £ 1.29, două legături de ridichi – £ 1. Diferite soiuri de cartofi sunt toate £ 1 la kil, iar un kil de ardei iuţi – £ 10 dacă vin din Olanda sau £ 12 – dacă sunt aduşi din Thailanda.

[EN] Among the few things bellow one pound – a bunch of mint, sold for only (?!) 79 pence. As for prices that could make a Romanian housewife faint, here are just two: a kilo of grapes – £ 4.99, and kilo of cherry tomatoes – £ 7.50!!! [RO] Printre puţinele lucruri sub o liră – o legătură de mentă, vândută pentru numai (?!) 79 pence. Cât despre preţuri care ar putea face o gospodină din România să leşine, iată numai două: un kil de struguri – £ 4.99, iar un kil de roşioare cât cireaşa – £ 7.50!!!

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

O eroare mai amuzantă [A funnier error]

Ori că li se spune biscuit (în UK, Australia, Noua Zeelandă), ori cookie (în SUA şi Canada), mie chestile acestea mi se par de departe cele mai gustoase care pot fi mâncate pe ambele maluri ale Atlanticului. De regulă, o asemenea delicatesă la bucată costă între 20 şi 80 de pence. Şi chiar dacă varianta maxi (de vreo 20 cm diametru) ajunge să treacă de o liră (preţ de aeroport) – face toţi banii. Nu ştiu ce or băga în ele – în afară de făină (din toate cerealele: grâu, ovăz sau secară), stafide, ciocolată, lapte, ouă, ulei şi (dar nu în toate cazurile) E-uri – dar sunt efectiv delicioase, încât prea puţin mă interesează dacă diferenţa este numai lingvistică sau şi de conţinut.

Însă ceea ce am vrut să semnalez este că, din toată goana după corectitudine a societăţii capitaliste de azi, tocmai la britanici, altfel destul de exacţi în toate, am găsit perla asta. Oricum este mai amuzantă decât cea pe care o semnalam în ianuarie. Poate nu se vede prea bine, dar din cerculeţul lipit pe imagine reiese că produsul trebuie consumat de preferinţă înainte de 30.02.08. Oare aceasta vrea să însemne – asemenea inscripţiilor de pe unele sticle de whisky – că produsul are garanţie nelimitată?!

[Pentru toate postările de pe acest blog mergi la/For all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

La muncă în UK (3) [Working in the UK]

Înainte de a începe împărtăşirea impresiilor din Scoţia, cred că sunt dator cu nişte explicaţii despre această bizară activitate publicitară. Nicăieri prin lume – dacă va fi oare Scoţia al 13-lea stat independent vizitat de mine, respectiv al 28-lea membru al UE, iată un subiect demn de multe postări! – nu am mai văzut aşa ceva. Dar, în centrul comercial al Londrei (Oxford Street, Bond Street, Regent Street, Piccadilly Circus, Hanover Square – ca să dau câteva repere), adesea dai peste oameni care nu fac altceva decât să ţină panouri publicitare. De regulă, se face reclamă unor magazine, localuri ori servicii cosmetice, dar iată că se care anunţă inclusiv reduceri la bilete de teatru.

“Păi este cea mai uşoară muncă din lume, să nu faci nimic toată ziua”, s-ar grăbi unii să spună. Este prea uşor să emiţi astfel de verdicte, înainte de a te fi pus în pielea celui care are într-adevăr nevoie de banii respectivi. Mie mi se pare degradant să stai toată ziua în marea de oameni care vin din toate părţile, să nu poţi să te mişti dintr-un perimetru dat, să înduri frigul şi înghiontirile involuntare ale trecătorilor. Nu mai zic să te chinuie gândul că tu trebuie să stai o oră ca o statuie pentru banii pe care mulţi din jurul tău îi cheltuie în câteva secunde. De pildă, pentru un sandviş vegetarian şi un suc natural de portocale am dat vreo £ 5 – şi de asta nu recomand nimănui să intre, nici măcar aşa o dată în viaţă, într-un Starbucks din Londra!

Din vorbele unui nigerian agăţat de un astfel de panou pentru McDonalds am aflat că nu ţine de vreo strategie a reţelei de fast-food, ci de soluţia la care apelează fiecare şef de unitate, în încercarea disperată de a atrage cât mai mulţi clienţi într-o zonă unde mai sunt alte 2-3 restaurante McDonalds, plus puzderie de alte localuri. Iar diferenţa de chirie (dintre un stabiliment cu ieşire la stradă sau unul plasat pe o străduţă lăturalnică ce dă în vreuna din cele de mai sus) probabil că se numără în suficiente sute de pounds, încât să fie rentabil să plăteşti un asemenea panou publicitar însufleţit.

Totuşi, nigerianul era mulţumit că poate pune un ban deoparte pentru a-şi deschide o afacere acasă. El scotea £ 6 pe oră, pentru numai şase ore pe zi, muncind doar de luni până vineri, dar cred că era cât se poate de sincer când spunea că vrea acasă, unde speră să se întoarcă în cel mult doi ani. Şi probabil munceşte legal, altfel de ce ar fi fost aşa vesel să se lase tras în poză?! Pentru orice eventualitate, că niciodată nu poţi şti ce şi cum în ţara asta a lui Big Brother, mai bine să nu dau poza cu faţa lui.

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

Suveniruri fără suflet, suveniruri drăguţe [Soulless souvenirs, nice souvenirs]

La fel precum alte mari oraşe ale lumii văzute de mine, şi Londra suferă de cel puţin o boală adusă de societatea globalistă. Sper că nu par nimănui vreun anarhist nenorocit :) care detestă capitalismul, dar marea majoritate a suvenirurilor vândute (de oricine altcineva, dar nicidecum de britanici sadea) mi-au părut lipsite de suflet, parcă scoase pe benzile rulante în aceleaşi fabrici din Asia - bănuiţi la care ţară mă refer, dar nu doar în aceea. Din această categorie: clasicii magneţi de pus pe frigider - £ 0.99, păhăruţele inscripţionate - £ 2, o brichetă cu drapelul UK (Union Jack) - £ 4, un clopoţel - £ 4, farfurii ceramice cu imagini din Londra - £ 23 sau machete ale Big Ben-ului, £ 5-6 cele din gips, £ 20 - din metal, respectiv £ 30 - din cristal. Turnuleţele astea kitschoase mi-au părut bune numai de ţinut pe televizor, ca să ai cu ce să arunci după partener în toiul unei certe conjugale, aşa că aş propune interzicerea lor.

Între suvenirurile care mi-au plăcut se numără veşnicele montaje din gips cu principalele monumente ale oraşului. Acestea costă, în funcţie de mărime, între £ 1.50 şi £ 15 şi îmi plac (sper că şi mamei :), pentru că se vede efortul picturii manuale. Unele sunt pictate mai neglijent, dar altele cu imensă migală, iar dacă ai rabdare să te uiţi cu atenţie la mai multe, sigur le găseşti şi pe cele din urmă. Altfel, categoric un lucru bun mi-a părut faptul că, dacă pe reproducerile celebrelor taxiuri galbene (yellow cabs) din New York sau ale trabanturilor din Berlin scria Made in China, la Londra găseşti şi modele de taxiuri negre şi autobuze cu etaj pe care să scrie Made in UK! Mare lucru e ăsta, pe bune, iar o maşinuţă Mini Cooper (înainte să-i zică Mini One) costă £ 5. Alt lucru bun este că aici poţi lua până la 15-20 cărţi poştale în schimbul unei singure lire, spre deosebire de multe locuri în Bruxelles, unde te poţi păcăli să iei două vederi cu un euro - dar chiar şi acolo exită locuri mai ieftine.

În fine, este plin pe străzile comerciale ale Londrei de suveniruri legate de echipele britanice de fotbal (cu precădere Manchester United, FC Liverpool, Chelsea şi Arsenal), dar sunt 99 la sută sigur că nu este vorba de produsele originale pe care le-ai găsi în magazinele de prezentare ale respectivelor cluburi. Asta pentru că costă până la de 2-3 ori mai puţin de cât am auzit că ai plăti la magazinele de lângă stadione. De pildă, o căciulă cu emblema echipei favorite - doar £ 13, o puşculiţă - £ 9, un tricou - £ 11, iar fularele, de două tipuri: £ 6, respectiv £ 13.

[Pentru toate postările de pe acest blog mergi la/For all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

Dumnezeii din plase [The gods from the bags]

Dacă unul dintre aşa-numiţii cinci stâpli ai Islamului este Pelerinajul la Mecca, probabil că un atare stâlp al consumerismului (noua religie universală a secolului al 21-lea) este să ajungi, o dată în viaţă, fie şi doar în câteva dintre cele peste 300 de magazine de pe Oxford Street din Londra. Ce oi fi căutat eu acolo, pe această cea mai lungă arteră comercială din Europa (2,5 km), tocmai cu câteva zile înainte de sfârşitul perioadei de reduceri?! Nici nu-i de mirare că o draguţă franţuzoaică s-a uitat la mine ca la unul taman picat din Lună, când m-am mirat de răspunsul ei că se află în vacanţă la Londra chiar acum, la sfârşit de ianuarie. "Dar este perioada soldurilor...", mi-a spus ea, nicidecum cu dispreţ, ci cu toată compasiunea cuvenită unui nefericit ca mine, care nu-şi dă seama de cel mai evident lucru din lume. Doar că dintr-o altă lume, care nu va fi niciodată şi lumea mea.

Prins într-un puhoi pestriţ de oameni de toate rasele (şi cei mai mulţi nu păreau deloc a fi dintre aceia groşi la pungă!), m-am simţit drept singurul care se plimba în scop turistic, probabil cum s-ar simţi un ateu prins în mijlocul unei procesiuni religioase. Mulţumesc Domnului că n-am avut niciun sentiment de dispreţ sau judecare a celor printre care mă aflam. Ba dimpotrivă, uimit de ceea ce vedeam, mă tot minunam de zarva specifică acestui bâlci al deşertăciunilor. Nicio clipă n-am fost încântat ori prea curios de vreunul dintre dumnezeii aceia de pus în plase, ci numai de oameni: de veşnica grabă care nu exclude politeţea de la orice coadă, de limbile (multe slave) vorbite, de frânturile de discuţii prinse, de cum se îmbracă lumea, de ce se cumpără, de atâtea fete aflate în aşteptatea iubitului, toată starea lor oarecum tensionată fiind stinsă apoi într-o îmbrăţişare...

Ca urmare a acestor Sales/Clearouts, o pereche de cizme de damă ajunge să coste £ 6 (de la £ 20) , iar o pereche de pantofi bărbăteşti - £ 7 (de la £ 25). Costumele, dar nu atât de frumuşele, încât să atragă atenţia fiţosului de mine, pot scădea de la £ 699 la £ 349. Unele de-a dreptul urâte puteau fi cumpărate şi numai cu £ 100. Alte preţuri, probabil bune, la câtă clientelă feminină roia în jurul standurilor: un hanorac de damă - £ 10, o şepcuţă - £ 4, un tricou - £ 8 şi pantaloni de toate modelele şi culorile - £ 15. Vai de bărbatul care nu s-a orientat să cumpere ceva frumos şi ieftin acum, căci imediat vor apărea oferte peste oferte legate de Valentine s Day, dar sigur la preţuri mai piperate! Şi măcar de ar fi ca în anunţul de mai jos – Dragostea nu e scrisă pe o hârtie, e înscrisă într-o inimă şi acolo va rămâne pentru totdeauna – însă mă tem ca nu cumva şi dragostea să fie înscrisă pe cardul bancar pe aici.

[Pentru toate postările de pe acest blog mergi la/For all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

Chestii d-astea, numai la britanici (4) [Things like these, only at the Brits]

Nu vreau să îmi închipui cum o fi să consumi această veritabilă mâncare naţională britanică zi de zi, dar măcar o dată pe săptămână este efectiv uşor de cumpărat de oriunde, accesibilă ca preţ, nesofisticată, probabil nesănătoasă (din cauza prăjelii în ulei), dar... delicioasă. Fără a avea vreo tradiţie de sute de ani specifică preparatelor culinare cu care se mândresc bucătarii francezi, italieni sau chinezi, aceşti Fish and Chips au ajuns un veritabil simbol naţional în UK. Există până şi o Federaţie Naţională a Prăjitorilor de Peşte, care nu face niciun secret din ce conţine acest popular produs de tip fast-food. Ingredientele de bază sunt file de peşte prăjit (cel mai desea cod, dar şi batog sau calcan), o porţie de cartofi prăjiţi şi, poate, o lingură de mazăre fiartă. La acestea, fiecare bucătar sau client poate adăuga, după gust: sare, oţet, lămâie ori diferite sosuri. Între £ 3.30 (la cantina căminului cu regim de hotel unde locuiesc) şi £ 9.99, la Cambridge (zic cei care ţin evidenţa preţurilor acestui produs-indicator al bunăstării britanicilor), am auzit că ar fi şi locuri unde o porţie scade sub £ 3, în timp ce am văzut eu însumi că, la Londra, media preţurilor este de £ 5.

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]